Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5254/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5254
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Marian
Grefier
***************
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 689/14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -a, SINDICATUL LIBER AL PERSONALI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR TR S, lipsind intimații reclamanți, -a, SINDICATUL LIBER AL PERSONALI,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal și s-a solicitat de către recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR TR S, în temeiul art. 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR TR S, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în temeiul dispozițiilor art. 312 din proc. Civ, solicită modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii; depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.689 din 14 aprilie 2009 Tribunalul Mehedinți, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, -a, reprezentați de Sindicatul Liber al Personali cu sediul în Tr.S- -.18.3.14 împotriva pârâților Primăria Municipiului T S, Consiliul Local - Serviciul Public de Asistentă și Protectie Socială.
Au fost obligați pârâții Primăria Municipiului T S, Consiliul Local - Serviciul Public de Asistentă și Protectie Sociala al municipiului Dr.Tr.S să plătească reclamanților, -a, contravaloarea sporului de vechime în muncă a indemnizației de concediu de odihnă și a premiului anual pentru perioada 01.10.2005-31.12.2007, iar reclamantei pentru perioada 01.10.2005 - 17.01.2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantele, -, -a, și - reprezentate de Sindicatul Liber al Personali îndeplinesc funcția de asistenți personali ai persoanei cu handicap în cadrul pârâtei Primăria Municipiului Dr. Tr. S, iar pârâtele Consiliul Local Tr. S - Serviciul Public de Asistență și Protecție Socială și Primăria Tr. S au refuzat să le achite drepturile bănești constând în sporul de vechime, premiul anual și indemnizația pentru concediul de odihnă, cuvenite pentru activitatea desfășurată în perioada 01 octombrie 2005 - 31 decembrie 2007.
Salarizarea asistenților personali se realizează în conformitate cu grilele de salarizare ale personalului din sectorul bugetar, fiind guvernate de prevederile HG281/1993 prin care se arată că salariile personalului din unitățile bugetare cuprind salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate, iar conform art.7 (1) persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. Mai mult, în conformitate cu art. 16 alin 3 din CM munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă conferă salariatului vechime în muncă.
Potrivit art. 14 (1) din hotărâre "pentru activitatea desfășurată, personalul din unitățile bugetare beneficiază, după caz, la sfârșitul anului calendaristic, anului școlar, stagiunii etc. de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata".
Dispozițiile privind salarizarea reclamantelor, sunt inserate, ulterior,și în cuprinsul Legii 448/2006 - privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Conform art. 37(1) din Legea 448/2006 se arată că pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la un salariu de bază stabilit potrivit dispozițiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, precum și spor de vechime și alte sporuri aferente acordate în condițiile legii.
În ceea ce privește petitul privind acordarea indemnizației de CO instanța a reținut că prin art. 139 din CM se garantează dreptul la concediul de odihnă tuturor salariaților, acest drept neputând face obiectul vreunei renunțări sau limitări. Mai mult, potrivit art. 141 alin 3 din CM angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor tuturor salariaților care întru-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care avea dreptul, astfel că neefectuarea concediului de odihnă nu poate fi imputabilă reclamantelor.
Din interpretarea coroborată a textelor de lege, mai sus arătate, reiese că asistenți personali sunt beneficiari ai sporului de vechime, premiului anual și a indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 01.10.2005-31.12.2007.
Potrivit art. 40 alin 1 din Legea 448/2006, autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă și să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii.
Din cuprinsul contractelor individuale de muncă și carnetelor de muncă ale reclamantelor, depuse la dosarul cauzei, (filele 36-198) reiese că semnatari ale acestora este atât Primăria Dr. Tr. S cât și Serviciul Public de Asistență Socială M prin - Consiliul Local, instanța a obligat pârâtele la acordarea drepturilor bănești - constând în c/val sporului de vechime, a indemnizației CO și a premiului anual.
Instanța a apreciat întemeiată, în parte acțiunea formulată de reclamantele, -, -a, și, și au fost obligate pârâtele Primăria Dr. Tr. și Consiliul Local Tr. S - Serviciul Public de Asistență și Protecție Socială să plătească acestora c/val sporului de vechime, a indemnizației O și a premiului anual.
Cu privire la reclamanta instanța a constatat, din copia carnetului de muncă al acesteia că la data de 17.01.2007 i-au fost suspendate raporturile de muncă, astfel ca drepturile bănești(constând în c/val sporului de vechime, a indemnizației CO și a premiului anual), să îi fie acordate pentru perioada 01.10.2005-17.01.2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR TR S, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Potrivit înscrisurilor anexate o parte din drepturile salariale pretinse de reclamanți au fost achitate, sporul pentru vechimea în muncă fiind plătit cu începere de la 01.01.2007 și până în prezent în baza art. 37 alin.1 lit.a din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată.
În mod greșit instanța a admis plata acestui spor pentru perioada 01.01.2007-01.12.2007,întrucât recurenții pârâți au pus în aplicare actul normativ menționat, fapt dovedit cu dispoziția nr.950/13.02.2007, înscrisurile din carnetele de muncă și statele de plată anexate recursului.
Greșit s-a acordat sporul de vechime pentru intervalul de timp 01.10.2005-01.01.2007, fără a se avea în vedere dispozițiile legilor speciale care au reglementat salarizarea asistenților personali, respectiv nr.OUG102/1999 modificată și completată prin Legea nr.519/2002, art.32 potrivit căruia salarizarea asistentului personal în raport cu dispozițiile legale privind salarizarea asistentului social debutant, cu studii medii din unitățile bugetare pentru nivelul debutant nu este prevăzut sporul de vechime în muncă și angajatorul nu l-a acordat.
În mod nejustificat instanța a reținut ca punct de referință în acordarea drepturilor bănești asistenților sfera de aplicare a legii funcția asistentului personal, care nu se regăsește în anexele hotărârii.
În drept a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4,8,9 Cod procedură civilă.
Cu privire la aceste motive de recurs nu s-a depus întâmpinare.
Recursul se respinge.
in examinarea sentinței, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și care să atragă casarea sau modificarea sentinței.
Astfel, nu este întemeiată critica care se referă la faptul că drepturile solicitate trebuiau acordate numai de la data intrării în vigoare a Legii nr.448/2006, în condițiile în care instanța a reținut corect că salarizarea asistenților personali se realizează potrivit grilelor de salarizare ale personalului din sectorul bugetar prevăzute în nr.HG281/1993 și așa cum prevede art.16 alin.3 din Codul muncii munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă conferă salariatului vechime în muncă.
Instanța a avut în vedere și prevederile nr.OUG102/1999 cu modificările și completările aduse prin Legea nr.519/2002 și chiar dacă prin HG 427/2001 art.3, sunt stipulate clar drepturile asistentului personal al persoanei cu handicap, și deși nu se face referire expresă la sporul de vechime, ca un drept ce se poate acorda, potrivit art.32 din OUG nr.102/1999, asistentului personal al persoanei cu handicap i se cuvine, întrucât este salarizat în raport cu dispozițiile legale privind salarizarea asistentului social debutant, cu studii medii, din unitățile bugetare.
Astfel, ordonanța mai sus menționată face trimitere în ceea ce privește indemnizația și celelalte drepturi ale asistentului personal, la HG nr.281/1993, cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, respectiv la categoria de asistent social debutant, cu studii medii.
Art.2 din HG nr.281/1993 arată că salariile personalului din unitățile bugetare cuprind salariul de bază, sporuri la salariul de bază, cum ar fi pentru vechimea în muncă, premii și premii speciale, iar art.7 din același act normativ arată că persoanele salarizate potrivit acestei hotărâri beneficiază la funcția de bază de un spor de vechime în muncă de până la 25 %, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru.
Așa după cum a rezultat sporul de vechime se recunoaște ca urmare a muncii prestate în temeiul contractului individual de muncă în baza căruia reclamanții și-au desfășurat activitatea în condițiile art.16 din Codul muncii.
Se privesc ca neîntemeiate și criticile care se referă la plățile efectuate pentru perioada 01.01.2007-01.12.2007 în condițiile în care din actele depuse a rezultat că s-au efectuat plăți numai pentru luna ianuarie 2007-filele 5-30 dosar recurs, iar dispoziția din 13.02.2007 privește perioada 01.01.2007-31.03.2007, astfel că probele invocate de recurenții pârâți nu întrunesc condițiile legale pentru a se reține efectuarea plății așa cum prevede art.163 din Codul muncii "Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Nu se poate reține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care s-a pronunțat în limitele investirii și nici că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece hotărârea pronunțată este legală și temeinică și instanța făcut o interpretare și aplicare corectă a legii.
Neexistând nici motive de ordine publică, care potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu și care să atragă casarea sau modificarea sentinței, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL - SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 689/14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -a, SINDICATUL LIBER AL PERSONALI.
Decizia irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /12.10.2009.
Jud. fond.
.
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Carmen Tomescu, Marian