Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 76/R-CM

Ședința publică din 05 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

Judecător - -

Judecător - -

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta MUNICIPIUL PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 693/CM din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimații-reclamanți profesor în calitate de lideri sindicat, în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât și intimatul-pârât Liceul cu program sportiv

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scuti de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Reprezentantul intimaților-reclamanți având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș, ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19.06.2007 SINDICATUL PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, în numele membrilor de sindicat - reclamantele, a chemat în judecată pe pârâții LICEUL CU PROGRAM SPORTIV și MUNICIPIUL PITEȘTI prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata unui spor pentru condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

În motivarea acțiunii se arată de către sindicat că salarizarea personalului din învățământ este reglementată în principal de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte care reglementează salarizarea personalului bugetar.

În acest sens au fost invocate disp.art.48-50 din actul normativ menționat, în raport de care personalul didactic beneficiază de drepturile prevăzute în Legea 128/1997 precum și de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Sporul de 15% pentru condiții vătămătoare, solicitat de reclamante în prezenta acțiune, este reglementat de Hotărârea Guvernului nr.281/1993, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.1 din HG nr.281/1993 salarizarea personalului din unitățile bugetare se face ținând seama de specificul fiecărui domeniu de activitate: unități de învățământ, unități de cercetare.

În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, art.8 lit a) prevede posibilitatea acordării unui spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

S-au mai invocat disp.art 43 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ în care se prevede că " pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau alte asemenea, salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite."

De asemenea, art.35 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului A prevede acest drept pentru condiții grele de muncă prin acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Se arată de către sindicat că în sistemul de învățământ există o serie de funcții a căror exercitare presupune utilizarea efectivă în procesul, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, a computerului, respectiv: informatician, profesor de informatică, inginer de sistem, laborant pentru informatică, analist-programator, analist-programator ajutor, operator control date, secretar, administrator financiar ( de patrimoniu ), bibliotecar ( cu fond de carte informatizat ), alte categorii de personal.

În termen legal pârâtul Municipiul Paf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii.

Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.693 din 31.10.2007 a admis în parte acțiunea, formulată de Sindicatului Personalului din Învățământul Preuniversitar și a obligat pe pârâtul Liceul cu Program Sportiv să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare, pentru perioada 04.05.2004 - 04.05.2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A fost obligat pârâtul Municipiul P să vireze pârâtului Liceul cu Program Sportiv fondurile necesare achitării drepturilor bănești de mai sus.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, reclamantele desfășoară activitate în funcția de profesor informatică, administrator financiar, secretar șef și secretat la Liceul cu Program Sportiv și lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru.

Locurile de muncă existente la Liceul cu Program Sportiv au fost expertizate de Autoritatea de Sănătate Publică A sens în care a fost întocmit buletinul de determinare nr.27/23.02.2007, de către Dr., medic primar medicina la

Salariații din cadrul serviciilor secretariat, contabilitate și laborator informatică, care lucrează în activitate continuă la calculatoare în fața monitoarelor prezintă o serie de acuze medicale printre care: oboseala vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției.

Personalul care lucrează la aceste aparate tip calculatoare prevăzute cu monitoare și imprimante este supus unui cumul de noxe.

Așa cum rezultă și din fișele de post aflate la dosar reclamantele aveau ca obligație în exercitarea sarcinilor de serviciu utilizarea produselor software din dotarea unității, întocmind toate situațiile necesare procesului instructiv-educativ și activităților de secretariat.

Deși sporul solicitat de reclamante nu este prevăzut expres de Legea nr.128/1997, acesta este reglementat prin HG nr.281/1993, pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în Contractele Colective de Muncă la Nivel de de Învățământ, respectiv la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului

Ori, nu se poate reține apărarea pârâtului Municipiul P în sensul că reclamantele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui spor atâta timp cât acestea lucrează, în exercitarea sarcinilor de serviciu, peste 50% din programul de lucru pe calculator, în condiții periculoase sau vătămătoare, aspect dovedit prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă că o astfel de activitate este dăunătoare sănătății.

Pârâtul Municipiul Pad eclarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o în sensul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit calitatea sa de pârât, fără a avea în vedere dispozițiile prevăzute de Legea nr.631/2002, potrivit cărora, finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se efectuează din taxa pe valoarea adăugată, sumele cuvenite fiind suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

Pe fondul cauzei instanța a interpretat greșit dispozițiile legale cu privire la condițiile în care se acordă sporul solicitat și a acordat maximul de spor de 15%, fără a avea în vedere condițiile de periculozitate sau de vătămare, care nu sunt aceleași pentru fiecare loc de muncă.

De asemenea, în mod greșit pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată alături de ceilalți pârâți.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei și față de recurentul-pârât, care a fost obligat să vireze celorlalți pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești reclamantei.

Este adevărat că drepturile salariale pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt calculate de ordonatorii terțiari de credite, respectiv de centrele universitare de învățământ, iar calcularea și acordarea efectivă a acestora este obligația angajatorului propriu.

Potrivit dispozițiilor art.26 anexa 8 b din Legea nr.631/2002 privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2003, finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se efectuează din taxa pe valoarea adăugată, iar repartizarea sumelor pe comune, orașe, municipii, se face de către consiliul județean prin hotărâre, cu asistența tehnică de specialitate a Inspectoratului Școlar Județean.

În baza Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, în cadrul prerogativelor conferite de art.38 lit.d) și e), consiliul local are obligația de a face toate demersurile pentru a asigura repartizarea sumelor necesare pe comune, orașe, municipii, așa cum s-a arătat mai sus, în vederea salarizării personalului din învățământul preuniversitar.

În același context, municipiul urmează să se preocupe să-i fie puse la dispoziție sumele respective, chiar dacă nu le calculează și nu le plătește efectiv, iar această obligație vine în concordanță cu ceea ce susține și pârâtul în recurs.

Și cea de a doua critică este nefondată, întrucât, în speță, a fost întocmit un buletin de determinare prin locurilor de muncă cu nr.27/23.02.2007 de către medic primar Medicina dr., în urma cererii formulate de Liceul cu program sportiv P, înregistrată la A cu nr.1354/23.02.2007.

s-a făcut la serviciile secretariat, contabilitate și informatică, din cadrul unității și unde lucrează reclamanta din dosarul de față și există calculatoare și imprimante pentru fiecare post de lucru.

S-a stabilit în urma expertizării că salariații din cadrul acestor servicii, care lucrează în activitate continuă la calculatoare în fața monitoarelor prezintă o serie de acuze medicale: oboseală vizuală și generală, cefalee, lăcrimare, ceea ce denotă o suprasolicitare a aparatului vizual și a atenției, personalul care lucrează la aparatele tip calculatoare fiind supus unui cumul de noxe.

S-a precizat că la aceste locuri de muncă salariații sunt supuși unui risc real de îmbolnăvire profesională.

Sporul solicitat de reclamanți este reglementat prin nr.HG281/1993 pentru salarizarea personalului din unitățile bugetare, precum și în contractele colective de muncă la nivel de de învățământ, respectiv la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului

Reclamanta îndeplinește condițiile pentru acordarea acestui spor, atâta timp cât lucrează în exercitarea sarcinilor de serviciu peste 50% din programul de lucru pe calculator, în condiții periculoase sau vătămătoare, aspect dovedit prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă sus arătat.

Nu se poate pretinde, așa cum arată pârâtul în recurs, că reclamantei nu i se cuvine maximul de spor de 15% și că nu sunt aceleași condiții de periculozitate sau de vătămare pentru aceasta, deoarece, așa cum rezultă din buletinul de expertizare a locurilor de muncă, aceasta lucrează la serviciile secretariat, contabilitate și informatică, în aceleași condiții.

Și ultima critică din recurs referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât cu înscrisurile doveditoare depuse în fața primei instanțe, reclamanta a dovedit că a efectuat cheltuielile respective, cererea fiind corect admisă față de prevederile art.274 Cod procedură civilă, față de pârâtul-recurent, ca parte căzută în pretenții.

Așa fiind, este inexact că prin hotărârea pronunțată, admițând acțiunea și față de Municipiul P instanța ar fi încălcat legea, situație în care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de acest pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta MUNICIPIUL PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 693/CM din 31 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 05 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex/06.02.2008

Jud. fond:

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Pitesti