Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1602/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1602
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Democratic din Învățământ A în reprezentarea reclamanților - membrii de sindicat: -, -, -, -, B, împotriva sentinței civile nr. 807/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Școala Generală, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar chitanță reprezentând cheltuieli cu onorariu de avocat și practică judiciară, apoi nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 aprilie 2009, reclamanții -, -, -, -, B, prin reprezentant legal Sindicatul Democratic Învățământ A, au chemat în judecată pârâta Școala Generală, Comuna, Județul A, solicitând obligarea acesteia la acordarea primelor de vacanță aferente concediului de odihnă, cuvenite și neacordate pe perioada 2004 - 2008 personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, membri ai Sindicatului Democratic Învățământ A, actualizarea drepturilor salariale solicitate la data plății efective a acestora și consemnarea în carnetele de muncă a modificărilor salariale, cu cheltuieli de judecată.
În fapt au susținut că și-au efectuat concediile de odihnă în anii 2004 - 2008, că au primit doar indemnizația de concediu de odihnă, nu și prima de vacanță, deși există cadrul legal pentru acordarea acesteia, refuzul acordării primei de vacanță neavând suport faptic sau juridic.
Ca și temei de drept au invocat dispozițiile art. 35 litera G din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului A care prevede obligativitatea angajatorului de a acorda salariaților ce urmează să plece în concediu legal de odihnă, fără deosebire, o primă de vacanță egală cu indemnizația de concediu.
Art.50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 prevede că, personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, au invocat dispozițiile art.2 alin. 1 din OUG nr.146/2007 care prevăd acordarea primelor de concediu de odihnă personalului bugetar pentru perioada 2001 - 2006.
În susținerea dreptului au invocat și dispozițiile art. 241 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, care stabilesc aplicarea normelor legale mai favorabile în favoarea salariatului, indiferent dacă sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă sau în alte reglementări legale.
În drept a invocat: Codul muncii,Legea sindicatelor,Legea contractului colectiv de muncă nr. 130/1996, OUG nr. 146/2007, Codul civil și Codul d procedură civilă, Contractul colectiv de muncă la nivel județean și la nivel național.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu și-a exprimat poziția cu privire la acțiune
Prin sentința civilă nr. 807 din 14.05.2009, Tribunalul Arada respins acțiunea formulată, reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 2004 - 27.04.2006, invocată de instanță din oficiu.
Asupra excepției, instanța constată că aceasta este întemeiată, față de termenul de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii și momentul introducerii acțiunii, 27.04.2009, deoarece termenul de prescripție s- împlinit la 27.04.2006, în consecință, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 166 alin.1 Codul muncii va admite excepția prescripției parțiale pentru perioada 2004 - 27.04.2006.
Asupra fondului cauzei, din actele și lucrările dosarului tribunalul reține că reclamanții, membrii de sindicat, sunt angajați ai școlii pârâte, pe funcții didactice, nedidactice și didactic auxiliar, în învățământul preuniversitar.
din învățământul preuniversitar au calitatea de bugetari, fiind salarizați în baza unor legi speciale de salarizare specifice doar personalului didactic, nedidactic și didactic auxiliar învățământ.
Deoarece au lege proprie de salarizare, angajaților din învățământ nu le sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel județean pe anul 2004, de care se prevalează pentru recunoașterea dreptului la acordarea primei de vacanță și nici dispozițiile art. 8 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe anii 2007 - 2010, deoarece art. 3 alin. 2 din Contractul amintit și art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată și modificată interzic negocierea unor clauze de salarizare referitoare la drepturile acordate salariaților bugetari.
Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
Art.50 alin.12 din Legea nr.128/12.07.1997, republicată și modificată nu recunoaște salariaților din învățământul preuniversitar acordarea primelor de vacanță, deoarece legiuitorul nu precizat acordarea explicită a primei de vacanță sau a altor drepturi salariale ce pot face obiectul art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/12.07.1997.
Este adevărat că a folosit sintagma " premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă ", dar în lipsa unei dispoziții și recunoașteri exprese din partea legiuitorului instanțele judecătorești nu au competența de a suplini printr-o hotărâre judecătorească acordarea unui drept salarial suplimentar, care nu a făcut obiectul dezbaterii legislative.
De altfel, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la. sub nr.2.895/21/29.12.2006 nu prevede obligația angajaților de plăti prime de vacanță salariaților, astfel că, în art. 59 alin. 3, se prevede că acest drept salarial se poate stabili prin încheierea altor contracte colective de muncă la alte niveluri, în raport cu posibilitățile economico - financiare ale unității.
Prin urmare, acordarea primei de vacanță nu este obligatorie pentru nici un angajator și depinde de recunoașterea ei printr-o lege de salarizare sau un contract colectiv de muncă încheiat la alte niveluri, condiționat de posibilitatea de plată a angajatorului și de negocierea dreptului cu Guvernul.
Art. 9 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 prevede obligația sindicatelor și a ministerelor de a purta negocieri cu Guvernul pentru stabilirea fondurilor și identificarea surselor de finanțare aferente salarizării și acordării altor drepturi salariale, în speța de față, a primelor de concediu pentru personalul finanțat de la bugetul de stat, cu scopul de a include aceste sume în cheltuielile de salarizare.
În ceea ce privește susținerile reclamanților, că invocă în sprijinul temeiniciei cererilor lor prevederile art. 2 alin. 1 al OUG nr. 146/2007, aceștia ignoră mențiunile din preambulul actului normativ, prin care se arată care sunt categoriile de salariați cărora li se aplică ordonanța, respectiv aceasta reglementează "Dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit în baza prevederilorart. 41^1alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aleart. 35alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, aleart. 37alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prinLegea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, aleart. 21din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și aleart. 34lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal."și faptul că prin actul normativ nu se face nici un fel de referire la personalul din învățământ, deși au fost amintite expres alte categorii de bugetari și legile speciale de salarizare ale acestora, dintre care niciuna nu se aplică angajaților din învățământ.
Se poate constata astfel că G nr.146/2007 invocată de sindicat prin acțiune, nu se aplică reclamanților, deoarece are ca obiect plata primelor de vacanță ale personalului bugetar altul decât cel din învățământ, căruia i-a fost recunoscută acordarea primei de vacanță, dar plata acestuia a fost suspendată.
Pentru considerentele prezentate, în baza art. 50 pct. 12 din Legea nr. 128/2007 și nr.OG 11/2007, privind salarizarea personalului didactic și nr.OG 10/2007 privind salarizarea personalului nedidactic, prin care nu se recunoaște acordarea primei de vacanță, văzând dispozițiile art. 3 alin. 2 și 9 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și, art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, va respinge acțiunea reclamanților formulată prin reprezentantul legal Sindicatul Democratic din Învățământ A, având ca obiect acordarea primelor de vacanță în perioada 2004-2008 personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic membrii ai Sindicatului Democratic Învățământ A, actualizarea drepturilor salariale solicitate la data plății efective a acestora și consemnarea în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat modificărilor salariale.
Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că dreptul la prima de vacanță este prevăzut atât în Contractul colectiv de muncă atât la nivelul Județului A în art. 35 lit. G, cât și în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei cu nr. 5521/01/09.01.2004, și publicat în Monitorul Oficial al României partea a V - a, nr. 11/28.VII.2004 art. 37 lit. G, de asemenea și în Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2007/2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse cu nr. 596/15/12.11.2007, art. 37 lit. G, care produc efecte obligatorii asupra tuturor salariaților potrivit art. 241 al. 1 lit. D din Codul Muncii, iar în conformitate cu art. 11 alin. 1 lit. D din legea 130/1996, clauzele contractelor colective la nivel național produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din țară, lipsa unor negocieri cu guvernul nu poate duce la concluzia că acest drept nu există, iar potrivit art. 30 din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Prin contractul colectiv de muncă atât la nivelul Județului A pe anul 2004, în art. 35 lit. G se prevede ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii ce se acordă odată cu indemnizația de concediu. Conform art. 9 alin. 2 din acest contract, deoarece nici una din părți nu a denunțat acest contract, valabilitatea acestuia a fost prelungită. Aceeași dispoziție o constituie și art. 37 lit. G, din Contractul colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2007/2008, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse cu nr. 596/15/12.11.2007.
Curtea nu poate reține argumentul instanței de fond de respingere a acțiunii reclamanților, cu privire la faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul reclamanților ar dispune de venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici pârâtul angajator nu a susținut că are alocate fonduri proprii pentru acordarea acestor prime, astfel încât se impune cu necesitate concluzia că pretențiile reclamanților sunt nefondate, întrucât obligația de plată primei de vacanță din venituri proprii există, actul normativ stabilind obligativitatea plății acesteia, iar daca s-ar accepta argumentul instanței de fond, ar însemna ca angajatorul să poată modifica unilateral contractul colectiv de muncă, eliminând prima de vacanță, prin simpla neincludere în buget a sumelor pentru plata acesteia. Obligația angajatorului de plată a primei de vacanță, există și în cazul în care nu a inclus în buget sumele necesare, fiind dublată de obligația de a obține fonduri proprii din care să-și execute obligația legală.
Curtea mai reține faptul că pentru anul 2004 și anul 2005, dreptul material la acțiune al reclamanților s-a prescris conform art. 283 din Codul muncii, neputându-se reține apărarea reclamanților conform căreia, prin OUG 146/2007 s-a întrerupt termenul de prescripție și a început să curgă un nou termen, deoarece dreptul la prima de vacanță solicitat de reclamanți nu a fost suspendat prin legile bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare, doar primele de concediu suspendate prin aceste legi făcând obiectul OUG 146/2007.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamanților, și va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și obligă pârâtul la plata către reclamanți a primelor de concediu pe anii 2006-2008.
De asemenea va menține sentința în ceea ce privește primele de concediu pe anii 2004-2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 807/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința în parte, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata primelor de vacanță pentru anii 2006 - 2008.
Menține sentința în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 2004 - 2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /02.12. 2009
Tehnored /02.12.2009/2 ex
Prima instanță: Tribunalul C -
, jud.
Notă: opinia separată a d-nei judecător in sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulată de reclamanți.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Dreptul la prima de vacanță care face obiectul acțiunii a fost suspendat prin acte normative succesive privind bugetul de stat în perioada 2001-2006, iar prin nr.OG 146/2007 se prevede în art. 2 alin. 1 modalitatea de plată a primelor de vacanță pentru perioada cât au fost suspendate urmând a se achita în luna iunie 2008 pentru perioada 2004-2008.
Acest termen de plată nu a fost respectat de către angajator, ceea ce i-a îndrituit pe reclamanți să se adreseze instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Este adevărat că dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevăd că un conflict de muncă poate fi formulat în termen de trei ani de la nașterea dreptului la acțiune, însă termenul de prescripție fiind suspendat în baza actelor normative la care s-a făcut referire mai sus, nu se poate vorbi de prescripția dreptului la acțiune, întrucât suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atât timp cât nu se prevede expres prin vreo dispoziție legală înlăturarea existenței acestuia.
Dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de concediu, iar dispozițiile legale de suspendare au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederilor suspendate, în speță fiind reclamanții.
PREȘEDINTE,
- -
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
