Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/CM
Ședința publică din data de 24 martie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Vanghelița Tase
V- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentele reclamante, toate cu domiciliul ales la Judecătoria Tulcea,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 107/CM/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în- Bis, județul T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat și că părțile au solicitat judecata și în lipsă. Totodată, arată că Ministerul Justiției a depus întâmpinare și că recurentele reclamante au depus răspuns la întâmpinarea Ministerului Justiției.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
, -, au declarat recurs la data de 29 ianuarie 2009 împotriva sentinței civile nr. 107/CM/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamantele, -, au solicitat obligarea pârâților Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să le remunereze munca cu aceleași drepturi salariale ca și în cazul grefierilor de ședință, a grefierilor documentariști și a grefierilor statisticieni și să fie obligați pârâții să le achite aceste drepturi salariale începând cu data de 01.01.1005 până în prezent.
În motivare au arătat următoarele: prin Decizia nr. 87/17.02.2005 a Curții de APEL CONSTANȚAs -a dispus transformarea posturilor de arhivar registrator în posturi de grefier registrator începând cu 01.01.2005.
Legea nr. 567/2004 reglementează statutul personalului auxiliar între care și funcția de grefier arhivar, nefăcându-se distincție între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă la aceste ședințe; salarizarea diferențiată constituie o discriminare prin prisma prevederilor Codului muncii și raportat la atribuțiile de serviciu pe care le au; discriminarea constă în aceea că deși art. 70 din Legea nr. 567/2004 nu face nicio distincție, numai grefierii statisticieni și documentariști beneficiază de aceleași drepturi ca grefierii care participă la ședințele de judecată, nu și grefierii-arhivari; deși grefierii arhivari au studii superioare, nu beneficiază de aceleași drepturi ca grefierii cu studii superioare care participă la ședințele de judecată; față de un volum de muncă mai mare și atribuții mai numeroase, primesc drepturi salariale mai mici. În continuare au fost prezentate atribuțiile de serviciu și s-au invocat prevederile nr.OG 137/2000.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La rândul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 107/CM/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAs -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2005-29.10.2005.
Au fost respinse ca prescrise pretențiile aferente acestei perioade.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele, -, în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoatele:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond, care fac de prisos în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiunea invocată de instanță din oficiu s-a reținut următoarele:
Potrivit art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003: "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În mod similar, prin dispozițiile art. 283 lit. "c" din Legea nr. 53/2003 se prevede faptul că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
În raport de data introducerii acțiunii, respectiv 30.10. 2008, Curtea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2005-29.10.2005 și a respins ca prescrise pretențiile reclamantelor aferente acestei perioade.
Reclamantele au calitatea de personal auxiliar-grefier registrator în cadrul Tribunalului Tulcea, astfel cum rezultă din Decizia nr. 87/17.02.2005 emisă de Președintele Curții de APEL CONSTANȚA.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că raporturile de muncă în care sunt părți reclamantele au un caracter special, stabilit de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, iar acestea sunt numite prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea (art. 37 din lege). Pe de altă parte, curțile de apel sunt numai ordonatori secundari de credite, în timp ce Ministerul Justiției este ordonator principal de credite.
Reclamantele sunt salarizate potrivit nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Potrivit art. 3 (1) din acest act normativ, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
În Anexa 1 la acest act normativ se stabilesc coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea (art. 3 alin. 4).
Pentru funcția de grefier arhivar se stabilesc însă coeficienți de multiplicare diferiți față de cei stabiliți pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști.
Ori, în aceste condiții nu pot fi obligați pârâții să salarizeze pe reclamante în alt mod și cu aplicarea altor coeficienți de multiplicare decât prevede actul normativ aplicabil, întrucât aceasta ar echivala cu crearea unei noi legi ceea ce nu este permis instanțelor de judecată.
Pe de altă parte, în raport de prevederile art. 37 din Legea nr. 567/2004, câtă vreme încadrarea într-o anumită funcție, făcută prin Decizia nr. 87 din 17.02.2005 emisă de Președintele Curții de APEL CONSTANȚA nu este schimbată, nu se poate schimba coeficientul de multiplicare prin aplicarea căruia se determină indemnizația reclamantelor.
Reclamantele invocă discriminarea de natură salarială în susținerea acțiunii, dar art. 27 (1) din nr.OG 137/2000 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Acest text legal nu poate însă permite anularea de către instanță a unui act normativ precum o ordonanță de guvern sau o lege, întrucât s-ar depăși limitele atribuțiilor puterii judecătorești.
Ceea ce poate hotărî o instanță de judecată poate fi doar acordarea de despăgubiri, restabilirea situației anterioare sau înlăturarea situației create prin discriminare, deși în mod impropriu actul normativ se referă la "anularea situației", în condițiile în care nulitatea, ca sancțiune de drept civil poate viza numai actele juridice nu și situații de fapt.
Instanța nu poate obliga pârâții să acorde pentru viitor aceste drepturi salariale, întrucât nu există la acest moment un prejudiciu, un prezumtiv prejudiciu determinat de menținerea legii speciale de salarizare în aceeași formă, nefiind cert, neputând fi avut în vedere.
De asemenea, instanța nu poate obliga pârâții să modifice un act normativ întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat consacrat de Constituția României, prin interferarea cu atribuțiile de elaborare și adoptare actelor normative care aparțin Guvernului și Parlamentului.
Reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri echivalente cu diferența dintre indemnizația acordată și indemnizația cuvenită unui grefier începând cu data de 01.01.2005 până în prezent.
Este adevărat că art. 27 (1) din nr.OG 137/2000 prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri.
În acest sens este însă necesar a se constata existența unei situații discriminatorii.
Cu caracter general, trebuie reținute dispozițiile constituționale cuprinse în art. 20 și 53 din Constituția României.
Potrivit art. 6 (3) din Codul muncii, pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.
Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, statuează în art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitatea în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală. Astfel art. 1 (2) lit. "e" din nr.OG 137/2000, stabilește că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturi enumerate de acest text, între care și drepturile economice, sociale și culturale, în special:
(I) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
(II) dreptul de a înființa sindicate și de a se afilia unor sindicate;
(III) dreptul la locuință;
(IV) dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială și la servicii sociale;
(V) dreptul la educație și la pregătire profesională;
(VI) dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale și sportive.
În conformitate cu art. 2 alin. (1) și (3) din nr.OG 137/2000, potrivit acestei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Sunt discriminatorii, potrivit acestei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În cazul de față existența unei salarizări diferențiate în privința personalului auxiliar este stabilită de lege și nu este în discuție.
Criteriul care a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat diverselor categorii de personal auxiliar poate fi considerat "categoria profesională".
Se pune problema în această situație dacă diferențierea salarială constituie un tratament discriminatoriu prin prisma dispozițiilor constituționale și legale evocate sau nu.
Pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
Mai întâi, trebuie să genereze un tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în cazul de față fiind vorba de o excludere a unei părți a personalului auxiliar de la acordarea unor drepturi bănești.
Apoi, trebuie să existe un criteriu de discriminare - în cazul de față este vorba de categoria profesională.
Tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege - în cauză efectul constă în obținerea unei indemnizații de serviciu mai mică.
Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere ale scopului să nu fie adecvate și necesare.
Toate aceste criterii trebuie aplicate în referire la situația reclamantelor raportat la situația altor persoane aflate în situații analoage și comparabile.
Un tratament diferențiat devine discriminatoriu prin prisma condițiilor enunțate anterior numai dacă determină distincții între persoane aflate în situații analoage și comparabile, astfel încât unele dintre acestea sunt tratate diferit din cauza apartenenței la o categorie care constituie și motivul tratamentului diferențiat.
În aceste condiții, regăsirea reclamanților în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, devine o situație premisă a oricărui act de discriminare.
În consecință, dacă reclamantele nu se regăsesc în situații analoage și comparabile cu alte persoane care beneficiază de un tratament diferit, favorabil, nu se poate pune problema unei discriminări, condițiile enunțate anterior nemaigăsindu-și aplicabilitatea.
Trebuie avut în vedere că aceasta este o chestiune de fapt, în sensul că trebuie determinat de la caz la caz, în concret, dacă persoana care reclamă o discriminare se regăsește într-o situație analogă și comparabilă cu alte persoane la care se raportează și care beneficiază de un tratament diferențiat, favorabil.
Ca urmare, simpla includere a tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor în funcția de grefier, nu constituie un element care în sine să determine constatarea că toate sub categoriile de grefieri se regăsesc în aceeași situație sau în situații analoage și comparabile, fiind necesar a se verifica dacă activitatea desfășurată, conform atribuțiilor de serviciu, este una comparabilă.
Pe de altă parte însă, activitatea desfășurată fiind în strânsă legătură cu atribuțiile de serviciu, este posibil ca, în unele cazuri, din simpla analiză a atribuțiilor de serviciu stabilite de legi și regulamente să rezulte în mod neechivoc că persoana care reclamă o discriminare nu se putea afla într-o situație analogă cu persoanele la care se raportează, dispozițiile legale împiedicând-o să desfășoare activități similare cu persoanele la care se raportează. Existența acestei posibilități nu conduce însă deîndată la concluzia că aceste activități sunt desfășurate în fapt, fiind necesar a se analiza fișa postului ocupat.
Din această perspectivă este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea a stabilit că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol din Convenție, când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În acest sens s-a decis că pentru ca o încălcare a art. 14 din Convenție să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (hotărârea din 18.02.1991 în cauza Fredin contra Suediei, din 23.06.1993 în cauza Hoffman contra Austriei, din 28.09.1995 în cauza Spadea și Scalambrino contra Italiei, din 22.10.1996 în cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord). În Hotărârea din 6.04.2000, în cazul Thlimmenos contra Greciei, Curtea a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite.
Cu alte cuvinte, tratarea egală a unor persoane aflate în situații diferite poate constitui un tratament discriminatoriu pentru acele persoane care, urmare a situației deosebite în care se află, ar avea dreptul la un tratament diferit, favorabil.
În cauză, reclamantele se raportează la grefierii care participă la ședințele de judecată, la grefierii statisticieni și la grefierii documentariști.
Trebuie analizat așadar dacă reclamantele se regăsesc în situații similare sau analoage cu acești grefieri.
În acest sens trebuie analizate mai întâi atribuțiile de serviciu ale reclamantelor și grefierilor care participă la ședințele de judecată, ale grefierilor statisticieni și ale grefierilor documentariști.
Potrivit art. 62 alin. 1 și 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, grefierii informaticieni au următoarele atribuții:
a) primesc, înregistrează și repartizează la secții și la celelalte compartimente actele de sesizare a instanței, dosarele de la celelalte instanțe și restul corespondenței;
b) expediază dosarele soluționate și corespondența;
c) primesc și înregistrează dosarele intrate, țin evidența acestora și a circulației lor;
d) întocmesc conceptele pentru citarea părților din procese, întocmesc citațiile pentru primul termen și urmăresc expedierea acestora;
e) pun dosarele la dispoziția publicului și țin evidența persoanelor care primesc dosarele spre studiu;
f) pregătesc dosarele pentru ședințele de judecată și asigură circulația acestora în cadrul instanței, precum și trimiterea lor la alte instanțe;
g) informează persoanele care au calitatea de părți ori sunt împuternicite de acestea, conform legii, asupra datelor solicitate din dosarele în care acestea sunt direct interesate;
h) la judecătorii și tribunale, înaintează instanțelor superioare dosarele în care s-a declarat apel sau recurs, iar la secții, le predau la registratura generală pentru înaintare;
i) asigură păstrarea în bună stare a dosarelor și registrelor;
j) păstrează, pe ani, dosarele soluționate, mapele de hotărâri, registrele și condicile de ședință;
k) participă anual la activitatea de arhivare și întocmesc lista dosarelor aflate în conservare în arhiva instanței;
l) participă anual la activitatea de triere a dosarelor arhivate, la expirarea termenului de păstrare.
m) îndeplinesc, în limitele funcției, și alte atribuții stabilite de președintele instanței sau al secției, potrivit legii.
Aceste atribuții se regăsesc și în fișele postului reclamanților.
Același Regulament prevede atribuțiile de serviciu pentru grefierii care participă la ședințele de judecată, grefierii statisticieni și grefierii documentariști.
Astfel:
În conformitate cu art. 54 (1) și (2) grefierul de ședință, are următoarele atribuții:
a) participă la ședințele de judecată, îndeplinind atribuțiile prevăzute de lege și de prezentul regulament, sub controlul președintelui completului de judecată;
b) întocmește conceptele pentru citarea părților din proces;
c) întocmește actele de procedură dispuse de completul de judecată;
d) completează borderourile și predă corespondența pentru expediere;
e) completează condica ședințelor de judecată, în care se trec dosarele din ședința respectivă, în ordinea înscrisă în lista cauzelor, cu următoarele mențiuni: numărul curent, numele sau denumirea părților, numărul dosarului și obiectul cauzei, termenul acordat, cu indicarea motivului amânării cauzei sau, după caz, soluția pronunțată, pe baza minutei întocmite de către președintele completului; în cazul amânării pronunțării se va indica data acesteia;
f) comunică hotărârile judecătorești în termenul prevăzut de lege;
g) tehnoredactează hotărârile judecătorești și alte lucrări repartizate de conducerea instanței; hotărârile vor cuprinde, în final, inițialele redactorului, ale tehnoredactorului, data tehnoredactării și numărul de exemplare; la instanțele de control judiciar se trece, în plus, compunerea completului de judecată a instanței a cărei hotărâre este supusă controlului judiciar, cu indicarea, dacă este cazul, a caracterului reformării;
h) transcrie înregistrările audio sau stenogramele ședințelor de judecată, în condițiile legii;
i) îndeplinește, în limita funcției, orice alte sarcini de serviciu date de președintele instanței sau de președintele completului de judecată.
În plus, grefierul care participă în procedura insolvenței are atribuții specifice determinate de Legea nr. 85/2006, în special citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvență (art. 7).
Potrivit art. 60 (1), grefierul statistician are următoarele atribuții:
a) efectuează zilnic înregistrările de statistică judiciară, întocmește periodic dările de seamă statistice și completează fișele inculpaților;
b) exploatează aplicația de statistică judiciară, colaborând sub acest aspect cu inspectorul sau referentul de specialitate;
c) grefierul statistician de la tribunal verifică și îndrumă personalul de la tribunalele specializate și de la judecătorii care înregistrează și centralizează datele statistice;
d) efectuează lucrările de statistică judiciară dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, pe care le înaintează la Biroul de statistică la datele fixate, și orice alte situații statistice solicitate de Consiliul Superior al Magistraturii, președintele curții de apel sau de președintele tribunalului, precum și de Ministerul Justiției;
e) are în păstrare dările de seamă statistice și fișele inculpaților, pe care le îndosariază anual în mape speciale și le conservă potrivit dispozițiilor legale privind termenele de păstrare a documentelor;
f) colaborează cu comisiile județene de statistică în vederea alcătuirii și predării buletinelor statistice, precum și în legătură cu alte activități specifice.
g) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de președintele instanței, potrivit legii.
De asemenea, în conformitate cu art. 61, grefierul documentarist are următoarele atribuții:
a) ține evidența legislației, jurisprudenței și doctrinei;
b) informează periodic despre necesarul de carte sau de alte publicații;
c) ține evidența și gestiunea bibliotecii;
d) întocmește, la cererea conducerii instanței, lucrări privind modificările legislative;
e) informează zilnic judecătorii instanței la care funcționează cu privire la actele normative nou apărute și la jurisprudența publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
Rezultă astfel că, prin prisma atribuțiilor de serviciu, reclamantele, în mod obiectiv, nu se pot regăsi niciodată într-o situație similară sau comparabilă cu grefierii care participă la ședințele de judecată, cu grefierii statisticieni sau cu grefierii documentariști, neputând exercita atribuții care aparțin altor funcții decât cea ocupată.
Ca urmare, nefiind îndeplinită situația premisă care condiționează constatarea unei discriminări, restul susținerilor reclamantelor și analiza tratamentului diferențiat nu mai au relevanță și nu se vor mai realiza, neputându-se constata în niciun caz o situație discriminatorie în care să se regăsească reclamantele.
S-a apreciat că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 154 Codul muncii în niciunul dintre alineatele sale, salarizarea grefierilor registratori și grefierilor arhivari, făcându-se ținând cont de toate criteriile mai sus arătate.
Nu sunt incidente nici dispozițiile Directivei 2000/EC/1978, nefiind vorba de un tratament diferențiat de salarizare decât din perspectiva atribuțiilor îndeplinite de către fiecare categorie de personal auxiliar de specialitate.
Nu poate fi vorba de discriminare nici din perspectiva art. 7 din pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale, culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, care prin art. 7 prevede obligația statelor de a asigura persoanelor un salariu echitabil și o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, atât timp cât legiuitorul român a statuat că nu este vorba de o muncă de valoare egală sub aspectul atribuțiilor și complexității pentru toate categoriile de personal auxiliar de specialitate.
Pe cale de consecință, Curtea a respins acțiunea ca nefondată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. Instanța de fond s-a limitat la a analiza cererea din prisma atribuțiilor de serviciu, apreciind greșit că reclamantele nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu grefierii care participă la ședințele de judecată, cu grefierii statisticieni sau cu grefierii documentariști, neanalizând celelalte susțineri din cerere.
Legiuitorul nu a realizat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști.
Articolul 70 din Legea nr. 567/2004 nu face distincție între grefierii care participă la ședințele de judecată și cei care nu participă la ședințele de judecată.
Prin modificările intervenite în statutul personalului auxiliar, ca efect al art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați în mod firesc în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.
Sub aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor se poate observa că legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști.
Cât privește condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii, acestea sunt reglementate de art. 33 alin. 1 lit. "a-f" din Legea nr. 567/2004.
Conform nr.OG 137/2000 se poate aprecia că în cauză există discriminare între diferitele categorii de grefieri, deși atât Codul muncii cât și ordonanța interzic o asemenea conduită.
Discriminarea se produce sub aspectul salarizării fără a se ține seama de studiile absolvite, de asemenea sub aspectul muncii remunerate.
În cauză, grefierii arhivari au drepturi salariale mai mici decât grefierii de ședință, deși actele normative care reglementează drepturile salariale nu fac asemenea distincții.
Apreciază că, criteriul acordării coeficientului salarial este unul și același și anume apartenența la corpul grefierilor cu studii medii (indiferent de categoria socioprofesională din care fac parte).
Prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, apreciază reclamantele că sunt evident discriminate întrucât se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii medii.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 alin. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Sub aspectul criticii referitoare la omisiunea instanței de fond de a analiza cererea de chemare în judecată numai prin prisma atribuțiilor de serviciu, Curtea o va respinge având în vedere considerentele amplu expuse în cuprinsul sentinței civile, considerente prin care Curtea s-a preocupat să dea răspuns tuturor susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă aceasta ca și recursul a constat într-o înșiruire a unor termeni de drept și aprecieri de fapt fără o structurare a acestora.
Ne însușim în totalitate considerentele instanței de fond, care a soluționat cauza dedusă judecății sub toate aspectele și avem în vedere în adoptarea acestui punct de vedere următoarele:
Articolul 3 (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni.
Alineatul 2 al aceluiași text prevede: "Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii".
De asemenea, art. 59 din Legea nr. 567/2004 stabilește drepturile și îndatoririle personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, ținându-se seama de locul și rolul acestuia în desfășurarea activității de justiție.
Tot astfel, art. 60 (1) din Legea nr. 567/2004 dispune că "pentru activitatea desfășurată personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport de nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și alte criterii prevăzute de lege".
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus arătate rezultă în mod explicit că sistemul de salarizare al personalului auxiliar nu este uniform, ci diferă după mai multe criterii: nivelul instanței (parchet), funcția deținută, vechimea în muncă și specialitate, etc.
De asemenea, Legea nr. 567/2004 stabilește condițiile care trebuie să fie îndeplinite de o persoană pentru a fi numită în funcțiile de grefier.
La art. 33 (2) se prevede că la numirea în funcția de "grefier pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 1 lit. "e" ("are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere") este necesară absolvirea de studii superioare juridice sau de studii medii. Persoanele care au studii superioare de altă specialitate, altele decât cele prevăzute la alin. (3) și (4), sunt asimilate celor cu studii medii din punct de vedere al încadrării.
Articolul 38 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 reglementează condițiile necesare pentru a fi numit în funcția de grefier arhivar: "Poate fi numită în funcția de grefier arhivar, persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile de la art. 33 alin. 1 lit. "a-d".
Din coroborarea dispozițiilor legale rezultă cu evidență că sunt necesare anumite condiții pentru ocuparea posturilor de grefieri și anume condiții generale, dar și condiții speciale fiecărei categorii.
Pentru a fi numit în funcția de grefier este necesară absolvirea studiilor medii sau a studiilor superioare cu precizarea că acele studii superioare care nu sunt de specialitate potrivit naturii postului de grefier, nu pot fi luate în considerare, persoana urmând a fi considerată acceptabilă pentru ocuparea unui post de grefier cu studii medii.
În ceea ce privește categoria grefierilor arhivari și grefierilor registratori, art. 38 din Legea nr. 567/2004 prevede absolvirea studiilor medii, pe când pentru celelalte categorii de grefieri indicate de reclamantele recurente este necesară și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. "e" "are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere".
Salarizarea grefierilor se face în prezent în conformitate cu art. 3 alin. 1 din nr.OG 8/2007, care statuează că salarizarea personalului auxiliar de specialitate diferă chiar în cadrul aceleeași categorii, în funcție de nivelul studiilor și al gradului sau a treptei profesionale.
OG nr. 8/2007 prevede coeficienți de salarizare respectiv de multiplicare diferiți pentru diferitele categorii de grefieri.
Reclamantele recurente au beneficiat de drepturile salariale în conformitate cu dispozițiile legale mai sus arătate, iar obligarea la plata altor drepturi și în alt cuantum decât cel stabilit prin lege ar echivala cu modificarea dispozițiilor legale, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Așa cum în mod judicios a statuat și instanța de fond, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă în alt cuantum în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține că tratamentul diferențiat urmează a fi sancționat, câtă vreme în discuție sunt situații obiective, diferite, particulare.
Nu se poate reține din această perspectivă nici incidența dispozițiilor nr.OG 137/2000 sau ale Codului muncii sub aspectul discriminării.
De altfel, Curtea Constituțională a decis în mod constant că "dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative" (Deciziile nr. 818, 819, 820, 821/3.07.2008).
Pe cale de consecință, Curtea, găsind criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond ale cărei considerente și le însușește în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentele reclamante, toate cu domiciliul ales la Judecătoria Tulcea,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 107/CM/16.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în- Bis, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Vanghelița Tase | Judecător, VB.ița |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./ 26.03.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Vanghelița Tase
