Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 657/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 657
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 244 din 12 02 2009 Tribunalului Iași,intimați fiind:-, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată,nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă prin cererea de recurs.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr-, reclamanții, (), și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea pârâților la:
1.Înlăturarea pentru viitor discriminării la care au fost supuși ca urmare neacordării unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, demnitari, funcționari publici ori salariați contractuali al statului, discriminare ce nu poate fi înlăturată decât prin acordare și reclamanților, a majorărilor salariale de 5% începând cu 01 ianuarie 2007 (în raport cu luna decembrie 2006), de 2% începând cu 01 aprilie 2007 (în raport cu luna martie 2007) și de 11% începând cu 01 octombrie 2007 (în raport cu luna septembrie 2007), majorări de altfel egale cu cele acordate prin art. 1,2,3 și 4 din OUG 10 din 31 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor aleși sau numiți, magistraților, tuturor funcționarilor publici și tuturor salariaților contractuali ai statului.
2. Repararea prejudiciului cauzat ca urmare discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01 ianuarie 2007 (în raport cu salariul din decembrie 2006) de 2% începând cu 01 aprilie 2007 (în raport cu salariul din martie 2007) și de 11% începând cu 01 octombrie 2007 (în raport cu luna septembrie 2007).
3. Obligarea pârâților la plata dobânzii legale (calculate conform art. 3, alin.3 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzilor legale pentru obligații bănești)pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 și până la efectuarea plății.
4. Obligarea pârâților la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație) începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubire - 01 ianuarie 2007 și până la momentul efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare discriminării.
5. Efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale în cărțile de muncă ale reclamanților.
6. Plata cheltuielilor de judecată, în măsura în care vor fi efectuate și dovedite.
În motivarea cererii, s- arătat următoarele:
În ziua de 31 ianuarie 2007, Guvernul României emis un număr de 3 Ordonanțe simple, prin care dispus majorarea salariului începând cu 01 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților asistenților judiciari, procurorilor și consilierilor de probațiune.
Singurii care au beneficiat de majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 01 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și adjuncții săi.
Prin OG nr. 10 din 31 ianuarie 2007, articolele 1 - 4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție) cu 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007 (față de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007 (față de nivelul din luna martie 2007), și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 (față de nivelul din luna septembrie 2007). Prin OG 16/31 ianuarie 2007, Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 01 ianuarie 2007 a personalului Tot la 31 ianuarie 2007, Guvernul emis și Ordonanța nr. 27/2007, prin care se majorează și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente, în aceleași tranșe și tot cu începere de la 01 ianuarie 2007.
Pentru preveni discriminarea Consilierilor de Probațiune (și a personalului de probațiune în ansamblu) în raport cu celelalte categorii de salariați ai statului, că eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea sau indexarea salariilor în anul 2007, consilierilor de probațiune eroare ori o omisiune involuntară, care poate fi remediată. Faptul că nici după 6 luni de la această formă, ministrul și celelalte instituții ale statului - abilitate - nu au luat nici o măsură, atestă faptul că nu se află în fața unei erori sau omisiuni involuntare care să fi generat discriminarea.
recent, Legea nr. 232/06 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 171/16 iulie 2007, pentru aprobarea OG 6/2007, modificând art. 39, în alin.2 al acestuia, prevede majorări salariale în cota de 7% aplicate la salariul 2006 și de 11% începând de la 01 octombrie, aplicată la salariul din luna septembrie pentru toți funcționarii publici, exceptând însă și de această dată consilierii de probațiune.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe prevederile OG 137/2000 privind discriminarea, cu precădere pe art. 1, alin.2, lit. e, pct.1, și pe prevederile Constituției României, ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitate de tratament și nediscriminarea art. 1-4 din OG10/2007, ale art. 1 din OG16/2007 și ale art. 2 alin.2 din OG 27/2007, dar și ale Legii 232/2007.
Prin sentința civilă nr. 42/30.09.2008, Curtea de APEL IAȘI a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza fost înregistrată la TRIBUNALUL IAȘI sub nr-.
Pârâtul Ministerul Justiției depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și arătând următoarele:
În primul rând, văzând la temeiul de drept pe care reclamanții își întemeiază pretențiile, art. 1 alin.2 și art. 27 alin.1 din OUG nr. 137/2000, aceste articole au fost declarate neconstituționale prin decizia din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial 537 din 16 iulie 2008, în măsura în care sunt interpretate în sensul arătat de reclamanți.
Astfel, Curtea Constituțională admis excepția de neconstituționalitate și constatat că "prevederile art. 1, art. 2 și ale art. 27 alin.(1) din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În motivarea cererii lor, reclamanții fac trimitere la majorările prevăzute de OG nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar personalului salarizat potrivit Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază din sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, OG16/2007 prin care s-au majorat salariile persoanelor din cadrul OG 6/2007 privind drepturile salariale ale funcționarilor publici și OG 27/2007 prin care s- majorat salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este opțiune legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Totodată, actele normative pe care își întemeiază acțiunea, respectiv Ordonanțele nr. 10, 16 și 27 din 31.10.2007 și Legea nr. 232/06.07.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 unor categorii de personal salarizat din cadrul sistemului bugetar nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la alte categorii socio-profesionale. Astfel, nr.OG 10/2007 are în vedere creșteri salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului contractual din sistemul bugetar salarizat conform OUG nr. 24/2004.
De asemenea, nr.OG 16/2007 are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007, personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004, respectiv personalului din administrația centrală Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
La rândul său, nr.OG 27/2007 reglementează creșterile salariale acordate în anul 2007 personalului din cadrul Curții de Conturi.
În aceste condiții, consilierii de probațiune nu pot beneficia de aceste indemnizații nefăcând parte din categoriile profesionale menționate mai sus. Mai mult, drepturile salariale ale consilierilor de probațiune sunt reglementate prin lege specială, respectiv prin Legea nr. 327/2006, care nu prevede dispoziții privitoare la actualizarea salariilor prin indexarea acestora.
Potrivit OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, indicată, între altele, de către reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, drepturilor omului și libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic economic social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Textul art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000 potrivit căruia "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile, este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 rezultă că legiuitorul nu avut în vedere modul de reglementare unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate" - art. 1 alin.(3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege" - art. 2 alin.(1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În acest sens este și decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale prin care s- admis excepția de neconstituționalitate și s- constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin.(3) și ale art. 27 alin.(1) din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
După cum statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea art. 14 din Convenție. Pentru ca asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, unei "analogii" între situația judecătorilor și procurorilor și, celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul OG nr. 10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s- exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Atât consilierii de probațiune cât și ceilalți bugetari: funcționarii publici, cei care ocupă funcții de demnitate publică, personal contractual sunt categorii profesionale deosebite, fiecare având statut propriu și de asemenea sisteme diferite de stabilire a drepturilor salariale, astfel încât este lipsită de temei legal solicitarea reclamanților constând în obligarea la recunoașterea creșterilor salariale care se acordă în cursul anului 2007 bugetarilor la care se face trimitere în nr.OG 10/2007.
Față de aceste considerente, pârâtul solicitat să se observe că în speță este vorba despre categorii profesionale deosebite, atât din punct de vedere al statutului, cât și din remunerații acordate și corespunzător al nivelului de trai garantat de către stat.
Mai mult, reclamanții beneficiază de drepturi stabilite prin legea specială de salarizare, fără putea pretinde, în afara legii, alte drepturi reglementate în beneficiul altor categorii, dacă acestea nu se prevăd expres și pentru aceștia, tot astfel cum ceilalți beneficiari se bucură exclusiv de drepturile stabilite prin lege beneficiul lor.
Nu orice diferență de tratament face se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într- societate democratică.
Fiind așadar în discuții situații obiectiv deosebite, pârâtul Ministerul Justiției apreciază că situația descrisă nu se înscrie în cadrul OG nr. 137/2000 care sancționează tratamentele discriminatorii și prin urmare, solicită să se respingă pretențiile ce formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată ca neîntemeiate.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii invocând excepția inadmisibilității acțiunii, excepție strâns legată de analiza de fond cererii principale, motivat de pronunțarea de către Curtea Constituțională Deciziei nr. 818/03.07.2008, decizie definitivă și general obligatorie.
Prin Decizia mai sus invocată, s- constatat neconstituționalitatea unor dispoziții ale OUG nr. 137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții invocate în drept și de reclamantă.
Curtea Constituțională admis, prin Decizia nr. 818/03.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008, excepția de neconstituționalitate dispozițiilor art. 1 (articolul ce enunță principiile constituționale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetățeni și enumera principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile și discriminarea); art. 2 alin.3 (care caracterizează ca discriminatorii prevederile ce avantajează anumite persoane față de altele, fără face vreo distincție cu privire la natura judiciară a acestor prevederi) și ale art. 27 alin.1 (care instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de cere instanței de judecată acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și prevederilor cu caracter discriminatoriu).
În motivarea Deciziei nr. 818/03.07.2008, Curtea Constituțională reținut că numai Parlamentul României, ca organ legislativ și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de institui norme juridice de aplicabilitate generală.
Instanța de judecată nu are o asemenea competența, principala misiune a acesteia fiind aceea de realiza justiția în conformitate cu prevederile art. 126 alin.1 din Constituția României, respectiv, de soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Astfel, Curtea Constituțională decis că sunt neconstituționale prevederile art. 1, art. 2 alin.3 și ale art. 27 din nr.OUG 137/2000 având în vedere că "instanța de judecată nu are competența de anula sau de refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Prin urmare, instanța de judecată nu poate stabili existența unei situații discriminatorii create prin actele normative ce reglementează drepturile și obligațiile personalului din sistemul justiției în temeiul unor prevederi legale declarate neconstituționale, care sunt suspendate de drept și nu își produc efectele juridice (art. 147 din Constituția României).
În consecință, solicitat admiterea excepției invocate și respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
În cazul respingerii excepției, a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor, motivat de următoarele:
Obligația acordării diferitelor sporuri și beneficii revine angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cazul de față, nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (HG nr. 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept materiale dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere Ministerului Economiei și Finanțelor calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, pe de o parte, neexistând raporturi juridice (civile, de muncă etc.) între instituție și reclamanți, aceștia neputând dovedi calitatea procesuală pasivă - de pârât - solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002, legea bugetară prevede și autorizarea pentru anul bugetar veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementările specifice exercițiului bugetar. Sumele aprobate pe partea de cheltuieli prin bugetele prevăzute la art. 1 alin.2 din legea privind finanțele publice, în cadrul căreia se angajează, se ordonează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar angajarea de cheltuieli din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate, atrage răspunderea celor vinovați în condițiile legii.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale pasive acestei pârâte, reclamată de petentă în prezenta cauză arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. A precizat că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăților pretinse.
Mai mult, în ipoteza admiterii prezentei acțiuni și obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile favorabile reclamantei, nu există nici un motiv să nu fie asigurate fondurile necesare plăților, având în vedere și faptul că hotărârile judecătorești irevocabile, mai ales în domeniul drepturilor salariale, sunt executorii, iar neexecutarea acestora constituie infracțiune.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 3 alin.1 și 2 ale OUG nr. 75/2008, care stipulează că "plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare prezentei ordonanțe de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ordinul prevăzut în aliniatul precedent, se emite în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare prezentei ordonanțe și va fi comunicat executorilor judecătorești precum și trezoreriei ori instituției bancare unde debitorii au deschis conturi".
În temeiul art. 3 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, Ministrul justiției, Ministrul Economiei și Finanțelor, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au emis Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/ privind modalitatea de eșalonare plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare OUG nr. 75/2008.
În conformitate cu dispozițiile legale în materie (OUG nr. 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C), Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate de reclamantă. Așadar, data fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce deja este obligat prin lege.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, autoritatea de stat în domeniul discriminării depus la dosar următorul punct de vedere prin care au învederat liniile directoare de care trebuie să se țină cont în procesul de soluționare unei petiții ori de dezlegare unei pricini, care prezintă ca obiect încălcarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament.
Prin sentința civilă nr.244 din 12.02.2009 Tribunalul Iași admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acesta.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, (), Și în contradictor cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și TRIBUNALUL IAȘI.
Obligă pârâții Curtea De APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamanților, și, drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 2% începând cu 16.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 până la încetarea discriminării, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamanților, (), și drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 până la încetarea discriminării, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale.
Disjunge și declină în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a capătului de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, TRIBUNALUL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor privind efectuarea de mențiuni în carnetul de muncă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând cu prioritate, în baza dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor tribunalul constată că este fondată, obligația acordării diferitelor sporuri și beneficii revenind angajatorului sau ordonatorului principal de credite.
În cazul de față, raportul de drept procesual există numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere Ministerului Economiei și Finanțelor calitate procesuală pasivă în cauză; neexistând raporturi juridice (civile, de muncă etc.) între reclamanți și Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, raportat la obiectul acțiunii, acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei instanța reține că reclamanții au calitatea de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de la Tribunalul Iași.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii (Legea nr.53/2003), act normativ aplicabil și reclamantelor, noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar dreptul la un salariu, conform Codului muncii și Constituției, este un drept fundamental și principalul drept al salariatului.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 10/ 31 ianuarie 2007 au fost majorate salariile salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție) cu 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007 (față de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007 (față de nivelul din luna martie 2007), și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 (față de nivelul din luna septembrie 2007). Prin Ordonanța Guvernului nr. 16/31 ianuarie 2007, s- dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 01 ianuarie 2007 a personalului Tot la 31 ianuarie 2007, Guvernul emis și Ordonanța nr. 27/2007, prin care s-au majorat și salariile controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, cu aceleași procente, în aceleași tranșe și tot cu începere de la 01 ianuarie 2007.
Legea nr. 232/06 iulie 2007, pentru aprobarea OG 6/2007, modificând art. 39, în alin.2 al acestuia, prevede majorări salariale în cota de 7% aplicate la salariul 2006 și de 11% începând de la 01 octombrie, aplicată la salariul din luna septembrie pentru toți funcționarii publici, exceptând însă consilierii de probațiune.
Mai reține instanța că prin OG nr.10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică și în baza art.1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape. Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și judecătorilor deci nici asistenților judiciari care au aceeași salarizare, motivându-se, printre altele și prin aceea că această categorie profesională a mai beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Aceste creșteri salariale însă au fost prevăzute de OG nr.10/2007 de a se acorda și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie fiind incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General, adjunctul Procurorului General, care beneficiază de aceste majorări a salariilor de bază în cele trei etape menționate.
Or, de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși consilierii de probațiune, ei aflându-se în situații comparabile.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării prevăzut de art.5 din Codul muncii, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de munca si condițiile de angajare, în vederea definitivării și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situații comparabile,nefiind necesar ca situația sa fie similara.
În cauza de față, reclamantele sunt parte a unui raport juridic de munca și, ca efect al prestării muncii au dreptul la o salarizare echitabila, fără limitări si restrângeri. Așadar rezulta fără echivoc ca reclamantele se afla in aceeași situație ca si restul personalului din sistemul bugetar. Prin OG.10/2007,11/2007,8/2007, 20/2007,23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat in anul 2007, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale.
Potrivit art. 16, alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali in fata legii și a autorităților, fără privilegii si discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr.137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, instanța consideră ca discriminatorie prevederea prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Potrivit art. 2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se statuează că exercițiul drepturilor tuturor salariaților este aparat împotriva tuturor discriminărilor.
În ceea ce privește capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă, tribunalul, în baza dispozițiilor art.298 din Codul muncii și Decretului 92/1976, a declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. în condițiile în care ordonatorii de credite au fost obligați la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării consilierilor de probațiune.
Art. 1 alin.2 și art. 27 alin.1 din OUG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale prin decizia 1325 din 04.12.2008 a Curții Constituționale "în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Motivează recurentul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.
Drepturile salariale ale consilierilor de probațiune sunt reglementate prin lege specială, respectiv prin Legea nr. 327/2006, care nu prevede dispoziții privitoare la actualizarea salariilor prin indexarea acestora.
Actele normative reținute de instanță respectiv Ordonanțele nr. 10, 16 și 27 din 31.10.2007 și Legea nr. 232/06.07.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 unor categorii de personal salarizat din cadrul sistemului bugetar nu sunt incidente în cauză, deoarece se referă la alte categorii socio-profesionale. Astfel, nr.OG 10/2007 are în vedere creșteri salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului contractual din sistemul bugetar salarizat conform OUG nr. 24/2004.
De asemenea, nr.OG 16/2007 are în vedere creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007, personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004, respectiv personalului din administrația centrală Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
La rândul său, nr.OG 27/2007 reglementează creșterile salariale acordate în anul 2007 personalului din cadrul Curții de Conturi.
În aceste condiții, consilierii de probațiune nu pot beneficia de aceste indemnizații nefăcând parte din categoriile profesionale menționate mai sus. Potrivit OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, indicată, între altele, de către reclamanți ca și temei pentru pretențiile afirmate, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, drepturilor omului și libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic economic social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Textul art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000 potrivit căruia "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile, este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 rezultă că legiuitorul nu avut în vedere modul de reglementare unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate" - art. 1 alin.(3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege" - art. 2 alin.(1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În acest sens este și decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale.
Nu orice diferență de tratament face se reține starea de discriminare, ci numai acea diferență care se constată între persoane aflate în situații analoage, fără o justificare rezonabilă și fără să fie necesară într- societate democratică.
Fiind așadar în discuții situații obiectiv deosebite, pârâtul Ministerul Justiției apreciază că situația descrisă nu se înscrie în cadrul OG nr. 137/2000 care sancționează tratamentele discriminatorii și prin urmare, solicită să se admită recursul și să se respingă pretențiile ce formează obiectul cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt părți ai unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.327/2006) nu le-au fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acesteia, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanta nu poate obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat recurentul-pârât invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamantei pentru a încerca justificarea discriminării acesteia, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimații sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Se reține astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, motiv prev. de art. 304 pct.9 Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantelor, în mod corect prima instanță a motivat aplicarea procentelor de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, în sensul că doar astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. nr.820/2008 și 1325/2008, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarate de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.244 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored
01.07.2009, 2 ex
Tribunalul Iași:
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu