Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5151/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3776/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5151/
Ședința publică de la 26 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - "" SA - membru Grup, împotriva încheierii de ședință din data de 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"drepturi bănești - recurs la încheierea din 20.03.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 17.08.2009, întâmpinare din partea intimatei.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să depună la dosar completare a motivelor de recurs prin care invocă, ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, solicitând a se lua act de faptul că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Curtea, în ședință publică, față de faptul că recursul dedus judecății vizează o încheiere de ședință din data de 20.03.2009, încheiere ce nu există în dosarul primei instanțe, ci încheierea de ședință din 15.05.2009 prin care instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, din oficiu, invocă și pune în discuția părții prezente, excepția inadmisibilității recursului.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul asupra excepției invocate, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA,
Prin încheierea de ședință din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu opinie majoritară, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 al.2, ultima liniuță - din Legea nr.53/2003 invocată de pârâta "" SA B, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că atura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003, prevede că, în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își au domiciliul, reședința sau, după caz, sediul, reclamantul.
S-a apreciat că dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999, care stabilea competența instanței de la sediul unității, au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art.298 alin.2 - ultima liniuță - coroborat cu art.284 alin.2 din Legea nr.53 din 1 martie 2003 - Codul Muncii.
Verificând, conform art.29 alin.6 din Legea nr. 47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanța a constatat neîndeplinirea condiției care impune că, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a art.298 alin.2 - ultima liniuță - din Codul muncii, privește exclusiv împrejurarea că, deși acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999, lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în prezenta cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale.
Dat fiind faptul că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, se apreciază că modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură, față de denumirea secțiunii în care Codul tratează această problemă; pe de altă parte, prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
S-a considerat că, prin invocarea unei pretinse neconcordanțe a dispozițiilor art.298 al.2-ultima liniuță - din Legea nr.53/2003 cu dispozițiile constituționale pârâta a urmărit confirmarea interpretării că, în măsura în care în cuprinsul acestora nu se precizează în mod expres abrogarea dispozițiilor art.72 din Legea nr.168/1999, acestea ar fi în vigoare.
Cele expuse, susțin concluzia că excepția nu vizează neconstituționalitatea art.298 al.2 - ultima liniuță - din Legea nr.53/2003, ci modul de aplicare al acestuia, problemă ce intra în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art.6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existența prezentei cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
La fel, textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
S-a mai arătat că împrejurarea că instanțe de același grad asupra aceleiași chestiuni au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingerea vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
S-a avut în vedere că prin art.249 Codul muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 ar fi în vigoare și prin urmare, în cazul dedus judecății ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art.72 din Legea nr.168/1999 și art.284 al.2 din Codul muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art.71 și 82 din Legea nr.168/1999, art.2 pct.1 lit.b1 pr.civ. art.248. Codul muncii și art.298 din același cod referitoare la abrogarea unor - legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că vizează competența materială a instanțelor judecătorești,în soluționarea conflictelor de muncă.
În fine, în raport de cele expuse și examinând excepția de neconstituționalitate invocată și din perspectiva dispozițiilor art.2 al.3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit căruia "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci, numai, asupra înțelesului său, contrar Constituției", instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepție invocate.
ârâta SA Baf ormulat la data de 20.03.2009 recurs împotriva încheierii de ședință din data de 20.03.2009, susținând că instanța de fond a respins greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. 2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4) și 5), art. 73 alin. 3) lit. p) și art 79 alin, 1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta a enunțat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, s-a aratat că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, recurenta a susținut că trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralalelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanța (curte de apel) asupra aceleași chestiuni Ce încalcă articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare.
În consecință, recurenta a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele:
Recurenta - SA a învestit instanța de recurs cu soluționarea cererii de recurs înregistrată la data de 20 martie 2009, îndreptată împotriva încheierii de ședință din data de 20.03.2009 pronunțată de către Tribunalul Teleorman în dosarul nr-.
Curtea constată că această cererea de recurs a fost îndreptată împotriva unei încheieri care nu există în dosarul nr- înregistrat pe rolul Tribunalul Teleorman, cauza neavând acordat termen de judecată în fața instanței de fond la data de 20.03.2009.
Instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 muncii prinîncheierea de ședință de la termenul de judecată din 15.05.2009, însă această încheiere nu a fost recurată în 48 de ore de la pronunțare de către pârâta - SA. și deci nu face obiectul recursului dedus judecății.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, raportat la prevederile art.299 pr.civ. având în vedere limitele învestirii instanței de recurs și ținând seama de principiul disponibilității părții, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. va respinge ca inamisibil recursul promovat de către recurenta pârâtă - SA. împotriva unei încheieri din 20.03.2009, care nu există în dosarul de fond, fiind de prisos cercetarea celorlalte critici privind admisibilitatea excepției de necostituționalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil recursul declarat recurenta - "" SA - membru Grup, împotriva încheierii de ședință din data de 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,Dact.: /2ex.
24.09.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
