Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 5253/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- -sporul de 30-40%-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5253
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu judecător
-- - Judecător
-- Judecător
Grefier -
**************
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 3958/16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și intimații reclamanți, A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și s-a solicitat de către intimații reclamanți, în temeiul art. 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.3958 din 16 iunie 2008 Tribunalul Gorj, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata Ministerul Justiției.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat referitor la drepturile bănești solicitate de petenți pentru perioada 10.12.2002-01.12.2003
S-a admis in parte cererea formulata de petenții, A, -, cu domiciliul ales în Tg-J,-, jud G în contradictoriu cu intimatelor Ministerul Justitiei, cu sediul in B,-, sector 5, Curtea de APEL CRAIOVA, cu sediul in C, judetul D si Tribunalul Gorj,cu sediul in Tg.J,-, judetul G și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
Au fost obligate intimatele la plata către petiționarii, A, -, a drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale cuvenite și neachitate constând în sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002-09.12.2002, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea pentru perioada 10.12.2002-01.12.2003.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimatul Ministerul Justiției, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de petenți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nefiind suspus prescripției extinctive.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, a fost admisă pentru perioada 10.12.2002-01.12.2003 și ca atare a respins cererea pentru această perioadă cu motivarea că:
Prin sentința civilă nr. 1826/07.06.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 1959/CM/2005, a fost soluționată acțiunea petenților, A, -, prin care au solicitat plata sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 10.12.2002-25.04.2004.
Potrivit art. 1201 cod civil este putere de lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Ori, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, deoarece pretențiile petenților împotriva intimatelor, întemeiate pe dispozițiile nr.OG 137/2000, art. 1,5,6 din Codul Muncii, au fost judecate în mod definitiv prin sentința nr. 1826/2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1959/CM/2005.
In ceea ce privește fondul cauzei, in baza nr.OUG177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistraților, modificata si completata prin Legea nr.347/2004, judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție potrivit art.28 din Legea nr.78/2000 beneficiază de un spor de 30% din indemnizația de încadrare bruta lunara.
In conformitate cu Legea nr.608/2004, beneficiază de sporul menționat la indemnizația de încadrare bruta lunara si alte categorii de magistrați, reprezentate de conducerea parchetului de pe lângă, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel si procurorii din cadrul Direcției de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizata si terorism, procurorii si judecătorii care participa la judecarea cauzelor in care urmărirea penala a fost efectuata de procurorii din cadrul
Prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, Consiliul național pentru combaterea discriminării, a reținut ca prevederile nr.OUG177/2002 si Legea nr.24/2004 pentru aprobarea nr.OUG24/2004 aplica un tratament diferențiat intre magistrații care efectuează urmărirea penala in cauze de corupție si cei care participa la judecarea acestora, in raport cu ceilalți magistrați.
Prevederile art.21 alin.1 din nr.OUG137/2000 aprobate si modificate prin Legea nr.24/2004 stabilesc ca in toate cazurile de discriminare prevăzute de ordonanța, persoanele discriminate au dreptul sa pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul stabilit prin restabilirea situației anterioare sau anularea situației de discriminare potrivit dreptului comun.
In preambulul nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției este recunoscuta starea de discriminare creata prin neacordarea sporurilor de 30% respectiv de 40% tuturor magistraților, iar scopul adoptării acestui act normativ este chiar înlăturarea acestei stări de discriminare.
S-a respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata Ministerul Justiției, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat referitor la drepturile bănești solicitate de petenți pentru perioada 10.12.2002-01.12.2003 și admis în parte cererea și obligate intimatele la plata către petiționari a drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale cuvenite și neachitate constând în sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002-09.12.2002, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective și a respins cererea pentru perioada 10.12.2002-01.12.2003.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
Astfel, MINISTERUL JUSTIȚIEI a criticat sentința ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii în sensul că, în raport de data introducerii acțiunii formulate de reclamanți dreptul reclamanților este prescris în totalitate.
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Gac riticat sentința instanței de fond, de asemenea, ca fiind pronunțată cu încălcarea legii în ceea ce privește calitatea sa procesuală pasivă în lipsa raporturilor de muncă cu această categorie de personal.
In motivele de recurs Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea cuprinde motivare străină de natura pricinii, litigiul privind drepturile salariale se poartă între angajat și angajator și nu poate include un terț (Ministerul Economiei și Finanțelor).
Critică sentința și sub aspectul admiterii acțiunii și obligării sale la drepturile solicitate de reclamanții susținând că, în cauză nu s-a făcut dovada că, în sarcina Ministerului Finanțelor Publice există obligația despăgubirii, legale sau convenționale care să izvorască din lege sau contract.
S-a arătat astfel că, nu pot fi plătite drepturi salariale pentru altă categorie de personal decât prevede legea, cu alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor formulate în recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În ceea ce privește recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI:
Analiza exhaustivă a recursului de față impune de la început o serie de precizări care să lămurească raționamentele instanței investită cu cauza de față, cu privire la soluția ce o va pronunța.
Fără îndoială că argumentele intimaților reclamanți referitoare la preeminența dreptului internațional față de dispozițiile dreptului intern - atunci când acesta din urmă nu conține dispoziții mai favorabile - sunt corecte cum, la fel de corecte sunt și argumentele cu privire împrejurările de orice natură care au avut drept efect atât diminuarea venitului net lunar al salariaților din justiție dar și, în mod corelativ, avalanșa de procese declanșate după trecerea unui anumit interval de timp și care au avut drept unic scop recâștigarea drepturilor salariale astfel pierdute.
Caracterul legitim al acestor acțiuni intentate în justiție a fost recunoscut de instanțele interne prin hotărârile judecătoresti pronunțate în materia drepturilor salariale ale personalului din justiție - inclusiv în ceea ce privește sporul de " anticorupție" -, hotărâri intrate în puterea lucrului judecat și care au dobândit deja putere de lege.
Problema care se pune, însă, în cauza de față, este aceea a intervalului de timp până la care instanțele investite cu soluționarea unor astfel acțiuni se pot întoarce în aprecierea încălcărilor învederate și, respectiv, în restabilirea ordinii de drept pe segmentul ce face obiectul analizei judecătorești.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în materia drepturilor salariale și a daunelor rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală prin confirmarea raționamentului reclamanților privind începerea curgerii termenului de prescripție, de la pretinsa recunoaștere a discriminării intervenite, respectiv data apariției Hotărârii nr. 185/22.06. 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, argumentul acesta fiind pur speculativ și nefondat.
Ca și în cazul sporului de risc și suprasolicitare - în lumina considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 au fost în vigoare în tot acest interval de timp dezlegarea dată de instanța supremă presupunând că reclamanții aveau posibilitatea solicitării reparării acestei încălcări în tot acest interval de timp -, și în cauza de față,reclamanții,încă de la prima încălcare a dispozițiilor legale privind salarizarea egală în condițiile aplicării acesteia unei categorii de magistrați cu pregătire și responsabilități identice trebuiau să solicite încălcarea dreptului lor. legal
Faptul că aceștia au solicitat aceste drepturi după o perioadă de timp afectată de efectul prescripției dreptului la acțiune nu poate justifica legitimarea demersului reclamanților cu încălcarea dispozițiilor legale.
Dezlegarea dată de instanța de fond incalcă dispozițiile dreptului intern - art. 166 alin. 1 din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în materia drepturilor salariale și a daunelor rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate - dar și pe cele ale tratatelor internaționale la care Romania este parte cu referire concretă - în raport de argumentele motivului de recurs, respectiv de considerentele sentinței recurate - la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și și a Libertăților Fundamentale - pentru următoarele considerente:
În general, dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă vizează asigurarea unei bune administrări a justiției respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Prin deciziile sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a examinat " in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci, maniera în care a fost înfrânt dreptul acestora de a se adresa instanțelor.
La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenție.
S-a arătat că rolul prescripției este, între altele acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui termen fix de introducere a acțiunilor.
Prin urmare, prin hotărârea la care s-a făcut trimitere, Curtea a deciscă modificarea unei situații ca a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau sa fixeze momentele de la care începe sa curgă prescripția, in materie civila statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât in stabilirea duratei acestui termen, cat si a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( hot. Nr. 42117 per. 04 din 5 Februarie 2009- - si alții contra Franței ).
Deci instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul I adițional la Convenție.
S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu pentru a acționa.
Sub acest aspect termenul de prescripție de 3 ani - ca și cel prevăzut de art. 166 din Codul Muncii - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță, instituirea acestui termen având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.
De aceea durata unui termen de prescripție nu pune probleme din punctul de vedere al Convenției.
Totodată, Curtea are în vedere și faptul că apariția hotărârii nr. 185/22.06.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la care s-a făcut referire nu a avut caracterul unei recunoașteri ale drepturilor salariale ce formează obiectul cauzei de față cu consecințele menționate de recurenți ale repunerii în termenul de prescripție, prin urmare - art. 21 din Decretul 167/1958.
Această cauză de întrerupere a prescripției, enumerată de lege -recunoașterea datoriei de către debitor a datoriei - semnifică părăsirea de către debitor, a poziției sale de împotrivire față de dreptul subiectiv corelativ, iar pentru ca această recunoaștere să aibă semnificația unei întreruperi a cursului prescripției, trebuie să fie neîndoielnică. Aceasta înseamnă că din actul creditorului rezultă fără, echivoc, recunoașterea datoriei, atât sub aspectul întinderii, al temeiului juridic,cât și a semnificației acesteia.
Ori, emiterea unei hotărâri în care sunt menționate argumentele care conturează discriminarea unei categorii de magistrați față de altă categorie, cu pregătire și responsabilități identice, nu echivalează cu recunoașterea de către stat, în orice condiții datoriilor vechiului sistem al unei justiții nereformate, sistem ce exista anterior elaborării strategiei de reformă în domeniul justiției începând cu OUG27/29 03.2006, ci, obligația statului de a remedia discriminarea constatată respectiv recomandarea către Ministerul Justiției de a iniția un act normativ care să excludă diferențierile de tratament salarial între magistrați.
Hotărârea nu are deci puterea unui act normativ cu o arie de acțiune distinctă care să dea dreptul reclamanților să solicite repararea unor încălcări ale drepturilor lor la sporul de anticorupție, consacrat legislativ în mod discriminatoriu, prin instituirea altor dispoziții legale în ceea ce privește materia prescripției extinctive.
Față de toate cele arătate, va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și, constatând prescrise în totalitate drepturile reclamanților la sporul de 30-40% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 11.04.2002 -1. 12. 2003 față de data introducerii acțiunii- 21.3 2008, acțiunea reclamanților va fi respinsă, cu această motivare, în totalitate.
Consecința legală imediată a admiterii acestui recurs și a acestei excepții a prescripției acțiunii este aceea respingerii acțiunii reclamanților și față de cel de-al doilea recurent: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, fiind de prisos analiza motivelor de recurs ale acestui recurent privind lipsa calității sale procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 3958/16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ și intimații reclamanți, A,.
Modifică sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
- - - - - -
Grefier,
Red. jud.
Jud. fond. -
.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Carmen Tomescu, Marian
