Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6817/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6817

Ședința publică de la 26 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Elena Stan

Grefier - -

*****************************

Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr. 3209 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecată în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința civilă nr. 3209 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de petenții, și in contradictoriu cu intimatii Ministerul Finantelor Publice B, Ministerul Justitiei B, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj.

Au fost obligați intimații sa plătească petenților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15%, calculat la salariul tarifar pentru perioada 01.09.2004-01.02.2008 si in continuare astfel:, 20.084 lei, 18.343 lei, 16110 lei, 10510 lei, 8487 lei, 3268, sume ce au fost actualizate au fost actualizate cu indicele de inflație la 01.02.2008, precum si la plata acestora pentru viitor.

A fost obligată intimata Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de munca al petenților.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că petenții au calitatea de judecători in cadrul Judecătoriei Motru.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare:" prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

De asemenea in conformitate cu disp. art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor omului:"Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata in special pe sex rasa culoare limba religie opinii politice sau orice alte opinii origine națională sau sociala, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație."

Observând legislația care instituie dreptul anumitor categorii profesionale la plata unui spor de confidențialitate, respectiv criteriile in baza cărora se acorda acest spor, se retine ca s-a născut o forma de discriminare intre aceste categorii profesionale si categoria judecătorilor si aceea a asistenților judiciari. Astfel, OG nr. 57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prevede acordarea unui spor de 30% de confidențialitate pentru "păstrarea confidențialității in legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință in exercitarea funcției ". De asemenea, prin OG 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, prin OG nr 19/2006, OG nr. 10/2007, OG 6/2007 OG 24/2000 si alte acte normative s-a prevăzut acordarea acestui spor salarial pentru personalul militar si funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici din aparatul de lucru al Guvernului, personalul CNSAS si pentru alte categorii de salariați.

Susținerea intimatei Ministerul Justiției in sensul ca situațiile acestor categorii de salariați si categoria magistraților si cea a asistenților judiciari nu sunt comparabile întrucât diferă statutul, drepturile si obligațiile, si acesta ar putea fi o stare de lucruri de natura sa justifice discriminarea in ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate, nu poate fi primita. In acest sens se retine ca adevăratul criteriu care justifica acordarea sporului de confidențialitate il reprezintă informațiile, faptele, documentele confidențiale cu care aceste categorii profesionale lucrează. Astfel, nu este vorba exclusiv așa cum susține intimata de "informații clasificate, ci si de informații, fapte si documente asupra cărora prin natura funcției si deontologia profesionala, petenții trebuie sa păstreze si păstrează confidențialitatea.

Astfel ne găsim chiar in situația prezentata de Curtea Europeana care a apreciat ca discriminarea se produce atunci când " persoane aflate in situații analoage sau comparabile in materie, beneficiază de tratament preferențial si aceasta distincție nu-si găsește nici o justificare obiectiva sau rezonabila".Desigur că situația magistraților si cea a asistenților judiciari este comparabila cu aceea a celorlalte categorii profesionale amintite mai sus chiar daca doar in ceea ce privește caracterul confidențial al informațiilor si documentelor cu care operează.

Referitor la cererea de a se efectua mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca ale petenților, aceasta urmează sa fie admisa si sa fie obligata intimata Tribunalul Gorj sa efectueze aceste mențiuni in baza art. 6 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca.

Cererea de a se plăti actualizarea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate apare ca întemeiată si a fost admisă cu motivarea ca prin neplata către petenți a sporului de confidențialitate la timp s-a produs acestora un prejudiciu material care urmează sa fie acoperit prin actualizarea sumelor datorate conform indicelui inflațional care a făcut ca in perioada de timp scursa de la momentul datorării sporului pana la data plății efective sumele sa se devalorizeze continuu.

Având in vedere aceste considerente, instanța a admis cererea, a obligat intimații să plătească petenților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate in procent de 15%, calculat la salariul tarifar pentru perioada 01.09.2004-01.02.2008, astfel:, 20.084 lei, 18.343 lei, 16110 lei, 10510 lei, 8487 lei, 3268 si in continuare, sume ce au fost actualizate cu indicele de inflatie la 01.02.2008, precum si la plata acestora pentru viitor sa oblige intimata Tribunalul Gorj sa efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetul de munca al petenților.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Primul motiv de recurs invocat de este întemeiat pe disp.art.304 punct 4 pr.civilă și vizează depășirea atribuțiile puterii judecătorești,de către prima instanță.

În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.

De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Al doilea motiv de recurs al MJ este întemeiat pe disp.art 304 pct. 7 Cod. pr. civilă și vizează împrejurarea că prima instanță nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate prin notele scrise,iar potrivit art.261alin.1 pct.5 Cod pr.civilă printre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre se află motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Al treilea motiv de recurs al aceluiași recurent este întemeiat pe prev. de art. 304 pct. 9 Cod. pr. civilă.

În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.

apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,deoarece pentru a exista discriminare,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.

În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.

Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a de aprobare a Codului Deontologic.

Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G și-a întemeiat recursul pe dispoz. art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă arătând în esență că soluția instanței de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP este incorectă deoarece, așa cum s-a menționat la judecata în fond, nu există raporturi de muncă sau de serviciu între MFP și reclamanți.

Conform Legii 500/2002 rolul MFP este acela de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, printre ordonatorii principali de credite aflându-se și Ministerul justiției și Libertăților.

Recursul formulat de Ministerul Justiției este nefondat.

Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.

Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1-(7).

Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.

Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.

Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.

Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 Cod. pr. civilă, așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.

De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.

Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod. pr. civilă, întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.

Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.

Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.

Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.

Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. nr. 328/2005.

Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.

Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.

Așa fiind, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, Curtea în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul.

Recursul formulat de Ministerul Finanțelor prin DGFP G este fondat pentru următoarele considerente:

Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordine, astfel că nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții. Între recurentul și intimații reclamanți nu există raporturi juridice de muncă.

Recurentul are atribuții doar în ce privește elaborarea proiectului legii bugetare anuale, însă pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, proiect pe care este obligat să îl depună l Guvern, care după ce și-a însușit acest proiect îl va supune spre aprobare Parlamentului și nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate sau să plătească în mod direct sumele solicitate.

Potrivit art. 47 din Legea nr.500/2002 alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite și, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli. Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.

Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea în baza art.312 pr. civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de DGFP G pentru MEF.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței nr. 3209 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, reclamanții, .

Admite recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr. 3209 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

Modifica în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de DGFP.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Pronunțată în ședința publică de la 26 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

18.12.2009

Red.jud.

3 ex./AS

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 6817/2009. Curtea de Apel Craiova