Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 613/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 613/R-CM
Ședința publică din 14 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.511/CM din 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr.126/2008, emisă de Cabinet individual-Baroul A, lipsind recurenta-pârâtă
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul intimaților-reclamanți arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătorul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de tribunal, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Susține că în cărțile de muncă ale intimaților-reclamanți nu se regăsesc mențiuni referitoare la faptul că primele de Paște și C ar fi fost incluse în salariile de bază.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr.4819/90/4.12.2007 pe rolul Tribunalului Vâlcea, 410 reclamanți au chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând primele de Paște și de C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din Contractului colectiv de muncă pentru anii 2004 - 2007, actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG9/2000, începând cu nașterea dreptului și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariaților li se plătește o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Cu toate acestea drepturile bănești menționate nu le-au fost acordate pentru perioada dedusă judecății, pârâta justificând neplata prin aceea că în anul 2003 aceste drepturi au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Reclamanții au formulat la data de 11.03.2008 o cerere de modificare a acțiunii introductive prin care au învederat că unii dintre reclamanți nu au calitate procesuală activă, nefiind salariați ai pârâtei și fiind trecuți din greșeală în acțiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității, înregistrat la. B sub nr.8080/23.05.2000, s-au reglementat, prin art.168 alin.1 5 condiții de acordare a venitului suplimentar.
Astfel, cu minim 15 zile înaintea oricărui eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocieri cu în vederea stabilirii valorilor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, a criteriilor și beneficiarilor dispozițiilor art.168 alin.1 din
După intrarea în vigoare a, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și au produs efecte pentru toți angajații din societate indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
Începând cu anul 2003, reprezentanții pârâtei și cei ai au convenit ca, pentru toți salariații, drepturile suplimentare de C și de Paște să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat art.168 alin.2, potrivit căruia pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Textul art.168 alin.2 din a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, și în contractele colective de muncă din anii următori.
S-a susținut că pentru evitarea oricăror interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia paritară a adoptat la data de 31.08.2007 decizia nr. 5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art.168 din al SA". Prin această decizie s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare aaf ost ca, începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că începând cu același an, părțile au înțeles ca art.168 alin.1 a rămas fără obiect față de faptul că primele nu erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Drept urmare, fiecăruia dintre salariați îi este opozabilă, atât reglementarea conținută de, cât și interpretarea oferită de către Comisia paritară care se prezumă că are rolul de a analiza diferendele rezultate din aplicarea clauzelor
S-a susținut că dreptul la acțiune în prezenta cauză este prescris, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 Codul Muncii, conform cărora, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Dat fiind faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate reprezintă o aplicare a prevederilor art.168 din CCM, pârâta a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii și că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
S-a invocat, de asemenea, faptul că promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este prematură în raport cu prevederile contractuale care impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv trebuia să se stabilească, în baza textelor art. 168 alin. 1 din CCM, valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
Pârâta a susținut că valoarea creanței nu este stabilită, lipsind caracterul lichid al acesteia, modalitatea de acordare (respectiv plată eșalonată, plată integrală etc.), condițiile și criteriile de acordare, lipsind astfel caracterul cert al creanței, iar în ceea ce-i privește pe beneficiari, nu se poate afirma că reclamanta are calitatea de beneficiar.
Pârâta a susținut că totuși, în baza practicii anilor precedenți în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, a procedat identic și pentru anii 2004-2006.
În ceea ce privește acordarea daunelor solicitate prin acțiune, pârâtul a susținut că inexistența debitului conduce la inexistența oricăror daune astfel încât, în concluzie, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată sub aspectul ambelor capete de cerere.
Prin sentința civilă nr.511 din 3 iunie 2008 au fost respinse excepția privind prescripția dreptului material la acțiune și excepția privind prematuritatea formulării acțiunii.
A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite și neacordate reprezentând primele de Paște și de C pentru perioada 2004-2007, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert, sume actualizate cu coeficientul de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere cu privire la dobânda legală solicitată și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 11240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a analizat cu prioritate, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți.
Pârâta și-a întemeiat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii, potrivit cărora cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia.
Instanța a apreciat că, chiar dacă dispozițiile legale invocate de către reclamanți drept temei al acțiunii, respectiv dispozițiile art.168 alin.1 sunt prevăzute în Contractul colectiv de muncă, nu înseamnă că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii.
Prin neexecutarea contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia nu s-au avut în vedere drepturile salariale pentru care, astfel cum s-a prevăzut prin dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, există o reglementare expresă în temeiul căreia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului al acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale ale salariaților față de angajat.
Faptul că prin dispozițiile exprese ale art.283 alin.1 Codul Munciis -au reglementat situații distincte în ceea ce privește termenul de prescripție, rezultă din conținutul de la literele a - e ale art. menționat. Este fără putință de tăgadă împrejurarea că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct termenul de prescripție pentru plata unor drepturi salariale neacordate, a unor despăgubiri, ori pentru angajarea răspunderii patrimoniale, spre deosebire de termenul de prescripție pentru neexecutarea contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia, dar care nu se referă la drepturi salariale ori la despăgubiri datorate salariatului.
Reținând că în cauză obiectul capătului principal de cerere îl constituie drepturi de natură salarială solicitate de către reclamanți, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii și nu cel reglementat de lit.e a aceluiași articol, situație față de care, în raport de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune pentru perioada începând cu anul 2004 nu a fost considerat ca prescris.
În ceea ce privește prematuritatea acțiunii invocată de către pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că nici această excepție nu este fondată.
Argumentele aduse de către pârâtă în susținerea acestei excepții vizează, analizarea îndeplinirii celor 5 condiții menționate cu privire la valoarea drepturilor salariale solicitate, modalitatea, condițiile și criteriile de plată a drepturilor pretinse, precum și dacă reclamanții pot fi considerați beneficiari ai acestor drepturi.
Întreaga analiză privitoare la cele cinci condiții invocate de către pârâtă vizează, de fapt, fondul cauzei și nu excepția prematurității introducerii acțiunii.
Chiar dacă pârâta a legat invocarea prematurității introducerii acțiunii de o pretinsă procedură prealabilă care ar fi trebuit să fie îndeplinită anterior introducerii acțiunii, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.21 din Constituția României, orice persoană se poate adresa instanței de judecată independent de parcurgerea unei proceduri administrative anteriore.
Astfel fiind, neverificându-se, s-a respins și excepția prematurității formulării acțiunii.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut, potrivit contractelor individuale de muncă depus la dosar, că reclamanții sunt angajații pârâtei și, în această calitate, trebuiau să beneficieze nu doar de clauzele contractului lor individual de muncă, dar și de cele prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivelul societății pârâte pentru anii 2004 - 2007.
Prin dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pe anul 2005 s-a prevăzut că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.
Aceeași prevedere legală este cuprinsă în dispozițiile art.168 alin.1 din contractele colective de muncă la nivel de pe anii 2006 și 2007.
Potrivit dispozițiilor art.236 alin.1 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Având în vedere aceste reglementări legale, prevederea prin dispozițiile art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, a consfințit voința părților cu privire la plata sumelor de bani reprezentând primele de Paști și de C pentru salariații
Faptul că dispozițiile art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă se regăsesc nu doar în contractul încheiat în anul 2003, ci și în anii ulteriori, cu același conținut, dovedește că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au înțeles ca primele menționate să fie plătite în aceleași condiții și în anii ulteriori anului 2003.
Chiar dacă în anul 2007 comisia paritară constituită dintre reprezentanții angajatorului SC SA și reprezentanții Sindicatului - a încheiat o notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din contractul colectiv de muncă al SA, aceasta nu poate avea efecte retroactive asupra clauzelor contractelor colective de muncă pentru perioada anterioară.
Față de dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, care reprezintă legea părților, acțiunea așa cum a fost modificată, a fost apreciată ca întemeiată în parte, cu privire la drepturile bănești cuvenite și neacordate reprezentând primele de Paști și de C pentru perioada 2004-2007, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert.
Actualizarea sumelor reprezentând primele de Paște și de C pentru anii mai sus menționați se impune a fi acordate având în vedere, pe de o parte principiul reparației integrale a prejudiciului suferit de către reclamanți, iar pe de altă parte, faptul că de la data când sumele erau datorate puterea economică de cumpărare a monedei naționale a scăzut, astfel încât pentru repararea integrală a prejudiciului este necesară aplicarea indicelui de inflație.
Cât privește capătul de cerere referitor la acordarea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul Muncii, s-a acordat reclamanților indexarea actualizată a drepturilor solicitate, astfel încât cererea privind acordarea și a dobânzii prevăzută de nr.OG9/2000 nu este întemeiată, repararea integrală a prejudiciului făcându-se prin aplicarea indicelui de inflație.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 11.240 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu de expertiză, potrivit chitanțelor depuse la dosar (filele 448 și 553).
În termen legal, pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă.
Prin aceeași cerere s-a solicitat suspendarea executării sentinței recurate până la soluționarea recursului, însă, ca urmare a soluționării recursului la termenul de judecată din data de 14.10.2008, această cererea a rămas fără obiect.
Pârâta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Instanța de fond a încălcat normele de procedură, deoarece nu a anulat acțiunea, deși aceasta nu avea precizată câtimea obiectului. În mod greșit în considerentele acțiunii s-a făcut referire la art.3713alin.3 Cod pr.civilă, deși acesta se referea la existența unei creanțe certe, lichide și exigibile care să constituie obiect al actualizării.
Procedând astfel, instanța a încălcat și principiul contradictorialității și nemijlocirii.
2. În mod greșit a fost respinsă excepția dreptului la acțiune, apreciindu-se că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă drepturi salariale ale reclamanților, cu toate că din analiza dispozițiilor art.154 și art.155 Codul Muncii, instanța ar fi trebuit să concluzioneze că drepturile respective reprezintă un ajutor social acordat salariaților pentru repaus în zilele de Paști și
3. Promovarea în acest moment a acțiunii este nejustificată și prematură față de dispozițiile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, dispoziții ce impuneau o anumită procedură prealabilă și stabilirea a cinci elemente: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii.
În speță însă, nici una din aceste condiții nu a fost îndeplinită, ceea ce înseamnă că reclamanții nu pot face dovada calității de titulari ai dreptului pretins.
4. În mod greșit instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile, expertiză prin care s-ar fi putut verifica faptul că primele de C și de Paști au fost incluse în salariul lunar al reclamanților, astfel că acțiunea acestora este neîntemeiată.
Conform practicii anterioare, în care sumele au fost încorporate în salariul de bază, s-a procedat identic și în anii 2004, 2005 și 2006, iar acest aspect rezultă din interpretarea dată articolului 168 alin.2 al de către comisia paritară, interpretare autentică ce provine de la înșiși semnatarii actului juridic.
Prin întâmpinarea formulată (811 - 819), reclamanții au solicitat respingerea acțiunii.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Conform art.112 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului. Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să îndeplinească anumite cerințe: să fie licit, să fie posibil și să fie determinat sau determinabil.
Pe de altă parte, conform art.379 alin.1 Cod procedură civilă, nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță, certă, lichidă și exigibilă.
Creanța este certă atunci când existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, este exigibilă atunci când a ajuns la scadență și este lichidă atunci când este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă.
Rezultă, așadar că, atât obiectul cererii de chemare în judecată, cât și obiectul executării silite pot fi nu doar determinate, ci și determinabile, pe baza unor elemente cuprinse în acte emanând sau recunoscute de debitor.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanții au solicitat drepturi salariale reprezentând primele de Paști și C pentru perioada 2004-2007, iar prin sentința recurată instanța de fond le-a acordat aceste prime pentru perioada respectivă, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Sumele sunt determinabile și deci pot fi executate de bunăvoie sau pe cale silită, acestea urmând a fi stabilite în conformitate cu dispozițiile art.168 din care prevăd dreptul salariaților la primă de Paște și C în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Rezultă deci că există elementele necesare pentru a determina drepturile salariale solicitate de reclamanți și acordate de instanța de fond.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și în același timp un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat, pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Art.168 alin.1 din prevede pentru reclamanți suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, ceea ce înseamnă că însuși semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor de Paști și
Fiind vorba de drepturi salariale, în mod corect instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 litera c din Codul Muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate, fără a distinge între drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă și cele cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Într-un cât art.283 alin.1 litera c instituie un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect plata unor drepturi salariale, rezultă că termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 litera e se aplică în cazul nerespectării unor clauze din contractul colectiv de muncă, altele decât cele referitoare la salarii.
Al treilea motiv de recurs este nefondat.
Este adevărat că, potrivit art.168 alin.1 din, cu minim 15 zile înainte de Paști sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Pe de altă parte același articol arată că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații, tuturor acestora fiindu-le opozabil din momentul înregistrării acestuia.
Așadar, dreptul la primele de C și de Paști s-a născut pentru reclamanți odată cu înscrierea acestui drept în, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile a negocierii, deoarece și-ar invoca propria culpă.
Instanța remarcă de altfel o contradicție între susținerea pârâtei din cel de-al doilea motiv de recurs privind prescripția acțiunii și susținerea din acest motiv privind prematuritatea acesteia.
Al patrulea motiv de recurs este nefondat.
În mod corect Tribunalul Argeșa apreciat că o expertiză contabilă nu este utilă în cauză, deoarece, chiar și în situația în care s-ar fi stabilit că salariul de bază al reclamanților încasat în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 ar fi mai mare decât salariul de bază negociat pentru anii respectivi, nu s-ar putea concluziona de unde provine această mărire, respectiv că aceasta ar reprezenta tocmai suplimentarea salarială de Paști și C, așa cum pretinde recurenta.
Curtea apreciază că faptul includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 nu putea fi dovedit decât prin dispozițiile cuprinse în Contractele colective sau individuale de muncă al reclamanților.
Din acest punct de vedere, curtea constată că în Contractele colective de muncă pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003".
În altă ordine de idei, recurentul susține că art.168 alin.2 al a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.
Înscrisul intitulat "notă asupra precizării situației primelor de paște și C prevăzute în art.168 din CCM al nu respectă însă dispozițiile art.244 din Codul Muncii și art.31 din Legea nr.130/1996, texte de lege potrivit cărora lauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, iar modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Interpretarea dată prin acest act adițional, după încetarea efectelor contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007 este lipsită de eficiență și nu-și produce efecte decât pe viitor, fără să afecteze drepturile cuvenite reclamanților pe perioada 2004-2007.
Mai mult, chiar și în situația în care s-ar reține că s-a convenit această modalitate de acordare a suplimentărilor și pentru anii următori, nu s-a făcut dovada plății lor de către angajator.
nu se regăsește în veniturile salariale ale reclamanților, așa cum sunt evidențiate în carnetele de muncă, știut fiind că includerea acesteia în salariul de bază determină o creștere considerabilă a salariului brut (toate sporurile aplicându-se la această bază mărită) și, pe cale de consecință, a salariului net, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, Curtea apreciază că această interpretare invocată de recurentă ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul Muncii coroborat cu art.236 alin.4 Codul Muncii.
În aceste condiții, curtea apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că prima de Paște și de Caf ost inclusă în salariul de bază numai în anul 2003, iar nu și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007, așa cum greșit a susținut pârâta.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 cod procedură civilă și art.291 Codul Muncii, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr.511/CM din 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimaților suma de 9.630 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
/
2 ex/17.10.2008.
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
