Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 740/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 740/CM
Ședința publică de la 14 octombrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 334, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 25 martie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIN ZONA C, cu sediul în 34, Port, județul C și intimata reclamantă, cu domiciliul procesualalesla cabinet avocat, în C,-, -.A,.2,.9, având ca obiectdrepturi bănești.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenta pârâtă, avocat a, în substituire pentru avocat, conform delegației de substituire fără număr din 14 octombrie 2008, lipsind intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul recurentei pârâte precizează că nu mai are alte cereri, excepții de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de formulat sau probe de administrat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentei - pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată, pentru următoarele motive:
În ce privește excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, apreciază reprezentantul recurentei că aceasta a fost în mod greșit respinsă. Potrivit alin.1 al art. 168, teza finală, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente(Paștele și Cul). Or, atâta timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept care să fie valorificat prin astfel de acțiuni.
Precizează apărătorul recurentei - pârâte că în ce privește capătul 2 de cerere prima instanță în mod eronat a considerat că această excepție nu este fondată.
Deși pretențiile sunt bănești, acestea izvorăsc din neexecutarea unei clauze inserate în contractul colectiv de muncă, care stabilește un ajutor material, nu un drept salarial, motiv pentru care recurenta - pârâtă apreciază că acțiunea trebuia promovată în 6 luni de la data nașterii dreptului, nefiind vorba de drepturi salariale ce trebuiau acordate conform aceluiași CCM.
Pe fondul cauzei, în ce privește primul capăt de cerere, apărătorul recurentei - pârâte solicită respingerea acestuia ca nefundat.
Precizează reprezentantul recurentei că reclamanții își întemeiază cererea pe existența unui act adițional la CCM din 2003, cărui valabilitate se întinde pe durata unui an și care nu își produce nici un efect pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008. Ulterior anului 2003, respectiv prin actele adiționale încheiate în 2005, 2006, 2007 și 2008, părțile nu au mai convenit nimic cu privire la mărirea indicelui minim de salarizare specific ar, situație în care, pentru acești ani, este valabil indicele minim stabilit prin CCM la nivel, respectiv cel de 1,76 raportat la salariul minim pe economie.
Mai arată apărătorul recurentei că în mod greșit instanța a reținut că recurentul - pârât ar datora drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant, acestea fiind acordate și primite de către salariații societăți, deoarece au fost incluse în salariul de bază, precum și faptul că nu ar fi aplicat indicele minim de salarizare convenit prin contractul colectiv de muncă.
Precizează reprezentantul recurentei că a fost atașat la dosar actul adițional la CCM încheiat în anul 2008, în care se arată că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al tuturor angajaților, devenind parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003 să poată fi modificată în mod distinct față de salariu.
Pentru anii următori 2005, 2006 și 2007, deși nu a fost prevăzută expres modalitatea de plată a drepturilor salariale suplimentare, acestea au fost acordate ca și în 2003, fiind incluse în salariul de bază, fapt ce reiese și din prevederile art. 168 alin.2 din CCM modificat în anul 2005.
Totodată, apărătorul recurentei - pârâte evidențiază faptul că instanța ar trebui să interpreteze clauza respectivă având în vedere art. 977 Cod civil, care stabilește principiul voinței reale a părților.
Clauza prevăzută în art. 168 alin.2 din CCM poate fi considerată o clauză îndoielnică, motiv pentru care interpretarea acesteia se face având în vedere dispozițiile art. 978 Cod civil, conform căruia clauza îndoielnică se interpretează în înțelesul în care aceasta produce efect.
Pentru motivele arătate, apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
CURTEA
Reclamanta, a solicitat instanței obligarea pârâtei SA - prin Zona ar C la plata drepturilor salariale restante reactualizate cu rata inflației respectiv a diferenței rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă pe perioada ultimilor trei ani -08.02.2005-08.02.2008,precum și a sumelor cuvenite cu titlu de suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și C din ultimii trei ani la nivelul salariului de bază mediu pe societate în cuantum total de 6.504 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat în esență că se află în raporturi de muncă cu societatea pârâtă și că angajatorul nu a respectat clauza din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate în ceea ce privește acordarea coeficientului de salarizare de 1,98 aplicat la salariul minim pe economie indexat; niciodată acest coeficient nu a fost modificat; OUG nr. 79/2001 nu poate determina nerespectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă; HG nr. 1552/2002 se referă exclusiv la anul 2003; HG nr. 866/2001 este abrogată și fusese emisă înainte de derularea procesului de privatizare.
Cu privire la al doilea capăt de cerere a arătat că în perioada 2004 - 2007 societatea pârâtă nu a achitat suplimentările pentru sărbătorile de Paști și C, deși avea dreptul la acestea în baza contractului colectiv de muncă. S-a susținut că numai în anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază iar nu și în anii următori iar actele adiționale ulterioare nu modifică contractele colective de muncă în privința acestor drepturi; a mai invocat faptul că actele adiționale care nu sunt înregistrate potrivit legii nu pot fi luate în considerare.
Prin întâmpinare, pârâta SA - Zona ar C și-a precizat poziția procesuală reținându-se în esență că acțiunea este nefondată în privința ambelor capete de cerere. În motivare s-a arătat că plata drepturilor salariale cuvenite s-a efectuat cu încadrarea strictă în bugetul aprobat de Ministerul Economiei și Comerțului și a plafonului stabilit prin lege pentru salarii în conformitate cu HG nr. 866/2001, OUG nr. 79/2001 și HG nr. 1552/2002, societatea având în perioada 2003 - 2005 un statut special. S-a mai arătat că din anul 2004 în art.128 din contractul colectiv de muncă s-a stabilit că salariul de bază minim este de minim 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
În privința solicitării de acordare a suplimentărilor salariale pentru sărbătorile de Paști și C, pârâta a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la prevederile art.283 al.1 din Codul Muncii și excepția prematurității acțiunii susținând că acțiunea nu putea fi formulată până când nu au loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să fie stabilit în conformitate art. 168 al.1 teza finală din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003-2007.
Cu privire la fondul cauzei s-au susținut următoarele:
S-a susținut că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Prin sentința civilă nr.334/25.03.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului la acțiune.
A respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii.
A admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții SA PRIN ZONA
A obligat pârâta către reclamantă la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 reactualizate cu rata inflației pentru perioada 08.02.2005-08.02.2008.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 6.631 lei reactualizată cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
În conformitate cu art.137 Cod.proc.civ. Tribunalul reține că în cauză, obiectul acțiunii îl constituie pretenții în legătură cu drepturile salariale neacordate astfel încât, chiar dacă acestea sunt întemeiate pe prevederile CCM reprezintă în realitate tot o neexecutare contractului individual de muncă ale cărui prevederi se completează cu dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă în conformitate cu art. 238 alin.2 Codul muncii.
Ca urmare sunt incidente prevederile art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii iar nu lit. e care se referă la neexecutarea altor clauze a Contractului Colectiv de Muncă.
Cu privire la excepția prematurității acțiunii:
Potrivit art. 109 Cod.proc.civ. oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Trebuie analizat în consecință dacă dreptul pretins de reclamantă s-a născut și dacă era necesară o procedură prealabilă.
Se va reține că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004,Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În alin. 2 al aceluiași articol s-a menționat că,Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu .
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o singură modificare la alin. 2, în sensul consemnării că,în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în aceeași formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În sfârșit, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Nu se poate reține nici apărarea că din anul 2003, în continuare în anii următori, s-ar fi procedat în același mod, în sensul că suplimentele salariale ar fi fost considerate ca fiind incluse în salariul de bază și au fost avute în vedere la negocierea anuală a salariului, în mod global.
Or, din voința expres și neechivoc exprimată de părți la încheierea contractelor colective de muncă rezultă fără nici un dubiu că s-a stabilit ca aceste suplimentări salariale să se achite distinct de restul drepturilor salariale.
În speță, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual pentru anul 2005 și 2006.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 ( prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă ) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Rezultă astfel că suplimentele salariale trebuiau achitate distinct.
Conform art.1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs membru Grup, solicitând instanței de recurs ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să modifice în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, în esență, pentru următoarele motive:
Recurenta pârâtă a considerat căexcepția prematuritățiiformulării cererii de chemare în judecată este fondată și în mod greșit aceasta a fost respinsă.
S-a arătat că, potrivit alin.1 al art. 168, teza finală, text nemodificat în perioada 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordau automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Cu privire laexcepția prescrierii dreptului la acțiuneîn ce privește capătul doi de cerere, recurenta pârâtă a apreciat că prima instanță a considerat în mod eronat că această excepție nu este fondată.
Deși pretențiile sunt bănești, acestea izvorăsc din neexecutarea unei clauze inserate în contractul colectiv de muncă, care stabilește un ajutor material, nu un drept salarial, astfel că recurenta pârâta a apreciat că acțiunea trebuia promovată în șase luni de la data nașterii dreptului, nefiind vorba de drepturi salariale ce trebuiau acordate conform aceluiași CCM.
Pe fondul cauzei, în ce privește primul capăt de cerere, recurenta pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat.
Recurenta a arătat că, reclamanții își întemeiază cererea pe existența unui act adițional la CCM din 2003, cărui valabilitate se întinde pe durata unui an și care nu își produce nici un efect pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008. Ulterior anului 2003, respectiv prin actele adiționale încheiate în 2005, 2006, 2007 și 2008, părțile nu au mai convenit nimic cu privire la mărirea indicelui minim de salarizare specific ar, situație în care, pentru acești ani, este valabil indicele minim stabilit prin CCM la nivel, respectiv cel de 1,76 raportat la salariul minim pe economie.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 866/2001 prin care s-a aprobat lista cu agenții economici prevăzuți în art. 11 alin.3 din nr.OUG 79/2001, prin care SNP a fost monitorizată, având un statut special în perioada 2003-2005, conform nr.OUG 79/2001; astfel, fondul de salarii era stabilit prin lege, iar ministerul d e resort stabilea defalcarea acestui fond, fără ca agentul economic, să aibă posibilitatea majorării plafoanelor stabilite prin lege. Prin urmare, a fost exclusă posibilitatea acordării coeficientului 1,98 cu respectarea Hotărârii nr. 1552/2002.
În ce privește al doilea capăt de cerere, recurenta pârâtă a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta ar datora drepturile salariale suplimentare solicitate de către reclamant, acestea fiind acordate și primite de către salariații, deoarece au fost incluse în salariul de bază, precum și că societatea nu ar fi aplicat indicele minim de salarizare convenit prin contractul colectiv de muncă.
După anul 2003, "Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților și, de aceea, nu au mai fost calculate și acordate în mod distinct salariaților Această regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."
Instanța ar trebui să interpreteze conținutul clauzei respective, având în vedere prevederile art. 977 Cod civil, care stabilește principiul voinței reale a părților.
În sprijinul acestei interpretări, recurenta pârâtă a adus și Hotărârea Comisiei Paritare, care a interpretat aliniatul 2 al art. 168 din CCM, în iunie 2007. Concluzia Comisiei Paritare a fost aceeași, respectiv că, începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că art. 168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Recurenta pârâtă a apreciat că sunt extrem de relevante pentru cauza de față concluziile cuprinse în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de, având ca obiectiv: să se stabilească dacă în perioada 2003-2007 drepturile salariale prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru sărbătorile de Paști și C au fost cuprinse în salariul de bază.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
O altă critica vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale aferente ultimilor 3 ani anterior formulării acțiunii, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - februarie 2008 - acestea se încadrează în termenul de trei ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit.c din Codul muncii.
O altă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nici o semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Prin actul adițional nr.1090/22.01.2008 se aduc modificări la art. 168 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă pe anul 2000, ale cărui efecte au încetat.
Conform art.244 din codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori convin acest lucru.
În mod similar, art. 31 din legea nr.130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Așa cum rezultă din actul adițional menționat mai sus, recurenta pârâtă a vizat o notificare a clauzei cuprinse în art. 128 al.5 din CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor contractului colectiv de muncă, contrar dispozițiilor legale enunțate mai sus.
Raportul de expertiză contabilă efectuat de expert contabil nu are relevanță în cauză, fiind un raport juridic extrajudiciar.
Ultima critică vizează modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 din salariul minim pe economie indexat.
Prin actul adițional nr. 447 din 21 ianuarie 2005 la contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2714 din 16 aprilie 2004, s-a modificat art. 128(5), în sensul că: în cadrul ar C, salariul de bază minim va fi de 1,98 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
Recurenta pârâtă a invocat faptul că, începând cu anul 2005, părțile nu au mai convenit nimic cu privire la mărimea indicelui minim de salarizare specific ar, situație în care este valabil indicele minim de 1,76 raportat la salariul minim pe economie.
În acest sens, recurenta a depus la dosar actul adițional nr. 2643 din 11 mai 2005 la contractul colectiv de muncă nr. 8080 din 23 mai 2000, prin care s-a modificat art. 128 alin.5.
Prin aceste modificări s-a prevăzut faptul că în cadrul, filialelor, sucursalelor și subunităților nominalizate în anexa nr. 1 valoarea salariului minim este: a) pentru stabilirea drepturilor ce se acordă în funcție de salariul minim (adaosul pentru condiții de șantier, decontarea valorii sicriului, negocierea sumei acordate cu ocazia zilei, stabilirea sumei zilnice pentru alimentație protecție efort, valoarea salariului de bază minim este de minimum 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.
Prin actul adițional menționat mai sus, se aduc modificări contractului colectiv de muncă din anul 2000 ale cărui efecte au încetat.
Conform art. 244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori convin acest lucru.
În mod similar art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Modificările aduse CCM se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Așa cum rezultă din actul adițional depus la dosar, recurenta pârâtă a vizat o modificare a clauzei cuprinse în art. 128 alin.5 din CCM la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor contractului colectiv de muncă anual, contrar dispozițiilor legale enunțate mai sus.
În ceea ce privește contractele colective de muncă pe anul 2005, 2006, 2007, 2008, recurenta pârâtă nu a făcut dovada înregistrării acestora la Direcția de muncă, solidaritate socială și familie județeană în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea.
Înregistrarea este esențială pentru orice contract colectiv de muncă, deoarece conform art. 25 alin.3 din legea nr. 130/1996 contractul colectiv de muncă intră în vigoare de la data înregistrării.
Prin urmare, instanța nu se poate raporta la aceste contracte colective de muncă atâta vreme cât nu s-a făcut dovada înregistrării lot potrivit legii.
Este adevărat că potrivit hotărârilor de guvern invocate în recurs pârâta trebuia să se încadreze într-un anumit fond de salarii, însă pârâta nu a respectat dispozițiile legale enunțate mai sus, referitoare la modificarea și înregistrarea contractului colectiv de muncă.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta pârâtă - GRUP, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 334, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 25 martie 2008 în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIN ZONA C, cu sediul în 34, Port, județul C și intimata reclamantă, cu domiciliul procesualalesla cabinet avocat, în C,-, -.A,.2,.9.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:,
Red.dec.- jud.-/14.11.2008
Tehnoredact- gref.-
2 ex./19.11.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol
