Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1039/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1039/R-CM
Ședința publică din 29 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Judecător: - -, președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantulSINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA pentru, și, sentinței civile nr.1185/CM din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenții-reclamanți, în baza delegației de la dosar, lipsind intimații-pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La solicitarea instanței, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia Pentru, și, arată că nu au înțeles să declare recurs împotriva încheierii de ședință din data de 29 aprilie 2009, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 din OUG nr.15/2008 și nu mai sunt cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, față de aceste susțineri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
, având cuvântul pentru recurenții-reclamanți Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia Pentru, și susține oral recursul, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței tribunalului, în sensul acordării drepturilor bănești prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, până la data pronunțării sentinței.
CURTEA
Constată că, rin p. cererea înregistrată la data de 31.07.2008 Sindicatul Învățământ Preuniversitar Muntenia a formulat acțiune în numele și pentru reclamantele, membri de sindicat, și, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu program prelungit nr.13 " Prinț", Centrul Bugetar nr.2 și Municipiul Pitești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii (respectiv de la data împlinirii criteriilor de acordare) și până la data pronunțării sentinței în prezenta cauză, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății, în concordanță cu prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că potrivit art.50, personalul didactic din învățământ preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Deși prin nr.OUG68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, s-a prevăzut că începând cu luna oct.2004, coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 cuprind sporul de stabilitate și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, corespunzător tranșelor de vechime în învățământ, în conformitate cu prevederile art.50 alin.11 și 13 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru personalul didactic de predare cu vechime de peste 10 ani în învățământ, care nu îndeplinește condiția prevăzută în art.50 alin.11 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea sporului de stabilitate până la îndeplinirea vechimii neîntrerupte în învățământ de peste 10 ani, salariile de bază se vor stabili pe baza coeficienților de multiplicare micșorați cu 1,15 % față de cei prevăzuți la tranșele respective în anexele nr.1 și 2.
Prin nr.OUG18/2005, nr.OG4/2006, nr.OG11/2007 și Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.1350/20.06.2007 pentru aprobarea metodologiei de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la nr.OG11/2007, membrii de sindicat nu au beneficiat de salarizarea corespunzătoare celor trei tranșe, respectiv 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ prevăzute de disp.art.50 alin.1.
Prin sentința civilă nr.1187/CM/3 noiembrie 2008, Tribunalul Argeș, Secția civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în numele și pentru reclamantele - membri de sindicat și a obligat pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.13 " Prinț" și Centrul Bugetar nr.2 să calculeze și să plătească reclamantelor drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 31.07.2005 și până la data de 31.12.2007, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâtul Municipiul Pitești să vireze celorlalte două pârâte fondurile necesare achitării acestor drepturi, iar pârâții Grădinița cu program prelungit nr.13 " Prinț" și Centrul Bugetar nr.2 la cheltuieli de judecată în cuantum de 150 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantele, membre de sindicat, sunt încadrate la Grădinița cu Program Prelungit nr.13 " Prinț" din municipiul Pitești, în funcția de educatoare, fiind cuprinse în tranșa de vechime în învățământ de 30-35 de ani.
Conform art.50 alin.1 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
Reglementarea acestor aspecte, după intrarea în vigoare a art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997 (1.09.1997), s-a realizat cronologic, prin mai multe acte normative. În primul rând pentru perioada 1.09.1997 - 1.06.1998 (care de altfel nu este litigioasă), prin art.1, art.2 și art.5 din nr.HG467/1997, coeficienții de ierarhizare a salarizării personalului din învățământ, diferențiați pe tranșe de vechime, au fost indexați, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale calculând drepturile salariale ale personalului didactic și cu luarea în considerare a sporului special prevăzut de art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997, în acest sens fiind și precizările Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.1472/6512/29.10.1997, emise în temeiul art.8 din nr.HG467/1997, act administrativ neatacat de cei interesați în condițiile Legii nr.29/1990 (în vigoare la acea dată).
Începând cu data de 01.06.1998, conform art.24 alin.4 coroborat cu art.23 din Legea nr.154/1998 și raportat la anexa nr.VII/1 a acestei legi, coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime (inclusiv sub aspectul prevăzut de art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.128/1997) au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege, grile de intervale.
Începând cu data de 1.04.2000, prin nr.OUG8/2000, au fost introduse în Legea nr.128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime.
Din data de 1.01.2007, anexele introduse prin nr.OUG8/2000, au fost înlocuite cu cele prevăzute de nr.OG11/2007, care, de asemenea, reglementează în detaliu salarizarea personalului didactic, prevăzând coeficienți de salarizare distincți și crescători pentru fiecare tranșă de vechime menționată de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997. Acest act normativ înlocuiește noțiunea de "coeficient de ierarhizare" cu cea de "coeficient de multiplicare"
Ca atare, tribunalul reține că prevederile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, stabilesc numai un cadru de principiu privind stabilirea coeficienților de salarizare în funcție de tranșele de vechime de peste 30, 35 și 40 de ani.
Baza de calcul și modul corect de calculare a fiecărui coeficient de salarizare (de ierarhizare sau de multiplicare) se stabilesc tot prin prevederile legale, cu caracter special care detaliază fiecare coeficient, prevederi legale cuprinse în anexele Legii nr.128/1997. Aceste anexe nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a Legii nr.128/1997 ca și prevederi care reglementează în amănunt aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii (art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997).
Legea nr.128/1997, prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997 prin nr.OG39/1994 personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste tranșe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferente tranșelor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerea potrivit căreia noilor tranșe de vechime stabilite prin nr.HG467/1997 inclus în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior), nu pot fi primite întrucât pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Potrivit disp.art.167 alin.2 din Legea 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin.3 teza a II - a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995). Potrivit alin.5 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite, iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială, respectiv Inspectoratul Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de competența socială obiect a prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul acestora.
Așa fiind, instanța în temeiul art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997, urmează să admită în parte acțiunea și în consecință, va obliga pe pârâții Grădinița cu Program Prelungit nr.13 " Prinț" și Centrul Bugetar nr.2 să calculeze și să plătească reclamantelor drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 31.07.2005 și până la data de 31.12.2007, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, potrivit art.161 alin.4 Cod procedură civilă.
Tribunalul a apreciat că în cauză se vor acorda aceste drepturi bănești doar până la data de 1.01.2008, având în vedere că de la această își găsesc aplicabilitate dispozițiile nr.OG15/2008. Astfel, potrivit art.5 din acest act normativ, "n coeficienții de multiplicare de nivel minim din anexele nr.1.1 și 1.2, prevăzuți la ultimele două tranșe de vechime recunoscută de 35 - 40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/20 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art.90 alin.(3) din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
2 al aceluiași text legal prevede în continuare că, "în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30 - 35 ani, 35 - 40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art.50 alin.(2) din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Analizând textele tribunalul a apreciat că din data de 1.01.2008, prin aplicarea acestui act normativ, sunt cuprinse creșterile din coeficientul de multiplicarea corespunzător tranșei anterioare de vechime, astfel încât dreptul nu mai trebuie acordat prin intermediul instanței de judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recursul Sindicatul de Învățământ Preuniversitar Muntenia în numele și pentru reclamantele, și, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, însă critica formulată poate fi încadrată în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
În mod greșit prima instanță a respins cererea cadrelor didactice de plată a tranșelor suplimentare de vechime și după data de 1.01.2008, pe motiv că respectiva creștere de 1/25 este prevăzută de nr.OG15/2008 și inclusă în coeficientul de multiplicare menționați în anexa nr.1 a Ordonanței. S-a arătat în susținerea recursului că prin dispozițiile art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul cadrelor didactice s-a stabilit în favoarea acestora care îndeplinesc condițiile celor trei tranșe de vechime un spor sau o creștere a coeficientului de ierarhizare cu 1,25 din coeficientul de ierarhizare, corespunzător tranșei anterioare de vechime.
În ședința din 24 aprilie 2009, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, considerând că sunt încălcate astfel prevederile art.41 alin.5, art.52 alin.1, art.53 alin.1 și art.115 alin.1 din Constituție, concluzionând că prin art.5 din nr.OG15/2008 se face atingere unor drepturi salariale recunoscute de o lege organică, respectiv Legea nr.128/1997.
Ulterior, la data de 29 aprilie 2009, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.
S-a reținut în motivarea acestei excepții că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece în jurisdicția constituțională printre cauzele de inadmisibilitate speciale în cadrul controlului concret de constituționalitate se regăsește și cea privind irelevanța în sensul că nu este pertinentă pentru rezolvarea cauzei în care a fost ridicată (excepția), adică nu are legătură cu această cauză.
S-a mai precizat că articolele din Constituție la care face referire recurenta, respectiv art.41, art.52 alin.1, art.53 alin.1 și art.115 alin.1 nu sunt în contradicție cu dispozițiile art.5 din nr.OG15/2008, iar textul precizat nu poate fi interpretat decât în sensul în care să-și producă efecte juridice.
Împotriva acestei încheieri recurentul nu a declarat recurs, situație față de care se va trece la soluționarea recursului pe fond.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, Curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit prima instanță a acordat intimatelor-reclamante drepturile bănești doar până la data de 1.01.2008, considerând că prin intrarea în vigoare a nr.OG15/2008 sunt cuprinse creșterile din coeficientul de multiplicare corespunzătoarei tranșei anterioare de vechime, astfel încât drepturile nu mai trebuiesc acordate prin intermediul instanței de judecată, ci ele derivă din lege.
De la început trebuie menționat faptul că, în raport de obiectul dedus judecății, tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu trebuie confundate, neexistând identitate în acest sens, cu creșterile de 1/25 ale coeficientului de multiplicare calculate din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare, la care fac referire art.50 alin.2 din Statut și art.5 alin.2 din nr.OG15/2008.
Astfel, art.50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul Personalului Didactic vizează în alin.1 și alin.2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alin.1, legiuitorul a statuat faptul că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege si de trei tranșe suplimentare, care se acorda la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Așadar, din interpretarea gramaticala a textului de lege menționat, precum si din faptul folosirii de către legiuitor a conjuncției copulative˝si˝rezulta faptul că articolul menționat are în vedere două noțiuni juridice care alcătuiesc tot atâtea drepturi ale personalului didactic preuniversitar: ˝tranșe de vechime˝ si ˝tranșe suplimentare de vechime˝.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, este de menționat că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea de către legiuitor a prepoziției ˝la˝, care potrivit Explicativ al Romane, în cazul concret expus de art.50 alin.1, introduce un complement circumstanțial de timp ce indică momentul: la 30, la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ. Că este așa, reiese și din interpretarea voinței legiuitorului care, în momentul în care a dorit să facă trimitere la intervale de timp, cum este cazul tranșelor de vechime, a apelat la folosirea cratimei, semn grafic ce marchează momentul de început și pe cel de sfârșit din cadrul acelui interval (a se vedea atât anexele la Legea nr.128/1997 cât și cele ale nr.OG15/2008).
Statuând în primul aliniat asupra existentei a două drepturi, cel la tranșa de vechime și cel la tranșa suplimentară de vechime, legiuitorul procedează în aliniatul al doilea al art.50 la indicarea procedeului, a modalității în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, în Monitorul Oficial nr.82, a fost publicata nr.OG15 din 30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Ca o primă observație se cuvine menționat faptul că acest act normativ nu face trimitere in nici un fel la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime. Acest drept există în continuare în virtutea dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.2 din nr.OG15/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învățământul preuniversitar), prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.2 din statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât să includă în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime. Așadar, prin intrarea in vigoare a ordonanței menționate, pentru determinarea tranșei suplimentare de vechime, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă ca prin art.5 alin.2 din nr.OG15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
Dreptul la tranșele suplimentare de vechime nu reprezintă dreptul la creșterea salarială de 1/25 din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, aceasta creștere fiind, indubitabil, de la apariția nr.OG15/2008, cuprinsă, inclusă (exprimarea legiuitorului din acest punct de vedere este foarte clară), în coeficienții de multiplicare ai tranșelor de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani și de peste 40 de ani.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă și art.291 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că plata drepturilor bănești se va acorda până la data de 3.11.2008, în loc de 31.12.2007.
Va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR MUNTENIA pentru, și, sentinței civile nr.1187/CM/3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimați fiind GRADINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13 " PRINȚ" PITEȘTI, CENTRUL BUGETAR NR.2 PITEȘTI și MUNICIPIUL PITEȘTI - prin primar.
Modifică în parte sentința în sensul că plata drepturilor bănești se va acorda până la data de 3 noiembrie 2008 în loc de 31 decembrie 2007.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./1.06.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu