Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 893/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 893
Ședința publică din data de 03 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, și de reclamanții domiciliată în P,-, județul P și domiciliat în comuna Mari, sat nr. 93, județul P, împotriva sentinței civile nr. 883 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform împuternicirii din data de 17 mai 2008, și recurenții-reclamanți și, reprezentați de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 91 din 04.04.2008.
Procedura legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar întâmpinare la recursul formulat de reclamanți, arătând că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți și, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act de că nu mai sunt cerereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul solicită în principal admiterea recursului și constatarea acțiunii ca prescrisă avându-se în vedere faptul că intimații și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 168 din CCM afirmând că dispozițiile din acest articol nu au fost respectate. Ori dacă temeiul pretențiilor este contractul colectiv de muncă, textul de lege care își găsește cu necesitate aplicarea în speță este art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii.
Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, avându-se în vedere faptul că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile societății în sensul că aceste sume solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat deși din lectura art. 168 alin. 2 al contractelor colective de muncă pe anii 2003 și 2004 rezultă că primele de Paști și de au fost incluse în salariul de bază al fiecărui angajat.
Într-un al doilea subsidiar se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA.
Se solicită de asemenea, ca instanța să facă mențiunea că sumele reprezentând premii de Paște și de C raportate la salariul de bază mediu sunt sume brute, din care urmează a se deduce CAS și CASS întrucât, în practică, sunt executori judecătorești care nu au înțeles să aplice și aceste deduceri.
Referitor la recursul declarat de reclamanți solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând că recurentul și-a întemeiat pretențiile pe art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA, aplicabil raporturilor de muncă desfășurate între părți pe durata contractului individual de muncă al acestuia din urmă, articol care prevede cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
De asemenea, menționează că sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților, în sensul că nici Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, nicio altă dispoziție legală nu permite actualmente acordarea unei cote din profitul societății salariaților în cadrul societăților comerciale la care statul nu este acționar majoritar, întrucât prin Legea nr. 161/2003 legiuitorul a modificat forma anterioară a art. 178 alin.4 din Legea nr. 31/1990, eliminând expres referirea la salariații societăților comerciale, iar acordarea unei cote de participare la profit este recunoscută de legislația română doar în cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat.
Totodată, precizează că nu există o hotărâre de acordare a cotei de participare la profit a salariaților și nici nu ar putea exista față de lipsa unor dispoziții legale în acest sens, deoarece nu există o prevedere în acest sens și nici măcar nu ar putea fi posibilă o modificare a Actului Constitutiv în sensul acordării unei cote de participare a salariaților la profit, întrucât ar contraveni Legii nr. 31/1990 care nu recunoaște decât acționarilor societății dreptul de a beneficia de sume cu titlu de participare la profit.
Așadar, profitul societății pe anii anteriori a și fost repartizat în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv al Societății și ale legii, motiv pentru care ar fi imposibil ca salariații să mai beneficieze de astfel de sume cu titlu de cotă de participare la profit.
În continuare, arată că nu poate fi primită modalitatea de calcul avută în vedere de experta, în sensul aplicării unui act normativ, respectiv OG nr. 64/2001, inaplicabil unei societăți cu capital majoritar privat, așa cum este SC SA.
Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
Avocat -, pentru recurenții-reclamanți și, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și pe fond, admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1044 lei reprezentând cota de participare a recurentului la profitul intimatei aaferent perioadei 01.01.2005-14.06.2006 și la plata sumei de 1114 lei reprezentând cota de participare a recurentului la profitul intimatei aferent perioadei 01.01.2005-11.07.2006.
Astfel, arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece dreptul este prevăzut expres de art. 139 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007, prevederile acestuia fiind obligatorii și reprezentând legea părților, existența dreptului de a participa la profitul angajatorului nedepinzând de negocierea ulterioară dintre sindicat și angajator ci numai întinderea acestui drept.
De asemenea, precizează că existența dreptului este condiționată nu de negocierea între patronat și sindicat ci de existența profitului angajatorului și de calitatea de salariat a celui care solicita acest drept, iar cele două condiții sunt îndeplinite, fiind probate atât prin înscrisuri cât și prin expertiza salarizare-normare.
Totodată, menționează că instanța de fond nu se pronunță asupra tuturor înscrisurilor care dovedesc atât existența dreptului cât și întinderea acestuia și care dovedesc netemeinicia susținerilor pârâtei, sens în care art. 139 este prevăzut și în contractul colectiv de muncă pe 2003 încheiat cu pârâta, iar în ciuda faptului că nu a existat nici o negociere patronat-sindicat, dreptul salariat a fost achitat în anul 2004 cu mențiunea profit pe anul 2003.
Se mai învederează că instanța admite prima solicitare cu privire la existența dreptului în lipsa unei negocieri cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment și respinge cererea ca neîntemeiată din lipsa aceleiași negocieri, respectiv art. 139 - cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere.
Având în vedere prevederile exprese ale art. 139 din contractul colectiv de muncă, coroborate cu raportul de expertiză dispus în cauză, precum și faptul că, în ciuda dispozițiilor art. 287 Codul muncii, pârâta nu a făcut dovada unei situații contrare celei susținute, motiv pentru care consideră că recursul este întemeiat, sens în care depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. 855 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Față de recursul declarat de pârâta SC SA, solicită respingerea acestuia ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 883 din data de 17 martie 2008 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanții și au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 8000 lei pentru fiecare reprezentând drepturi salariale constând în prima de Paști de C pe anii 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație, a sporului de 20% pentru perioada 3.10.2004-14.06.2006 și beneficiilor pentru perioada 2004-2006, actualuzate cu rata de inflație.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au avut calitatea de salariați ai unității pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C câte o primă constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent, aceeași situație fiind și în cazul celorlalte drepturi solicitate prin acțiune.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază și prin urmare aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4043 lei pentru și 4112 lei pentru, reprezentând suplimentări salariale cuvenite acestora pentru sărbătorile de C și Paște și beneficiu pentru perioada 2005-14 martie 2006.
După administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționată a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea precizată, obligând pârâta să plătească reclamanților sumele de câte 2998 lei stabilită conform raportului de expertiză întocmit de, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, iar potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, situație menționată în, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Cu privire la participarea la beneficii, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au făcut dovada existenței acestui drept salarial, la fel ca și pentru celelalte drepturi solicitate.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii, deoarece, în speță, sunt solicitate drepturi salariale pentru care legiuitorul a înțeles să instituie un regim de prescripție distinct.
Împotriva acestei sentințe,au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În recursul său, reclamanții critică sentința, în esență, sub aspectul respingerii capătului de cerere privind participarea la profitul net al societății, drept salarial ce este prevăzut de CCM la art.139.
Pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de reclamanți, curtea va reține că, potrivit disp. art.139 din CCM salariații SC SA au dreptul de a beneficia de o cotă din profitul net al societății.
Acest drept este cler reglementat de contractul colectiv de muncă - legea părților - și nu poate fi pusă în discuție existența lui.
Formularea art.139 din CCM lasă la negocierea sindicatului cu patronatul întinderea acestui drept, modalitatea de acordare și condițiile de diferențiere.
Ori, în situația în care o astfel de negociere nu a avut loc, deoarece nici patronatul, nici sindicatele nu au luat o astfel de inițiativă, nu se poate considera că dreptul salariaților la cota de profit nu ar mai exista.
În lipsa unor criterii noi de determinare a întinderii acestui drept se vor utiliza criteriile avute în vedere la ultimul moment la care s-a plătit acest drept de participare la cota de profit net - respectiv anul 2004.
Pentru aceste considerente, curtea va constata că recursul declarat de reclamanți este fondat, urmând ca în baza disp. art.304 pct.9 și 312 alin.1 pr.civ să-l admită, să modifice în parte sentința, în sensul că va admite și capătul de cerere privind cota de participare la beneficii și va obliga pârâta la plata către reclamanți a acestei cote pe perioada 1.01.2005-14.06.2006 pentru și 1.01.2005-11.07.2006 pentru. Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
În ce privește recursul declarat de pârâtă, curtea va constata că acesta este nefondat.
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului criticile formulate de recurentă sunt de asemenea neîntemeiate, deoarece în cauză s-a efectuat expertiză de specialitate care a avut în vedere echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile, așa cum prevede CCM, calculând în mod corect cuantumul sumei nete datorate de pârâtă cu titlu de drepturi salariale restante.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând și disp. art. 304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâta SC SA ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 883 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva aceleiași sentințe și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul admiterii și a capătului de cerere privind cota de participare la beneficii, obligând societatea pârâtă să le plătească reclamanților această cotă pentru perioada 1.01.2005-14.06.2006 privind pe reclamantul și 1.01.2005-11.07.2006 pentru reclamantul.
Menține restul diispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
--- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
3 ex./30.06.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
