Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5199/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4137/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5199R
Ședința publică de la 28 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.1088 din data de 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr.3321/98//2007, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești -creșteri salariale de 5%,2% și 11%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă de către recurent, cauza fiind în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1088 din data de 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr.3321/98//2007 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții reclamanții, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul I, a fost obligat pârâtul către reclamanți la plata drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale de 5 %, începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu o1.o4.2007, față de nivelul din luna martie 2007, de 11 % față de nivelul din luna septembrie 2007, și în continuare, drepturile acordate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prima instanță a reținut că, prin OG 10/31.2007 art.1-4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului ( demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justiție,Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi) cu 5 %, începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2007, cu 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007,iar cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor, a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curtea Constituțională și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților săi, se face trimitere la anexele II si III la Legea nr.154/1998, anexe în care sunt menționați aceștia.
Prin OG 16 din 31.01. 2007 din 31.01.2007 Guvernul a dispus si majorarea drepturilor bănești ale personalului. cu începere de 1 ianuarie 2007.
Tot la 31 ianuarie 2007, Guvernul emite si Ordonanța nr.27, prin care majorează și salariile controlorilor financiari din Cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente, în aceleași transe și tot cu începere de 1 ianuarie 2007.
S-a apreciat de către prima instanță că, prin OG nr.10/2007 si celelalte acte normative, prin care se acordă majorări salariale procentuale unor categorii de salariați, s-a creat în mod cert o discriminare între reclamanți, pe de o parte, și magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi, judecătorii Curții Constituționale, ceilalți demnitari aleși sau numiți, funcționari publici si salariați contractuali ai statului, pe de alta parte.
S-a mai reținut că prin prevederile art.56 din Legea 50/1990 era consacrata regula conform căreia drepturile salariale vor fi actualizate ținând seama de indexările stabilite prin hotărâri ale guvernului. Ulterior acestei reglementari, anual au fost stabilite și aplicate indexări pentru toate categoriile de magistrați - prin Legea 154/1998, OUG 134/1999, ultima majorare / indexare fiind aplicata in septembrie 2006. Din 2007 această regulă nu mai este respectata, OG 10/2007 exceptând în mod discriminatoriu de la aceste indexări periodice judecătorii și procurorii de pe lângă Curtea de Apel, tribunale și judecătorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art.299, 304 pct.3,4,7 și 9, 304 ind.1 Cod pr. civ. pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, competența de soluționarea cauzei revenind Judecătoriei Slobozia.
A mai arătat recurentul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că hotărârea este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dispunându-se în mod nelegal plata despăgubirilor reprezentând indexările salariale pentru anul 2007, în situația în care sistemul de salarizare al magistraților este stabilit prin lege specială - OG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007.atributul de modificare a sistemului de salarizare revine în mod exclusiv legiuitorului, iar intervenția instanței de judecată este nelegală, acceptarea argumentelor instanței de fond conducând la echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și la posibilitatea funcționarilor publici de a solicita sporurile și indexările acordate de legiuitor magistraților.
Cu privire la discriminarea reținută de prima instanță, recurentul a arătat că acordarea creșterilor salariale numai pentru anumite categorii profesionale, nu constituie discriminare, așa cum este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, preferință sau restricție efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Aceste prevederi sunt reluate și în Codul muncii, art.154 alin.3, în cauză nepunându-se problema discriminării pe unul din aceste criterii, ci, susțin reclamanții, pe principiul egalității între cetățeni, materializat în nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Sub același aspect, recurentul a susținut că ar fi absurd să consideri discriminatoriu faptul că majorările salariale acordate personalului contractual nu au fost acordate magistraților, în condițiile î care nu consideri că este discriminatoriu ca personalul contractual să nu fie salarizat în baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință sectorială prevăzută pentru magistrați.
De asemenea, a fost criticat faptul că instanța de fond a dispus actualizarea drepturilor bănești cu rata inflație.
Sub acest aspect, s-a susținut că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, în conformitate cu art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
A mai arătat recurentul că, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze actualizarea drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare, în afara celor alocate prin lege, în sarcina sa stabilindu-se practic o obligație imposibilă.
A fost invocat și faptul că actualizarea apare ca un mijloc de constrângere a debitorului, spre a-l determina să-și execute obligația asumată, astfel încât obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la reactualizarea sumelor datorate reclamanților este lipsită de cauză juridică.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând seama de dispozițiile art.304 ind.1 pr.civ. Curtea constată următoarele:
Nu poate fi reținută excepția reiterată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei în primă instanță, întrucât sintagma "potrivit dreptului comun", cuprinsă în art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, desemnează, în materia litigiilor de muncă, instanța de drept comun competentă să soluționeze litigiile de această natură, care este, potrivit art.2 pct.1 lit.c Cod pr. civ. tribunalul, iar nu judecătoria, cum greșit consideră recurentul.
Sunt însă fondate criticile formulate de recurenți pe fondul pricinii, referitoare la greșita reținere a încălcării principiului nediscriminării, în raport de prevederile art.5 alin.4 din Codul muncii, prin excluderea magistraților de la acordarea creșterilor salariale prevăzute de art.l alin.l din OUG nr.10/2007, în cele trei etape (cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;cu 2% începând cu luna martie 2007, față de nivelul din luna februarie 2007;cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007), în raport cu alți salariați, din alte domenii, care au beneficiat de acestea.
Sub acest aspect, Curtea constată că magistrații sunt beneficiarii unei legi speciale de salarizare, OUG nr.27/2006, astfel încât nu se poate aprecia că reclamanții se găsesc într-o situație analoagă cu persoanele a căror salarizare este reglementată de alte legi speciale (personal bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 și personal salarizat în baza Legii nr.154/1998, precum și persoanele care ocupă funcții de demnitate publică).
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile.
Or, în speță, condițiile de numire și recrutare, statutul și atribuțiile concrete conferite magistraților, salarizarea acestora, în raport cu categoriile profesionale vizate de OUG nr.10/2007, sunt diferite.
Simpla apartenență a magistraților la categoria socială a salariaților bugetari nu constituie o premisă pentru a se constata că se găsesc în situație comparabilă cu cei care au recunoscute prin legile de salarizare speciale drepturi bănești suplimentare, iar nu fundamentale, constând în indexări față de indicele de inflație. Deși toți se includ categoriei de bugetari în sens larg, adică persoane salarizate din fonduri alocate din bugetul de stat, iar nu din fonduri private, nu se poate susține că între aceste persoane există identitate sub aspectul salarizării, pentru că nu se găsesc în aceeași situație. Magistrații, ca și categorie de persoane salarizate din bugetul de stat, beneficiază de salarizare în baza legii speciale, la fel cum și personalul contractual bugetar, precum și personalul care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază de salarizare în baza OUG nr.24/2000, respectiv a Legii speciale nr.154/1998,
Legiuitorul are așadar atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate, de moment, între care poate fi și aceea a unui salariu inferior față de puterea de cumpărare a monedei naționale. În atare situație, indexările acordate la nivelul anului 2007 diferitelor categorii de bugetari, mai puțin magistraților, nu pot fi extinse, prin analogie, situației magistraților. Aceștia din urmă nu pot pretinde existența unei discriminări în privința lor, pe motiv că nu au fost beneficiarii vreunui act normativ care să acopere prin intermediul indexării creșterea prețurilor, tarifelor și inflația, pentru că nu se găsesc în situație comparabilă cu ceilalți bugetari. A accepta teza contrară, ar însemna acceptarea raționamentului potrivit căruia toate celelalte categorii de bugetari ar putea invoca discriminarea lor, față de categoria magistraților sau oricărei alte categorii de bugetari, ceea ce nu poate fi primit.
Astfel, se reține că numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental, care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și indexarea acestuia în conformitate cu devalorizarea monetară.
Aceasta este și practica Curții Constituționale, care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Referitor la pretinsa discriminare invocată în raport cu magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, greșit reține prima instanță că aceștia ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, bazându-se pe faptul că OG nr.10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr.154/1998, la categoria de magistrați sus precizată.
Prin efectul art.41 lit.c din OUG nr.27/2006, au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998.
Începând cu data de 01.04.2006 salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curțile de apel, tribunale și judecătorii, este reglementată unitar prin OUG nr.27/2006, iar reclamanții nu pot invoca discriminarea în acest sens.
De asemenea, Curtea are în vedere și faptul că, prin decizia nr.819/3.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data de 16.07.2008, Curtea Constituțională a constatat următoarele: "prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea Constituțională a apreciat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.
Având în vedere decizia sus menționată, caracterul său obligatoriu (art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992) și constatând că nu există nici un text legal care să stabilească în beneficiul intimaților-reclamanți creșterile salariale pretinse, neputând fi reținută nici existența unei discriminării a acestora, Curtea, în baza art.304 pct.9 și 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1088 din data de 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr.3321/98//2007, în contradictoriu cu intimații, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică, în tot, sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
01.09.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
