Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6414/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6414
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B, împotriva sentinței civile nr. 5337/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Polina, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 5337 de la 16.10.2008 a admis acțiunea formulată de petenta Polina, împotriva pârâtei SC SA
A obligat intimata să plătească acesteia drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 4 salarii avute la data pensionării, sume ce vor fi reactualizate la data plății efective și la plata a 500n lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petenta a fost salariata societății intimate pana la data de 23.12.2005. Potrivit art.161 alin.1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:, prevede ca,La pensionare-indiferent de cauza pensionarii-salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o suma reprezentând 4 salarii avute, la data pensionarii,
(2)Daca salariatul are peste 15 ani vechime in petrol, suma acordata va fi de patru salarii avute la data pensionarii,
Pentru anii 2005, 2006 si 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996,contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."
Art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractelor colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
In același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Se va reține astfel că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cât privește negocierile prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, se va reține că angajatorul nu a probat lipsa sau existența acestora, deși sarcina probei îi revenea potrivit art.287 din Codul muncii.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste drepturi salariale cu ocazia pensionarii.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal și motivat recurs pârâta SC SA, invocând critica motivării străine de natura pricinii și critica rezolvării greșite a cererii de chemare în judecată.
S-a arătat în motivarea recursului că admiterea cererii s-a făcut pe motive fără vreo legătură cu realitatea faptelor, de vreme ce se face referire la art.168 alin.1 CCM, și la negocierile acolo stabilite, în procedura determinării primelor de C și Paști.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Intimata a fost salariatul recurentei până la data de 23.12.2005, când i-a încetat raportul de muncă prin concediere, prin care s-a decis ca începând cu data expirării perioadei de preaviz, respectiv la data de 23.12.2005, contractul individual de muncă al intimatul va înceta, în temeiul art.65-68 din Legea nr.53/2003.
Curtea reține că cererea introductivă nu este întemeiată, câtă vreme intimata reclamantă nu face parte din categoria salariaților care și-au încetat activitatea din cadrul unității angajatoare, ca urmare a pensionării, indiferent de motivul pentru care intervine pensionarea, condiție cerută de prev.art.161 CCM, care arată că salariatul care se pensionează primește la pensionare un ajutor acordat o singură dată, în cuantum de 2 salarii de bază, avute la data pensionării.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea reține că recursul este întemeiat, astfel că în baza art. 312 alin. 2,3 pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9 pr.civ. îl va admite, va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B, împotriva sentinței civile nr. 5337/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Polina.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.
. Red. DO/03.12.2009
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru