Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 81/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 81
Ședința publică din data de 21 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Mihai Decean
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf Judicar Loredana
ASISTENT -: -
ASISTENT -:
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, în calitate de moștenitor, respectiv reprezentant legal al minorului, a lui, C, și intervenientele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș, Tribunalul C-S, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar, prin registratură, la data de 21.10.208, întâmpinare. Totodată părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, astfel instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la 12.06.2008 sub nr- la Tribunalul Timiș reclamanții, în calitate de moștenitor, respectiv reprezentant legal al minorului și a lui, C, și intervenientele și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș și Tribunalul C - S au solicitat obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, respectiv echivalentul stimulentelor primite în aceeași perioadă de personalul economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești pentru personalul auxiliar de specialitate, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din nr.OG 137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG 9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune și a eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că din adresa nr. 42140,42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, reiese că personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997, fiind enumerate în acest sens ordinele emise de ministrul justiției, respectiv ianuarie 2006 - 42140, nr. 419, mai 2006- nr. 1209, august 2006 - nr. 1853
S-a invocat existența unei discriminări, întrucât tratamentul cu privire la acordarea stimulentelor nu este egal, deși potrivit normelor interne, atât magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cât și personalul asimilat magistraților beneficiază de drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, fiind invocate dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare aduse prin Legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 și Legea nr. 27/2004.
În fine, s-a susținut că "posibilitatea" ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, ordonatorul de credite trebuie să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat în art. 5 din Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
S-a susținut că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul judecătorului ori a unui alt salariat de a primi stimulente, art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 neinstituind reguli cu privire la eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor.
Pe de altă parte, s-a arătat că, în speță, nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui "drept de a fi premiat", fiind recunoscută ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente.
Examinând acțiunea astfel cum a fost formulată, potrivit motivelor de fapt și de drept arătate instanța reține următoarele:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite de un consilier juridic asimilat magistraților, respectiv echivalentul stimulentelor primite de personalul economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești pentru personalul auxiliar de specialitate, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din nr.OG 137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit nr.OG 9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune și a eventualelor cheltuieli de judecată.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, respectiv existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile), precum și existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, tratamentul diferențiat nu trebuie să fie justificat obiectiv de un scop legitim și trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În speță, însă, tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii.
Scopul stimulentelor este acela de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale curente, ceea ce îi conferă ordonatorului principal de credite o largă posibilitate de apreciere cu privire la persoanele care urmează să le primească, iar acordare stimulentelor tuturor angajaților și în același cuantum contravine chiar scopului acordării acestora.
Așadar, nu se poate reține existența unei discriminări în cauză, întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori a unui "drept de a fi premiat" conferit sau garantat prin vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
În considerarea celor de mai sus Curtea apreciază neîntemeiată acțiunea urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, în calitate de moștenitor, respectiv reprezentant legal al minorului și a lui, C, precum și cererile de intervenție formulate de intervenientele în interes propriu și împotriva pârâților pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Timiș și Tribunalul C - S, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, din 21 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - -
ASISTENT -: -
ASISTENT -:
GREFIER,
Red. /24.11. 2008
Tehnored.: / 2 ex./24.11. 2008
Președinte:Mihai DeceanJudecători:Mihai Decean, Aurelia Schnepf Judicar Loredana