Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1431/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1431/
Ședința publică din 24 iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, G, și, toți cu domiciliul procesual ales în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 75 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor și probelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.75 din 17 ianuarie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi formulată de reclamanții, -, G, și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Tg-M, Tribunalul Mureș, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, M, cu citarea obligatori a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30). Într-adevăr, art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din unitățile din justiție, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de fidelitate în cuantumurile și la scadențele prevăzute de art.4 din OUG nr.27/2007, instanța urmând să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socioprofesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr.L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul auxiliar de specialitate din unitățile de justiție.
Reclamanților nu le este aplicabil raționamentul, potrivit căruia, dacă personalul salarizat prin OUG nr.27/2006 este discriminat față de personalul salarizat prin OG nr.8/2007 prin neacordarea majorărilor salariale anuale pe anul 2007 (prev. de art.28-29 și art.31 din OG nr.8/2007), atunci în mod similar și personalul auxiliar este discriminat prin neacordarea drepturilor prevăzute de art.4 din OUG nr.37/2006.
Aceasta, deoarece, deși ambele categorii de personal fac parte din categoria mai largă a personalului judiciar, cele două situații se deosebesc esențial prin faptul că, în situația personalului salarizat prin OUG nr.27/2006 a fost negat și eliminat însăși dreptul la majorările salariale anuale, pe când în situația personalului salarizat prin OG nr.8/2007, dreptul la sporul de fidelitate este recunoscut și garantat.
Împrejurarea că între sporul prevăzut de art.4 din OUG nr.27/2006 și cel prevăzut de art.16 din OG nr.8/2007 sunt unele diferențe de cuantumuri și scadențe, nu reprezintă o discriminare, deoarece legiuitorul este liber să reglementeze diferit aceste aspecte de salarizate în cadrul sistemului de salarizare al personalului judiciar, în raport cu nivelul studiilor, gradele profesionale.
Într-adevăr, prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adausuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Astfel, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare numai persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
În concluzie, personalul salarizat prin OG nr.8/2007 se bucură de o salarizare diferențiată, datorită deosebirilor privind nivelul studiilor și gradelor profesionale.
Discriminarea ar fi existat între cele două categorii de personal judiciar (cel salarizat prin OUG nr.27/2006 și cel salarizat prin OG nr.8/2007), numai dacă dreptul la sporul de fidelitate ar fi fost recunoscut în favoarea uneia dintre aceste categorii, în defavoarea celeilalte categorii profesionale.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de fond, s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva aceste hotărâri, reclamanții au formulat recurs, solicitând casarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Prin memoriul de recurs recurenții au invocat excepția de neconstituționale a disp.art.16 alin.1 din OG nr.8/2007 raportat la disp.art.4 din OUG 27/2006.
Prin încheierea din 10 iunie 2009 instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele cuprinse în art.29 din Legea nr.47/1992.
Pe fondul cauzei, prin memoriul de recurs, recurenții au arătat că diferențierile cuprinse în sistemul de salarizare al magistraților raportat la personalul auxiliar de specialitate în privința sporului de fidelitate sunt evidente încălcând prev.art.6 din Codul muncii și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În opinia recurenților aceștia se află într-o situația identică cu a magistraților sub aspectul prestării unei munci în mod continuu cu efectul recunoașterii vechimii în specialitate însă, la aplicarea sporului aferent acestei vechimi reclamanții sunt tratați discriminatoriu față de magistrați neexistând nicio justificare obiectivă și rezonabilă privind acest tratament.
Intimatul, Ministerul Economiei și Finanțelor, a formulat întâmpinare, invocând în esență, excepția lipsei calității procesual pasive a acestui minister, iar pe fondul cauzei netemeinicia pretențiilor reclamanților prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în domeniul salarizării acestora.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, respectiv categoria personalului auxiliar conform susținerilor din acțiune.
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a dispozițiilor legale aplicabile magistraților în conformitate cu OUG 27/2006 privind sporul de fidelitate, acordarea și pentru viitor a acestor drepturi.
În esență pretențiile reclamanților au în vedere prevederile OG nr.137/2000 în sensul în care s-a considerat că soluția adoptată de legiuitor în ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar este discriminatorie față de magistrați.
Alături de considerentele reținute de instanța de fond, Curtea subliniază că:
Sub aspectul constatării existenței stării de discriminare prin prisma OG 137/2000, Curtea Constituțională, prin deciziile 818, 819, 820, 821/03.07.2008, a stabilit cu putere interpretativă, general obligatorie, că OG 137/2000 asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de către Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Actul normativ sancționează contravențional orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoștinței, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în domeniul public, economic, social și cultural ori în orice alte domenii ale vieții publice, dacă deosebirea, excluderea, restricția sau preferința se datorează apartenenței la o rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientărilor sexuale ori apartenenței la o categorie defavorizată.
Actul normativ criticat nu contravine principiul egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art.16 din Constituție, și nici principiul accesului liber la justiție, prevăzut de art.21 din Constituție, întrucât, pe de o parte, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, iar pe de altă parte, nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime.
Curtea a mai constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia pot fi anulate prevederi legale ca fiind discriminatorii și pot fi înlocuite cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative aplicabile în cauzele deduse judecății.
Prin art.27 alin.1 al ordonanței se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată, de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Din modul de redactare a prevederilor art.27 alin.1 din ordonanță se poate desprinde înțelesul potrivit căruia instanța de judecată are competența să "anuleze" sau să lipsească de eficiență, o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute de acte normative aplicabile altor subiecte de drept.
Un asemenea înțeles, a apreciat Curtea Constituțională prin deciziile amintite, este evident neconstituțional, încălcând principiul separației puterilor în stat.
În cauza de față reclamanții au invocat existența stării de discriminare prin raportare la alte categorii de personal solicitând instanței, ca restabilind echilibrul între subiecții de drept, să acorde despăgubiri raportate la legislația aplicabilă acelor subiecți față de care reclamații s-au considerat discriminați.
Potrivit deciziilor Curții Constituționale, anterior citate, desprinderea unui asemenea înțeles din prevederile OG 137/2000, este neconstituțional.
Având în vedere cele de mai sus, văzând și dispozițiile art.146 alin.4 din Constituția României precum și prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, Curtea, reținând și argumentele expuse de instanța de fond, va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, -, G, și, toți cu domiciliul ales în Reghin,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.75 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 24 iunie 2009, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
ptr . ,fiind
plecată în concediu,semnează
prim grefier
Red.
Tehnored.
2 exp.
08.07.2009
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
