Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 649/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 649/

Ședința publică de la 14 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, împotriva sentinței civile nr. 302/9 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului reclamant Sindicatul Liber din Învățământ Jud C și intimații pârâți Școala cu Clasele I - VIII " -" și Consiliul Local.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse concluzii scrise de către recurentul reclamant prin care, în baza art 242 pct. 2 Cod procedură civilă, se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele invocate în recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin sentința civilă 302/2009 a Tribunalul Covasnaa dispus următoarele:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, din județul C, cu sediul în mun. Sf. G,--3, jud. C, în numele membrilor de sindicat cuprinși în situația de la filele 6-7 din dosar, care face parte integrantă din prezența, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU CLASELE I-VIII " " din COMUNA, cu sediul în,-, jud. C și CONSILIUL LOCAL al comunei, cu sediul în,-, jud. C, prin Primar, având ca obiect plata (începând cu data de 1.01.2007, până la pronunțarea hotărârii cât și pe viitor) a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul de bază minim brut garantat pentru personalul nedidactic, didactic și didactic auxiliar cu studii superioare conform art.40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, prin stabilirea coeficientului de multiplicare:1, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, consemnarea în carnetele de muncă a acestor drepturi și obligarea pârâtului CONSILIUL LOCAL al comunei să aloce fondurile necesare plății pretențiilor deduse judecății.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pretențiile reclamantului Sindicatul Liber din Învățământ C nu sunt întemeiate pentru că nu intră sub incidența contractului colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010.

Personalului didactic i se aplică norme speciale de salarizare și astfel în temeiul art. 12 din Legea 130/1996 normele contractului colectiv de muncă la nivel național devin inoperante.

În ceea ce privește pretențiile personalului nedidactic, salariile și implicit coeficienții de multiplicare, au fost stabilite prin OG10/2007 raportat la.OUG 24/2000.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ din Județul C, în termen, motivat.

În motivele de recurs sentința este criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se susține că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 157 alin. 1 Codul Muncii.

încasate de cadrele didactice pe perioada 2007 - 2008 sunt inferioare celor negociate prin contract colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, diferența rezultând din valoarea coeficientului de multiplicare acordat cadrelor didactice în temeiul OG11/2007 și coeficientul de multiplicare negociat prin CCM la nivel național și semnat și de Ministerul Educației și Cercetării.

Se solicită a se ține cont și de practica judiciară în materie, unele instanțe din județele A, S acordând prin hotărâri judecătorești pronunțate aceste diferențe dintre salariul de bază minim brut garantat prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național și salariul plătit în baza OG11/2007.

Intimatul Consiliul Local al Municipiului Sf. a formulat " concluzii scrise" în cauză solicitând respingerea recursului argumentând că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de lege.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs și sub aspectul dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă instanța reține că nu este fondat.

Este adevărat că prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, în care parte semnatară este și Ministerul Educației și Cercetării se stabilesc la art. 40 coeficienții minimi de ierarhizare în funcție de categoria de salariați ai instituțiilor contractante și totodată la art. 40 alin. 4 se stabilește și cuantumul salariului de bază minim brut negociat în cuantum de 440 lei începând cu 1.01.2007, însă dispozițiile acestuia nu sunt aplicabile în speță, deoarece CCM la nivel național este încheiat în conformitate cu dispozițiile Legii 130/1996, legea privind contractul colectiv de muncă care la art. 12 prevede că " aceste contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivel administrativ sau al serviciilor publice locale pentru instituțiile din subordinea acestora și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate".

Deci, în speța de față faptul că acest contract de muncă la nivel național a fost semnat și de Ministerul Educației și Cercetării ca instituție bugetară, nu face inaplicabil art. 12 Legea 130/2004.

Cadrele didactice au stabilit salariul de bază minim brut cât și coeficientul de multiplicare prin lege specială respectiv Legea 128/1997( prevede salarizarea personalului didactic diferențiat și precizează și criteriile de diferențiere a salariilor ), OG11/31.01.2007 ( prevede creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ și stabilește și majorări ale coeficientului de multiplicare), OG15/30.01.2008 ( prevede creșterile salariale ce se vor acorda în 2008 și 2009 personalului din învățământ și majorări ale coeficientului de multiplicare).

Aceste dispoziții speciale de salarizare au fost deja aplicate personalului didactic afiliat la sindicatul recurent astfel că este nelegală, nejustificată în drept orice pretenție salarială peste prevederile acestor acte normative care au caracter de normă specială ce derogă de la prevederile normei generale ( în speță contractul colectiv de muncă la nivel național), conform dispozițiilor art. 12 Legea 130/1996.

În ceea ce privește salarizarea personalului nedidactic se reține că acestora le-au fost aplicate la stabilirea salariului de bază dispozițiile OG 10/2007 și implicit indexările salariale pretinse de aceștia, acest aspect rezultând din adeverințele depuse în probațiune la judecata în fond a cauzei.

În ceea ce privește soluțiile pronunțate de late instanțe, instanța reține că acestea nu pot impune aceeași judecată și în prezenta cauză, practica judiciară neconstituind în sistemul de drept românesc izvor de drept. În lipsa unei decizii de recurs în interesul legii care ar fi obligatorie pentru instanțe, soluțiile ce sunt pronunțate de alte instanțe în pricini cu același obiect sunt doar pentru orientare.

În consecință, instanța constată că recursul este nefundat și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și 3041Cod procedură civilă va fi respins, sentința pronunțată fiind menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul Sindicatul Liber din Învățământ din C împotriva sentinței civile nr. 302/2009 a Tribunalului Covasna pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 Mai 2009

Președinte

-

Judecător

-

Judecător

- -

Grefier

- -

Red AP 29.05.2009

Tehnored AG 1.06.2009/ 2 ex

Jud fond /L

Președinte:Ligia Vîlcu
Judecători:Ligia Vîlcu, Anca Pîrvulescu, Camelia Juravschi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 649/2009. Curtea de Apel Brasov