Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 772/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 772/CM
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă SC SA GRUP, cu sediul în B, sector 1, - -lor nr.239, împotriva sentinței civile nr.1577 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -.C,.1,.6, județul T, având ca obiect drepturi bănești - Primă de C 2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. din 01.08.2008, depusă la dosar, pentru intimata reclamantă, avocat, conform împuternicirii avocațiale din 27.10.2008.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Apărătorul recurentei - pârâte depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.
Apărătorul intimatei - reclamante depune întâmpinare la recursul formulat de recurenta - pârâtă
Precizează reprezentantul recurentei - pârâte și apărătorul intimatei - reclamante că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.
Instanța, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei - pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată.
Solicită reprezentantul recurentei - pârâte să se observe că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Potrivit art. 238 din Codul Muncii, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. Cu toate acestea nu trebuie ignorat faptul că primele solicitate prin acțiune își au izvorul în contractul colectiv și nu în contractul individual de muncă.
Mai arată reprezentantul recurentei - pârâte că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent. În concluzie, având în vedere că primele solicitate nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele Capitolului V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, în conformitate cu prevederile art. 283 alin.(1) lit."e" din Codul Muncii.
Totodată, apărătorul recurentei - pârâte precizează că în mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, având în vedere că, potrivit alin.1 al art. 168 teza finală din CCM drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivel pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Mai precizează reprezentantul recurentei - pârâte că un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
Modul de interpretare stabilit de Comisia Paritară nu are caracter retroactiv iar decizia este datată 31.08.2007 pentru că la acel moment au apărut problemele legate de includerea Primelor de Paști și de C în salariu.
Reprezentantul recurentei - pârâte arată că în mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG9/2000.
Precizează apărătorul recurentei - pârâte că în speța de față răspunderea angajatorului nu poate fi decât de natură contractuală, așa cum stipulează OG, nr.9/2000.
Mai arată avocat că instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale ( asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).
Apărătorul intimatei - reclamante, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Arată apărătorul intimatei că în mod corect prima instanță a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, având în vedere că cererea formulată are ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 283 alin.1 litera c Codul Muncii, indiferent că sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
În legătură cu excepția prematurității introducerii cererii, consideră apărătorul intimatei că instanța de fond a respins-o în mod corect, având în vedere că suplimentările salariale au fost introduse în salariu numai pentru anul 2003 iar prin invocarea dispozițiilor art.283 lit.e din Codul Muncii pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că, implicit recunoaște că dreptul material la acțiune este actual, născut și personal.
Referitor la "caracterul obligatoriu" al Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, apărătorul intimatei - reclamante arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate.
Precizează apărătorul intimatului că primele de Paști și de C au fost acordate în cuantum legal și calculate la nivelul unui salariu mediu de bază la nivel de societate, așa cum a fost admis de către instanța de fond.
Pe fondul cauzei, precizează apărătorul intimatei că potrivit art.168 alin.1 din CCM încheiat la nivel prevedea obligativitatea acordării, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, a unei suplimentări a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe. Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art. 168 alin.1. Urmare a acestor modificări din CCM, societatea nu a mai acordat salariaților în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007 suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1. Coroborând dispozițiile art. 168 din CCM pentru anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din CCM pe anii 2005, 2006 și 2007, se poate observa că părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute la alin.1 al. Art. 168 din și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 01.08.2008 împotriva sentinței civile nr. 1577/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea,înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat în judecată B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.055,6 lei reprezentând drepturi salariale și neacordate, conform art. 168 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă, drepturi aferente Cului din anul 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.379/8.02.2008 Tribunalul Tulceaa admis acțiunea sa privind suplimentarea drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru anii 2004-2006.
S-a mai invocat că pârâta nu a plătit însă nici suplimentările salariale cuvenite pentru Cul anului 2007, încălcând prev. art.168 din contractul colectiv de muncă.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de prescripție a dreptului material la acțiune arătând că pentru primele aferente anilor 2004 - 2006, dreptul material la acțiune s-a stins, iar izvorul obligației angajatorului constă în clauzele contractului colectiv de muncă, fiind incidente astfel prevederile art.283 al.1 lit. e din Codul Muncii.
Aceeași pârâtă a invocat și excepția de prematuritate a introducerii acțiunii.
A menționat pârâta că, potrivit alin.1 al art.168 teza finală din, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăreia dintre cele două evenimente /Paști și C).
S-a mai arătat că, voința părților semnatare ale a fost în sensul de a se stabili prin negociere modalitatea de acordare a acestor sporuri. Ulterior, aceste negocieri nu au avut loc, astfel că, din punct de vedere procedural există un "fine de neprimire" a cererii reclamanților.
Tot prin întâmpinare s-a arătat că începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin, reprezentanții și cei ai au convenit ca pentru toți salariații drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate în cuprinsul art.168 alin.1 din să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens a fost negociat și inserat în art.168 alin.2.
A precizat pârâta că, în fiecare an părțile au procedat la republicarea, după purtate anual, textul art.168 din fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din din 2005.
A mai precizat pârâta că părțile au intervenit asupra conținutului alin.2 al art.168 în sensul clarificării conținutului său în anul 2005, cu mult înainte de apariția prezentului litigiu.
S-a menționat că părțile au convenit asupra interpretării clauzelor prevăzute în art.168 alin.1 și 2, în sensul includerii bonurilor de C și de Paști cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, începând cu anul 2003, pentru următorii ani.
Prin sentința civilă nr. 1577/4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2055,6 lei, reprezentând suplimentări salariale aferente anului 2007, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Au fost respinse excepțiiile de prematuritate a introducerii acțiunii și de prescripție a dreptului material la acțiune, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția de prematuritate a acțiunii, având în vedere că drepturile solicitate de către reclamantă erau prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2007, deci preexistau momentului la care s-a formulat acțiunea, urmează ca această excepție să fie respinsă ca neîntemeiată.
Relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale așa cum se menționează în, indiferent că ele sunt acordate cu titlu de pensii sau cu ocazii mai speciale.
Astfel, articolul mai sus menționat dispune că "cererile trebuie formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, situație în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unei despăgubiri către salariați".
În prezenta cauză nu sunt incidente prevederile art.283 lit.e din Codul Muncii, invocate de pârâtă care se referă la o prescripție specială, în sensul că, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii acestuia în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze contractuale ale acestuia. Mai mult decât atât, prin invocarea acestor dispoziții pârâta se contrazice în apărările pe care le face, pentru că invocând prevederile de mai sus implicit recunoaște că dreptul material la acțiune este actual, născut, personal și, prin urmare fiecare reclamant în parte are un interes material, care a condus la formularea unei cereri pentru valorificarea dreptului și, prin urmare, nu se poate susține că acțiunea este prematură.
Față de aceste considerente, instanța a respins și această excepție, ca nefondată.
Examinând cauza pe fond, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art.168 alin.1 din la Nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
La alin.2 s-a prevăzut că: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Și la Nivelul pentru anul 2005 menține textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut alin.2, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Același text se regăsește și în contractele colective de muncă pe anii 2006 și 2007.
Potrivit art.969 civ. "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și prin urmare, dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanții își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de pârâți la data încheierii.
Potrivit art.168 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivelul: "În funcție de profitul obținut, potrivit legii, prin negociere au, va acorda și alte suplimentări, adaosuri, stimulente".
Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut dispozițiile art.168 alin.4.
Coroborând disp.art.168 din pentru anul 2004 cu disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, pentru anii 2005 și 2006, instanța apreciază că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 și 4 art.168 din contractul colectiv de muncă și, în cursul anului 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003.
În cazul reclamantei, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit dispoz.art.168 alin.1 și 4 din contractul colectiv de muncă și nu i-a fost plătite acesteia suplimentările salariale de C pentru anul 2007. Conform art.236 alin.4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, constatând că nu au fost respectate prevederile contractului colectiv de muncă pentru anul 2007, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
În ce privește acordarea de daune, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită și la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, pentru acoperirea prejudiciului produs urmare neachitării drepturilor la scadență.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. Primele de Paști și de C au fost acordare de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de CCM.
Astfel, drepturile suplimentare amintite în art. 168 din CCM au ca punct de referință " salariul de bază mediu" și nu " salariul mediu brut", cum eronat se susține în acțiunea introductivă.
Reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată adresele din 14.01.2004, 25.01.2005 și 17.05.2006 emise către toate sucursalele și zonele, din care rezultă cuantumul salariului mediu brut pe unitate, iar pe baza acestuia au calculat primele de C și Paști.
2. În mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
În primul rând, prin acțiune s-a solicitat acordarea unor prime invocându-se nerespectarea art. 168 din Contractul colectiv de muncă încheiat între, pe de o parte, și salariați, reprezentați de, pe de altă parte. Prin urmare, este în afară de orice discuție că dreptul invocat în acțiune de către reclamanți se fundamentează pe prevederile CCM.
În al doilea rând, instanța de fond nu a observat că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent, fiind incluse în Capitolul VI din CCM, intitulat " Protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Dacă aceste prime de Paști și de C ar fi fost drepturi salariale, ar fi fost incluse în Capitolul V din CCM, intitulat " Salarizarea", care cuprinde norme care definesc noțiunea de " salariu", cu reglementări exprese în cea ce privește suplimentarea salarială. Nefiind cuprinse în capitolul referitor la salarizare, este evident că primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale.
Având în vedere sfera de cuprindere a noțiunii de " salariu", astfel dedusă din normele CCM enumerate expres, se impune concluzia că primele solicitate de C și de Paști prin acțiune nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin2. din CCM, ci sunt drepturi fără caracter periodic.
3. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată de pârâta
Potrivit art. 168 alin.1 teza finală din CCM ( text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente ( Paști și C).
Ori, atât timp cât aceste negocieri pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența unui drept actual al reclamantei.
4. Cu privire la incidența în cauză a prev. art. 257 din Codul Muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
În mod greșit a reținut prima instanță că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților.
A existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat, pentru perioada 2002-2007. Complexitatea operațiunilor reprezentând evidența salariilor începând cu anul 2005, dar și anterior, a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariații din prezenta cauză.
Pe de altă parte, ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază. Astfel fiind, aceste prime nu se regăsesc distinct pe statul de plată pentru că ele se regăsesc în salariul de bază ( la care se aplică celelalte sporuri lunare).
5. Un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei Comisiei de paritate.
În ce privește decizia comisiei de paritate din data de 31.08.2007, depusă la dosarul de fond, instanța de fond a apreciat că " aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate, iar imperfecțiunile de redactare nu pot fi invocate pentru justificarea nerespectării clauzei contractuale".
Decizia comisiei paritare are doar caracter interpretativ și a stabilit că " începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art. 168 ("Prime") vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordare angajaților sub această formă".
Modul de interpretare stabilit de Comisia paritară nu are caracter retroactiv, iar decizia este datată 31.08.2007 pentru că la acel moment au apărut problemele legate de includerea primelor de C și de C în salariu. Pentru că timp de trei ani de zile salariații nu au solicitat aceste prime, nu s-a pus problema întrunirii acestei comisii pentru a interpreta clauzele CCM.
Important de menționat este faptul că decizia comisiei paritare a fost semnată din partea de către d-nii, și, adică exact persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
6. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG 9/2000.
Practica și doctrina juridică sunt constante în sensul că în cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda, care, în conformitate cu disp.art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată ( Codul Muncii adnotat, Doctrină și Jurisprudență, Ed., 2005, pag. 476, notele nr. 1486 și 1487).
7. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale ( asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).
La data de 07.10.2008 recurenta a formulat cerere de întoarcere a executăriiprin care a solicitat restabilirea situației anterioare și obligarea intimaților la plata sumei de bani rezultată din diferența dintre suma acordată de prima instanță și suma stabilită de instanța de recurs, cerere formulată în esență, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 4042alin.1 Cod pr. civilă, " în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării".
Această cerere este admisibilă într-un recurs împotriva unei sentințe de primă instanță executorie și pusă în executare, cum este situația de față, fără a fi opusă interdicția formulării de cereri noi, deoarece art. 4042alin 1 Cod pr. civilă nu restrânge admisibilitatea cererii de întoarcere a executării silite la anumite căi de desființare a titlului executoriu, iar ubi lex distinguit, nec nos distinguere debemus.
Recursul este fondat și va fi admis din perspectiva criticilor formulate prin motivele ce vizează cuantumul primelor de Paști și de C și omisiunea instanței de a menționa că aceste sume sunt brute, celelalte critici fiind neîntemeiate.
La pronunțarea acestei hotărâri avem în vedere următoarele:
1. Critica referitoare la modalitatea de calcul a cuantumul primelor de Paști și de C este întemeiată și avem în vedere următoarele:
Textul art. 168 alin.1 din CCM este următorul: " cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Reclamanții au anexat cererii de chemare în judecată adresele din 14.01.2004, adresa nr. 313 din 25.01.2005, adresa 713 din 15.05. 2006 ( fila 11 dosarul Tribunalului) și 504 din 11.06.2007 ( fila nr. 10 din dosarul Tribunalului), emise de către sucursale, din care rezultă cuantumul salariului mediu brut pe unitate, iar pe baza acestuia s-au calculat prime de C și Paști.
La calcularea acestor drepturi salariale s-a avut în vedere în mod eronat salariul mediu brut ( cu sporuri) pe și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în CCM.
Drept urmare, angajatorul va fi obligat la plata primelor raportat la salariul de bază mediu pe actualizat cu indicele de inflație.
2. În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
3. O altă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul Muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul Muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul Muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - septembrie 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii.
4. Această critică s-a întemeiat pe disp.art. 257 din Codul Muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
Dintru început arătăm că norma juridică cuprinsă în art. 257 Codul Muncii nu are acest obiect, el referindu-se la modalitatea de întocmire de către angajator a regulamentului intern.
Este reală însă susținerea că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, angajator care nu și-a îndeplinit obligația de a depune statele de plată pentru fiecare reclamant, cu motivația lipsită de substanță, pe de o parte fiind numărul mare de salariați, pe de altă parte, datorită modificării operațiunii de calcul a salariilor prin adoptarea evidenței computerizată începând cu anul 2005, pentru perioadele anterioare statele de plată nefiind ținute în format electronic, fiind arhivate pe suport de hârtie.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici critica referitoare la includerea în salariul de bază a primelor de Paști și C, ceea ce lipsea de eficiență depunerea statelor de plată lunare pentru fiecare salariat, întrucât tocmai aceasta este problema dedusă judecății generatoare de conflict și anume, dacă aceste prime de Paști și C au fost incluse în salariul de bază sau nu.
5. Referitor la caracterul obligatoriu al hotărârii comisiei paritare, argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2008 Comisia paritară, Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 al.1 și 2 nu are nicio semnificație juridică, întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractului colectiv de muncă.
Instanța ar trebui să interpreteze conținutul clauzei respective având în vedere prev. art. 977 Cod civil, care stabilește principiul voinței reale a părților. În sprijinul aceste interpretări au adus și hotărârea Comisiei paritare, care a interpretat alin.2 al art. 168 din CCM în iunie 2007. Concluzia Comisiei paritare a fost aceeași, respectiv că începând cu anul 2003, având în vedere că primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, părțile contractului au înțeles că art. 168 alin.1 a rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului ca întreg. ulterioare au privit majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum aceasta a rezultat după includerea primelor.
Prin modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 168 din Decizia Comisiei paritare din 31.08.2007 s-a încercat modificarea sensului real al voinței părților, dându-se o nouă interpretare, deși de la momentul anului 2003 s-au scurs aproximativ 4 ani de zile.
În cauză nu se contestă posibilitatea reală a întrunirii Comisiei paritare în lumina disp. art. 10 din CCM, însă atributele acesteia sunt în legătură cu următoarele operațiuni juridice: executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă și nu interpretarea acestuia prin alterarea voinței părților semnatare și oricum, efectele deciziei Comisiei paritare nu pot fi decât pentru viitor.
6. Această critică este nefondată și avem în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, pot fi formulate " în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
trebuie să fie totală și să asigure despăgubirea integrală pentru prejudiciul suferit prin neplata la termen a sumelor cuvenite cu titlu de prime de vacanță începând cu anul 2003.
Art. 269(1) Codul Muncii obligă angajatorul în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl, despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.
Art. 295(1) din Codul Muncii dispune că prevederile prezentului cod se întregesc și cu dispozițiile legislației civile.
Iată deci în Codul Muncii se face trimitere expresă în ce privește despăgubirea salariatului în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului la normele de drept comun din legislația civilă.
Repararea integrală a prejudiciilor are semnificația obligării atât la plata despăgubirii propriu - zise(în cazul de față dreptul s-a executat benevol) cât și la plata de daune - interese.
Daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele erau datorate, nefiind necesară punerea în întârziere întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1079(3) Codul civil, știut fiind că în privința drepturilor salariale angajatorul este de drept în întârziere, obligația putând fi îndeplinită decât un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere disp.art. 1084 cod civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat.
Dispozițiile cuprinse în art. 1088 Codul civil nu au putut avea în vedere situația daunelor - interese în privința neexecutării obligațiilor din contractele de muncă întrucât legislația în domeniul muncii a evoluat din anul 1865 - momentul adoptării codului civil, ca urmare a transformărilor structurale a orânduirii economice și sociale în această perioadă de aproximativ 150 de ani.
7. În fine, critica referitoare la consemnarea în dispozitiv a împrejurării că sumele prevăzute în titlu sunt sume brute, este întemeiată și avem în vedere următoarele considerente:
Orice sume reprezentând și alte drepturi salariale sunt purtătoare de impozite și contribuții sociale către bugetul de stat ce intră în atribuția fiecărui angajat în parte din perspectiva disp. Legii nr. 571/2003 ( Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare), a disp. legii nr. 19/2000 ( pentru contribuția individuală la asigurarea socială), a disp. Legii nr. 95/2006 (referitor la contribuția individuală la asigurări de sănătate), cât și a disp. Legii nr. 76/2002 cu privire la contribuția pentru șomaj.
Regula generală cu privire la aplicarea prevederilor din legile mai sus arătate este aceea că impozitele și contribuțiile ce se aplică acestor venituri obținute de către angajați sunt determinate și reținute de către angajator, care apoi le transferă bugetului public corespunzător.
Pe cale de consecință, se va admite recursul în baza art. 312 Cod pr. civilă și se va modifica sentința atacată conform considerentelor mai sus expuse.
În fine, cererea de întoarcere a executării formulată prin prisma disp. art. 4042alin. 1 Cod pr. civilă este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Textul de lege invocat prevede următoarele:" În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării".
Cererea este admisibilă și în fața instanței de recurs atunci când sentința primei instanțe, care este executorie, a și fost pusă în executare, astfel cum a și fost dovedit în litigiul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta - pârâtă SC SA - GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.1577 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -.C,.1,.6, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei primele de Paști și C calculate la salariul de bază mediu pe, sume brute din care se scad impozitul pe venit și contribuțiile la bugetele de asigurări sociale.
Menține restul dispozițiilor.
Admite cererea de întoarcere a executării, cu obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre suma încasată și cea cuvenită.
Admite cererea de întoarcere a executării cu obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre suma încasată și cea cuvenită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond.; Șt.
Red.dec.jud. -
Dact.gref.-
4 ex./07.11.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Eleonora Spiridon
