Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1019

Ședința publică din 17 iunie 2009

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului reclamantei, declarat împotriva sentinței civile nr.3814/4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind reprezentanta pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată la instanța de fond, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

În deliberare, constată că reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de pensii T, obligarea acestei pârâte la recalcularea pensiei, ținând seama de veniturile suplimentare față de retribuția tarifară pe care le-a realizat între anii 1969-1990, prin aplicarea salarizării în acord global (în proiectare), venituri pentru care s-au achitat cotele de asigurări sociale.

Reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul obligării pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie, prin valorificarea sumelor menționate în adeverințele nr. 3196 și 3198/26.06.2008, eliberate de Institutul de Studii și Energetice B, ținându-se cont de adaosurile suplimentare la salariul de bază în perioada 03.1969-04.1990, precum și la plata diferențelor de drepturi cuvenite și cele efectiv încasate, potrivit art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acțiunii, motivat de faptul că în adeverințele nr. 3196 și nr. 3198/26.06.2008, eliberate de Institutul de Studii și Energetice B, nu se precizează denumirea veniturilor suplimentare la salariul de bază, respectiv sporurile pe care le reprezintă; în ceea ce privește perioada anterioară datei de 01.04.2001, respectiv datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, pentru care s-a eliberat adeverința nr. 3198/26.06.2008, sporurile ce se utilizează la determinarea punctajelor anuale aferente perioadei menționate, sunt cele cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 12.04.2008.

Prin sentința civilă nr.3814/4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantă, cu opinia separată a asistenților judiciari în sensul admiterii acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că primele și suplimentările salariale, obținute în urma retribuirii muncii în acord global nu se pot valorifica pentru calculul pensiei, raportat la dispozițiile art. 4 alin. 2 din OUG nr. 4/2005 și din anexa I la aceeași ordonanță.

S-a arătat că, luând în considerare doar principiul contributivității, nu se poate conchide că este necesar a se valorifica la calculul pensiilor, în sistemul instituit de Legea nr. 19/2000, toate veniturile obținute pe perioada desfășurării activității în muncă, putând fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent.

Tribunalul a reținut că nici dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 nu pot susține concluzia că veniturile în discuție se valorifică la calculul pensiei, din moment ce acest text legal prevede doar obligația fostelor unități economice de a achita la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție egală, de regulă, cu valoarea de 15% din câștigul brut realizat de personalul salariat, dar nu prevede dreptul contribuabililor de a obține o pensie proporțională cu sumele astfel virate la fondurile de asigurări sociale de stat.

În speță pot fi valorificate doar acele venituri obținute de reclamantă în cursul activității, care sunt înscrise în carnetul de muncă ori, fiind dovedite cu adeverințele emise de fostul angajator, sunt din categoria celor care au fost incluse în baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, iar veniturile de care se prevalează reclamanta nu pot fi incluse în această categorie, nefiind enumerate expres în Anexa 1 la OUG nr. 4/2005, concluzionându-se că sumele în discuție reprezintă venituri suplimentare, care s-au adăugat salariului de bază.

De asemenea, nu s-a reținut nici că forma de retribuire în acord global ar fi fost specifică activității de proiectare, de vreme ce, potrivit art. 12 din Legea nr. 57/1974, diferitele forme de retribuire a muncii în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, respectiv pe bază de tarife sau cote procentuale, au fost prevăzute pentru toate ramurile economiei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost precizată, invocând în drept dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă rap. la art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii de recurs, a arătat reclamanta, în esență, că prima instanță, printr-o interpretare și aplicare greșită a legii i-a respins acțiunea, întrucât, pe perioada cât a lucrat în proiectare, a realizat venituri suplimentare în anii 1969-1990, conform adeverințelor emise de angajator și existente la dosarul cauzei, venituri ce nu au reprezentat ore suplimentare sau premii, ci venituri suplimentare care au avut caracter permanent, fiind incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și pentru care s-au achitat cotele de aferente, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat și cotele aferente angajatorului, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 27/1966, Decretului 389/1972, Decretului n232/1986, Legii nr. 42/92, Ordonanța de Urgență nr. 31/98, Legii 19/2000 și a Ordonanței de Urgență nr. 147/2002; de asemenea, deși aceste venituri nu au fost trecute în cartea de muncă, potrivit art. 160 alin. 5, art. 161 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, art. 40 din Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, perioadele contributive le-a dovedit cu adeverințele eliberate de unitate.

A mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, punctajul asiguratului este stabilit conform alin. 1 și 2 și se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, și că ar fi discriminatoriu ca o persoană ce a realizat stagii de cotizare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 să nu poată beneficia de luarea acestora în calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuției de asigurări sociale a fost alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.

Pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Tad epus întâmpinare la recursul declarat, solicitând respingerea recursului, arătând că reclamanta este pensionată pentru limită de vârstă, drepturile sale de pensie fiind stabilite sub imperiul Legii nr. 3/1977, astfel încât, urmare a aplicării dispozițiilor nr.OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2005, nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2005 privind unele măsuri referitoare la recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin Decizia nr. 10 4257/30.06.2005 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă din sistemul public, reclamantei-recurente i-a fost majorat, începând cu data de 1.07.2005, cuantumul pensiei și punctajul mediu anual la 500 lei și 1,69150 puncte de la 3.674.097 lei și 1,24310 puncte în plată anterior recalculării.

Întrucât câștigurile (adaosurile) suplimentare la salariul de bază, a căror valorificare o solicită reclamanta sunt rezultate din prime și acord global, se aplică dispozițiile cuprinse la Mențiunea de la pct. VI din Anexa la.OUG nr. 4/2005, și nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.

De asemenea, Casa județeană de pensii a valorificat drepturile salariale înregistrate la rubrica nr. 7 din carnetul de muncă al reclamantei, precum și sporul de vechime în procentele calculate automat conform prevederilor pct. 1. din anexa la.OUG nr. 4/2005, respectând astfel dispozițiile art. 164 alin. 1-3 din aceeași lege, și că adaosurile suplimentare evidențiate în adeverința nr. 3198 din 26.06.2008 eliberată de B nu se regăsesc în categoria sporurilor, indemnizațiilor și majorărilor de retribuții tarifare prevăzute în anexa la.OUG nr. 4/2005, care, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.

Examinând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.

Deși potrivit dispozițiilor OUG nr. 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a OUG nr. 4/2005, ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000, opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentată de forța juridică a legii față de o ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2000, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.

Din mențiunile arătate în adeverințele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a realizat venituri din acord, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară, conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare, atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plăti, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal, art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/1.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că" punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins:"19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13-lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin <<plata cu ora>>, gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii;l) alte sume acordate potrivit legii."

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului, va modifica în tot sentința civilă recurată și va admite acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr.3814/4.XII.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Modifică în tot sentința civilă recurată.

Admite acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată, în sensul că obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantei în baza nr.OUG 4/2005, cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adeverințele nr. 3196/26.06.2008 și respectiv 3198/26.06.2008, eliberate de Institutul de Studii și Energetice B, ținându-se cont de adaosurile suplimentare la salariul de bază în perioada martie 1969 - aprilie 1990, precum și la plata diferențelor de pensie dintre cele cuvenite și cele efectiv încasate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red. /22.06. 2009

Tehnored./22.06. 2009

Ex.2.

Prima instanță - - - Trib.

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Timisoara