Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 104/R-CM

Ședința publică din 27 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

JUDECĂTOR 3: Paulina

Grefier

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamantul și de pârâtele și PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1131/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă Pitești, în baza delegației de substituire a domnului avocat emisă de Baroul Prahova, lipsind recurentul-reclamant, recurenta-pârâtă B și intimații-reclamanți Acea,.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentei-pârâte Pitești arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor.

Apărătorul pârâtei Pitești, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, fără cheltuieli de judecată.

Totodată, solicită admiterea recursului formulat de pârâta B și respingerea recursului declarat de reclamantul.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.04.2008, reclamanții Acea, au chemat în judecată pe pârâta A, solicitând obligarea pârâtei să le plătească drepturile salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paște și C pentru perioada 2005 - decembrie 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urmau ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2004. Reclamanții au mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază, însă prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2004.

La data de 22.05.2008 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că după intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paște (art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.

Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea" contractului colectiv de muncă, după negocierile purtate anual, textul art.168 din contractul colectiv de muncă fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.

Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea contractului colectiv de muncă a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din CCM al ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.

Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

S-a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, considerându-se că "ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile i mai ales beneficiarii.

La data de 23 octombrie 2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, fiind respinsă, cu motivarea că potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de, încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.

.e) a art.283 alin.1 din Codul muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c) a aceluiași text legal.

La data de 26.06.2008 s-a formulat de către reclamanții Acea, și o cerere completatoare a acțiunii inițiale, aceștia solicitând chemarea în judecată a, motivat de faptul că sunt angajații acestei societăți.

La data de 23.10.2008 pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția prescrierii dreptului la acțiune, considerând că drepturilor solicitate le sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că din anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază.

În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, excepție invocată de către această pârâtă prin întâmpinare, aceasta fiind respinsă tot la data de 23.10.2008, pentru aceleași considerente.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1131/CM din 27 octombrie 2008, a admis acțiunea completată formulată de reclamanți și a obligat pe pârâta să plătească reclamanților Acea, și drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.157 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în cuantum de un salariu de bază mediu, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada 25.04.2005 - decembrie 2006, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective, precum și la câte 200 de lei cheltuieli de judecată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților și drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008 emise de către pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada 25.04.2005 - decembrie 2006, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective și câte 200 de lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că eclamanții și au fost salariați ai, iar ceilalți reclamanți sunt angajați la pârâta, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.

Referitor la contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 încheiat cu de către cei doi reclamanți sus arătați, se constată că art.168 alin.1 din acest contract prevede că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.".

La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 a menținut dispozițiile art.168 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168".

Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.

Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.

La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.

Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.

Tribunalul nu a reținut nici susținerea pârâtei că era prevăzută o procedură prealabilă ce avea drept consecința nașterea dreptului pretins, întrucât dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.

S-a reținut astfel că în lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu se poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.

Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art.287 Codul muncii.

Și prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin actul adițional nr.1090/22.02.2008 la nivel de s-au menținut drepturile salariale reprezentând Primele de Paște și

În ceea ce privește acțiunea reclamanților Acea, în contradictoriu cu pârâta, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, reținând că reclamanții au fost salariați ai acestei societăți.

Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 a stabilit în cuprinsul art.157 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".

La alineatul 2 al respectivului articol s-a precizat că, "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul, pe anii 2005 - 2008, au menținut dispozițiile art.157 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.157 din contractul colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, după anul 2003, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.157 din contractul colectiv de muncă.

Potrivit art.969 Cod civil, voința părților semnatare a contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.157 din acest contract și în cursul anilor 2004, 2005, 2006 și 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.

Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe următorii ani faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul, cât și pârâtele și

În recursul declarat de reclamant se critică sentința instanței de fond ca nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a admis acțiunea reclamanților pentru perioada 25 aprilie 2005 - decembrie 2006 în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare, fără a se avea în vedere că s-a solicitat plata drepturilor salariale și pentru perioada anului 2007.

Față de acest motiv solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale și pentru această perioadă.

În recursul declarat de pârâta B se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând reanalizarea cauzei și sub aspectul prevăzut de art.3041Cod procedură civilă.

1. Sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.

Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamanți rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

2. Promovarea acțiunii de către reclamanți este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nicio acțiune în acest sens.

Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamanți nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, aceștia nu pot face dovada calității de titulari ai dreptului pretins.

3. Instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamanți au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat.

4. În mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional cel existent, iar în anii 2006 și 2007 a fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.

Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în sensul că, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.

Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În recursul declarat de pârâta se critică sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând de asemenea analizarea cauzei și sub aspectul prevăzut de art.3041Cod procedură civilă.

Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinarea depusă la dosar. Se arată că termenul de prescripție aplicabil în speța dedusă judecății este cel prevăzut de art.283 lit.e din Codul muncii, respectiv de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune, iar nu termenul de 3 ani prevăzut de art.283 lit.c din același act normativ.

Reclamanții susțin că nu li s-au acordat suplimentările ce li se cuveneau cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, rezultând astfel neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă, situație în care se aplică prevederile art.283 lit.e din Codul muncii.

C de-al doilea motiv de recurs vizează fondul cauzei și se arată că în mod greșit instanța de fond a făcut interpretarea gramaticală a art.158 alin.2 din contractul colectiv de muncă, text în care se arată că în anul 2003 primele de Paște și de C au fost introduse în salariul fiecărui salariat și care nu ar fi fost introdus dacă în anul următor părțile nu ar fi urmărit un anumit scop pentru menținerea lui în contract.

Această argumentație este întărită de actul adițional din data de 25 octombrie 2007 care arată sub semnătura patronatului și a celor două sindicate voința părților.

În cel de-al treilea motiv de recurs se critică sentința instanței de fond că nejustificat a fost obligată această pârâtă să plătească reclamanților prima de C pe anul 2007, în condițiile în care prin actul adițional din 25 octombrie 2007 s-a reglementat această problemă.

În acest act adițional se arată că primele de Paște și C au fost incluse în salariu, ceea ce determină ca de la data înregistrării sale, să producă efecte juridice pentru toți cocontractanții.

Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Recursul declarat de reclamantul este întemeiat.

Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor suplimentare salariale reprezentând primele de Paște și C pentru anii 2005, 2006 și 2007.

Prin acțiunea formulată au fost obligate pârâtele la plata drepturilor salariale suplimentare reprezentând prima de Paște și C pentru perioada 25 aprilie 2005 - decembrie 2006, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Cum reclamantul-recurent a solicitat plata primei de Paște și pentru anul 2007, instanța trebuia să admită acțiunea și pentru aceasta.

Recursul declarat de reclamant apare astfel întemeiat și în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă urmează a se admite și a fi obligată pârâta să plătească acestuia și drepturile salariale pentru Paștele anului 2007.

Recursurile declarate de pârâtele B și urmează a fi respinse.

Referitor la recursul declarat de pârâta se constată că primul motiv de recurs vizează respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Analizând aceasta, se constată că potrivit art.283 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În speță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.

Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.

Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.

Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamantului atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.

Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamanții, fiind foști salariați ai pârâtei și deci părți în contractul colectiv de muncă, puteau formula acțiune împotriva societății pârâte.

Dreptul la primele de C și de Paște s-a născut astfel pentru reclamanți odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.

De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.

C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.

Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.

Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.

Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".

Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.

Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.

Dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".

Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".

Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.

Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.

Astfel de mențiuni nu apar însă în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.

Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse contractului colectiv de muncă își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.

Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.

În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.

În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.

Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.

Referitor la recursul pârâtei se constată că primul motiv de recurs vizează excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, excepție care a fost analizată și la primul motiv formulat de B și pentru aceleași motive urmează a fi respins.

Referitor la fondul cauzei invocat în cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.

Este corectă susținerea recurentei - pârâte în sensul că potrivit art.977 Cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".

Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.

Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.

Curtea apreciază de asemenea că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.

În altă ordine de idei, recurenta susține că art.168 alin.2 al contractului colectiv de muncă a fost interpretat de comisia paritară în sensul că suplimentările salariale de Paște și C au fost introduse în salariul de bază nu doar în anul 2003, ci începând cu anul 2003.

Se constată însă că această interpretare s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.

C de-al treilea motiv de recurs este de asemenea neîntemeiat, întrucât instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților numai pentru drepturile salariale datorate pentru perioada 25 aprilie 2005 - decembrie 2006, fără a avea în vedere și prima de C pe anul 2007, așa cum în mod greșit pretinde recurenta în recurs.

Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.291 Codul muncii și art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate de pârâtele și ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1131/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o modifică în parte sentința în sensul că obligă pe pârâta să plătească reclamantului și drepturile salariale suplimentare pentru Paștele anului 2007.

Menține în rest sentința.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de și, împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./29.01.2009

Jud.fond: /

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Pitesti