Drepturi salariale (banesti). Decizia 1432/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1432/
Ședința publică din 24 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr. 176 din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului pârât, consilier juridic -a, lipsă fiind recurentul chemat în garanție și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege și sunt scutite de la plata taxei de timbru.
Reprezentanta recurentului pârât depune la dosar delegație de reprezentare și răspunsul emis de Ministerul Public cu privire la funcțiile deținute de intimații reclamanți și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat în probațiune, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 din Codul d e procedură civilă, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți, precizând că sentința atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale, întrucât pentru funcțiile deținute de reclamanții, aceștia au beneficiat de indemnizație de încadrare conform art. 74 din Legea 303/2004, iar acordarea unor drepturi salariale, reprezentând diferența dintre îndemnizația încasată și cea cuvenită procurorilor din cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, excede puterii judecătorești.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 176/06.02.2009 Tribunalul Harghitaa respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis ac iunea reclamanților și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentant prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și, drept consecință:
- a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a onstatat existen a unei discrimin ri create ntre reclaman i i procurorii ce activeaz n cadrul Direc iei Na ionale Anticorup ie i a Direc iei de Investigare a Infrac iunilor de Criminalitate Organizat i Terorism, discriminare cauzat de prevederile art.11 alin 1 i 2 raportat la prevederile art. 3 i 4 din nr.OUG 27/2006 aprobat, completat i modificat prin Legea nr. 45/2007, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) i ale art. 27 din OG137/2000 republicată; a ispus nl turarea pentru viitor a situa iei de discriminare create ntre reclaman i i personalul ce activeaz n cadrul Direcția Națională Anticorupție i Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca urmare a reglement rilor prev zute la art.11 din nr.OUG27/2006; a bligat âții la calcularea i la plata desp gubirilor echivalente diferen elor dintre drepturile salariale cuvenite reclaman ilor (calculate n func ie de coeficien ii de multiplicare primi i de procurorii i afla i n func ii de execu ie sau de conducere, analoage reclaman ilor) i drepturile salariale primite efectiv de reclaman i (calculate n func ie de coeficien ii corespunz tori acestora), ncep nd cu data de 9 mai 2006 i pentru viitor, la ncetarea st rii de discriminare; a obligat âții pl teasc reclaman ilor dob nda legal, calculată la sumele acordate prin prezenta hot re; a oblig at âții pl teasc aceste sume, actualizate cu indicele de infla ie, calculate la data pl ății efective; a obligat tul Parchetul de pe ng Curtea de Apel Tg-M ă efectueze men iunile cuvenite n carnetele de munc al reclaman ilor; a obligat tul Ministerul Economiei i Finan elor aloce fondurile necesare achit rii sumelor men ionate anterior. cheltuieli de judecat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe ng Înalta Curte de Casa ie și Justi ie și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii integrale a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâții au invocat prevederile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la legea de salarizare specială a magistraților și acordând, astfel, reclamanților drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul unei alte categorii profesionale.
S-a mai arătat că, în contextul în care reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța trebuia să facă aplicarea Deciziei nr. 821/3 iulie 2008 Curții Constituționale, prin care s- stabilit că dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 11 și art. 27 din acest act normativ sunt neconstituționale.
De asemenea, recurenții au invocat și greșita actualizare cu indicele de inflație a drepturilor bănești stabilite prin hotărâre, precum și inadmisibilitatea acordării acestora pentru viitor, în contextul în care numai legiuitorul are atribuții în domeniul salarizării.
La rândul său, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, precum și a cererii de intervenție, susținând că respectiva instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind parte în raportul juridic de muncă al reclamanților, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de aceștia.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât actul normativ care reglementează salarizarea reclamanților este nr.OG 27/2006, iar prin Decizia nr. 818/2008 s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, astfel că nu poate fi invocată discriminarea, prin raportare la drepturi salariale stabilite prin alte acte normative decât cele specifice categoriei profesionale din care fac parte aceștia.
Prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale, astfel că revine Curții de APEL TÂRGU MUREȘ competența de soluționare a recursurilor declarate în prezenta cauză.
Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor diferențe de drepturi salariale, invocând discriminarea prin neacordarea unei indemnizații egale cu cea a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Examinând solicitarea acestora, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 1, art. 2 alin. 1-3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ignorând, însă, faptul că prin repetate decizii ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008 ).
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cum prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamanților beneficiul dispozițiilor art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr.45/2007, deși aceștia nu se încadrează în categoria personalului vizat de norma legală evocată, Curtea constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal, în contextul ignorării caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile deduse judecății și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii principale și a cererii de intervenție. Se vor menține dispozițiile privitoare la soluționarea excepțiilor, constatând că, față de motivul de nelegalitate identificat, nu se mai impune verificarea celorlalte critici expuse în cuprinsul memoriilor de recurs.
Cu majoritate de voturi,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr. 176 din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosar nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii civile.
Menține restul dispozițiilor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
30.07.2009
Jd.fd.,
Asist.jud.,
OPINIE SEPARATĂ
Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5 și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H, cu sediul în M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr. 176 din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosar nr-.
Judecător
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr, potrivit prev. art.11 din OUG nr.27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș sunt salariați potrivit crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii.
La nr.crt.6-13 de la lit.A din anexa la OUG nr.27/2006 sunt prevăzut coeficienții de multiplicare pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și până la procurorul simplu din cadrul aceleiași instituții, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși între 23 și 19.
Art.75 din Legea nr.304/2004 prevede că pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o pregătire de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător, și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
Aceeași este situația și în cazul procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate - urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată și nu nivelul instanțelor sau parchetelor.
Deci criteriul în baza căruia s-a făcut această distincție - natura cauzelor soluționate, nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece atribuțiile de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate, responsabilitate profesională și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial doar apartenența la anumite categorii profesionale de realizare a justiției nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi variabile și riscuri profesionale accentuate în orice situație.
Deci suntem în prezenta unui tratament mai puțin favorabil, o situație comparabilă și identică și existența unei legături directe și strânse între tratamentul mai puțin favorabil și temeiurile de nediscriminare.
Prin urmare acest tratament discriminatoriu ignoră prev. OUG nr.137/2000 modificată, art.4 și 16, 20 din Constituția României, Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.2000, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr.12 la Convenție.
Referitor la dispoziția primei instanțe, vizând actualizarea cu indicii de inflație, la data plății, a sumelor acordate prin hotărârea pronunțată, Curtea de apel relevă, de asemenea, justețea unei astfel de soluții, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.
Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev.art.1082, 1084 cod civil și art.161 alin.4 Codul muncii.
Fiind întrunite cerințele prevăzute de aceste texte de lege rezultă că respectiva cheltuială are la bază legală, după cum are bază legală, potrivit celor arătate mai sus și acordarea drepturilor bănești solicitate, dreptul reclamantului neputând fi condiționat de sumele alocate pârâtei prin Legea bugetului de stat.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.21 alin.1 din OG nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul nr.1/2001 - 23-30).
In acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii în raporturile de muncă ale reclamantului), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În ceea ce privește recursul declarat de H, în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor, susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor, are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
OG75/2008 prevede eșalonarea plății sumelor prevăzute în titluri executorii, ceea ce contravine art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum s-a arătat mai sus, deoarece statul are obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa și de a crea un remediu efectiv în caz contrar (Burdov vs.Rusia - nr.33509/04).
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 Cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
Judecător
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
10.09.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
