Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5034/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5034

Ședința publică din data de 23 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr. 5325/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegația de substituire pentru avocat, avocat, lipsind intimații reclamanți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Neamifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.

Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 5325/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis in parte acțiunea, cu precizarea ulterioara formulată de petentii si, în contradictoriu cu intimata

S- dispus obligarea intimatei sa plateasca petentilor drepturile banesti reprezentand diferenta de plati compensatorii conform art. 50 alin. 1 din CCM, dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii.

S-a respins capatul de cerere privind cheltuielile de judecata.

Pentru a se pronunța asstfel, instanța a reținut următoarele:

Petentii au fost concediati prin deciziile nr. 35/01.03.2008 si nr. 34/01.03.2008 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activității conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din data de 07.06.2005 si 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat de altfel și de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajații disponibilizați sunt îndreptățiti să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită.

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al, " la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi platește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizatie minima de concediere ( in cazul petentei ) peste 15 ani - 5 salarii medii nete.

S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social insușit de părți.

Conform Planului Social susmentionat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecarei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Indemnizația de concediere pe anul 2008 trebuia calculată luându-se în considerare salariul mediu brut pe societate la data incetarii contractului individual de munca ori petentii au primit suma de 26132 lei si respectiv 26132 lei, ( așa cum reiese și din deciziile de concediere ), rezultând o diferență.

Potrivit art. 7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.

Nu s-a putut reține apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părți,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007 "prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prima critică vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.

Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.

În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.

Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.

Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.

Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.

Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante", iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

De altfel și instanța de fond a reținut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.

Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.

În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 7 și 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința, în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.5325/15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, având ca obiect, drepturi bănești.

Modifică sentința în sensul că respinge respinge acțiunea în tot.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.09.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud./ 2 ex./29 sept. 2009

Tehn./Ex.2

/ și

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5034/2009. Curtea de Apel Craiova