Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1122/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1122
Ședința publică din 25 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR: DR.- -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S și Ministerul Justiției și Libertăților, precum și de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 99/4.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții și G și pârâții Tribunalul C-S și Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 25.06.2009, când,
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată că prin Sentința Civilă nr. 99/4.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- a fost admisă in parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și G împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C S și Ministerul Economiei și Finanțelor și-n consecință au fost obligați pârâții să le plătească reclamanților diferențele de salarii,calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare pentru perioadele 01.10.2004-31.12.2004,01.01.2005-30.09.2005,01.10.2005-31.01.2006,01.02.2006-31.08.2006,01.09.2006-31.12.2006,01.01.2007-31.12.2007.
Prin aceeași hotărâre judecătorească,a fost obligat angajatorul reclamanților să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă,iar Ministerul Finanțelor Publice,să aloce fondurile necesare plății drepturilor astfel recunoscute.
Curtea a respins acțiunea reclamanților, și.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că reclamanții și au calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei Moldova Nouă. Din moment ce reclamanții in discuție se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie de salariați.
Prin stabilirea valorii de referință sectorială diferită în ceea ce privește pe magistrați, respectiv persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează această valorii de referință sectorială.
În concluzie, reclamanții magistrați sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât li s-a refuzat stabilirea aceleiași valori de referință sectorială ca și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia, ci sub pretextul că aparține unei anumite puteri a statului - a celei judecătorești.
In continuare, Curtea a considerat că existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Pornind de la prevederile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României,art.2 G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea a conchis că criteriul după care s-a făcut distincția in cazul concret al reclamanților este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust, aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
In fine, in ceea ce-i privește pe reclamanții, și, aceștia au calitatea de personal auxiliar,așa încât prevederile OG nr.10/2007 nu le sunt aplicabile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 20.02.2009, solicitând modificarea sentinței recurate,in sensul respingerii acțiunii reclamanților și
Sintetizând motivele de recurs ale Ministerului Justiției,Curtea constată că acestea s-au întemeiat pe prevederile art. 304 pct.4 și pct.9 /pr.civ. și au vizat in primul rând depășirea limitelor puterii judecătorești de către instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de legislația in vigoare, și-ar fi arogat atribuții de putere legiuitoare.
In susținerea acestei critici,recurentul a invocat o decizie din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1,art.2 alin.3 și art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000, constatând că acestea sunt neconstituționale in măsura in care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze,ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Recurentul mai susține că hotărârea de fond este criticabilă și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor de drept substanțial,mai precis sub aspectul stabilirii eronate a incidenței in cauză a prevederilor OG nr. 137/2000, de vreme ce reglementarea prin lege ori printr-un alt act normativ a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000.
În opinia recurentului,noțiunea deexercitare a unor drepturifolosită de OUG nr. 27/2006 atunci când definește discriminarea se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie acele drepturi,iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a mai adăugat că magistrații sunt o categorie aparte de salariați din sistemul bugetar, cu un statut specific,reglementat de Legea nr. 303/2004, iar pe parcursul anilor 2005-2007 ei au beneficiat in mod corespunzător de majorări salariale prin acte normative succesive.
Pârâtul in discuție a mai invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada anterioară datei de 19.05.2005,urmare a incidenței in cauză a prevederilor art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968, precum și cele ale art. 283 alin. 1, lit. c) din Codul muncii .
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs și de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin DGFP C S, care a solicitat modificarea sentinței,in sensul respingerii acțiunii față de acest minister pentru lipsa calității procesual pasive.
Pentru justificarea motivelor de recurs care, in opinia recurentului, ar determina incidența in speță a prevederilor art. 304 pct.9 și 304 ind.1/pr.civ., autorul căii de atac a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,cu motivarea că Ministerul Economiei și Finanțelor nu se poate confunda cu statul sau cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului. Recurentul este ordonator principal de credite la fel ca și Ministerul Justiției.
Prin recursul declarat de reclamanții, și, aceștia au solicitat modificarea parțială a sentinței de fond,in sensul admiterii acțiunii lor,așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual.
Ei au susținut că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei interpretări greșite a prevederilor legale incidente in speță,in contextul in care in cursul anului 2007 recurenții,ce au calitatea de personal auxiliar de specialitate nu au beneficiat de majorările salariale acordate prin OG nr. 10/2007.
Analizând cele trei recursuri,prin prisma motivelor invocate și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 304 ind.1/pr.civ., Curtea reține următoarele.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea împărtășește opinia că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete fiind necesar ca acestea să pună la dispoziția angajatorului fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ori, prin raportare la împrejurarea că reclamanții fac parte din categoria bugetarilor, valorificarea cu succes a drepturilor salariale, care in cazul lor sunt suportate din veniturile publice, devine cu atât mai eficientă cu cât raporturile procesuale sunt legate cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Aceasta întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a actelor normative privind aprobarea contului general anual de execuție.
Curtea mai reține că legitimarea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Excepția a fost corect respinsă de către instanța de fond, iar motivul de recurs supus analizei nu este întemeiat.
Referitor la criticile ce au fost aduse hotărârii de fond prin recursul declanșat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților,Curtea reține că motivul de recurs ce vizează prescripția parțială dreptului la acțiune este întemeiat.Astfel, in privința drepturilor bănești solicitate prin acțiune sunt incidente prevederile art. 3 și 7 din Decretul Lege nr. 167/1968, termenul general de prescripție fiind de trei ani și începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, dar și cele ale art. art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000, care, in considerarea normelor de drept comun amintite mai sus,dispune cătermenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. De aceea, cum dreptul la acțiune s-a născut la momentul intrării in vigoare a actelor normative considerate a fi discriminatorii, pretențiile reclamanților pentru perioada anului 2004 sunt evident prescrise.
Cât privește despăgubirile aferente anilor 2005 și 2006,Curtea observă că in mod greșit judecătorii fondului au reținut că reclamanții magistrați au fost discriminați față de alte categorii socio-profesionale de bugetari,de vreme ce,ei au fost beneficiarii unor majorări salariale succesive prin prevederile OG nr. 23 /2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005, aprobată prin Legea nr. 100/2005,respectiv prin art. 1 pct.18 din Legea nr. 45/2007, de aprobare a OUG nr. 27/2006. Deci pentru aceste perioade reclamanților li s-au acordat majorări salariale de natură acoperii pierderea puterii de cumpărare generată de creșterea prețurilor,așa încât ei nu pot pretinde că au fost discriminați in raport cu celelalte categorii de bugetari.
Nu același lucru s-a întâmplat in cazul reclamanților magistrați pe parcursul anului 2007, când ei au fost excluși de la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007.
Curtea reține că, intr-adevăr,dreptul de a stabili prin acte normative cu caracter special criteriile de acordare a salariilor de bază și a sporurilor și adausurilor la acestea este atributul exclusiv al legiuitorului, insă această facultate nu exclude obligația de a reglementa raporturile de muncă în condițiile asigurării unei egalități juridice pentru toate categoriile de salariați. Acest lucru nu presupune acordarea unor salarii și sporuri egale pentru toți, ci o conduită echidistantă în reglementarea unor metode de remunerare pentru situațiile identice in ceea ce privește, spre exemplu,vechimea in muncă,munca peste programul normal de opt ore, sau in zilele de, repaus săptămânal, inclusiv obligația de a asigura pentru toți salariații bugetari indexările anuale care au drept scop compensarea scăderii puterii de cumpărare datorită creșterii indicelui prețurilor de consum, ori realizarea unei proporționalități intre creșterile salariale ale bugetarilor și creșterea productivității muncii.
Ori dacă pentru aceste circumstanțe concrete in care se pot găsi la un moment dat anumite categorii de salariați Codul muncii,in ale sale art.20,21,26,117 și următoarele, dar și OG nr. 10/2007 și OG nr. 6/2007,invocate de reclamanți,cuprind prevederi menite să satisfacă cerința nediscriminării, prin stabilirea unor indexări și majorări ale salariilor de bază pentru bugetari cu scopul de a acoperi pierderea generată de devalorizarea monedei naționale,dar și de a corela veniturile salariaților statului cu creșterea generală a productivității muncii (așa cum s-a arătat in conținutul Memorandumului Guvernului României din 17 ianuarie 2007, care a stat la baza notei de fundamentare a OG nr. 10/2007) nu există nici o rațiune pentru care,in considerarea exigențelor art. 2 din OG nr. 137/2000, anumiți salariați să fie avantajați prin recompensarea materială pentru creșterea productivității muncii la nivelul întregii țări, iar alții nu.
Așa cum corect au observat judecătorii fondului,in speță nu se poate identifica nici o justificare rezonabilă pentru excluderea categoriei socio-profesionale a magistraților de la aplicarea majorărilor salariale aferente anului 2007,in condițiile in care aceste beneficii au fost acordate tuturor celorlalte categorii de bugetari și au avut la bază un criteriu general, in mod evident valabil și pentru judecători și procurori - creșterea productivității muncii.
In acest sens,nu pot fi reținute argumentele recurenților cu privire la faptul că magistrații au beneficiat de majorări salariale corespunzătoare in cursul anului 2007, menite să justifice excluderea lor de la aplicarea OG nr. 10/2007. Intr-adevăr, efect al unor hotărâri judecătorești pronunțate in acest sens, inclusiv de către instanța supremă, prin Legea nr. 45/2007, a fost aprobată cu modificări Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, acordându-se tuturor magistraților beneficiul sporului de vechime in muncă,spor pe care celelalte categorii de bugetari îl primeau deja in temeiul contractelor colective de muncă aplicabile și in baza actelor normative speciale de salarizare. Cu toate acestea,înlăturarea unei discriminări anterioare a reclamanților, prin acordarea sporului de vechime in muncă,nu poate constitui un argument menit să justifice excluderea lor de la aplicarea prevederilor OG nr. 10/2007, câtă vreme cele două beneficii acordate salariaților bugetari au avut in mod evident finalități diferite.
Recurentul Ministerul Justiției nu poate susține cu succes nici că temeiul acordării acestor adaosuri salariale ar fi fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii ale căror salarii sunt mai ridicate decât ale reclamanților. În strânsă legătură cu cele mai sus expuse,Curtea va înlătura argumentele pârâtului Ministerul Justiției,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun." De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță nu instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru omisiunea legiuitorului.
Curtea apreciază că,dacă intervenția Curții Constituționale ar presupune înlăturarea atribuțiilor puterii judecătorești de a constata discriminarea si de a acorda despăgubiri in situațiile in care acest lucrunupresupune înlăturarea ori ignorarea unor dispoziții legale exprese, art. 27 din OG nr. 137/2000 ar fi in mod nepermis lipsit de conținut. Aceasta cu atât mai mult cu cât scopul urmărit prin adoptarea OG nr. 137/2000 a fost acela de a transpune in dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. din 2 decembrie 2000.
15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE, conține o abordare largă a atribuțiilor judiciare in materie de discriminare menționând că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Mai mult, Directiva 2000/78/CE circumscrie domeniului său de aplicare sectorul public și condițiile de salarizare,precizând in art. 8 că este de natură a cuprinde dispoziții minimale și că statele membre pot elabora sau menține prevederi mai favorabile. In concluzie,instanța de recurs observă că prin OUG nr.137/2000 se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă. Pentru motivele expuse supra,Curtea nu va putea reține in privința despăgubirilor solicitate de reclamanții magistrați pentru discriminarea la care au fost supuși in cursul anului 2007, incidența motivului de reformare prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ. de vreme ce prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor OUG 137/2000.
In fine, asupra recursului exercitat de reclamanții personal auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești,instanța de recurs constată că prin OG nr. 8/2007 acestei categorii de bugetari le-au fost acordate creșteri salariale in trepte prin majorarea coeficienților prevăzuți in anexele acestui act normativ, așa încât,in contextul motivelor de fapt și de drept mai sus expuse,ei nu pot pretinde că au fost discriminați ca efect al excluderii de la aplicarea prevederilor OG nr. 10/2007. Împrejurarea că majorările salariale acordate prin acte normative cu caracter special diferitelor categorii de bugetari sunt diferite, nu reprezintă o premisă suficientă pentru a permite instanței judecătorești să conchidă asupra incidenței in speță a prevederilor OUG nr.137/2000, câtă vreme indexările /majorările in discuție au fost proporționale cu scopul urmărit și au fost recunoscute tuturor bugetarilor.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea va admite recursurile pârâților,in baza art.304 pct.9/pr.civ., va modifica parțial sentința recurată în sensul că va admite în parte acțiunea reclamanților și,obligând pârâții la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică în cuantum de 5% începând cu ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007. Va respinge pretențiile pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2006, parțial ca prescrise și,respectiv,ca neîntemeiate.
In temeiul art. 312 alin.1 /pr.civ.,va respinge recursul reclamanților, personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C - S și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva Sentinței Civile nr. 99/4.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr-.
Respinge recursul declarat de recurenții, și împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
Modifică parțial sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâții la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică în cuantum de 5% începând cu ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007. Respinge pretențiile pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2006.
Menține dispozițiile sentinței în privința mențiunilor în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor pentru cheltuielile salariale acordate prin prezenta, precum și cu privire la respingerea acțiunii celorlalți reclamanți.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red. 03.08.2009
Tehnored. /2 ex/03.08.2009
Prima instanță: Curtea de APEL TIMIȘOARA
Jud. și
Notă:
Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul modificării sentinței în totalitate și respingerii acțiunii.
MOTIVAREA OPINIE SEPARATE
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că, modificarea sentinței trebuia să se facă în totalitate, în sensul respingerii acțiunii promovate, pentru următoarele considerente:
OG 10/2007 reprezintă actul normativ prin care s-au acordat creșterile salariale în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivitOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivitanexelor nr. IIșiIIIla Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
În anexele acestei OG, au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe.
Nu se poate reține nici motivarea instanței de fond cu privire la faptul că "nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006", întrucât OG 10/2007 nu a realizat o indexare pentru a acoperii creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației pe anul 2007, ci a acordat creșteri salariale doar unor categorii profesionale si doar unor anumiți demnitari aleși sau numiți. Neacordarea acestor creșteri salariale magistraților, nu este discriminatorie pentru aceștia, așa cum nu sunt discriminatorii creșterile salariale acordate magistraților prin adoptarea OUG 27/2006, prin care s-a instituit un sistem unitar de salarizare pentru magistrați, sistem diferit de cel al celorlalți bugetari sau demnitari numiți sau aleși, și care nu a fost aplicat și acestora din urmă. A considera astfel, ar trebuii ca și creșterile salariale aplicabile magistraților să fie acordate tuturor salariaților bugetari sau demnitarilor aleși sau numiți, or prin OUG 27/2006, au fost acordate creșteri salariale magistraților, creșteri care nu au avut corespondent și în legile de salarizare ale categoriilor profesionale și demnitarilor menționați în OG 10/2007.
În anexele acestei OG, au fost prevăzute expres categoriile sociale și demnitarii cărora li se aplică aceste creșteri salariale, iar magistrații, deși sunt numiți prin decret prezidențial și ocupă funții de demnitate publică, alături de ceilalți membrii ai puterii executive și legislative, nu au fost incluși în aceste anexe, astfel încât nu se pot aplica prin analogie alte acte normative.
Având în vedere cele expuse, consider că sentința recurată trebuia modificată în totalitate în sensul respingerii acțiunii.
JUDECATOR
- -
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Carmen Pârvulescu, Raluca Panaitescu
