Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1023/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(6635/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1023/
Ședința publică din data de 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant SINDICATUL LIGA CADRELOR DIDACTICE, împotriva sentinței civile nr.682 LM din 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ȘCOALA NR.2 " C " și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI G prin PRIMAR, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului Gad epus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 16.01.2008, precum și faptul că atât recurentul reclamant Sindicatul Liga Cadrelor Didactice G cât și intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului G, au solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 682/LM/13.06.2008 a Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local
Totodată, s-a respins ca nefondată acțiunea prin care reclamantul Sindicatul Liga Cadrelor Didactice Gas olicitat să se dispună obligarea pârâților Școala nr. 2 " cel " și Consiliul Local G la plata unui spor pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază pentru personalul care, în realizarea sarcinilor de serviciu, lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, atât de la data sentinței, cât și pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, în funcție de rata inflației de la data efectivă a plății.
Reclamantul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- acțiunea a fost respinsă pe motiv că nu s-a făcut dovada că s-a emis un regulament prin care să se arate că personalul încadrat în locurile de muncă unde se utilizează computerul, lucrează în condiții vătămătoare sau periculoase și este îndreptățit să beneficieze de sporul solicitat prin acțiune;
- or, din dovezile emise de angajator coroborate cu constatările medicului specialist în medicina muncii rezultă că pentru locurile de muncă ale membrilor de sindicat se impune folosirea calculatorului peste 50% din programul de lucru, fiind expuși unor condiții de lucru vătămătoare, în special pentru suprasolicitare neuropsihosenzorială, putând să conducă la apariția anumitor boli profesionale specifice;
- sporul pretins de reclamant este reglementat de prevederile art. 8 alin. 1 lit. a din nr. 281/2003, fiind prevăzut și în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Învățământ, precum și în cele de la nivelul Inspectoratului Județean
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Local Gas olicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea pricinii în lipsă conform art. 242 alin. ultim proc.civ.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate prin motivele de recurs apar ca nefondate, urmând a fi înlăturate ca atare.
Astfel, dat fiind modul de redactare a disp. art. 8 din Hotărârea de Guvern nr. 281/1993, dar și al prevederilor relevante din contractele colective de muncă la nivel național, la nivel de ramură de învățământ și la nivelul G, în nici un caz nu se poate concluziona că membrii sindicatului reclamant, care îndeplinesc funcțiile la care se face referire în motivarea recursului, sunt îndreptățiți să beneficieze de un spor de 15% din salariul lunar de bază, pentru că lucrează în condiții de muncă vătămătoare sau periculoase, respectiv pentru folosirea calculatorului peste 50% din programul normal de lucru sau mai mult de 4 ore pe zi.
Art. 8 alin. 1 lit. a din nr. 281/1993 prevede că poate fi acordat un spor de până la 15% din salariul de bază pentru condiții periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Totodată, la lit. baa celuiași text se statuează că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății.
În cuprinsul clauzelor contractelor colective de muncă la care se face referire în motivarea acțiunii, se arată că pentru prestarea de activități în condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, salariații primesc sporuri la salariul de bază, fără a se menționa în concret, însă, cuantumul în procente al acestui spor, categoriile de personal beneficiare, condițiile de acordare și locurile de muncă.
În raport de conținutul art. 8 alin. 1 lit. a și b din nr. 281/1993 și de cel al clauzelor contractelor colective de muncă de care se prevalează recurentul-reclamant, este evident că membrii acestuia nu îndeplinesc condițiile pentru a li se acorda un spor de 15% din salariul de bază pentru lucrul în condiții periculoase sau vătămătoare.
Această concluzie se sprijină pe mai multe argumente.
În primul rând, art. 8 din Hotărârea de Guvern nr. 281/1993 prevede că se poate acorda un spor de până la 15%. Or, această formulare rezumată în expresia "pot fi acordate" creează doar o posibilitate, o virtualitate, pentru recunoașterea respectivului drept salarial, dar nu generează însuși dreptul salarial în discuție și obligația corelativă corespunzătoare pentru angajator de a respecta acest drept.
Având în vedere acest mod de redactare a textului și faptul că sporul respectiv este unul ce poate între o limită minimă neprecizată și una maximă de 15%, este evident că membrii sindicatului reclamant nu pot pretinde că au dreptul la nivelul maxim al acestui spor. Așa fiind și întrucât nici în contractele colective de muncă nu există o concretizare a respectivei posibilități, prin statuarea într-un procent exact a cuantumului respectivului spor, apare cu claritate că nici în trecut și nici la momentul actual membrii sindicatului reclamant nu au dreptul la sporul salarial de 15% pretins prin cererea de chemare în judecată.
În al doilea rând, pentru recunoașterea dreptului la un asemenea spor trebuie respectate și disp. art. 8 lit. b din Hotărârea de Guvern nr. 281/1993, potrivit cu care locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada că ar exista un asemenea regulament, în care membrii recurentului-reclamant care lucrează peste 50% din timpul normal de muncă la calculator, să fie considerați că ar presta o activitate în condiții de muncă vătămătoare sau periculoase. Singurul document în acest sens este o adeverință emisă de un medic specialist în medicina muncii, înscris care însă este absolut insuficient și irelevant ca material probator, câtă vreme un asemenea medic nu are competența să determine ce înseamnă condiții periculoase sau vătămătoare de muncă. Doar Ministerul Sănătății și cel al sunt abilitate legal să acționeze în acest sens, așa cum prevede art. 8 lit. b din nr. 281/1993.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Liga Cadrelor Didactice G, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala nr. 2 " cel " și Consiliul Local G, împotriva sentinței civile nr. 682/LM/13.06.2008 a Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./10.03.2009.
Jud.fond: Gh.Fl.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena