Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 645/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 645/
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci
GREFIER - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, (), G, ). C, G, G, -, G, C, C, A, prin reprezentant legal, cu domiciliul în F,-, - 2,.80, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 473 din 1.07.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații - pârâți DIRECȚIA DE DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE, cu sediul în F,-, jud. V și PRIMĂRIA MUN. FOCȘANI, cu sediul în F, str. - nr. 1 jud.
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 473/01.07.2008 a Tribunalului Vrancea, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, (), G, Curtea, Curtea (), C, G, G, G, a, C, C, a, și, în contradictoriu cu pârâtele Direcția de Dezvoltare Servicii Publice F și Primăria mun.
Au fost obligate pârâtele către fiecare reclamant la plata actualizată a drepturilor bănești cuvenite în perioada aprilie 2006-septembrie 2006 cu titlu de indemnizație de dispozitiv, cu efectuarea mențiunilor legale în carnetul de muncă.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanții, (), G, Curtea, Curtea (), C, G, G, G, a, C, C, a, și au chemat în judecată pe pârâtele Direcția de Dezvoltare Servicii Publice F și Primăria Municipiului F pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligate să le plătească drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv și tichete de masă cuvenite începând cu 30.04.2006 și până la data de 29.09.2006 actualizate.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază.
Prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 pct.9 s-a reglementat acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, în acest fel asigurându-se egalitatea de tratament salarial personalului din cadrul aceleiași autorități.
Reclamanții angajați cu contract individual de muncă la Direcția de dezvoltare servicii publice F nu fac parte din personalul civil din cadrul MIRA, ci aparțin administrației publice locale.
Potrivit art.2 din OG nr.137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza oricărui criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În speță prin excluderea personalului contractual din cadrul administrației publice locale din categoria beneficiarilor de indemnizație de dispozitiv, fără o justificare rezonabilă și obiectivă constituie o discriminare atât în accepțiunea art.2 din OG nr.137/2000 cât și art.14 din Convenția Europeană.
Pentru aceste considerente, a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile bănești -actualizate reprezentând indemnizația de dispozitiv cuvenită pentru perioada aprilie 2006-septembrie 2006.
A fost respins capătul de cerere privind tichetele de masă avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada existenței de fonduri alocate cu aceeași destinație în buget și că acest drept a fost negociat prin contractul colectiv de muncă, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.14/18.02.2008 dată în recursul în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul atât în nume personal cât și ca reprezentant al celorlalți reclamanți, pentru următoarele motive.
Acordarea tichetelor de masă este de natură imperativă și nu este lăsată la latitudinea conducerii. Faptul că primăria prevede în buget fonduri pentru acordarea tichetelor de masă doar pentru salariații săi înseamnă o formă de discriminare interzisă de disp. art. 2 din OUG nr. 137/2000, art. 41 alin. 2 și art. 52 din Constituție și art 5 alin. 3 din Codul muncii, inclusiv art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La adoptarea Legii nr. 142/1998 legiuitorul a avut în vedere o protecție socială efectivă.
Instanța putea solicita probe cu privire la existența fondurilor necesare.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și cu privire la acordarea tichetelor de masă.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 7,9.pr. civilă.
Intimata pârâtă Mun. Faf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât dispozițiile Legii nr. 142/1998 nu sunt imperative și nu instituie o obligație față de instituțiile bugetare de a prevedea aceste sume în buget.
Recurenții au depus la dosar contractul colectiv de muncă pe anul 2006, organigrama din 2004, stat de funcții, practică judiciară, extras din ziar local.
Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Aceste tichete de masă se pot acorda în limita prevederilor bugetului de stat, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din același act normativ, în conformitate cu care "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
În această situație, instanța nu poate reține afirmația recurenților reclamanți în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situație de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituție, deoarece, în speță, legiuitorul nu a prevăzut o obligație în sarcina angajatorului ci o facultate.
De altfel, principiile egalității în fața legii și egalității de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.
Deși condiționând existența acestui drept de posibilitățile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situații juridice diferite care implică un tratament diferențiat între salariați, nu se încalcă principiul egalității de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.
Pe de altă parte, prevederile din tratatele internaționale interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului național de a reglementa în mod diferențiat situațiile juridice diferite ( Curtea Constituțională - decizia nr. 102/11.03.2003).
În speță este vorba de o situație juridică diferită și nu de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea nr. 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinație în bugetul de stat.
De altfel, prin Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale, disp. art. 2 din OUG nr. 137/2000 invocate de către reclamanți au fost declarate neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Textul art. 1 din Legea nr. 142/1998 necesită a fi interpretat în sensul că reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina autorității publice o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile Legii privind bugetul de stat.
Intenția legiuitorului ce rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, prin folosirea verbului "pot", induce concluzia că este vorba de o normă dispozitivă.
Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligați la acordarea lor.
Deși recurenții invocă sentința civilă nr. 685/2007 a Tribunalului Vrancea în scopul cristalizării unei practici unitare, aceștia eludează a preciza faptul că această hotărâre a fost modificată în parte prin decizia civilă nr. 308/05.05.2008 a Curții de APEL GALAȚI, în sensul că perioada obligării la plata c/val. tichetelor de masă este 9.08.2005 - 24.07.2006 în loc de 5.11.2004 - 24.07.2006, reținându-se prin considerentele deciziei tocmai faptul că dispozițiile Legii nr. 142/1998 sunt dispozitive și nu imperative iar dreptul la acordarea tichetelor de masă exista doar în baza contractului colectiv de muncă, pe o anumită perioadă.
Nu era necesar ca pârâta intimată să facă dovada fondurilor alocate cu această destinație, față de faptul că nu exista o obligație a angajatorului ci o facultate.
Contractul colectiv de muncă depus la dosar este anexă la Hotărârea nr. 289/31.10.2006 ori, drepturile au fost solicitate pentru perioada 30.04.2006-29.09.2006, când nu era în vigoare acest contract.
Organigrama și statul de funcții nu prezintă relevanță în cauză iar extrasul din ziarul local de asemenea, nu reprezintă o probă utilă, pertinentă și concludentă în sensul disp. art. 167 alin. 1.pr. civilă.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă se va respinge ca nefondat recursul, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 invocate de recurenți, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică din toate punctele de vedere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de, (), G, ). C, G, G, -, G, C, C, A, prin reprezentant legal, cu domiciliul în F,-, - 2,.80, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 473 din 01.07.2008 Tribunalului Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09 Octombrie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /04.11.2008
: DC/ 2 ex/04.11.22008
Fond: N, /
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci
