Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1706/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1706
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, prin Sindicatul liber Democratic Învățământ A împotriva Sentinței Civile nr. 956/2009, pronunțată de Tribunalul Arad in Dosarul nr-, in contradictoriu cu pârâta intimată Școala Generală, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă prin registratura instanței o cerere prin care reprezentanta reclamanților solicită judecarea cauzei in lipsa.
Curtea constată că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat,apreciază cauza in stare de a fi judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 956/2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală, având ca obiect obligarea pârâților la prima de concediu pe anii 2004-2008, actualizate la data plății efective, precum și la consemnarea acesteia în carnetul de muncă al reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorii fondului au admis și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune în sens material pentru pretențiile bănești aferente perioadei 2004 -2005, față de termenul de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii și momentul introducerii acțiunii, 27.05.2009. S-a observat astfel că, deoarece termenul de prescripție s-a împlinit, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 166 alin. 1 Codul muncii excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților este întemeiată, motiv pentru care a considerat necesară analizarea fondului acțiunii doar pentru restul perioadei pretinse.
Cu privire la fondul pretențiilor, tribunalul reține că reclamanții sunt angajați ai unității școlare pârâte, fiind salarizați în baza unor legi speciale de salarizare specifice doar personalului didactic, nedidactic și didactic auxiliar învățământ.
Deoarece au lege proprie de salarizare, reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel județean pe anul 2004, de care se prevalează pentru recunoașterea dreptului la acordarea primei de vacanță și nici dispozițiile art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe anii 2007 - 2010, deoarece art. 3 alin. 2 din contractul amintit și art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată interzic negocierea unor clauze de salarizare referitor la drepturile acordate salariaților bugetari.
În continuare, Tribunalul a apreciat că în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 128/1997, privind statutul salariaților bugetari ale căror drepturi sunt stabilite prin dispoziții legale și care prin art. 50 alin. 12 nu recunoaște salariaților din învățământul preuniversitar dreptul la acordarea primelor de vacanță.
Tribunalul a mai reținut că prevederea contractuală invocată de reclamanți stabilește fără echivoc că primele de vacanță pot fi plătite numai în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de resurse fără ca în alt scop să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetele locale destinate pentru plata salariilor și a altor drepturi bănești ale personalului din învățământ, care sunt prevăzute de lege.
Prima instanță mai adaugă că în cauză reclamanții nu au invocat ori dovedit că angajatorul său ar dispune de atare venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță și nici reprezentantul lor nu a făcut vreo atare susținere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamanții, reprezentați prin Sindicatul liber din învățământul arădean, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28.07.2009,solicitând modificarea în totalitate a sentinței supusă reformării în sensul admiterii acțiunii sale, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamanților, care, în opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea reține că acestea au vizat în esență omisiunea judecătorilor fondului prevederile art. 50 alin.12 din Legea nr. 128/1997, potrivit cărora personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar dreptul la prima de concediu solicitată prin acțiune a fost recunoscut prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil, fără să contravină prevederilor legale.
S-a mai susținut că lipsa actuală a fondurilor bănești sau prevederea lor în proiectele de buget este o problemă de executare a hotărârilor judecătorești și cade în sarcina angajatorului, neputând împiedica aplicarea dispozițiilor legale pe care instanța de judecată le valorifică în cadrul motivației sentinței.
În fine, reclamanții au mai criticat și soluția dată de prima instanță de fond asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anilor 2004-2005, cu motivarea că în cauză a intervenit suspendarea termenului de prescripției, prin efectul nr.OG 146/2007, act normativ care prevede modalitatea de plată a drepturilor bănești în discuție. În consecință, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de concediu, respectiv la 19 decembrie 2007.
Pârâții intimați nu s-au prezentat la judecată și nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, cu toate că au fost citați cu această mențiune în cursul procesului.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamanților, prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct.9, 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea reține că acesta este întemeiat, cu următoarele argumente.
Reclamanții sunt angajați ai unității școlare pârâtei, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar, iar potrivit susținerilor lor, necombătute de către angajatoare, acesteia nu i-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2006-2008.
Susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007,"prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu."Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit"ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), in mod eronat prima instanță a interpretat clauza conținută de art. 37 din contractul colectiv de muncă mai sus menționat ca fiind condiționată de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților.
Mai mult, chiar dacă s-ar accepta că o asemenea condiție este subînțelesă, cu toate că, de regulă, limitarea ori condiționarea unor drepturi este expresă, iar dacă există vreo îndoială o clauză contractuală se interpretează în favoarea angajatului, Curtea consideră că nu reclamanții sunt ținuți să dovedească existența veniturilor proprii ale pârâtei, așa cum în mod nejudicios au reținut judecătorii fondului. Dimpotrivă obligația de a-și proba în amănunt propria situație financiară revine angajatorului în considerarea prevederilor art. 287 din Codul Muncii.
Instanța de recurs apreciază că în mod eronat judecătorii fondului, în orientarea lor spre soluția de respingere a acțiunii, au reținut că reclamanților nu li se cuvin primele de concediu ce fac obiectul demersului judiciar supus astăzi analizei pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997 care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic, precum și că în speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Într-adevăr, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat în sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază, nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare, care nu sunt prevăzute de lege. Un argument în plus în sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de abeneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de legeși de contractul colectiv de muncă.
În strânsă legătură cu cele mai sus menționate, Curtea reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu, ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă în cauză, iar instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit aceste norme, împrejurare de natură a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
În privința soluției pronunțată de Tribunal asupra prescripției dreptului la acțiune în sens material pentru drepturile bănești aferente perioadei 2004 -2005, aceasta este corectă deoarece incidența normelor imperative ale art. 166 alin. 1 Codul muncii cu privire la termenul de prescripției de trei ani, calculat de la momentul nașterii dreptului la acțiune, a fost judicios reținută.
Așa cum corect au reținut judecătorii fondului, în speță nu poate constitui o cauză de întrerupere ori suspendare a prescripției, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, adoptarea OUG nr. 146/2007, pentru simplul motiv că acest act normativ nu se aplică reclamanților. - este așa rezultă, nu numai din preambulul ordonanței de urgență, ci chiar din conținutul art. 1 alin.1 potrivit căruia emitentul a avut în vedere exclusiv categoriile de bugetari cărora li s-au acordat prime de concediu în baza prevederilordin actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Ori, fără a intra în detalii, Curtea reamintește reclamanților că nici un act normativ, care să fi fost suspendat de-a lungul timpului prin legi bugetare anuale nu reglementează în cazul lor acordarea drepturilor bănești solicitate. Dimpotrivă, așa cum s-a arătat mai sus izvorul obligației de plată a angajatorului este o clauză contractuală, negociată încă din anul 2004 și care nu a fost suspendată ori limitată.
Pentru considerentele de fapt și de drept analizate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1, Curtea va admite recursul reclamanților și va modifica sentința recurată în sensul că va admite doar în parte acțiunea, obligând pârâta să calculeze și să plătească titularilor cererii, din fondurile lor proprii ale unității de învățământ angajatoare, primele de vacanță aferente concediului de odihnă efectuat în perioada 2006-2008, actualizate în raport cu rata inflației,începând cu data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Cererea accesorie referitoare la mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților, cu care tribunalul a fost investit prin prorogare legală de competență, va fi admisă în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976.
Ca o consecință firească a soluției ce va fi pronunțată, în baza art. 274. pr. civ Curtea va admite și cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului, ce constau în onorariile avocațiale de 300 RON.
Prin raportare la complexitatea cauzei și la volumul muncii apăratorului ales,având in vedere multitudinea de litigii de același fel in care același apărător a asigurat asistența juridică, in baza art. 274 alin.3 /pr.civ.Curtea va diminua la J onorariul avocațial pentru cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți in recurs, respectiv de la 1000 ron la 500 ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, reprezentați prin Sindicatul liber din învățământul arădean împotriva Sentinței Civile nr.956/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Școala Generală.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta să calculeze și să achite reclamanților, din fondurile proprii ale angajatoarei, primele de vacanță aferente concediului de odihnă efectuat în perioada 2006-2008, actualizate în raport cu indicele inflației, începând cu data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Obligă pârâta Școala Generală să facă mențiunile corespunzătoare privind acordarea drepturilor salariale menționate în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține dispozițiile sentinței recurate în privința drepturilor salariale aferente perioadei 2004-2005.
Obligă intimata să plătească reclamanților suma de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în primă instanță și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /18.11.2009
Tehnored.:/ 2 ex./18.11.2009
Prima instanță - și.- Tribunalul Arad.
Notă: cu opinia separată a d-nei judecător, în sensul respingerii excepției prescripției.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Dreptul la prima de vacanță care face obiectul acțiunii a fost suspendat prin acte normative succesive privind bugetul de stat în perioada 2001-2006, iar prin nr.OG 146/2007 se prevede în art. 2 alin. 1 modalitatea de plată a primelor de vacanță pentru perioada cât au fost suspendate urmând a se achita în luna iunie 2008 pentru perioada 2004-2008.
Acest termen de plată nu a fost respectat de către angajator, ceea ce i-a îndrituit pe reclamanți să se adreseze instanței în vederea realizării dreptului pretins.
Este adevărat că dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevăd că un conflict de muncă poate fi formulat în termen de trei ani de la nașterea dreptului la acțiune, însă termenul de prescripție fiind suspendat în baza actelor normative la care s-a făcut referire mai sus, nu se poate vorbi de prescripția dreptului la acțiune, întrucât suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atât timp cât nu se prevede expres prin vreo dispoziție legală înlăturarea existenței acestuia.
Dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la data când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de concediu, iar dispozițiile legale de suspendare au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederilor suspendate, în speță fiind reclamanții.
JUDECĂTOR,
- -
Red../24.11.2009
Tehnored S/24.11.2009.2 ex
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
