Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 53/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚA Nr. 53
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă Didu Marinela
Asistent judiciar: - -
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanții, A, ia, C, -, -, -, Pîrîu, ( ), -, Șrală -, C, -, ia, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Ministerul Economiei și Finanțelor și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești - acordare spor confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că prin serviciul registratură pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise, iar părțile cer și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresata Tribunalului Dolj la data de 13 iulie 2007, reclamantii, A, ia, C, -, -, -, Pîrîu, ( ), -, Șrală -, C, -, ia, personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Dolj, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca aceștia să fie obligați să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu luna iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate în raport de indicele de inflație, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor încasate.
In motivarea acțiunii, reclamantii au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații - sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind cresterile care se vor acorda personalului militar si functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si suguranta nationala, s-a prevazut ca pentru pastrarea confidentialitatii in legatura cu legatura cu informatiile clasificate in functie de certificatul - avizul de securitate detinut, cadrele militare in activitate, functionarii publici cu statut special, militarii angajati pe baza de contract si personalul civil din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala beneficiaza de un spor lunar de pana la 15 % din solda lunara, respectiv din salariul de baza.
Prin dispozitiile art. 15 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15 % se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
De asemenea, prin art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, modificata prin Legea nr. 405/2002 s-a acordat acest spor de confidentialitate si membrilor plenului, precum si altor categorii de personal din cadrul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Banilor.
Este evident ca, cel putin in raport de prevederile OG nr. 19/2006, rezulta in mod clar vointa de a acorda acest spor de confidentialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul institutiilor publice care gestioneaza si manipuleaza informatii clasificate si alte informatii confidentiale si nu doar cele prevazute de Legea nr. 444/2006, adica celor din sistemul Apararii Nationale, Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Asa fiind, desii grefierii au obligatia, conform art. 78 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, de a pastra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 % acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În drept, au invocat prevederile art. 30 alin. 3 din OG nr.137/2000, art. 20 alin. 3 din Legea 656/2002, art.3 din OG nr.19/2006, art. 21 alin. 1 din OG 137/2000, art. 21 alin.3 din OG 137/2000, modificată și completată prin Legea 324/2006, art.16 din Constituție și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat intampinare la data de 26 septembrie 2007, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.
In măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare, este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate acelor prevederi legale. Sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situație comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare. Pe de altă parte, stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și nu există dispoziții în sensul acordării drepturilor solicitate de reclamanți în OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
La data de 28.08.2007 pârâta DGFP D - pentru Ministrul Economiei si Finantelor a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A sustinut, in aparare, ca textul art. 3 din OG nr. 19/2006 precizeaza expres si limitativ categoriile de personal care beneficiaza de acest spor, astfel ca reclamantii, in calitate de personal auxiliar al instantelor din cadrul Ministerului Justitiei nu se regasesc printre aceste categorii, facand parte din autoritatea judecatoreasca.
De asemenea, personalul auxiliar al instantelor nu face parte nici din categoria functionarilor publici cu statut special, potrivit Legii nr. 360/2002
Prin încheierea din data de 01.07.2008, Tribunalul Dolj - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a înaintat-o Curți de Apel Craiova, in temeiul art. I alin. 1 si art. II alin. 2 din OUG nr. 75/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Dolj, calitate in care au sustinut că au obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției (art. 78 din Legea 567/2004), astfel că sunt îndreptățiți să primească sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității, iar prin neacordarea acestuia sunt discriminați în raport cu categoriile de persoane cărora li se acordă acest spor.
Statutul personalului din sistemul autorității judecătorești, respectiv personalul auxiliar, drepturile de care beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale, care nu au prevăzut insa și sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți.
Față de prevederile Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea urmeaza sa retina că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu al personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte -personal auxiliar funcționari publici, demnitari, alți salariați. Diferența de tratament are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri.
Situația personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti nu este comparabilă cu cea a altor categorii socio-profesionale, atâta vreme cât pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul judiciar se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare care li se adresează numai lor, nefiind aplicabile altor categorii de salariați, indicate de reclamanți.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciaza ca actiunea este nefondata si urmeaza sa o respinga ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, A, ia, C, -, -, -, Pîrîu, ( ), -, Șrală -, C, -, ia, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Ministerul Economiei și Finanțelor și autoritatea consultativă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești - acordare spor confidențialitate.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red.Jud.-
10.11.2008
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Mihaela Mitrancă Didu Marinela