Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 765/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.765
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.243 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-pârâtă SC "" SA, avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru intimata-pârâtă SC "" SA declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația intimatei-pârâte că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimata-pârâtă SC "" SA avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând indemnizația minimă de concediere la care se adaugă despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în raport cu rata inflației către fiecare reclamant.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în calitate de foști salariați ai pârâtei trebuie să beneficieze de o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă, fiind un drept distinct care nu se confundă și nu se suprapune peste dreptul de a primi plățile compensatorii reglementate de Planul Social care se adaugă la indemnizația minimă de concediere.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că nu există un temei juridic pentru plata cumulativă a sumelor prevăzute în art.50 alin.1 din și a celor prevăzute la pct.4 din Planul Social, întrucât reclamanții dau o interpretare eronată acestor dispoziții în condițiile în care dispozițiile art.50 din au fost înlocuite, în avantajul reclamanților cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social și nu s-a urmărit nici un moment aplicarea cumulativă a celor două categorii de măsuri.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art.50 alin.1 din CCM/2005 salariații care sunt disponibilizați din motive care nu țin de persoana salariatului trebuie să primească la disponibilizare drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în
4 al acestui text stipulează că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Art. 50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede ca în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia, indemnizație minima de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Atâta timp cat reclamanții au primit indemnizațiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social înseamnă ca pretenția lor de fi obligata parata la plata unei alte indemnizații de concediere este neîntemeiată.
Dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres ca pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 din CCM, fiecare salariat sa mai primească si indemnizația de concediere prevazută de art. 4 din Planul social.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că cele două pachete financiare cu caracter compensatoriu prevăzute de art.50 alin.1 CCM și pct. 4 din Planul Social nu se cumulează.
Se susține, în esență, că se încalcă principiul aplicării unitare a legii, că s-au avut în vedere acte ce nu au fost puse în discuția părților.
Se mai arată că prevederile art.50 din CCM au fost completate de prevederile planului social, astfel că cele două indemnizații trebuie cumulate și nu se înlocuiesc unele pe celelalte.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat:
Critica potrivit căreia soluția instanței de fond a fost dată pe baza unor acte ce nu au fost supuse dezbaterii părților este nefondată, deoarece întregul material probator pe care s-a întemeiat sentința a fost depus la 5.12.2008, dată la care s-a acordat un termen reclamanților pentru a lua cunoștință de aceste acte și de susținerile pârâtei formulate în întâmpinare.
De asemenea, tribunalul a aplicat în mod corect și unitar legea în matere.
Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 - 2006) în cazul concedierilor din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere stabilită pe tranșe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un salariu mediu net; - de la 3 ani la 10 ani - 2 salarii medii nete; - de la 10 ani la 15 ani - 3 salarii medii nete și peste 15 ani - 4 salarii medii nete.
La alin.2 al aceluiași articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu, iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăți compensatorii mult mai substanțiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 și 15 salarii medii brute ce urmează a fi acordate pe același criteriu al vechimii în muncă.
Admițând acțiunea, instanța de fond a avut în vedere numai dispozițiile alin.1 și 4 ale art. 50 din CCM, cu alte cuvinte a stabilit că plățile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți respectiv, plățile compensatorii prevăzute de acesta.
Această interpretare nu numai că nu corespunde voinței părților, dar ea nu respectă nici conținutul art. 50 din CCM pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM și Planul Social reglementează situații diferite, și anume: în primul caz sunt stabilite plățile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plățile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.
Că este așa, rezultă din conținutul alin.2 al art.50 CCM, potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
Altfel spus, plățile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul și de aceea alin.4 al art. 50 stabilește că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăților compensatorii pentru situația concedierilor colective.
Cum reclamanții-recurenți au fost concediați colectiv și au încasat plățile compensatorii prevăzute de Planul Social, aceștia nu erau îndreptățiți să cumuleze aceste pachete financiare cu plățile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Având în vedere și faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu același criteriu, și anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reținut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.
Față de aceste considerente în temeiul art.304, 3041și 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.243 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
- - - --- - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Red. /
2 ex/ 12.05.2009
dosar fond -
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
