Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.1308/
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: George Popa
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu
Grefier - - -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul local al comunei jud. G, împotriva sentinței civile nr.1258 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal a răspuns pentru intimații lipsă -, -, -, -, G, -, -ta, și, consilier juridic, cu delegație la dosar, în calitate de reprezentat al susmenționaților intimați, prin Sindicatul Invățământului Preuniversitar G, lipsă fiind și intimata Școala jud.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recurentul a solicitat soluționarea în lipsă conform dispozițiilor art.242 cod pr. civilă.
Consilier juridic pentru reprezentantul intimaților persoane fizice, Sindicatul Invățământului Preuniversitar G, depune la dosar note de concluzii scrise, pe care le dezvoltă oral în ședință publică, solicitând respingerea recursului formulat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. De asemenea solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale a pârâtului, întrucât recurentul - pârât este ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar care au calitatea de a aloca fondurilor necesare pentru salarizarea personalului. S-a făcut de asemenea dovada că intimații persoane fizice sunt salariații școlii intimate, și că nu li s-au plătit drepturile solicitate prin acțiune.
CURTEA
Asupra recursului de față înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1258/14.08.2009 Tribunalul Galați, a admis acțiunea formulată de reclamanții -, -, -, -, G, -, -ta, și, toți reprezentați prin Sindicatul Invățământului Preuniversitar G, și i-a obligat pe pârâții Școala și Consiliul Local să calculeze și să plătească salariul pentru plata cu ora sau prin cumul cu aplicarea sporului de vechime în muncă începând cu data de 24.06.2006 și până la data pronunțării hotărârii.
În motivare instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr.3538/121/24.06.2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local jud. G si Școala jud. G, calcularea drepturilor salariale pentru plata prin cumul, precum și pentru plata cu ora, potrivit prevederilor art. 51 alin. 8 din Legea nr.128/1997, care face trimitere la prevederile art. 49 alin. 1 din aceeași lege, conform art. 6 alin 2 și art. 120 din Codul muncii, să respecte faptul că pentru plata prin cumul și plata cu ora trebuie acordate toate drepturile care se acordă pentru activitatea didactică de bază, respectiv pe lângă sporul de stabilitate, sporul de suprasolicitare neuropsihică incluse în grila de salarizare trebuie calculate si salariul de merit sau gradația de merit care se acordă pentru calitatea activității precum si sporul de vechime în muncă, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, cu aplicarea indicilor de inflație până la data plății efective
Motivându-și în fapt cererea, a arătat că plata cu ora sau prin cumul pentru personalul didactic existent cu activitatea de bază în învățământ, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. 8 din Legea nr. 128/1997 și art. 120 alin. 2 din Legea nr.53/2003, respectiv nu a fost calculată gradația de merit, nu a fost acordat sporul de vechime în muncă, nu s-a acordat spor pentru munca suplimentară și nu au fost acordate sumele corespunzătoare în perioada vacanțelor școlare din interiorul anului școlar.
A învederat că, prin specificul învățământului, orele suplimentare au caracter permanent pe perioada unui an școlar sau pe o fracțiune a acestuia; prin prevederile de art. 51 alin. 9 din Legea 128/1997, reprezintă fracțiuni din posturile didactice vacante sau temporar vacante, fiind înscrise în contractul individual de muncă și impun aceleași activități ca pentru norma de bază; planificări, pregătirea materialului didactic, pregătirea pentru intrare la clasă, orele ca atare, corectări ale lucrărilor scrise.
În susținerea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 12.08.2009, reclamanții prin reprezentant și-au precizat obiectul acțiunii, solicitând acordarea sporului de vechime în munca și la orele prestate în regim de plată cu ora și în regim de cumul.
În drept, au invocat Legea nr.128/1997, HG281/1993, OUG8/2000, Legea nr.53/2003, OUG123/2003, nr.OUG 68/2004.
Pârâta Consiliul Local al Comunei jud. G, a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea acțiunii ca nefondată. A mai arătat că o parte din reclamanți nu mai sunt în activitate iar alții fac parte din personalul auxiliar.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanții își desfășoară activitatea potrivit Legii nr.128/1997, privind statutul personalului didactic,în cadrul Scolii din comuna jud. G și sunt salarizați pentru munca prestată de către acesta.
Deoarece au considerat că nu au fost respectate condițiile de salarizare, condiții prevăzute în Legea nr-128/1997 (Statutul personalului didactic), Legea 53/2003, nr.HG 281/1993, nr.OUG 8/2000, nr.OUG 123/2003 și în OUG68/2004, au promovat prezenta acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 51 alin.8 din Legea nr. 128/1997 "Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul, conform prevederilorart. 49alin. (1) - (salarizarea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, se stabilește diferențiat, în raport cu: funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, potrivit art. 7, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea) - Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută laart. 43 "
Din interpretarea dispozițiilor legale sus - arătate, rezultă că salarizarea personalului didactic de predare, se face la funcția și norma didactică de bază prevăzute la art. 5, 20, 25 și 43 din Legea 128/1997, funcția și norma didactică îndeplinită, fiind un cumul între funcții didactice: de predare de bază, de diriginte, de conducere, de suplinire, de îndrumare și control.
Astfel instanța apreciază că salariile de bază ale cadrelor didactice, se calculează la funcția și norma didactică îndeplinită și nu la funcția și norma didactică de bază.
Prin trimiterea la art. 49 alin.1 al legii, rezultă că și pentru activitatea de suplinire realizată în regim de plată cu ora sau prin cumul, trebuie acordate aceleași drepturi salariale, ca și pentru activitatea didactică de bază.
Pârâtul Consiliul Local al Comunei jud. G, deși a contestat calitatea de personal didactic a unora dintre reclamanți, nu a făcut nici o probă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea. Simplele susțineri necoroborate cu nici un mijloc de proba nu vor fi luate în considerare de către instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al comunei jud. G, criticând soluția dată de prima instanță sub următoarele aspecte.
Nu avea posibilitatea de a face dovada faptului că o parte din reclamanți nu mai sunt în activitate deoarece aceste date nu se află în evidențele sale. Sarcina probei revenea Școlii "" din comuna jud.
De asemenea, nu are nici o atribuție în calculul salariilor întrucât doar alocă sumele de bani necesare.
Nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.
Instituția recurentă nu are calitatea de angajator a reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâtă, nu calculează salariile cadrelor didactice, ci doar aprobă proiectul de buget al instituției de învățământ.
În concluzie cheltuielile cu drepturile bănești solicitate de cadrele didactice trebuiau cuprinse în proiectul de buget al instituției înainte ca acesta să fie înaintat spre aprobare Consiliului Local, responsabilitatea cu privire la propunerile înaintate aparținând în totalitate conducerii instituției de învățământ.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
Intimații reclamanți, prin reprezentant, au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de dispozițiile art. 16 din HG nr. 219/2004.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea, apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:
În ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtului - recurent, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive:
Potrivit OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.
Chiar dacă între Consiliul Local și reclamanți nu există raporturi de muncă, obiectul prezentului litigiu este obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate datorită interpretării eronate a legii, ca urmare este vorba de un litigiu de muncă.
Evident angajatorul este cel care trebuie să calculeze și să plătească diferențele salariale, dar fiind vorba de o instituție publică, drepturile bănești solicitate de cadrele didactice trebuie cuprinse în proiectul de buget al instituției care urmează să fie înaintat spre aprobare Consiliului Local.
Ca urmare calitatea procesuală pasivă este justificată de necesitatea ca hotărârea pronunțată să fie opozabilă și persoanei care aprobă bugetul astfel modificat.
Deși susține recurentul că nu avea sarcina probei, totuși, Curtea apreciază cu devin aplicabile prevederile art. 1161 Cod civil, respectiv cine face o afirmație trebuie să o și dovedească. În speță, deși recurentul afirmă că nu deține evidențe, totuși afirmă că o parte din reclamanți nu fac parte din personalul didactic deci, logic, deține datele necesare, întrucât, în caz contrar, nu avea cum să cunoască aceste aspecte.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul local al comunei jud. G, împotriva sentinței civile nr.1258 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. /8.12.2009
Tehn.
5 ex./9.12.2009
fond - - + asistenți judiciari și -
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Virginia Filipescu, Romeo Jirlăeanu