Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 726/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.726/CM
Ședința publică din 07 Octombrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 333, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 25 martie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-, -.A,.2,.9 și intimata pârâtă PRIN ZONA C, cu sediul în 34, Port, județul C,având ca obiect drepturi bănești (Prime Paști și indice 1,98).
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat a în substituire pentru avocat, care depune la dosar delegația de substituire fără număr din 7 octombrie 2008, lipsind intimata reclamantă și intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recurenta pârâtă a depus înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior și au fost comunicate părților la data de 29.08.2008.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebată fiind partea prezentă această susține că în cauză nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Instanța având în vedere că partea prezentă susține că în cauză nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau înscrisuri noi de depus, acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
- cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, apreciază că această a fost în mod nelegal soluționată, având în vedere că drepturile solicitate de reclamanți nu se pot considera născute, atâta timp cât nu au avut loc negocieri în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit și din acest punct de vedere solicită admiterea recursului, admiterea excepției și respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur formulată;
- cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune - potrivit art.283 alin.1 lit.e din codul muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia". În cauză, drepturile solicitate nu sunt drepturi salariale, ci ajutoare materiale, astfel că prezenta acțiune era prescrisă în momentul formulării;
- pe fondul cauzei apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins apărarea sa, în sensul că nu datorează drepturile salariale suplimentare, aceste drepturi au fost acordate și primite de către salariați, deoarece au fost incluse în salariile de bază. Începând cu anul 2004, în art.128 din era precizat clar că salariul de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat. Cu privire la coeficientul de salarizare de 1,98, greșit instanța de fond a admis acest capăt de cerere, întrucât fondul de salarii era stabilit prin lege, iar ministerul resort stabilea defalcarea acestui fond, fără ca agentul economic să aibă posibilitatea majorării plafoanelor stabilite prin lege. Prin urmare era exclusă posibilitatea acordării coeficientului 1,98 cu respectarea Hotărârii nr.1552/2002. Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe un act adițional la. din 2003 cărui valabilitate se întindea pe durata unui an. Ulterior anului 2003, prin actele adiționale încheiate, părțile nu au mai convenit cu privire la mărirea indicelui de salarizare specific și nicidecum salariaților SC SA. Cu privire la Primele de Paști și C acestea au fost incluse în salariul de bază lunar începând cu anul 2003 și până în prezent și de aceea nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct reclamanților.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- din 08.02.2008 reclamanta, a solicitat instanței obligarea pârâtei SA - prin Zona ar C la plata drepturilor salariale restante reactualizate cu rata inflației respectiv a diferenței rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă pe perioada ultimilor trei ani -08.02.2005-08.02.2008,precum și a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și C din ultimii trei ani la nivelul salariului de bază mediu pe societate în cuantum total de 6.504 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat în esență că se află în raporturi de muncă cu societatea pârâtă și că angajatorul nu a respectat clauza din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în ceea ce privește acordarea coeficientului de salarizare de 1,98 aplicat la salariul minim pe economie indexat; niciodată acest coeficient nu a fost modificat; OUG nr. 79/2001 nu poate determina nerespectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă; HG nr. 1552/2002 se referă exclusiv la anul 2003; HG nr. 866/2001 este abrogată și fusese emisă înainte de derularea procesului de privatizare.
Cu privire la al doilea capăt de cerere a arătat că în perioada 2004 - 2007 societatea pârâtă nu a achitat suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C, deși avea dreptul la acestea în baza contractului colectiv de muncă. S-a susținut că numai în anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază iar nu și în anii următori iar actele adiționale ulterioare nu modifică contractele colective de muncă în privința acestor drepturi; a mai invocat faptul că actele adiționale care nu sunt înregistrate potrivit legii nu pot fi luate în considerare.
A arătat că se impune actualizarea acestor sume cu rata inflației întrucât nu au fost acordate atunci când erau datorate de către societate.
În drept a invocat prevederile art. 236 (4) din codul muncii și art.25, 30, 31 și 243 din Legea nr. 30/1996.
În dovedire a depus înscrisuri privind existența raporturilor de muncă, extras din contractul colectiv de muncă invocat, adresa nr. 2919/12.11.2007 emisă de Direcția afaceri corporative - juridic din cadrul SA din care rezultă nivelul salariului mediu de bază la nivelul societății în perioada 2003 -2007.
Prin întâmpinare, pârâta SA - Zona ar C și-a precizat poziția procesuală reținându-se în esență că acțiunea este nefondată în privința ambelor capete de cerere. În motivare s-a arătat că plata drepturilor salariale cuvenite s-a efectuat cu încadrarea strictă în bugetul aprobat de Ministerul Economiei și Comerțului și a plafonului stabilit prin lege pentru salarii în conformitate cu HG nr. 866/2001, OUG nr. 79/2001 și HG nr. 1552/2002, societatea având în perioada 2003 - 2005 un statut special. S-a mai arătat că din anul 2004 în art.128 din contractul colectiv de muncă s-a stabilit că salariul de bază minim este de minim 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
În privința solicitării de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătorile de Paști și C, pârâta a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la prevederile art.283 al.1 din codul muncii și excepția prematurității acțiunii susținând că acțiunea nu putea fi formulată până când nu au loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit în conformitate art. 168 al.1 teza finală din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2007.
Cu privire la fondul cauzei s-au susținut următoarele:
Societatea pârâtă a solicitat să se constate că în speță este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
Astfel, s-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Textul art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a avut același conținut în cursul anului 2004, după care în anul 2005 operat o modificare ce a avut scop, conform susținerilor pârâtei, exprimarea într-o manieră mai clară a intenției părților privitor la conținutul textului.
S-a susținut astfel că textul a fost explicitat în sensul că, includerea drepturilor salariale sus-menționate nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată ( anume, doar pentru anul 2003 ), ci aceasta s-a realizat atât în anul 2003, cât și în anii următori.
Mai mult, cele două părți semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate - și - au urmat ulterior procedura prevăzută de CCM și s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare; aceasta a confirmat, prin Decizia nr. 3793/18.06.2007, intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
Ulterior, la 31.08.2007, Comisia Paritară a adoptat Decizia înregistrată sub nr. 5140/2007 intitulată,Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al
Prin această ultimă decizie, a susținut pârâta, a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. S-a confirmat, astfel, că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Au fost depuse la dosar: extrase din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru 2004 - 2006 și acte adiționale.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de părți și la care s-a făcut referire anterior.
Prin sentința civilă nr. 333 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -au respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului la acțiune și excepția prematurității acțiunii.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții SA PRIN ZONA C și SA B și a fost obligată pârâta către reclamant la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 reactualizate cu rata inflației pentru perioada 08.02.2005-08.02.2008.
A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 6.631 lei reactualizată cu rata inflației la data plății efective și la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Referitor la raporturile dintre părți:
Din contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată înregistrat sub nr. -/03.03.1998, depuse în copie, rezultă că reclamanta se află în raporturi de muncă cu societatea pârâtă care nu a contestat calitatea de salariat invocată.
II. Referitor la primul capăt de cerere:
Din dispozițiile Codului muncii și cele ale Legii 130/ 1996 republicată precum și ale Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel național rezultă că orice contract colectiv constituie izvor de drept și că produce efecte față de angajator și salariații la care se referă. Astfel, conform art. 236 alin.4 din codul muncii, după încheierea și intrarea lui în vigoare, Contractul Colectiv de Muncă urmează a se executa având putere de lege între părțile contractante în sensul că acesta se impune în conținutul său părților contractului individual de muncă.
El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților la care aceștia nu ar putea renunța.
Se constată că în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2004 astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat sub nr. 9214 din 11.11.2003, prin art. 128 pct.5 s-a prevăzut că în cadrul Sucursalei ar C, salariul de bază minim va fi de 1,98 mai mare decât salariul minim pe economie indexat.
Rezultă astfel că pentru salariații de la această structură a societății pârâte, s-a negociat, în mod distinct și în special, un salariu mai mare, astfel cum rezultă și din cuprinsul acestui act adițional.
Acesta fiind un drept salarial câștigat, pârâta nu a probat că acest drept ar fi fost pierdut de către salariații din cadrul acestei sucursale în cadrul negocierii contractelor colective de muncă din anii următori, deși avea această obligație în conformitate cu art. 287 din codul muncii, potrivit cu care sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Astfel, deși în contractul colectiv de muncă din anul 2004, ca și în cel pentru perioada 2003 - 2004, coeficientul indicat este de 1,76 nu s-a probat că în cadrul negocierilor colective părțile s-ar fi pus de acord să revină la acest coeficient și în ceea ce privește Sucursala ar C, nefiind înlăturată de către pârâtă, prin probele propuse, posibilitatea ca față de prevederile generale, aplicabile tuturor salariaților din cadrul societății, ulterior, ca și în anul 2003, să se fi încheiat un act adițional care să stabilească drepturi superioare pentru salariații Sucursalei ar C, astfel cum se susține în cererea introductivă. Aceeași este situația și pentru perioada 2005 - 2007.
Este adevărat că prin HG nr. 866/2001 societatea pârâtă a fost inclusă în lista cuprinzând agenții economici prevăzuți la art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Dar, această hotărâre a fost abrogată prin HG nr. 393/2004, anterior datei la care începe perioada pentru care se solicită drepturi salariale restante. Ca urmare această hotărâre de guvern nu are incidență în cauză.
Apoi, HG nr. 1552/2002 a privit aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2003, pentru agenții economici monitorizați potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 866/2001, deci a avut o aplicabilitate în timp redusă numai la anul 2003.
Este adevărat însă că prin HG nr. 393/2004 pentru aprobarea listelor cuprinzând agenții economici monitorizați potrivit art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 274 din 29.03.2004), Societatea Națională a "" - Baf ost menținută în acest regim de supraveghere. Această hotărâre de guvern a fost abrogată prin HG nr. 134/2007 care nu mai are în vedere și societatea pârâtă.
Dar, OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar se referea și se aplica exclusiv regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante - arieratelor -, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie (art.1 și 2).
Or, prin Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a "" - s-a aprobat contractul de privatizare, semnat la data de 23 iulie 2004 între Ministerul Economiei și Comerțului din România, prin Oficiul Participațiilor Statului și în Industrie, și din Austria, al cărui obiect era reprezentat de vânzarea-cumpărarea unui număr de 12.739.341.312 acțiuni ale societății, reprezentând 33,34% din capitalul social al societății, și majorarea capitalului social al societății cu un număr de acțiuni care să-i permită cumpărătorului să dețină, după subscrierea de către acționarii minoritari ai societății, BERD și cumpărător, 51% din capitalul social al societății. Semnarea contractului de privatizare, în forma și cu conținutul negociate între părți, a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a "" - B, din data de 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 19 iulie 2004 (art3).
Ca urmare, anterior perioadei pentru care se solicită drepturile restante, societatea pârâtă nu mai putea fi supusă regimului prevăzut de OUG nr. 79/2001 chiar dacă HG nr.393/2004, adoptată anterior semnării contractului de privatizare societatea fusese inclusă în lista societăților supuse regimului special prevăzut de OUG nr. 79/2001.
Ca urmare aceste apărări ale pârâtei nu au putut fi reținute.
III. Referitor la al doilea capăt de cerere:
1. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
În conformitate cu art.137 Cod.proc.civ. Tribunalul reține că în cauză, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în legătură cu drepturile salariale neacordate astfel încât, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile CCM reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 codul muncii.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din codul muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
Articolul 283 alin. 1 lit. e codul muncii se aplică în ceea ce privește executarea altor obligații prevăzute de contractul colectiv de muncă.
În consecință excepția a fost respinsă.
2. Cu privire la excepția prematurității acțiunii:
Potrivit art. 109 Cod.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Trebuie analizat în consecință dacă dreptul pretins de reclamantă s-a născut și dacă era necesară o procedură prealabilă.
Se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare a fost respinsă ca nefondată.
3. Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1vor fiintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o singură modificare la alin. 2, în sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în aceeași formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În sfârșit, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Societatea pârâtă a mai depus la dosar Actul adițional la Contractul colectiv de muncă al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005, care a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că,părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat .
În fine, prin,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, cu nr.5140/31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție,potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Cu privire la textele cuprinse în contractele colective de muncă, față de susținerile părților, trebuie așadar stabilit dacă potrivit prevederilor cuprinse în acestea, suplimentările stabilite pentru sărbătorile de Paști sau C trebuiau plătite de angajator în mod distinct sau erau incluse în salariul lunar, sub forma a 12 părți egale.
Se constată că ipoteza din urmă a constituit soluția adoptată pentru anul 2003, însă drepturile pentru acest an nu fac obiectul prezentei cauze.
În contractele colective de muncă pentru anii următori, se face mențiunea că în anul 2003 aceasta a fost soluția adoptată.
Din formularea folosită însă, nu rezultă în nici un mod că aceeași soluție este adoptată și pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007.
Referirea la soluția adoptată în anul 2003 nu are de altfel nici o utilitate practică, apărând numai ca o prevedere pur informativă.
Dacă părțile ar fi avut intenția reală de a adopta aceeași soluție ar fi putut exprima această soluție în mod clar în cuprinsul articolului.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Astfel, dacă ar fi reală această împrejurare nu se înțelege pentru ce motiv ar mai fi înțeles părțile să includă în contractele colective din anii următori aceeași clauză, pe care ar fi putut-o elimina sau reformula.
Or, din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
Este adevărat că art. 31 din Legea nr. 130/1996 dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Potrivit art.244 din codul muncii, clauzele contractului colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual pentru anul 2005 și 2006.
Se constată de altfel că părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Decizia Comisiei Paritare înregistrată sub nr. 5140/2007 intitulată,Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al, fiind încheiată la data de 31.08.2007 nu poate produce efecte asupra unor drepturi născute deja și nu le poate nega cu efect retroactiv în sensul de a atribui alte efecte clauzei din contractul colectiv de muncă care le-a născut, în referire la suplimentările salariale pentru anul 2005, 2006 și pentru sărbătoarea de Paști în anul 2007. În ceea ce privește sărbătoarea de C în anul 2007 se va reține numai faptul că nota comisiei paritare atribuie alte efecte clauzei respective din contractul colectiv de muncă, or, contractul colectiv de muncă nu poate fi modificat decât prin acte adiționale în condițiile art.31 din Legea nr. 130/1996 ceea ce nu s-a dovedit.
Rezultă astfel că suplimentele salariale trebuiau achitate distinct.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 238(2) din codul muncii contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța reține că prin clauza art. 168 alin. 1 părțile s-au raportat la salariul de bază mediu pe iar reclamantul a depus adresa nr. 2919/12.11.2007 emisă de Direcția afaceri corporative - juridic din cadrul SA din care rezultă că nivelul salariului mediu de bază la nivelul societății în perioada 2003 -2007 fost următorul: martie 2003-681 lei, martie 2004-790 lei, aprilie 2005 - 850 lei iar în luna noiembrie -799 lei;martie 2006-1047 lei și în luna noiembrie -1160 lei, martie 2007 - 1.260 lei. Nu rezultă salariul mediu de bază în luna noiembrie 2007.
Totuși, reclamanta a depus un calcul detaliat al sumei pretinse - 6.631 lei, calcul care nu a fost contestat de pârâtă.
IV. În ce privește acordarea de daune, instanța a reținut reține că reclamanta are dreptul și la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, la data prezentării calculului, pentru repararea efectivă a prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.
A fost reținută și incidența art. 274 Cod.proc.civ., în sensul obligării pârâtei la 300 lei cheltuieli de judecată ( onorariu avocat ).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs membru Grup, solicitând instanței de recurs ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să modifice în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, în esență, pentru următoarele motive:
Recurenta pârâtă a considerat căexcepția prematuritățiiformulării cererii de chemare în judecată este fondată și în mod greșit aceasta a fost respinsă.
S-a arătat că, potrivit alin.1 al art. 168, teza finală, text nemodificat în perioada 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordau automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Or, atâta timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept care să fie valorificat prin astfel de acțiuni.
Cu privire laexcepția prescrierii dreptului la acțiuneîn ce privește capătul doi de cerere, recurenta pârâtă a apreciat că prima instanță a considerat în mod eronat că această excepție nu este fondată.
Deși pretențiile sunt bănești, acestea izvorăsc din neexecutarea unei clauze inserate în contractul colectiv de muncă, care stabilește un ajutor material, nu un drept salarial, astfel că recurenta pârâta a apreciat că acțiunea trebuia promovată în șase luni de la data nașterii dreptului, nefiind vorba de drepturi salariale ce trebuiau acordate conform aceluiași CCM.
Analiza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel relevă aspectul existenței unor reglementări distincte în domeniul salarizării, diferite în esență de reglementările în materia protecției sociale și a altor drepturi, de natură a conduce și a justifica aplicarea unor norme diferite în materia prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, în ce privește primul capăt de cerere, recurenta pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat.
Recurenta a arătat că, reclamanții își întemeiază cererea pe existența unui act adițional la CCM din 2003, cărui valabilitate se întinde pe durata unui an și care nu își produce nici un efect pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008. Ulterior anului 2003, respectiv prin actele adiționale încheiate în 2005, 2006, 2007 și 2008, părțile nu au mai convenit nimic cu privire la mărirea indicelui minim de salarizare specific ar, situație în care, pentru acești ani, este valabil indicele minim stabilit prin CCM la nivel, respectiv cel de 1,76 raportat la salariul minim pe economie.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 866/2001 prin care s-a aprobat lista cu agenții economici prevăzuți în art. 11 alin.3 din nr.OUG 79/2001, prin care SNP a fost monitorizată, având un statut special în perioada 2003-2005, conform nr.OUG 79/2001; astfel, fondul de salarii era stabilit prin lege, iar ministerul d e resort stabilea defalcarea acestui fond, fără ca agentul economic, să aibă posibilitatea majorării plafoanelor stabilite prin lege. Prin urmare, a fost exclusă posibilitatea acordării coeficientului 1,98 cu respectarea Hotărârii nr. 1552/2002.
De altfel, începând cu anul 2004, în art. 128 din CCM este precizat foarte clar că salariul de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
În ce privește al doilea capăt de cerere, recurenta pârâtă a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta ar datora drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant, acestea fiind acordate și primite de către salariații, deoarece au fost incluse în salariul de bază, precum și că societatea nu ar fi aplicat indicele minim de salarizare convenit prin contractul colectiv de muncă.
După anul 2003, "Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților și, de aceea, nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților Această regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."
Instanța ar trebui să interpreteze conținutul clauzei respective, având în vedere prevederile art. 977 Cod civil, care stabilește principiul voinței reale a părților.
În sprijinul acestei interpretări, recurenta pârâtă a adus și Hotărârea Comisiei Paritare, care a interpretat aliniatul 2 al art. 168 din CCM, în iunie 2007. Concluzia Comisiei Paritare a fost aceeași, respectiv că, începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că art. 168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Recurenta pârâtă a apreciat că sunt extrem de relevante pentru cauza de față concluziile cuprinse în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de, având ca obiectiv: să se stabilească dacă în perioada 2003-2007 drepturile salariale prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru sărbătorile de Paști și C au fost cuprinse în salariul de bază.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale aferente ultimilor 3 ani anterior formulării acțiunii, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - februarie 2008 - acestea se încadrează în termenul de trei ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.c din codul muncii.
O altă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nici o semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil nu are relevanță în cauză, fiind un raport juridic extrajudiciar.
Ultima critică vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economie indexat.
Prin actul adițional nr. 447 din 21 ianuarie 2005 la contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2714 din 16 aprilie 2004, s-a modificat art. 128(5), în sensul că: în cadrul ar C, salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
Recurenta pârâtă a invocat faptul că, începând cu anul 2005, părțile nu au mai convenit nimic cu privire la mărimea indicelui minim de salarizare specific ar, situație în care este valabil indicele minim de 1,76 raportat la salariul minim pe economie.
În acest sens, recurenta a depus la dosar actul adițional nr. 2643 din 11 mai 2005 la contractul colectiv de muncă nr. 8080 din 23 mai 2000, prin care s-a modificat art. 128 alin.5.
Prin aceste modificări s-a prevăzut faptul că în cadrul, filialelor, sucursalelor și subunităților nominalizate în anexa nr. 1 valoarea salariului minim este: a) pentru stabilirea drepturilor ce se acordă în funcție de salariul minim (adaosul pentru condiții de șantier, decontarea valorii sicriului, negocierea sumei acordate cu ocazia zilei, stabilirea sumei zilnice pentru alimentație protecție efort, valoarea salariului de bază minim este de minimum 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
Prin actul adițional menționat mai sus, se aduc modificări contractului colectiv de muncă din anul 2000 ale cărui efecte au încetat.
Conform art. 244 din codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori convin acest lucru.
În mod similar art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Modificările aduse CCM se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Așa cum rezultă din actul adițional depus la dosar, recurenta pârâtă a vizat o modificare a clauzei cuprinse în art. 128 alin.5 din CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor contractului colectiv de muncă anual, contrar dispozițiilor legale enunțate mai sus.
În ceea ce privește contractele colective de muncă pe anul 2005, 2006, 2007, 2008, recurenta pârâtă nu a făcut dovada înregistrării acestora la Direcția de muncă, solidaritate socială și familie județeană în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea.
Înregistrarea este esențială pentru orice contract colectiv de muncă, deoarece conform art. 25 alin.3 din legea nr. 130/1996 contractul colectiv de muncă intră în vigoare de la data înregistrării.
Prin urmare, instanța nu se poate raporta la aceste contracte colective de muncă atâta vreme cât nu s-a făcut dovada înregistrării lot potrivit legii.
Este adevărat că potrivit hotărârilor de guvern invocate în recurs pârâta trebuia să se încadreze într-un anumit fond de salarii, însă pârâta nu a respectat dispozițiile legale enunțate mai sus, referitoare la modificarea și înregistrarea contractului colectiv de muncă.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 333, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 25 martie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat, în C,-, -.A,.2,.9 și intimata pârâtă PRIN ZONA C, cu sediul în 34, Port, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/14.10.2008
Tehnored.gref.RD/2ex./16.10.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Jelena Zalman, Eleonora Spiridon
