Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1272/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1272/
Ședința publică din 3 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin M, cu sediul în Tg.M,--3 și Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B,--30 sector 1, împotriva sentinței civile nr.731 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul Ministerului Educației, Cercetării și Taf ost tardiv declarat, ambele recursuri fiind scutite de taxă judiciară de timbru.
Instanța invocă excepția tardivității recursului Ministerului Educației, Cercetării și T, acesta nefiind declarat în termenul prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999; văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 731 din 22 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M și a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și excepția inadmisibilității acțiunii;
- a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Școala -ă, Primarul comunei, Consiliul local al comunei, Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T;
- a obligat pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 29 februarie 2005 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamanților;
- a dispus ca despăgubirile să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective;
- a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât are atribuții privind elaborarea cadrului normativ, metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului, incluzând și politicile salariale, acest minister fiind totodată și semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, finanțarea de bază a unităților de învățământ cuprinde printre altele și cheltuielile de personal, iar prin bugetul acestui minister se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la Școala -ă în funcția de cadre didactice cuprinși în tranșa de vechime în învățământ de 30 -35 ani.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nici o relevanță, deoarece prin art. 5 și art. 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse la Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederilor Legii nr. 154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial, mai precis un adaos salarial ( în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod ). Acest adaos salariale special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare, este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa nr.2 a (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M și Ministerul Educației, Cercetării și.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale și prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport cu situația de fapt învederată de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece începând cu iunie 1998, conform dispozițiilor art. 24 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, raportat la Anexa nr. 7/1 din același act normativ, coeficienții de multiplicare (ierarhizare) ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime (inclusiv sub aspectul prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997), au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege, grile aferente tranșelor de vechime.
De asemenea, începând cu aprilie 2000, prin nr.OUG 8/2000, au fost introduse în legea nr. 128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime, iar din ianuarie 2007, anexele introduse prin nr.OUG 8/2000, au fost înlocuite cu cele prevăzute de nr.OG 11/2007, care, de asemenea, reglementează, în detaliu, salarizarea personalului didactic, prevăzând coeficienți de salarizare distincți și crescători pentru fiecare tranșă de vechime menționată de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997.
În acest context, baza de calcul și modul concret de calculare a fiecărui coeficient de salarizare ( de ierarhizare ) se stabilesc tot prin prevederi legale, cu caracter special, care detaliază fiecare coeficient, prevederi legale cuprinse în anexele Legii nr. 128/1997. Aceste anexe nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunțit aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii. Astfel, prevederile anexelor Legii nr. 128/1997, care stabilesc în mod detaliat coeficienții de salarizare, sunt obligatorii, conform art. 1 alin.5 din Constituție, atât pentru intimați, dar și pentru instanță, care nu poate stabili sau cuantifica alți coeficienți de salarizare decât cei pe care îi determină legea.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, prin recursul declarat a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a invocat în primul rând faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, având în vedere că acest minister nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.
Pârâtul recurent a invocat, de asemenea, dispozițiile HG nr. 366/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și T, conform cărora, acest minister conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, nefiind nici angajator al cadrelor didactice și nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ.
În condițiile în care instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect plata unor drepturi salariale, s-a susținut că aceasta trebuia să verifice dacă Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate de ordonator de credite pentru unitățile învățământ. Totodată, semnarea contractului colectiv de muncă nu creează atribuții și competențe părților în afara cadrului legal existent, astfel că motivarea instanței de fond este lipsită de temei legal.
S-a mai relevat faptul că legiuitorul a reglementat explicit care sunt cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat prin minister, însă instanța de fond a efectuat o interpretare trunchiată a prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă, întrucât prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic fac dovada că reclamanții au primit coeficientul de 1/25. Confuzia pe care a făcut-o instanța de fond constă în aceea că a considerat că în afara acestui coeficient de 1/25 pentru tranșa suplimentară de vechime era un alt coeficient numit de instanță "adaos salarial".
S-a susținut că tranșele de vechime de 30,35 și peste 40 de ani de activitate nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară. În consecință, reclamanții au solicitat și au primit prin admiterea acțiunii o plată dublă.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă, prevederile Legii nr. 128/1997, HG nr. 366/2007.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de recurs reține că acest minister este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Față de cele ce preced, recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se apreciază a fi nefondat, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat de recurent și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestuia.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T trebuie avut în vedere faptul că din actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost comunicată acestuia la data de 7 iulie 2008, iar recursul a fost declarat la data de 23 iulie 2008.
Conform art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Având în vedere data comunicării sentinței atacate, se constată că la data de 23 iulie 2008 (data declarării recursului) termenul de recurs de 10 zile prevăzut de lege era depășit, pârâtul fiind decăzut din dreptul de a exercita această cale de atac, situație în care se impune respingerea ca tardiv a recursului declarat de această parte.
În acest context, în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999, recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția -ă a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -. -, nr. 1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 731 din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Respinge ca tardiv recursul Ministerului Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, str. G-ral, nr. 28-30, sector 1, formulat împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-16.09.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
