Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 987/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 987
Ședința publică din data de 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții și G, ambii cu domiciliul ales la cabinet avocatură - comuna,-, județ D și pârâtă SC SA - membru Grup, prin reprezentant, și Asociații, cu sediul în B, Br. - House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.548 din 2.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul București, lipsind recurenții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul respingerii și a capătului de cerere referitor la acordarea suplimentărilor salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
Susține în esență că toate drepturile bănești solicitate de reclamanți au fost incluse în salariile de bază a fiecăruia, c/val de aprovizionare toamnă iarnă începând cu anul 1997, iar c/val cotei de gaze 2005-2006 din anul 1997, de la acea dată fiindu-le plătite lunar și majorate de câte ori a fost mărit și salariul.
Mai arată că dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris, termenul de prescripție de operează în cauză fiind cel de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune și, în plus, aceste drepturi bănești nu sunt venituri de natură salarială, chiar în fiind incluse într-un capitol special numit "Protecția socială a salariaților", distinct de capitolul salarizare.
În ceea ce privește recursul reclamanților solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- reclamanții și ambii cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură, com., nr.645, jud.D, au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1 obligarea acesteia la plata drepturilor bănești cuvenite și neacordate, actualizate la data plății efective pentru anii 2005-2007 privind aprovizionarea de toamnă-iarnă conform art. 176 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, în cuantum de un salariu minim pe, precum și drepturile bănești cuvenite și neacordat conform art. 168 din CCM la nivel de grup de unități, privind contravaloarea ajutorului material egal cu 4000 mc de gaze naturale pentru perioada 2005-2007.
În motivarea acțiunii s-a invocat faptul că reclamanții sunt salariații pârâtei și că deși drepturile solicitate sunt prevăzute la nivel de grup de unități din industria petrolieră sau la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, reclamanții nu și-au primit aceste drepturi pentru perioada 2005-2007.
La dosarul cauzei s-au depus în copie cărțile de identitate și carnetele de muncă ale reclamanților, CCM la nivel de unitate, la nivel de ramură și la nivel de grup de unități din industria petrolieră pentru perioada 2005-2007.
Pârâta a formulat și a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, prescripția dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active a reclamanților, în ceea ce privește capătul de cerere vizând suplimentarea pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii formulate ca fiind nefondată pentru motivele expuse în conținutul întâmpinării.
In ceea ce privește ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale se susține de pârâtă ca acesta a fost inclus in salariul de baza al angajaților in anul 1997.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă
nr. 548 pronunțată la data de 2 martie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a suplimentărilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă 2007, conform perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant în activitate în luna octombrie 2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată, instanța de fond a respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte, având în vedere următoarele considerente: prin dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivel de ramură și prin art. 170 alin. 1 și 2 din CCM la nivel de grup de unități, s-au prevăzut drepturile salariale de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de 1 salariu minim pe ramură, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
Aceste dispoziții au fost preluate și în CCM la nivel de unitate. Începând cu 1997 ajutorul material reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă a fost inclus în salariul de bază al fiecărui salariat, deci potrivit art. 168 alin. 3 și 4 din CCM la nivel de unitate/1998 care prevede că ajutorul material reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi inclus în salariul de bază. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului nr. 2412/1998. Cu toate acestea, pentru anul 2007 aceste suplimentări sunt prevăzute din nou în CCM la nivel de ramură și unitatea nu a făcut dovada includerii lor în salariul de bază, astfel că instanța urmează să admită în parte acțiunea sub acest aspect.
În ce privește suplimentările salariale reprezentând c/val. unei cantități de gaze naturale, în baza art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997, s-a prevăzut ca ajutorul material reprezentând c/val. unei cantități de gaze naturale, a fost compensat. Același aspect rezultă si din CCM/2007 care precizează la același articol că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze a fost compensat. Pe baza faxului nr. 1818/04.07.1997 reașezarea salariului prin adăugarea la salariul de bază a acestor sporuri salariale a fost operată și în carnetele de muncă ale reclamanților.
Față de această situație instanța de fond a respins și capătul de cerere privind aceste drepturi.
Sub aspectul excepțiilor invocate de către pârâtă, instanța de fond a menționat că s-a pronunțat asupra acestora în ședința publică din data de 02.03.2009, înainte de a intra în dezbateri asupra fondului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții și G, cât și pârâta SC SA.
Prin recursul formulat, recurenții-reclamanții onsideră sentința pronunțată nefondată, solicitând ca pentru motivele expuse în continuare, admiterea recursul și în baza art.304 pct.9, 304 ind.l și 312, cod procedură civilă, modificarea în parte a sentinței civile și obligarea pârâtei la plata suplimentărilor salariale cuvenite pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, pentru anii 2005-2006 și c/v a 4000mc gaze naturale pentru perioada 2005-2007.
Se arata de către recurenți că in mod greșit instanța de fond a reținut că cele două suplimentări salariale au fost incluse în salariu de bază, deoarece în realitate, valoarea salariului mediu de bază este mult mai mare și fluctuează de la an la an, în funcție de negocierile la contractul colectiv de muncă ce se fac în fiecare an, iar aceste suplimentări trebuiau adăugate la salariu în fiecare an în alt cuantum, ceea ce nu rezultă din înscrierile din carnetul de muncă.
O astfel e includere este contrară legii și ar fi un mod arbitrar, din partea patronatului de stabili un salariu de bază în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat de salariat și autorități statului cu competență în domeniu.
De asemenea, în opinia recurenților, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform art. 236 din codul muncii.
Se menționează că dispozițiile art. 159, din codul muncii, reglementează salariul minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă, or în situația includerii acestor suplimentări salariale în salariul de bază se răstoarnă toate principiile referitoare la referința salariului minim brut pe țară.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce contravaloare celor două suplimentări salariale, despre care instanța susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie, ceea ce ar conduce la situația că salariul astfel stabilit nu mai corespunde muncii prestate.
Recurenții afirmă că, în conformitate cu disp. art. 232 din Codul muncii, drepturile salariaților nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, iar conform art.38 din codul muncii, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute prin lege, este lovită de nulitate.
Aceste drepturi au fost înscrise în contractele colective de muncă, la nivel de ramură încă din anii 1997 și ele nu pot fi anulate prin convenție ulterioară încheiată între patronat și sindicat deoarece sunt drepturi câștigate, mai ales având în vedere că nu există niciun act adițional care să modifice dispozițiile contractului colectiv de muncă în sensul introducerii acelor suplimentări salariale în salariul de bază.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat, în termen legal recurs și pârâta SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurenta că venitul solicitat de reclamanți, prevăzut de art.176 alin.1 din CCM, nu poate fi considerat un drept salarial, fiind vorba de un venit reglementat ca măsură de protecție socială, prevăzut într-un capitol distinct din Contractul Colectiv de Muncă pe intitulat "Protecția socială a salariaților", astfel că pretențiile intimaților-reclamanți sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art.283 lit.e Codul muncii, fiind vorba de cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care salariatul nu a încasat suma solicitată, deși momentul pretins al exigibilității era luna octombrie a fiecărui an.
Așa fiind, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, cererile intimaților-reclamanți erau prescrise.
Într-un alt motiv de recurs se invocă excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți, susținându-se că această calitate presupuse existența unei identități între persoana reclamantului și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, iar în raport de art.176 din CCM, rezultă că acest text stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului, constând în venitul anual pentru aprovizionare de toamnă-iarnă și nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani, drept care ar fi luat naștere în condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul și pentru ipoteza în care au loc negocierile, se instituie numai un criteriu minimal de pornire a negocierilor pentru determinarea cuantumului venitului anual din luna octombrie, respectiv un salariu minim pe ramură, stabilit conform CCM.
Se mai arată că asemenea negocieri nu au mai existat începând cu anul 1999, ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus din luna martie 1998 în salariul de bază al fiecărui salariat al recurentei - majorat în acest fel.
Separat de motivația pentru care sindicatul nu a mai solicitat, conform alin.4 al art.176 CCM și Legii nr.130/1996, negocierea cu patronatul pe această temă, faptul în sine, al inexistenței negocierilor pentru acordarea distinctă a venitului din luna octombrie și inexistența unei clauze explicite în acest sens în CCM din anul 1999 până în prezent, atrage inexistența dreptului pretins prin acțiune, astfel încât intimații-reclamanți, nefiind creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat nu au calitate procesuală activă.
Pe fond, se susține că acțiunea este neîntemeiată, nedatorându-se venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în condițiile în care acesta a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, introducerea adaosurilor în salariul de bază fiind prevăzută de art.137 și art.176 alin.6 din CCM.
Arată recurenta că acest venit a fost introdus din martie 1998 în salariul de bază al fiecărui salariat - majorat în acest fel, prin adresa IP nr.2412/29.05.1998 sucursalele fiind înștiințate cu privire la aplicarea art.168 alin.3 din CCM aferent anului 1997, care statua că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Se mai învederează că părțile semnatare ale CCM au agreat majorarea salariilor brute de bază, respectiv introducerea în salariul de bază a sumei reprezentând cuantumul ajutorului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă începând cu 1.03.1998, cuantum ce a fost indicat și cum acest ajutor a fost inclus în salariul de bază al angajaților la nivelul anului 1998, de atunci fiind plătit lunar ca parte integrantă din salariu, acțiunea reclamanților nu putea fi primită.
De asemenea, se susține că potrivit art.168 din CCM SA din perioada 1998-2001, fiecare din suplimentările de la alin.1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr.130/1996 nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază, precizându-se că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului nr.2412/1998.
Mai susține recurenta că inexistența negocierii și includerii acestui venit în CCM la nivel de unitate din 1999 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază ajutorului pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă conduce la inexistența dreptului pretins de reclamanți, renunțarea sindicatului la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie fiind consecința majorării salariului de bază prin includerea acestui venit în salariul lunar.
Se concluzionează că dreptul invocat în baza art.176 CCM nu este un drept pur și simplu, ci afectat de condiție suspensivă, iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare, pasivitatea și neformularea niciunei cereri de negociere la încheierea CCM pe anii 2005, 2006 și 2007 corespunzând situației introducerii venitului anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în salariul de bază, ceea ce semnifică renunțarea implicită la dreptul pretins în prezent de către intimații-reclamanți și inexistența creanței pretinse prin acțiune.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a respins la termenul din 8.01.2009 excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta-pârâtă, soluție care este corectă.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, Curtea reține că, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații au dreptul de beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus, printre care și cel în cauză, se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
În același sens, art.170 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră pe anul 2007, statuează că salariații vor beneficia, cu ocazia unor evenimente anuale, indicate, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), de câte o suplimentare a drepturilor salariale, iar conform art.170 alin.4 din același contract, fiecare din suplimentările menționate se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimaților - reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din CCM.
Pentru anul 1998, art.168 alin.2 din pe anul respectiv prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2001, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază până în prezent, astfel că soluția primei instanțe, prin care a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată recurenta-pârâtă la plata contravalorii aprovizionării de toamnă-iarnă 2007, apare ca fiind pronunțată printr-o interpretare eronată a probatoriilor administrate în cauză.
Referitor la recursul formulat de reclamanți prin care critică respingerea acțiunii pentru perioada 2005-2006 Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legala și temeinică pentru aceleași motive, anterior menționate, care stau la baza aprecierii ca aceste drepturi nu erau datorate nici pentru anul 2007, respectiv includerea acestora în salariul brut de baza al recurenților-reclamanți.
Cât privește critica formulată de recurenții-reclamanți, în sensul că în mod greșit instanța de fond a dispus respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat c/valoarea a 4.000 mc de gaze naturale pentru perioada 2005 -2007, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 178 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din industria petrolieră, in vigoare la nivelul anului 2007 " salariații agențiilor economici nominalizați in anexa nr. 1 vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500 - 4 000 de gaze naturale". In condițiile în care, prin act adițional la contractul colectiv de muncă, nu au convenit introducerea acestuia în salariul de bază, modalitatea concretă de acordare a acestuia va fi stabilită la nivelul agentului economic.
Cum in în baza art. 176 alin. 1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997, s-a prevăzut ca ajutorul material reprezentând c/val. unei cantități de gaze naturale, a fost compensat, același aspect rezultând și din CCM/2007 care precizează la același articol că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze a fost compensat, Curtea apreciază ca în mod legal și întemeiat, instanța de fond a dispus respingerea si acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul imposibilității introducerii acestor doua suplimentări salariale în salariul brut de bază, datorită faptului ca salariul mediu de baza este mult mai mare si fluctuează de la an la an, întrucât salariul de baza astfel majorat în anul 1997 si respectiv în anul 1998 ( cu contravaloarea ajutorului material pentru aprovizionarea toamnă - iarnă) a stat la baza majorărilor si negocierilor ulterioare, conducând la aplicarea unor cote procentuale la o suma majorată, astfel ca sumele introduse în salariul de bază nu au rămas la nivelul acelor ani, ci au suferit majorări, indexări o data cu majorarea, indexarea salariului de bază, ca întreg.
În consecință, recursul formulat de reclamanți este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința civilă nr.548 din 2.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că va respinge capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă-iarnă 2007 ca neîntemeiat, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de declarate SC SA - membru Grup, prin reprezentant, și Asociații, cu sediul în B, Br. - House, nr.4-8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.548 din 2.03.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații-reclamanții și G, ambii cu domiciliul ales la cabinet avocatură - comuna,-, județ D.
Modifică în parte sentința în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata suplimentărilor salariale reprezentând contravaloare aprovizionare toamnă-iarnă 2007, actualizate către reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și G, ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocatură
- comuna,-, județ D, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - --- -
Grefier
/VS
3 ex./09.06.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
