Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 922
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva Sentinței Civile nr. 113/12.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza in stare de a fi judecată și o reține spre competentă soluționare.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 113/12.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr- a fost admisă in parte acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților,Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S, și-n consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate de 5% pe perioada 01.07.2005-31.03.2006,conform prevederilor art. 4 alin.1 din OUG nr. 177/2002 și de 15% începând cu data de 01.04.2006 și in continuare potrivit art. 4 din OG nr. 27/2006, drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această sentință,instanța de fond a reținut in esență că reclamanții au calitatea de asistenți judiciari și fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție,cu statut independent și atribuții deliberative,raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul Muncii,potrivit prevederilor art. 1 și art. 295 alin.2 din actul normativ menționat.
Pornind de la prevederile Directivei nr. 2000/EC/78,care conturează cadrul general in favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, precum și de la normele interne in materie,reprezentate prin art. 2 alin.1-3,art. 6 din OUG nr. 137/2000, Curtea a apreciat că, prin neacordarea sporului de fidelitate solicitat, reclamanții sunt discriminați față de celelalte categorii de personal din justiție deoarece sunt intr- situație identică cu acest personal,iar excluderea lor de la acordarea acestui spor pe criteriul categoriei socio- profesionale nu este pertinent și nu are vreo legătură cu fundamentarea acestui spor.
Au mai fost reținute de către instanța de fond diferite norme de drept internațional, considerate a avea incidență in cauză, cum ar fi art. 2 pct. 1 și art. 23, din Declarația Universală a Drepturilor Omului,art. 2 pct.2 din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea in domeniul ocupării forței de muncă,dar și Directiva nr. 1999/70/CE.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, recurs înregistrat pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție in data de 02.07.2009 și trimis spre soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA, ca efect al pronunțării Deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale a României,prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtului,care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct.4 și 9 /pr.civ., Curtea constată că acestea au vizat in primul rând depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, arogându-și in același timp atribuții de legiferare,prin acordarea pentru reclamanți a unor drepturi salariale care nu au fost prevăzute de lege. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității prevederilor art. 1,art.2 și art. 27 alin.1 din OUG nr. 137/2000,in măsura in care din aceste prevederi legale se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze,ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Recurentul mai arată că in mod greșit judecătorii fondului au apreciat, pentru reținerea stării de discriminare, că statutul asistenților judiciari ar fi comparabil cu cel al magistraților,deoarece singurele similitudini intre cele două categorii de personal vizează beneficiul anumitor drepturi acordate și magistraților,precum și sarcina suportării unor incompatibilități și interdicții.
Intre asistenții judiciari și magistrați există deosebiri esențiale sub aspectul condițiilor de numire și de recrutare,rolul celor două categorii socio-profesionale in cadrul completelor de judecată, atribuțiile conferite de lege,dar și sancțiunile disciplinare la care sunt supuși.
Intimații reclamanți nu și-au exprimat poziția procesuală in recurs și nu au depus întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul pârâtului prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1.art. 304 pct.9 și art. 312 alin.1/pr.civ.,Curtea consideră că acesta este întemeiat, cu următoarele argumente.
Fără a insista asupra caracterului discutabil al primului motiv de recurs referitor la pretinsul abuz de putere ce ar fi fost săvârșit de către instanța de fond prin acordarea despăgubirilor in litigiu,Curtea consideră că rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
De aceea, nici conținutul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care Curtea Constituțională a exercitat controlul prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 nu pot fi invocate cu succes de recurent pentru a justifica incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.4/pr.civ. deoarece în speță instanța de fond nu aînțeles să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,ci să acorde despăgubiri pentru o eventuală omisiune a legiuitorului.
O atare abordare a atribuțiilor judiciare in materie este conținută de alin. 15 din preambulul Directivei nr. 2000/78/CE,privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, in care se menționează că "aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice."
Dacă,pentru motivele expuse supra nu sunt incidente normele art. 304 pct.4 /pr.civ. nu aceeași este situația motivului de recurs la care se referă pct.9 al art.304 /pr.civ. de asemenea invocat de recurent pentru a obține reformarea sentinței atacată.
Intr-adevăr,așa cum corect a arătat recurentul,statutul asistenților judiciari este reglementat prin normele art. 55 și art. 110 și urm. din Legea nr.304 /2004 privind organizarea judiciară, dispoziții legale potrivit cărora reclamanții sunt persoane cu o vechime în funcții juridice de cel puțin 5 ani,numiți de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Economic și Social,pe o perioadă de 5 ani. Rolul lor in activitatea de judecată constă in participarea ședințe, semnarea hotărârilor și redactarea eventualelor opinii separate. Potrivit aceluiași cadrul legal,votul cu care asistenții judiciari participă la deliberări este unul pur consultativ.
Pornind de la normele legale de mai sus, Curtea apreciază că reclamanții au un statut distinct de cel al magistraților, care sunt numiți de Președintele României, sunt supuși unor condiții legale mult mai restrictive de numire in funcție și se bucură de independență și stabilitate in exercitarea funcțiilor,context in care,in mod eronat prima instanță a considerat că autorii acțiunii au fost discriminați față de judecători și procurori,prin neacordarea drepturilor salariale in discuție.
Curtea consideră că justificarea reglementării unui sistem de salarizare diferențiat pentru magistrați și personalul auxiliar,prin raportare la asistenții judiciari, constând printre altele și in acordarea sporului de stabilitate/fidelitate, trebuie căutată nu numai în importanța și complexitatea atribuțiilor și responsabilităților cu care aceștia sunt însărcinați,dar mai ales in necesitatea acordării unei recompense materiale pentru munca desfășurată in serviciile autorității judecătorești o anumită perioadă de timp. Aceasta cu atât mai mult cu cât,spre deosebire de asistenții judiciari, magistrații și a personalul auxiliar nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu doar pe perioada unui mandat limitat, așa încât recompensarea lor pentru fidelitatea de a rămâne in sistem o perioadă cât mai îndelungată de timp apare explicabilă.
Cu alte cuvinte,sistemul de remunerare diferit sub aspectul sporului de stabilitate al magistraților și personalului auxiliar,față de asistenții judiciari se datorează exigențelor specifice derulării raporturilor de serviciu, iar metodele de recompensare primei categorii pentru rămânerea in sistem o perioadă cât mai îndelungată de timp sunt previzibile, adecvate și necesare.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea consideră că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art.27 alin.1 din OUG nr. 137/2000,raportate la cele ale Legilor 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară,împrejurare de natură a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ. De aceea, cu aplicarea art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ.,va admite recursul pârâtului,va modifica in tot sentința atacată și va respinge acțiunea reclamanților.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva Sentinței Civile nr. 113/12.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr-.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge în totalitate acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
pt.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR pt. JUDECĂTOR,
- - - - - -
în concediu de odihnă în concediu de odihnă
VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ, VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ,
pt.GREFIER,
În concediu de odihnă
GREFIER SECȚIE,
Red. /20.07.2009
Tehnored.:// 2 ex./ 20.07.2009
Prima instanță: Curtea de APEL TIMIȘOARA
Jud., jud.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Raluca Panaitescu, Maria Ana
