Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.1173/ DOSAR NR-

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dorina Rzea judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

- - - judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.1105 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009 și apoi la 20 octombrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 1105/M/25.06.2009 Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și, în consecință, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare, suma de 2443 lei reprezentând drepturile salariale aferente perioadei ianuarie - martie 2009, prima de vacanță pe anul 2008 și drepturile rezultând din compensarea concediului de odihnă neefectuat în perioada 1.1.2009-3.03.2009.

A obligat pârâta să plătească reclamantului sumele ce rezultă din reactualizarea drepturilor menționate anterior,conform indicelui de inflație începând cu data când acestea trebuiau acordate și până la plata efectivă.

A respins restul pretențiilor.

Prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul B, în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția de turnător-formator.

Prin decizia nr.19/03.02.2009 emisă de societatea - pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, la data de 03.03.2009, conform art. 65-67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 15 zile lucrătoare (conform art.73 alin. 1 din Codul Muncii și art. 86 alin. 4 din CCm-2007/2008).

Analizând acordul social-anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent - Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de, instanța a constatat că la litera "E - condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că: "încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați, din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații disponibilizați ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".

Instanța nu a putut primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante și nu a fost anulat în justiție.

Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu a putut fi reținută.

Dispozițiile art.51 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".

Decizia nr.19/03.02.2009, menționează că ținând seama de restructurarea/reorganizarea activităților și retehnologizarea utilajelor și echipamentelor de lucru la. B, conducerea societății a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, postul acestuia fiind desființat.

In acest sens, in speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 67 din Codul muncii care prevăd: "salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".

In acest sens,instanța a admis acest petit și a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.

Potrivit art. 154 din Codul Muncii, pentru munca prestată în baza unui contract individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

Conform statelor de plată depuse la dosar rezultă că societatea - pârâtă îi datorează acestuia drepturile salariale aferente lunii ianuarie, februarie, martie/2009, motiv pentru care s-a pus in vedere societății să facă dovada achitării drepturilor salariale solicitate.

Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alt document care demonstrează efectuarea plății către salariat.

Astfel, cu privire la petitul privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie, februarie, martie/2009 în cuantum de 2443 lei instanța, a reținut faptul că reclamantul are de încasat drepturi salariale restante motiv pentru care acest petit va fi admis ca întemeiat.

Cu privire la petitul din acțiune referitor la obligarea pârâtei la plata tichetelor de masă pentru perioada 24.10.2007-03.03.2009, instanța, îl va respinge ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut dispozițiile art. 15 din Ordonanța de urgență nr. 79/2001 care precizează: "angajatorii care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadență, dar pentru care au obținut înlesniri la plata acestora de la Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și celelalte autorități ale administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, pot acorda salariaților tichete de masă, în condițiile legii, începând cu luna următoare celei in care și-au achitat obligațiile bugetare restante sau au obținut înlesniri la plata acestora.

Începând cu luna în care înregistrează obligații bugetare restante sau pierd înlesnirile la plata acestora angajatorii nu mai pot acorda tichete de masă salariaților pe perioada în care înregistrează obligații bugetare restante, în condițiile legii."

Ca atare întrucât pârâta are datorii bugetare restante, situație ce rezultă din certificatul de atestare fiscală (36) și din somațiile (37-56) emise de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B, refuzul acesteia de a acorda salariaților tichete de masă nu este unul abuziv ci are suport legal în dispozițiile OUG 79/2001.

Cu privire la petitul privind obligarea pârâtei la plata primei de vacanță pe anul 2008, instanța l-a admis ca întemeiat în baza prevederilor art.59alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2009 la nivel de unitate (60).

"Angajatorul acordă în timpul unui an, conform prevederilor aprobat al societății: prima de vacanță - reprezentând 40% din salariul brut lunar și se acordă în bani, la aprobarea efectuării tranșei de minim 15 zile din concediul de odihnă".

Potrivit contractului individual de muncă durata concediului de odihnă ce se cuvine reclamantului pentru munca depusă într-un an calendaristic este de 27 de zile lucrătoare.

Instanța a reținut că dreptul la concediul de odihnă este un drept legal prevăzut de dispozițiile art.139 din Codul Muncii și care ia naștere odată cu semnarea contractului individual de muncă. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.(art.141 alin.4 din Codul Muncii ).

Pârâta nu a făcut probe pe acest aspect motiv pentru care instanța a admis și acest petit în temeiul prevederilor art. 141 alin.4 din Codul Muncii și a obligat pârâta la plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2009, proporțional cu timpul lucrat (până în 03.03.2009).

Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 150 RON reprezentând rețineri pe luna decembrie 2008, instanța l-a respins ca neîntemeiat, întrucât din statul de plată aferent lunii decembrie 2008 (32), nu rezultă acest lucru.

Cât privește actualizarea creanțelor, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că acordarea salariilor compensatorii nu trebuia făcută în temeiul acordului social încheiat la BNP pentru că între timp s-a încheiat un nou contract colectiv care prevede plata doar a unui salariu compensatoriu în cazul concedierii, mai mult concedierea reclamantului nefiind una colectivă.

Cu privire la drepturile salariale aferente perioadei ianuarie 2009 - martie 2009 acestea au fost achitate parțial conform dovezilor anexate, iar prima de vacanță nu trebuia acordată având în vedere că nu s-au realizat sarcinile stabilite prin CCM 2008 - 2009. De asemenea suma aferentă compensării în bani a concediului de odihnă a fost achitată așa cum rezultă din statul de plată întocmit pentru luna în care a încetat contractul de muncă.

Recurenta a depus în probațiune o serie de înscrisuri.

La dosar s-au depus și precizări ale motivelor de recurs care nu fac însă decât să reia, sub o altă formă, motivele invocate deja prin recurs.

Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul nu este fondat.

Reclamantul a fost angajat al societății recurente, contractul individual de muncă al acestuia încetând în baza deciziei de concediere nr. 19/03.02.2009. În cuprinsul acestei decizii este menționat temeiul desfacerii contractului de muncă ca fiind "art.65 - 67 din Codul Muncii ". Potrivit art. 67 Codul Muncii "salariații concediați pe motive care nu țin de persoana lor beneficiază de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".

Potrivit art. 51 al. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2006 -2007, în caz de restructurare de personal " se vor respecta prevederile acordului social între sindicate și patronat".

În cauză au fost depuse două acorduri sociale.Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 și constituie anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acțiuni deținut de AVAS B la SC SA Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.

Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2006 -2007 nu poate fi reținută din mai multe considerente:

În primul rând, potrivit art. F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică " pe o perioadă de minim 5 ani" de la data privatizării " fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".

Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câștigat.

Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, aplicabil în speță, deoarece disponibilizarea reclamantei a avut loc în 2007, instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.

Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare - fără a distinge între natura disponibilizării - sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.

Recurenta susține că acest Contract Colectiv de Muncă pe 2006 -2007 aplicabil în speță, face trimitere la un acord social și precizează, că este vorba de acordul social din 2.03.2006 care precizează că cele 8 salarii medii nete se acordă, ca măsură de protecție, doar pentru concedierile colective.

Cum în speță este vorba de o concediere individuală, cele 8 salarii nu pot fi acordate.

Teoria recurentei nu poate fi primită. Acordul social din 2.03.2006 nu conține nicio prevedere că ar fi parte integrantă din CCM pe 2006, iar în CCM pe 2006 deși se vorbește de un acord social, nespecificându-se care, nu poate fi reținut cu certitudine că se face trimitere la cel din 2.03.2006 cu atât mai mult cu cât acest acord social nu a fost înregistrat la direcția de muncă pentru opozabilitate și legalitate și s-a încheiat anterior începerii negocierilor contractului colectiv de muncă ce au avut loc în perioada 3.03.2006 - 30.03.2006 conform protocolului semnat la încheierea negocierilor.

Prin acest acord social se instituie o clauză modificatoare a dispozițiilor din CCM, cu privire la protecția socială în caz de disponibilizare.

Pentru a produce efecte, această clauză din acordul social, din 2.03.2006, așa cum se solicită de către recurentă, ar fi trebuit ca și acordul social să fie rezultatul negocierilor dintre părți, negocieri înțelese în sensul descris de art. 2 alin. 2 și art. 5 din CCM la nivel național pentru anul 2006, cu nr. 2001/2005.

În consecință, dată fiind formularea art. 51 alin. 3 din CCM la nivel de unitate pentru 2006 și încheierea acordului social din 2.03.2006, înainte de începerea negocierilor în condițiile legii, pentru CCM pe 2006, înregistrat la. B, nu se poate reține ca întemeiată critica recurentei cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamantului privitoare la plata celor 8 salarii.

Prin urmare, în mod corect a interpretat instanța actele juridice ce stau la baza pretențiilor reclamantului, în sensul că și acordul social din 2004 arătat mai sus își produce efectele.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, motivul de recurs referitor la plata celor 8 salarii va fi respins.

În ceea ce privește motivul de recurs cu privire la cuantumul sumei instanța constată că acesta este neîntemeiat.

În instanța de recurs a-u depus o serie de listinguri și copii ale unor ordine de plată, unele dintre ele fără dată sau cu data modificată, înscrisuri care nu fac dovada certă a plății drepturilor salariale restante. De altfel, în fața primei instanțe nu s-a formulat o astfel de apărare, iar în măsura în care este reală plata parțială a acestor drepturi restante ea va putea fi soluționată cu ocazia executării hotărârii.

Aceeași este soluția și în ceea ce privește compensarea în bani a concediului de odihnă, fiind tot o problemă de executare.

Referitor la plata primei de vacanță criticile recurentei nu pot fi primite atâta timp cât temeiurile legale invocate se referă la neacordarea tichetelor de masă și nu a primei de vacanță.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de B împotriva sentinței civile nr.1105/M/25.06.2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roxana Maria

- - - - -

GREFIER,

Red. /10.11.2009

Dact./30.11.2009

- 4 exemplare -

Jud. fond -

-

Președinte:Dorina Rzea
Judecători:Dorina Rzea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Brasov