Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 7031/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7031
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
***************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta -, împotriva sentinței nr. 3048 din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA PRIMARĂ, CONSILIUL LOCAL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, curtea, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra cauzei de față
Prin sentința nr. 3048 din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de petentii - în contradictoriu cu intimații Școala Primară și Consiliul Local.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 primele de concediu pe perioada 2001-2006 căror plată a fost suspendată prin legile bugetului de stat trebuiau acordate pe lângă categoriile de personal nominalizat expres,și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic se prevede că "personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
S-a observat că legea specială face referire la premii și alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prevederile nr.OUG146/2007 se aplică funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, personalului auxiliar din sistemul justiției, membrilor corpului diplomatic și consular al României, precum și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Coroborând dispozițiile legale invocate mai sus, instanța a reținut că, pentru categoria profesională a cadrelor didactice, nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a primei de vacanță întrucât legea specială la care face trimitere nr.OUG146/2007 în situația altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu, în speță statutul cadrelor didactice, nu preved expres sintagma "primă de vacanță", ci face vorbire de premii și alte drepturi, fără a enumera aceste drepturi.
În plus, conform dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, premiile și alte drepturi cuvenite personalului didactic trebuie prevăzute concomitent în lege și în contractul colectiv de muncă al respectivei categorii profesionale, condiție care nu este îndeplinită în situația cadrelor didactice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond făcut aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr. 146/2007, art. 50 pct. 12 din legea nr.128/1997 și art. 37 lit."g" din CCM, întrucât în calitate de personal didactic se încadrează în categoria salariaților din sectorul bugetar la care fac trimitere prevederile OUG nr. 146/2007.
Conform dispozițiilor art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007, primele de vacanță trebuiau acordate, pe lângă categoriile de personal expres nominalizate " și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale ".
Potrivit Legii nr.128/1997, personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă și de prima de vacanță, iar nr.OUG146/2007 își găsește aplicabilitatea în cauza de față.
In temeiul art.37 alin.1 lit. g din contractul colectiv de muncă " personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță ce se acordă odată cu îndemnizația de concediu" și aceasta în condițiile prevăzute de art. 1 alin.3 din nr.OUG146/2007 într-o singură tranșă.
S-a mai arătat că prin neacordarea acestor prime de vacanță, personalul didactic a fost discriminat față de alte categorii de personal și, de asemenea, nu este corect ca în aceleași spețe, cu același obiect, în care reclamanți sunt cadre didactice din alte zone ale țării, aceștia să primească primele de vacanță solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului,în raport de motivele invocate și apărările formulate prin întâmpinare, văzând disp. art.3041și art. 304 pct. 8 și 9. pr. civilă, se apreciază că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Recurenta a invocat calitatea sa de personal didactic, susținând că art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea sa dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2001-2008.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendatăprin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precumși alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007.
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.
Acesta este cazul personalului din învățământ, dreptul la primă de vacanță nefiind reglementat expres în niciun act normativ.
Legea nr. 128/1997 art. 50 alin. (12) prevede într-adevăr faptul că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Contractele colective de muncă unice la nivel național din perioada invocată de reclamantă au prevăzut posibilitatea ca partenerii sociali care negociază contracte colective de muncă să includă în acestea dreptul salariaților la o primă de vacanță, însă numai în funcție de posibilitățile economico-financiare ale unității.
Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
În ceea ce privește lipsa fondurilor necesare acordării primelor, instanța de fond a argumentat soluția, analizând condițiile legale pentru a stabili dacă dreptul pretins de reclamantă există, argumentul determinant care a dus la pronunțarea soluției a fost lipsa unei reglementări legale, nu ideea inexistenței unor venituri proprii.
Va fi respins ca nefondat și motivul de recurs privind discriminarea dintre cadrele didactice și alte categorii de bugetari, întrucât salarizarea fiecărei categorii de bugetari se realizează distinct, prin lege specială, neputându-se extinde dispozițiile legale de care beneficiază o categorie de bugetari la alta. De asemenea, se reține că, pe de o parte, în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte recurenta reclamantă nu a depus la dosar hotărâri judecătorești privind primele de vacanță acordate altor colegi ai acesteia, cadre didactice de la alte unități de învățământ.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul de reclamanta -, împotriva sentinței nr. 3048 din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA PRIMARĂ, CONSILIUL LOCAL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Ex.2/17.12.2009
Jud.fond.
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu