Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 751/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 751
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
Judecător - -
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de reclamantele împotriva sentinței civile nr. 148 din 10.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Din verificările efectuate se constată că la data de 25.05.2009 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 2 cod pr.civilă iar la data de 26.05.2009 recurenta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei și având în vedere că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 cod pr.civilă de către recurenți, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții, C, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul Bacău, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a fi obligați să calculeze și să le plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% începând cu iunie 2005 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și pentru viitor, drepturi care să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii. Au solicitat să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că în calitate de magistrați care dispun și supraveghează exercitarea unor activități confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate.
Susțin aceștia că în raport de dispozițiile normative din mai multe domenii, respectiv art.3 din Legea nr.444/2006 de aprobare a G: nr.19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, nr.OG19/2006, rezultă în mod clar voința de a se acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și nu doar cele prevăzute expres în Legea nr.444/2006.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1, 21 și 23 alin.3 din nr.OG137/2000, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 și art.3 din nr.OG19/2006.
În cauză pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând în esență respingerea acțiunii, arătând că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați.
La data de 20.08.2008 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei în temeiul art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 și înaintarea spre competentă soluționare Curții de APEL BACĂU unde a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 148/10.11/2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂUs -a respins ca nefondată acțiunea.
Considerentele reținute de instanță au fost următoarele:
Curtea Constituțională prin Deciziile nr.818, 819, 820 din 3 iulie 2008 admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.1 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe, situație în care discriminarea întemeiată pe dispozițiile legale constatate a fi neconstituționale nu mai poate fi analizată de instanță.
Poate fi însă analizată situația de discriminare invocată de recurenți, în raport de normele europene în materie, respectiv art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, principiul nediscriminatoriu fiind înscris în toate tratatele și documentele internaționale de protecție a drepturilor omului.
În cauză, reclamanții au invocat faptul că nu au primit drepturi bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15%, drepturi acordate altor categorii profesionale din sistemul bugetar, situație în care ar fi discriminați în raport de acestea.
Se va aprecia, însă că în cauză nu poate fi vorba de existența unei discriminări între reclamanți și celelalte categorii profesionale invocate, respectiv personalul militar, funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, deoarece situațiile în discuție trebuie să fie comparabile. Or, în cauză categoriile profesionale sunt diferite, desfășurând activități în alte condiții, nefiind în discuție situații similare sau măcar comparabile, între reclamanți și categoriile profesionale invocate.
Diferența de tratament aplicată devine discriminare în sensul art.14 din Convenția numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Reclamanții au calitatea de magistrați, fiind salarizați în raport de prevederile nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției care la art.2 prevede că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Deci, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraților, prin legea de salarizare s-au avut în vedere interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal cât și complexitatea activității desfășurate.
De aceea, se va aprecia că sporul de confidențialitate, solicitat de reclamanți, nefiind expres prevăzut de o altă lege specială pentru o anume activitate desfășurată de magistrați, nu poate fi acordată, nefiind datorat, întrucât la stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraților s-a avut în vedere faptul că aceștia desfășoară o activitate de o anumită importanță și complexitate care implică utilizarea, gestionarea unor informații pentru care se impune păstrarea confidențialității.
Acordarea sporului de confidențialitate de 15% altor categorii de personal, cum invocă reclamanții, respectiv personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională are în vedere anumite activități specifice, efectuate de alte categorii care operează cu informații clasificate, sporul nefiind acordat tuturor celor care fac parte din acte categorii, ci unora dintre acestea (art.3 din nr.OG19/2006.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele. Criticile reclamanților au fost în esență următoarele:
Sunt discriminate întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ( condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu ( art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2007).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate, îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art. 6 alin.2 din Codul Muncii, pentru munca egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ( care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 ( care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr. 12 la această Convenție ( care interzis discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită ( ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. e și f, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 ( care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminare, restrângeri sau limitări), art. 20, art. 16, alin.1, art. 53 și art. 11 din Constituție.
Intâmpinare la recurs a formulat numai Ministerul Justiției și Libertăților. Prin întâmpinare acesta a reiterat apărările formulate la instanța de fond.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intră raporturile de muncă (de serviciu) ale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice, ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncăsui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Cea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul Muncii dispune în art.39 alin.2 lit.f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art.16 alin.1 din Codul deontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede că sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art.13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art.1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul Muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul Muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul Muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea sa nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art.16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
A accepta teza propusă de s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Având în vedere dispozițiile art. 2 din nr OUG- instanța va obliga Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Văzând și dispozițiile legale care reglementează mențiunile pe care trebuie să le cuprindă carnetele de muncă.
Pentru considerentele expuse Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată și va admite acțiunea formulată în sensul celor reținute în dispozitivul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de reclamanții, C, și, toți cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Bacău,-, jud. B împotriva sentinței civile nr. 148 din 10.XI.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanți.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel, Tribunalul Bacău să acorde reclamanților, sporul de confidențialitate de 15%, începând cu luna iunie 2005 la zi și în sumă reactualizată cu indicele de inflație precum și pentru viitor.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării drepturilor menționate.
Obligă Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 iulie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Red.
3 ex10 Iulie 2009
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
