Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 746/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 746
Ședința publică din data de 6 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr. 247 pronunțată la data de 10.03.2009 de către Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 30.04.2009, reclamanta intimată a depus întâmpinare la dosar.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 247/10.03.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru perioada 1.04.2004-1.12.2007, actualizate cu rata inflației de la data scadenței plății fiecărei sume și până la data plății efective.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă și suportată integral pe costuri de angajator.
În același timp, articolul 41 alin. 2 din Constituție stipulează că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială a muncii, măsuri care privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, formarea profesională, precum și alte situații stabilite de lege.
Coroborând textele legale mai sus menționate reiese că în situația în care salariații, care își desfășoară activitatea în cadrul instituției bugetare pârâte nu ar beneficia de acest drept, ar fi discriminați în raport cu celelalte categorii de salariați, din cadrul unor domenii ale sectorului bugetar, care beneficiază de tichete de masă,inclusiv din domeniul sanitar.
Pe de altă parte, dreptul salariaților - reclamanți în cauză - de a primi tichete de masă rezultă nu numai din legea, mai sus menționată, ci și din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007 și, în continuare, pe perioada 2007 - 2010.
Astfel, conform art. 139 din capitolul VI al contractului colectiv în discuție publicat în Monitorul Oficial, partea a V-a, din 31.01.2006, "angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii nr. 142/1998 în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate".
Aceeași prevedere a fost reluată și în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008 - 2010, respectiv în art.141 din contractul în discuție publicat în Monitorul Oficial, partea a V-a, din data de 20.10.2008.
Mai mult chiar, potrivit procesului-verbal încheiat în data de 10.11.2008, s-a stabilit ca la nivelul Autorității de sănătate publică C-S urmează să fie aplicat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2008 - 2010.
Totodată, nu poate fi reținut nici motivul invocat de pârâtă privind condiționarea acordării tichetelor de masă în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Ministerul Sănătății Publice, ca organ ierarhic superior. Dacă s-ar admite această teză ar însemna ca inclusiv salariul de bază, să nu se plătească decât în limita fondurilor alocate angajatorului.
Nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei în sensul că în calitate de Autoritate de Sănătate Publică, în conformitate cu dispozițiile art.23 din nr.OUG115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare, nu poate să acorde personalului contractual tichete de masă întrucât nu este unitate sanitară cu venituri proprii.
Or, din Ordinul nr.37/2006 privind tarifele pentru prestațiile efectuate de direcțiile de sănătate publică județene și a Municipiului B și de institutele de sănătate publică, rezultă că direcțiile de sănătate publică județene pentru prestațiile efectuate încasează tarife potrivit anexei la ordinul respectiv.
Ca urmare, Tribunalul, față de considerentele de mai sus, ținând cont de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, art. 41 din Constituție, art. 1 din Ordinul nr. 37/2006, a admis acțiunea formulată de către reclamanta și a obligat pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă, cuvenite pentru perioada 1.04.2004-1.12.2007, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței plății fiecărei sume și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că dispozițiile art. 23 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2004 prevăd că se acordă tichetele de masă numai personalului contractual din unitățile sanitare cu venituri proprii sau celor care au venituri realizate prin sistemul asigurărilor de sănătate și pârâta nu face parte dintre acestea.
S-a mai susținut că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă numai în limita bugetului de venituri și cheltuieli și aceste drepturi nu au fost cuprinse în buget și neexistând nici contract colectiv de muncă la nivel de unitate, nu există temei pentru admiterea acțiunii.
Recursul nu a fost motivat în drept, motivele încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reclamanta intimată a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
S-a susținut că Direcția de Sănătate Publică C-S este unitate care are încasări și venituri proprii, aspect ce rezultă din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 37/2006 astfel că intră sub incidența art. 23 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2004 și că acesta nu se poate aproba invocând necuprinderea în buget a acestor sume, întrucât avea obligația să le prevadă.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține că acesta nu este întemeiat, cu următoarele argumente.
Curtea reține că, în principiu, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu stabilește obligații în sarcina angajatorilor, ci doar facultatea de acordare a acestora, lăsată la aprecierea acestora în funcție de prevederile bugetare, diferențiate pe categorii de angajatori. Astfel, art. 1 din legea menționată prevede că"salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
Însă, într-adevăr, așa cum corect au reținut judecătorii fondului, dreptul reclamantei la acordarea tichetelor de masă derivă din dispozițiile art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007, reluate prin contractul colectiv încheiat pentru perioada 2008-2010, potrivit cărora"angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate".
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, prevederile contractului colectiv de muncă se impun cu forța legii părților contractante producând efecte"în toate unităților sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității"(art. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007). De aceea, apărările recurentei potrivit cărora reclamanta nu poate pretinde obligarea sa la acordarea tichetelor de masă pe considerentul că la nivelul unității nu a fost încheiat un contract colectiv de muncă nu sunt întemeiate.
Este adevărat că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2004, în forma aprobată prin Legea nr. 125/12.05.2005, prevede obligația de acordare a 20 de tichete de masă lunar, doar pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale, iar pârâta nu se încadrează în sfera angajatorilor la care dispoziția legală menționată se referă. Cu toate acestea, Curtea nu identifică vreo dispoziție legală menită să înlăture, în mod expres, dreptul subiectiv al reclamantei salariată a unei instituții finanțate de la bugetul de stat, la acordarea tichetelor de masă, drept instituit prin prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil, iar omisiunea ordonatorului principal de credite de alocare a sumelor necesare acordării acestor drepturi, nu este suficientă pentru a conduce la concluzia că ele ar fi fost suprimate de legiuitor din conținutul raportului juridic de muncă al reclamantei.
În privința suspendării acestor drepturi prin legile bugetului de stat pe anii anteriori, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că suspendarea exercițiului unui drept nu echivalează cu însăși suprimarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența. De aceea, efectele produse de actele normative de suspendare sau amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv.
Ca urmare, pârâtei recurente, în calitate de angajator și de ordonator secundar de credite îi revine obligația de a acorda reclamantei drepturile în discuție și pentru intervalul de timp în care dreptul la acordarea tichetelor de masă a fost suspendat.
Pentru aceste considerente, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 3041și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, sens în care va respinge ca neîntemeiat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția de Sănătate Publică C-S împotriva sentinței civile nr. 247/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - Dr. - -
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pt. care semnează președinte secție pt. care semnează președinte secție
Judecător Judecător
Grefier,
- -
Red. /6.07.2009
Tehnored.: /2 ex./9.07.2009
Prim inst.: Trib. C- -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
