Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 586/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 586

Ședința publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 20 din 7.01.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Consiliul Local al Comunei.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen, după repunerea pe rol. Prin cererea de repunere pe rol s-au depus la dosar de către recurent înscrisurile despre care s-a făcut vorbire la termenul de judecată din data de 24.03.2009. S-a solicitat judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față;

Prin sentința civilă nr.20 din 07.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al com. I, având ca obiect plata sporului de vechime pentru perioada 01.11.2005 - 03.07.2008.

S-a respins și acțiunea formulată de reclamantul, având ca obiect plata sporului de vechime pentru perioada 20.06.2000 - 31.10.2005 pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al com., solicitând obligarea acestora la plata sporului de vechime de 25%, a premiului lunar de 2% și a premiului anual pentru perioada 20.06.2000 - 03.07.2008.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în perioada pentru care solicită drepturile bănești a ocupat funcția de primar. Pentru această funcție de demnitate publică a fost retribuit cu o indemnizație lunară. În art. 19 din Legea nr. 154/1998 se prevede în mod imperativ că această indemnizație reprezintă baza de calcul pentru drepturile bănești ce se determină în raport cu venitul salarial și drept urmare sunt aplicabile prevederile referitoare la sporul de vechime, premiul lunar și premiul anual, aceste drepturi regăsindu-se în art. 14, art. 17 și art. 18 din Legea nr. 40/1991.A mai susținut reclamantul că art. 39 din Legea nr. 393/2004 prevede că durata exercitării mandatului de primar constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești. Astfel, precizează reclamantul că salarizarea persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică se face prin calcularea indemnizației prevăzută în art. 20 alin. 2 din Legea nr. 154/1998, iar suma obținută reprezintă, la rândul său, baza de calcul pentru stabilirea drepturilor bănești.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu acte.

La termenul de judecată din 10.12.2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei 20.06.2000 - 01.11.2005.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 20.06.2000 - 31.10.2005, instanța a reținut că potrivit disp. art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că prezenta acțiune a fost formulată la data de 21.11.2008, s-a reținut de către instanță că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 20.06.2000 - 31.10.2005.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut că în perioada 20.06.2000 - 03.07.2008, reclamantul a ocupat funcția de primar al com., jud. I, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

Potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr. II, iar potrivit disp. art. 20 alin. 1 din aceeași lege, indemnizația lunară, prevăzută la art. 19, este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 40/1991, persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază. Potrivit art. 17 din Legea nr. 40/1991, pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității, din acest fond putând fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase, iar potrivit art. 18 alin. 1 din aceeași lege, pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata.

Prin pct. 1 din anexa nr. 10 la Legea nr. 154/1998 au fost abrogate o serie de prevederi ale Legii nr. 40/1991, articolele 14, 17 și 18 rămânând însă în vigoare.

S-a mai reținut însă de către instanță că în anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală. Potrivit disp. art. 2 din această ordonanță, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din administrația publică locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adaugă sporul de vechime în muncă și nici alte sporuri prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG<LLNK 12000 24180 301 0 46>OoOUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege." Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin. 4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, "pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

S-a reținut de către prima instanță că potrivit art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat acest articol prin Legea nr. 286/2006, "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Având în vedere modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin toate aceste dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii și viceprimarii, se reține de către instanță că este neîntemeiată cererea formulată de reclamant privind plata sporului de vechime, a premiului lunar de 2% și a premiului anual.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al com., jud. I, având ca obiect plata sporului de vechime a premiului anual și a premiului lunar pentru perioada 01.11.2005 - 03.07.2008, respingând-o ca atare.

Instanța a respins și cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul având ca obiect plata sporului de vechime a premiului anual și a premiului lunar pentru perioada 20.06.2000 - 31.10.2005, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul,criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A motivat recurentul că instanța de fond nu a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale în vigoare,respectiv art.14,17și 18 din legea 40/91.

Că potrivit art.57 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală funcția de primar sau de viceprimar poate fi asimilată unui salariat cu contract de muncă,iar legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali prin art.39 stabilește că durata mandatului de primar sau de viceprimar este vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la acordarea tuturor drepturilor bănești și la promovare.

Susține în acest sens recurentul că din coroborarea dispozițiilor menționate rezultă că salarizarea persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică se face prin calcularea indemnizației prevăzută de art.20,alin.2 din legea 154/1998,iar suma obținută reprezintă la rândul său baza de calcul pentru drepturile și obligațiile ce se determină în raport de venitul salarial.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.40/1991 cu privire la salarizarea Președintelui și Guvernului României, precum și a personalului Președenției, Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive, invocate de recurent prin motivele de recurs, persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază, la funcția de baza de un spor de vechime în munca de până la 25% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru(art.14 alin.1).

Pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al unității. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaților care au realizat sau au participat direct la obținerea a unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase(art.17).

Pentru activitatea desfășurata, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata(art.18).

Chiar dacă prin anexa nr.10 a Legii nr.154/1998 nu au fost abrogate aceste dispoziții, se constată că acestea nu sunt aplicabile reclamantului recurent, întrucât persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese în administrația publică locală, deci și reclamantul recurent ce a îndeplinit funcția de primar, au fost excluse de la aplicarea acestor dispoziții prin prevederile exprese ale următoarelor acte normative:

În anul 2005 fost adoptată nr.OUG108 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite din administrația publică locală.

În preambulul acestui act normativ s-au reținut următoarele:

"Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul României si-a propus, ca obiectiv prioritar, întărirea capacității instituționale din administrația publica locala.

In vederea susținerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechitățile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime in muncă), in baza hotărârilor definitive si irevocabile ale unor instanțe de judecată. In acest sens și pentru a se evita extinderea aplicării unor dispoziții contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acțiuni in instanță in curs de soluționare, se impune, in regim de urgență, reglementarea situației privind remunerarea funcțiilor de demnitate publica, alese si numite, din administrația publica locala."

Astfel, conform disp.art. 2 din această ordonanță: "Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publica, alese și numite, din administrația publica locală, indemnizațiile prevăzute în anexa reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizației nu se adaugă sporul de vechime în munca și nici alte sporuri prevăzute de lege."

Se mai reține că, potrivit disp.art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică:

"Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr. VII/1b, VII/2b și VII/3b reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege."

Aceleași dispoziții le regăsim și în art. 3 alin.4 și 5 din nr.OG10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit <LLNK 12000 24180 301 0 46>Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la <LLNK 11998 154 10 201 0 18>Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica:

"Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a și VII/1b, VII/2b, VII/3b, precum și nr. VII/1c, VII/2c, VII/3c reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.

În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".

Se mai reține că, potrivit art. 57 alin.5 și 6 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată:

"Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.

Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite."

Curtea reține că prima instanță a desprins exact sensul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, chiar prin aceste din urmă dispoziții legale, drepturile bănești de care beneficiază primarii, precizându-se în același articol faptul că aceștia nu sunt îndreptățiți la spor de vechime, dar durata mandatului constituie vechime în muncă și în specialitate.

În acest context, nu se poate pune temei pe apărările recurentului în sprijinul acordării sporului solicitat prin acțiune și anume a dispozițiilor art.39 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora: "Durata exercitării mandatului de primar si de viceprimar, de președinte si de vicepreședinte al consiliului județean constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovare si la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si la recalcularea pensiei."

Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civ. să se respingă recursul declarat de reclamantul,menținându-se ca legală și temeinică sentința civilă nr.20 din 7.01.2009 a Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 20 din 7.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /Tehnored.

25.06.2009 - 2 ex.

Tribunalul Iași:

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 586/2009. Curtea de Apel Iasi