Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1408/R
Ședința publică din 17 iunie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, G și, toți cu domiciliul ales în R,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 99 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M, în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 5 iunie 2009, 12 iunie 2009, apoi pentru data de 17 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înaintată la 6 decembrie 2007 la Tribunalul Mureș, reclamanții, -, G și, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg-M, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata unei despăgubiri echivalente cu sporul de permanență de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 15 noiembrie 2004 - 15 noiembrie 2007 și până la încetarea stării de discriminare. S-a mai solicitat actualizarea sumelor solicitate în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la plata efectivă, cu înscrierea sporului de 25%, în carnetele de muncă ale reclamanților. În fine, s-a cerut obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate de către reclamanți, în contul Ministerului Justiției (ordonator principal de credite).
În susținerea acțiunii, reclamanții au relevat că fac parte din personalul din sistemul de justiție, fiind grefieri la Judecătoria Reghin și sunt discriminați, contrar prevederilor art. 1-6 din nr.OG 137/2000 și art. 154 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de permanență. S-a mai invocat faptul că reclamanții asigură serviciul de permanență a instanței în materie penală, (arestări preventive, percheziții), fiind la dispoziția unității în mod permanent, ceea ce are ca efect restrângerea dreptului lor constituțional la libera circulație.
Prin încheierea civilă nr.1379 din 17 iulie 2008, Tribunalul Mureșa dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului la această instanță, având în vedere dispozițiile art.II alin.2 din OUG nr.75/2008.
Prin sentința civilă nr.99 din 28 noiembrie 2008 Curții de Apel Tg-M, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fondul cauzei s-a respins ca nefondată acțiunea civilă introductivă de instanță, având petitele sus indicate.
Împotriva sentinței civile menționate, reclamanții au înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a hotărârii, iar în urma rejudecării pricinii să se admită acțiunea, conform solicitării, cu invocarea motivului prev. de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a arătat că prin exercitarea serviciului de permanență la această instanță, reclamanții sunt obligați să nu părăsească localitatea, fiind astfel restrâns dreptul lor la libertatea de mișcare, drept fundamental garantat de legislația internă și internațională și care se repercutează negativ și asupra vieții de familie. În contextul în care polițiștii, procurorii și judecătorii militari precum și funcționarii din cadrul Administrației Penitenciarelor, beneficiază de sporul de permanență de 25%, reclamanții se consideră discriminați față de această categorie socio-profesională, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 4 din nr.OG 137/2000. În opinia reclamanților, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Din acest motiv, obligația și prestația de permanență reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată drepturilor salariale, corelative îndeplinirii prestației de permanență. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru muncă egală, precum și dreptul la salariu pentru munca prestată. Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul 212/1974, precum și din art. 14 Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.
Recursul reclamanților a fost înaintat ÎCCJ B spre competentă soluționare în condițiile OUG nr.75/2008 și ulterior, "retrimis" la această instanță la data de 26 martie 2009, având în vedere decizia Curții Constituționale nr.104/2009.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, însă aceste dispoziții legale dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale. Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Această înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile legale sus indicate nu mai pot fi aplicate. În caz contrar, instanțele de judecată și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești și ar intra în sfera puterii legislative, legiuitorul fiind singurul abilitat stabili normele legale de salarizare, inclusiv pentru personalul din sistemul judecătoresc.
Cum, la data pronunțării hotărârii recurate, deciziile curții constituționale erau publicate în Monitorul Oficial, potrivit Legii nr. 47/1992 de la data publicării deciziile sunt obligatorii pentru instanțe și au efect pe viitor, în orice fază a procesului civil.
de cele de mai sus, prima instanță a reținut că reclamanții fac parte in categoria personalului judecătoresc, raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de dispozițiile Codului muncii (art. 1, art. 295 alin.2 din acest cod).
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de permanență, în conformitate cu necesitatea punerii în practică a normelor procedurii penale care reglementează materia arestării preventive și efectuarea perchezițiilor. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică o activitate de permanență în materie penală. Însă, în cauza dedusă judecății nu există nici o situație de discriminare, deoarece reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu personalul militarizat, care se află în tot timpul încadrării într-o misiune permanentă conform art. 11 din nr.OG 38/2003. Dimpotrivă, efectuarea unor ore suplimentare de către reclamanți, în mod excepțional, nu justifică acordarea unui spor de permanență, deci reclamanții nu sunt discriminați în sensul art. 2 alin.1 - 3, art. 6 și art. 27 din nr.OG 137/2000.
Așa fiind, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie dedusă judecății, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, G și, cu domiciliul ales în R,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.99 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 Iunie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR
- -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
25.06.2009
Jud.fond:-
Asist.jud.-
OPINIE SEPARATĂ:
Admite recursul declarat de reclamanții, G și împotriva sentoinței civile nr.99 din 28.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg.M, în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă atacată în sensul că admite acțiunea reclamanților.
Obligă pârâții la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri echivalente cu un spor de 25% din indemnizația de încadrare brută lunară sau salariul de bază după caz, calculat pentru fiecare zi, în care reclamanții au fost programați în serviciul de permanență pe instanță în perioada în litigiu, conform tabelelor depuse la dosarul cauzei, cu aplicarea indicelui de inflație.
Judecător
Motivarea opiniei separate
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr potrivit art.11 din OG nr.13/2003, polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
De asemenea, potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
de dispozitiv se acordă pentru specificul activității desfășurate, care presupune disponibilitatea totală a acestor salariați de a participa, dincolo de durata normală a programului de lucru la activități ale unităților angajatoare care necesită urgență și care presupune faptul că angajații să fie pregătiți să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență.
Însă și reclamanților, salariați ai unor unități bugetare, le-a fost impusă, prin lege o obligație profesională imperativă - serviciu de permanență, pentru punerea în aplicare a normelor de procedură penală, așa rezultă din tabelele privind programarea reclamanților privind soluționarea cauzelor referitoare la arestul preventiv și autorizația perchezițiilor.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de dispozitiv - îndeplinirea obligației de permanență.
Cu alte cuvinte, spor de dispozitiv primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care îndeplinește serviciu de permanență.
Rezultă că există o diferență de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage, care nu are nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă, deoarece sporul se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca iar reclamanții lucrează efectiv în condițiile prescrise pentru acordarea acelui spor.
Deci suntem în prezența unui tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare.
Prin urmare acest tratament discriminatoriu ignoră prev. OUG nr.137/2000 modificată, art.4, 16, 20 din Constituția României, Directiva Consiliul 2000/78/CE din 27.11.2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 la Convenție.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civile rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărîasupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziilor nr.818/2008, 819/2008, 820/2008 și 8231/2007 a Curții Constituționale.
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
27.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
