Drepturi salariale (banesti). Decizia 988/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 988
Ședința publică din data de 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.52 din 9.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și -, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, în P,-,.9,.B,.24, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune. Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, iar într-un al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe societate, așa cum este menționat în adresele depuse la dosar. Cheltuielile de judecată urmează să le solicite pe cale separată.
Curtea
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, -, și - au chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite fiecărui reclamant cu titlu de primă de C în cuantum de 1850 lei pentru anul 2006 și 2000 lei pentru anul 2007, prima de Paște în cuantum de 1400 lei pentru anul 2005, 1850 lei pentru anul 2006 și 2000 lei pentru anul 2007 și la plata dobânzilor legale calculate pentru fiecare sumă, precum și actualizarea sumelor datorate cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului, la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au avut calitatea de salariați ai unității-pârâte și că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv art.168 alin.1, aceasta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu de bază mediu brut pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
În drept, au fost invocate disp.art.166 Codul muncii, art.168 din.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamanți au fost incluse în salariul de bază și prin urmare, aceștia nu mai pot solicita un drept salarial care le-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe parcursul procesului reclamanții și-au precizat acțiunea arătând că din eroare au solicitat drepturile bănești pentru prima de Paște 2005, aceștia dorind, pentru anul respectiv, drepturile bănești pentru prima de C, pe care sunt în termen să le solicite.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.52/9.01.2009, Tribunalului Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant prima de Paște 2006-2007 și C 2005-2007, în sumă brută de 5781 lei pentru fiecare, sume ce vor fi actualizate de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, iar pârâta a fost obligată la câte 200 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, iar potrivit art.168 din, aceștia aveau dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători, pe perioada indicată, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu.
Referitor la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a stabilit că în cauză sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor și nu cele ale art. 283 lit. e Codul muncii invocate de pârâtă.
Cererea privind plata dobânzii legale a fost respinsă pe motiv că prin reactualizarea sumelor cu indicele de inflație se acoperă integral prejudiciul creat prin întârzierea plății drepturilor solicitate.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că prima instanță a omis a se pronunța cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare. Se mai învederează drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni, iar în raport de acest termen, acțiunea intimaților era prescrisă.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai susține că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile
Se mai învederează că sporurile salariale în cuantumul comunicat de societatea-recurentă au caracterul unor sume brute, din ele urmând a se deduce taxele și impozitele cuvenite bugetului consolidat al statului, fiind vorba de sume de bani cu caracter salarial și nu cu caracter de despăgubire, susținându-se în continuare că modalitatea aleasă de prima instanță, de soluționare a cauzei prin simpla referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, conform art.168 Codul muncii, este eronată, fiind necesar să se menționeze cuantumul sumei datorate și sărbătorile pentru care se datorează, cuantum ce rezultă din adresa depusă la dosarul cauzei de către recurentă.
De asemenea, se arată că pentru anul 2008 recurenta nu datorează nicio sumă de bani întrucât prin CCM pe anul respectiv s-a statuat în mod clar că primele respective au fost incluse în salariile angajaților.
O altă critică se referă la faptul că unii dintre intimații-reclamanți au mai solicitat și obținut în alte dosare prima de C pe anul 2007, operând pentru aceștia autoritatea de lucru judecat.
Printr-un ultim motiv de recurs se critică soluția de admitere a cheltuielilor de judecată solicitate de intimații-reclamanți, în condițiile în care unii dintre aceștia mai obținuseră prima solicitată în alte dosare.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată prima critică din recurs, potrivit căreia prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, câtă vreme potrivit dispozitivului sentinței atacate, instanța a respins excepția respectivă.
Soluția de respingere a excepției prescripției invocată de recurenta-pârâtă la prima instanță este corectă.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă, în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis în parte acțiunea conform dispozitivului sentinței.
Nici critica referitoare la acordarea greșită de către prima instanță a salariului mediu brut pe unitate, în loc de salariul de bază mediu nu este întemeiată, în condițiile în care suma brută acordată de instanța de fond, de 5781 lei pentru fiecare reclamant, pentru sărbătorile expres indicate în dispozitivul sentinței, corespunde cu valorile salariului de bază mediu pe societate pentru fiecare din sărbătorile de Paște 2006-2007 și 2005-2007, rezultând din conținutul adreselor nr. 830/5.02.2008 și 831/5.02.2008, depuse la dosar în apărare de către recurenta-pârâtă (filele 170-171 dosar fond).
După cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a indicat în mod expres în dispozitivul sentinței atacate că suma datorată de pârâtă fiecărui intimat-reclamant, de 5781 lei, este brută, așa cum susține însăși recurenta prin motivele de recurs că se impunea.
De asemenea, contrar susținerilor recurentei, prin sentința atacată prima instanță nu a făcut o simplă referire generică la drepturile salariale datorate de recurentă conform art.168 din CCM, ci a indicat în mod expres suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească fiecărui intimat-reclamant, precum și sărbătorile în raport de care a fost calculată această sumă.
Prin acțiunea promovată, intimații-reclamanți nu au solicitat acordarea primelor de sărbători pentru anul 2008 și nici prima instanță nu a acordat acestora vreo sumă corespunzătoare sărbătorilor pentru respectiv, astfel încât nu pot fi primite criticile privitoare la greșita acordare a primelor de sărbători pentru anul 2008.
Deși s-a invocat autoritatea de lucru judecat privind cererea de acordare a primei de C pe anul 2007, nici la instanța de fond și nici în recurs nu s-a depus vreo dovadă că vreunul dintre intimații-reclamanți din cauza de față ar fi promovat anterior o acțiune pentru acordarea primei respective, acțiune care să fi fost admisă, așa cum a susținut recurenta-pârâtă, astfel încât nici această critică din recurs nu este întemeiată, pe cale de consecință apărând ca neîntemeiată și ultima critică din recurs referitoare la greșita admitere a cererii de obligare pârâtei la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimații-reclamanți.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.52 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și -, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură, în P,-,.9,.B,.24, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
--- - --- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2ex
05.06.2009
/FA
Trib.P nr-
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Vera Andrea Popescu
