Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 921/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 921
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR: DR. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 387/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, C, .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr.387 din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții, C, și intervenienții, și, și au fost obligați pârâții să le plătească acestora suma de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul CSa reținut următoarele:
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a statuat că Ordinul nr. 1921/C din 15 decembrie 2005, prin care au fost acordate stimulentele menționate anterior, a avut ca unică motivație apropierea sărbătorilor de iarnă și a stabilit un criteriu de preferință pentru una din categoriile socio-profesionale - cea a magistraților cu vechime între 0 și 3 ani în acordarea stimulentelor. Această preferință a condus la excluderea altei categorii, cea a magistraților cu vechime de peste trei ani, din care fac parte reclamanții, de la primirea stimulentelor financiare.
Pe cale de consecință, Colegiul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților constituie un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime în activitate între 0 și 3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
În speță, discriminarea este evidentă, ea efectuându-se cu încălcarea în mod direct a dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, care instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu. Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu. Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuia să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG 137/2000, precum și faptul că art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul dreptului la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede, la art. 1 alin. 2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Justiției, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e Procedură Civilă, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului declarat, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că judecătorii fondului ar fi nesocotit faptul că premiile și stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților in funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabilii cu prioritate. Ca atare, stimulentul nu este un drept conferit de lege cu titlu absolut, el depinzând de o multitudine de factori,cum ar fi existența unei sume de bani având o atare destinație, obiectivele urmărite de Ministerul Justiției la un moment dat,in politica sa de reformare a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta etc.
Prin urmare, recurentul susține că repartizarea stimulentelor in discuție s-a făcut in conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, ce enumără exemplificativ criteriile ce pot fi luate in considerare la repartizarea sumelor.
A mai declarat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, care a arătat că nu are calitate procesuală pasivă, bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, neputându-se confunda cu bugetul de stat.
Analizând recursul pârâților, prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1,art. 312 alin.1 și art. 304 pct.9/pr.civ., Curtea reține următoarele.
Intr-adevăr prin Ordinul nr. 1921/C/2005, Ministerul Justiției a acordat stimulente financiare in cuantum de 1700 lei judecătorilor de la judecătorii cu o vechime de 0 - 3 ani.
Prin hotărârea nr.15/2006 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut incidența art. 2 alin. (2) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că criteriul vechimii de 0 -3 ani utilizat de angajator, aparent neutru, dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, care au înregistrat performanțe profesionale și îndeplinesc criteriile de repartizare individuală prevăzute de art. 4 din Norme pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
Cu toate că această hotărâre pronunțată de Consiliu a fost atacată de Ministerul Justiției in fața instanțelor de contencios administrativ,potrivit art. 20 din OG137/2000, ea a fost menținută prin Sentința nr. 3673/14 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, respectiv prin Decizia nr. 3137 din 20 iunie 2007 pronunțată in recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, ce se bucură de efectul autorității lucrului judecat, sub aspectul obligativității celor statuate de instanța supremă in privința existenței unei discriminări voite instituită ca efect al stabilirii criteriului vechimii în muncă a judecătorilor, cu încălcarea art. 4 din normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, a art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) și (2), art. 6 lit.c și art. 8 din nr.OG 137/2000.
Curtea observă că instanțele de contencios administrativ au mai statuat că impunerea unei limite de vechime de 3 ani înseamnă inaplicarea criteriilor de repartizare individuală la judecătorii care au depășit această limită de vechime, deci excluderea acestora deși, fondul constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 este destinat stimulării personalului din sistemul justiției, fără distincție, cu excepția stimulentelor nominale care se acordă în anumite condiții expres stabilite. Mai mult, eliminarea unor categorii de judecători de la acordarea stimulentelor din Fondul constituit potrivit art. 25 alin (2) din Legea nr. 146/1997, pe considerente abstracte de grup sau categorie profesională, în funcție de vechime, în condițiile în care vechimea în magistratură reprezintă unul din elementele în baza căruia se stabilește indemnizația prevăzută de art. 3 și 4 din nr.OG 27/2006 și în raport de care se face promovarea potrivit Legii nr. 303/2004, așa cum s-a făcut prin actul administrativ în discuție - Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, este o discriminare în sensul art. 2 din nr.OG 137/2000.
Împrejurarea că "ulterior" măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din cadrul autorității judecătorești ce nu s-a încadrat în Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005, susținută de recurent, nu a fost dovedită, atât timp cât sintagma "personalul din sistemul autorității judecătorești neîncadrat în Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/15 decembrie 2005 nefiind detaliată.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că obligația stabilită în sarcina lui este de a asigura fondurile pârâtului Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, conform art. 19 din Legea 500/2002.
Având în vedere cele expuse, Curtea constată recursurile pârâților neîntemeiate, urmând să le respingă în temeiul art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerului Finanțelor Publice împotriva Sentinței Civile nr. 387/26.03.2008, pronunțată de Tribunalul C S în Dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red. / 29.06.2009
Tehnored. /2 ex/ 29.06.2009
Prima instanță: Tribunalul C - S
Jud., jud.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Carmen Pârvulescu, Dumitru Popescu
