Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 824/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 824/2008
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Nicoleta Vesa vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Cibu Mirea
- - - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a Județului H împotriva sentinței civile nr.294/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 18 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a județului H, în numele și pentru membrii de sindicat, -, și, a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al municipiului D și Primarul municipiului D, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor derivate din Contractul Colectiv de Muncă nr-, așa cum a fost modificat și completat prin Actul Adițional nr.1, înregistrat la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului H, sub nr.5683/164/12.06.2007, drepturi bănești constând în acordarea unui ajutor în sumă neimpozabilă de 200 lei, salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie și a unei indemnizații de hrană în sumă fixă de 8 lei pe zi lucrătoare pentru fiecare salariat, începând cu data de 12.06.2007, și să fie obligați pârâții să cuprindă în bugetul propriu pe anul 2007 și pe anii următori sumele necesare acordării acestor drepturi.
În fapt reclamantul a arătat că prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului D nr.212/2007, a fost aprobat proiectul Actului Adițional nr.1 la Acordul/Contract Colectiv de Muncă prin care funcționarii publici și nu numai, beneficiază de un ajutor în sumă fixă de 200 lei, acordat salariaților cu ocazia zilei de 8 Martie și de o indemnizație de hrană în sumă fixă de 8 lei pe zi, lucrătoare pentru fiecare salariat și că acest adițional a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului H dar care printr-o notă formulează unele observații cu privire la legalitatea drepturilor stabilite prin acest adițional.
Precizează că aceste obiecțiuni formulate de a județului H au determinat să aibă unele rețineri în ceea ce privește acordarea indemnizațiilor mai sus menționate, și că de fapt prin nota întocmită, se arată doar că facilitățile negociate prin actul adițional nu sunt prevăzute în legi și nicidecum că ar fi contrare legii, astfel că nu se poate reține vreo încălcare a legii, mai ales că Hotărârea nr.212/2007 a Consiliului Local Daf ost validată de Instituția Prefectului județului H, care a exercitat controlul legalității acestuia.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr.130/1996 și Codul Muncii.
Pârâtul Consiliul Local al municipiului D prin întâmpinare a solicitat în principal respingerea acțiunii, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar în subsidiar, lasă la aprecierea instanței pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Cu privire la excepția invocată arată că nu are patrimoniu propriu iar bugetul local este al municipiului și prin urmare nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, arată că, drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute în legislația specială care se aplică funcționarilor publici și personalului contractual din instituțiile publice, dar în același timp, nici nu sunt interzise și pentru acest motiv, lasă la aprecierea instanței pronunțarea unei soluții temeinice și legale.
Pârâtul Primarul municipiului D nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.294/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Consiliul Local al municipiului Daf ost respinsă, având în vedere că reclamanții sunt salariați în cadrul aparatului de Specialitate al Primarului municipiului D și al Serviciilor Publice, instituții publice de subordonare locală cu personalitate juridică și fără personalitate juridică, aparat care la rândul său este subordonat Consiliul Local al municipiului D iar Actul Adițional nr.1 la nr.23532/2006, care face obiectul prezentului dosar a fost aprobat prin Hotărârea nr.212/2007, a Consiliului Local D, și prin urmare are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
Prin Actul Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă nr.23.532/10.08.2006, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecția Socială a județului H la nr.5683/164/12.06.2007, încheiat între Primarul municipiului D și unor servicii de specialitate, pe de o parte și Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a județului H, pe de altă parte, s-a stabilit la pct.5 că art.17 din Contractul Colectiv de Muncă, se completează în sensul că după alin.6 se introduc alin.7, 8 și 9 care vor avea următorul cuprins:
7. din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului municipiului D și al serviciilor publice/instituții publice de subordonare locală cu personalitate juridică și fără personalitate juridică, beneficiază de un ajutor în sumă fixă neimpozabilă de 200 lei, cu ocazia zilei de 8 Martie.
8. Salariații din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului municipiului D și al serviciilor publice/instituții publice de subordonare locală cu personalitate juridică și fără personalitate juridică, beneficiază de o indemnizație de hrană, ce se acordă în sumă fixă neimpozabilă de 8 lei/zi lucrătoare/salariat. Acest drept nu se acordă pe perioada detașării delegării în cazul în care se primește diurnă, concediului de odihnă, concediului medical, a concediului fără plată, concediului de maternitate și în cazul suspendării contractului individual de muncă sau a raporturilor de servicii.
9. Sumele prevăzute în prezentul Adițional vor fi achitate în funcție de prevederile bugetare din Bugetul general al municipiului
Conform prevederilor art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Prin Actul adițional nr.1/2007 s-a prevăzut acordarea unor indemnizații și ajutoare în sumă de 200 lei, neimpozabilă, pentru salariați și de 80 de lei pe zi lucrătoare, tot neimpozabilă, pentru toți salariații, în condițiile în care, contrar prevederilor art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată, aceste indemnizații și ajutoare nu sunt prevăzute în legile speciale ce reglementează salarizarea, drepturile și obligațiile personalului din administrația publică.
Prin urmare, întrucât drepturile salariale de care beneficiază personalul din administrația publică locală sunt prevăzute de legi speciale de salarizare și se achită din fondurile defalcate special de la bugetul de stat, în speță, de la bugetul local, acestea nu pot fi negociate.
Dealtfel, pentru a putea fi achitate aceste indemnizații speciale și ajutoare, este necesar să se asigure mai întâi sursa de finanțare, iar în speța de față nu s-a făcut dovada asigurării acestor surse.
Chiar Actul Adițional nr.1/2007, prevede la pct.5 alin.3 că sumele prevăzute în prezentul adițional vor fi achitate în funcție de prevederile bugetare din bugetul general al municipiului D, iar acțiunea de față are capăt de cerere distinct, prin care se solicită a fi obligați pârâții să cuprindă în bugetul propriu pe anul 2007 și pe anii următori, fără a preciza pe câți ani, deși contractul colectiv de muncă se încheie doar pentru un an, sumele necesare acordării drepturilor solicitate, deci în bugetul local nu s-au alocat sumele necesare achitării acestor indemnizații de hrană și ajutoare în sumă fixă pentru salariați, respectiv nu au fost expres nominalizate. Nici hotărârea nr.212/2007 a Consiliului local D nu face nicio referire la asigurarea surselor de finanțare a acestor indemnizații.
Din adresa nr.1167/5.03.2008 a Consiliului local al municipiului D, rezultă că în bugetul pentru anul 2008, este cuprinsă suma reprezentând cheltuieli de personal și toate derivatele pe capitole, că plata acestor sume se asigură din sursa de finanțare provenită din alocații bugetare de la bugetul local al municipiului D, iar în anexa la această adresă, printre cheltuielile de personal, prevăzute a fi achitate, nu se regăsește nici ajutorul de 200 lei, neimpozabil pentru salariați și nici suma de 80 lei, neimpozabil pentru salariați.
Dealtfel, în măsura în care există temei legal și alocații bugetare cu această destinație, sau economii la cheltuielile cu personalul, nimic nu-i împiedică pe pârâți să le achite reclamanților sumele solicitate în baza actului adițional semnat de comun acord.
Se constată dealtfel că prin nota nr.19.253/12.06.2007, emisă de a județului H, se menționează că, raportat la prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată, banului public nu i se poate da nicio altă destinație decât cea legală, iar unele tipuri de cheltuieli pot fi efectuate doar în cazul când legi speciale prevăd acest lucru, astfel că negocierea unor cheltuieli prin contractul colectiv de muncă nu poate constitui suport legal pentru justificarea unor astfel de plăți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a județului H în numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Serviciului Comunitar pentru cadastru și Agricultură, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu obligarea pârâtului Primarul municipiului D la plata indemnizației de hrană în sumă fixă de 8 lei/zi lucrătoare/salariat începând cu data de 12.07.2007 și să cuprindă în bugetul propriu pe anul 2007 și viitor a sumelor necesare.
În expunerea de motive arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că, nefiind investită cu o cerere în constatarea nulității actului adițional, în considerentele hotărârii reține în mod incorect că unele tipuri de cheltuieli pot fi efectuate doar în cazul în care legi speciale prevăd acest lucru, și că negocierea unor cheltuieli prin contractul colectiv de muncă nu poate constitui suport legal pentru justificarea unor astfel de plăți.
Instanța de fond reține în mod greșit nelegalitatea clauzelor actului adițional, dar nu indică textul de lege încălcat prin aceste clauze sau textul de lege prin care astfel de clauze sunt prohibite.
Hotărârea instanței de fond, arată recurentul, este pronunțată cu încălcarea esențială a legii, în sensul că acordarea celor 200 lei pentru salariate cu ocazia zilei de 8 Martie, precum și acordarea indemnizației de hrană în cuantum de 8 lei/zi lucrătoare/salariat nu sunt interzise prin nici un normativ.
Instanța de fond, mai apreciază recurentul, a aplicat greșit și prevederile art.7 și art.12 din Legea nr.130/1996, neînțelegând că drepturile cuvenite membrilor de sindicat inserate în conținutul actului adițional nu sunt interzise prin nici un alt normativ, iar cuantumul acestora nu depășește limita legală.
Recurentul invocă practica judiciară în materie, arătând că prin sentința civilă nr.271/2007 a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Hunedoaras -a admis o acțiune similară, fapt realizat și prin sentința nr.2123/2007 și sentința civilă nr.2121/2007 ale Secției Comerciale și contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Pârâtul Consiliul local al municipiului D, prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, a arătat că lasă la aprecierea Curții de Apel soluționarea recursului de față, făcând trimitere și la practica Tribunalului Hunedoara în materie.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art.306 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin Actul Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului H la data de 12.06.2007, art.17 s-a completat în sensul că după alin.6 au fost introduse alin.7,8 și 9 în conformitate cu care din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului municipiului D și al serviciilor publice/instituțiilor publice de subordonare locală beneficiază de un ajutor în sumă fixă neimpozabil de 200 lei cu ocazia zilei de 8 Martie, iar salariații beneficiază de o indemnizație de hrană ce se acordă în sumă fixă neimpozabilă de 8 lei/zi lucrătoare/salariat, sume ce vor urma să fie achitate în funcție de prevederile bugetare din Bugetul general al municipiului
Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond nu a avut în vedere nulitatea Actului Adițional nr.1, ci a făcut trimitere la prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată, conform cărora prin contractele colective de muncă pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. În acest fel instanța de fond nu a dispus anularea Actului Adițional în discuție, constatând că indemnizațiile și ajutoarele solicitate de reclamant nu sunt prevăzute în legile speciale ce reglementează salarizarea, drepturile și obligațiile personalului din administrația locală, astfel că acordarea lor contravine dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că, în conformitate cu prevederile art.17 alin.9 din Contractul Colectiv de Muncă introdus prin Actul Adițional nr.1, pentru a fi achitate aceste indemnizații speciale și ajutoare, este necesar să se asigure mai întâi suma de finanțare, iar în cauză nu s-a făcut dovada asigurării acestor surse.
Că este așa, așa cum corect a reținut instanța de fond, rezultă și din adresa nr.1167/05.03.2008 a Consiliului Local al municipiului D, conform căreia în bugetul local pentru anul 2008 este cuprinsă suma reprezentând cheltuieli de personal care se asigură din suma de finanțare provenită din alocații bugetare de la bugetul local al municipiului D, printre cheltuielile de personal prevăzute a fi achitate neregăsindu-se sumele pretinse de reclamanți.
Contrar susținerilor reclamanților, din cele mai sus consemnate rezultă, așa cum arată și a județului H în nota nr.19.253/12.06.2007, că banului public nu i se poate da nicio altă destinație decât cea legală, cheltuielile solicitate de reclamanți putând fi efectuate doar în cazul când legi speciale prevăd acest lucru, ceea ce nu este cazul în speță, iar negocierea lor prin Actul Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă nu poate constitui suport legal pentru justificarea unor astfel de plăți.
În consecință, de asemenea contrar susținerilor recurentului, sumele în discuție nu trebuie interzise printr-un normativ, ele putând fi acordate, conform textului de lege menționat, doar atunci când sunt prevăzute de legi speciale cu privire la personalul din administrația locală.
Cât privește practica judiciară invocată de recurent, este de observat faptul că aceasta nu are caracter obligatoriu pentru instanța de recurs, iar pe de altă parte aspectele soluționate prin sentințele menționate nu sunt identice cu cele din prezenta cauză.
Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Locală a Județului împotriva sentinței civile nr.294/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehnored. 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Alina Lodoabă Nicoleta VesaJudecători:Alina Lodoabă Nicoleta Vesa, Victor Crețoiu, Ioana Cibu Mirea