Pretentii civile. Speta. Decizia 1702/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1702

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Export-Import împotriva sentinței civile nr. 696/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, iar pentru reclamanta intimată, avocat

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia certificată pentru conformitate cu originalul a chitanței nr. 92/14.09.2009, iar reprezentantul societății recurente depune copia deciziei civile nr. 1022/17 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, pentru a evidenția precedentul judiciar.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiar, modificarea sentinței civile în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive, pentru motivele expuse pe larg prin cererea de recurs. Se arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției nulității absolute a măsurii concedierii colective fără să o pună în prealabil în discuția contradictorie a părților, fapt ce a dus la crearea unui prejudiciu pentru societatea pârâtă, întrucât nu a putut face dovada comunicării deciziei de concediere. Se mai susține că au fost respectate toate condițiile pentru concedierea colectivă, precum și toate drepturile angajaților.

Reclamanta intimată, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile supuse reformării, pentru motivele arătate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la 24.12.2008, reclamanta a cerut în contradictoriu cu pârâta SC EXPORT - IMPORT SRL A, solicitând instanței anularea concedierii dispusă de către pârâtă începând cu data de 23.12.2008, obligarea pârâtei la reintegrarea sa pe locul de muncă deținut până la data de 23.12.2008, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii și până la data reintegrării acesteia pe locul de muncă deținut anterior concedierii. În subsidiar, în măsura în care nu se va dispune anularea concedierii, solicită obligarea pârâtei la acordarea unui salariu lunar, conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național; obligarea pârâtei la acordarea sporului de vechime datorat în cuantum de 25% începând din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 și conform art. 40 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii2005 - 2006 nr. 2001/2005, sumă actualizată cu coeficienții ratei inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la data efectuării plății. De asemenea, solicită obligarea pârâtei să consemneze în carnetul de muncă sporul de vechime solicitat prin prezenta acțiune precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este angajata pârâtei, conform contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. - din 10.10.2001 la Inspectoratul Teritorial d e Muncă La data de 02.12.2008 a primit de la pârâtă înștiințarea nr. 340 din 02.12.2008, prin care i s-a comunicat faptul că începând cu data de 23.12.2008 va înceta contractul de muncă încheiat de reclamantă cu pârâta "datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte și a crizei economice mondiale".

Această concediere este nulă deoarece măsura concedierii nu este motivată în fapt.

Angajatorul a invocat ca motiv al concedierii "transformările tehnologice", fără a se arătat despre ce transformări tehnologice care determină concedierea reclamantei este vorba. La fel, se vorbește despre o lipsă " de contracte", dar nu este indicat numărul de contracte încheiate de pârâtă anterior concedierii, pentru a se face o comparație cu numărul contractelor care nu mai justificau menținerea contractului de muncă al reclamantei. Cât privește existența "crizei economice mondiale", invocarea acesteia nu are legătură cu menținerea sau nu a contractului de muncă, decât în măsură în care societatea pârâtă dovedește că a fost afectată din punct de vedere economic de această criză, prin scăderea profitului, a crizei de afaceri, prin reducerea producției, etc. Or, pârâta nu a indicat nici o cifră în acest sens.

A arătat că măsura concedierii este nelegală, deoarece nu s-au respectat dispozițiile art.68 alin.1 Codul Muncii care prevede obligativitatea angajatorului de a parcurge o anumită procedură prealabilă, obligatorie în cazul în care are peste 30 de angajați și de a se consulta cu reprezentanții salariaților.

Pârâta avea un număr de 41 angajați la data de 01.12.2008, iar de la această dată, societatea pârâtă a dispus concedierea tuturor acestor angajați, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 68 alin. 1 lit. a din Codul muncii. De asemenea, pârâta nu a respectat dispozițiile art. 70 din Codul muncii, respectiv nu a comunicat o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. 2 Inspectoratului Teritorial d e Muncă și Agenției Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă. Conform înștiințării comunicate de pârâtă, durata preavizului este de 15 zile lucrătoare, respectiv din 2 decembrie până în 23 decembrie 2008. Or, potrivit art. 74 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, durata preavizului este de 20 de zile lucrătoare.

Nelegalitatea concedierii atrage repunerea părților în situația anterioară concedierii potrivit art. 78 din Codul muncii. În măsura în care se reține legalitatea concedierii reclamantei, aceasta are dreptul la acordarea către reclamantă a unui salariu lunar, conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010. Reclamanta are dreptul la acordarea sporului de vechime datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și conform art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 nr. 2001/2005.

În drept, a mai invocat dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c), art. 68 alin. 1, 69, 70, 78 din Codul muncii, art. 41 alin. 3 lit. d, art. 74 alin. 2 și 78 din CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 și art. 40 alin. 3 lit. d din CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, a arătat că în cazul reclamantei concedierea întemeiată pe dispozițiile art. 65 alin. 1 raportat la art. 68 Codul muncii este egală și temeinică. Lipsa de contracte pentru o societate care lucrează exclusiv pe bază de contracte de lohn, deci în baza unor comenzi ferme cum este cazul societății pârâte, reprezintă un imperativ major pentru funcționarea societății.

Lipsa de contracte a fost adusă la cunoștința tuturor salariaților urmare a Notificării din data de 27.10.2008, adresată de SC DI, din Italia, principalul client care asigură comenzile. Astfel, starea de fapt a societății a fost cunoscută salariaților încă din data de 28.10.2008, când au început consultările cu reprezentanții salariaților. Înscrisul intitulat "referat" înregistrat sub nr. 307 din 28.10.2008 cât și "Intenția de concediere colectivă" înregistrată sub nr. 308/28.10.2008 cuprind pe larg toate aspectele legate de starea societății.

Concedierea este generată de rațiuni economice în contextul în care principalul furnizor de comenzi DI din Italia i-a notificat că este în imposibilitate de a mai da de lucru. Decizia de concediere îndeplinește toate condițiile de legalitate prevăzute imperativ de legislația în vigoare, respectiv: motivele care determină concedierea și care au fost expuse ca fiind lipsa comenzilor, transformările tehnologice și criza economică mondială, durata preavizului, care așa cum se menționează în înștiințarea de concediere este cuprinsă în intervalul 28.11.2008 - 23.12.2008, măsurile privind atenuarea consecințelor concedierii, respective au fost făcute plăți compensatorii și toate persoanele concediate au fost trimise în șomaj.

Referitor la pretinsa nelegalitate a măsurii concedierii prin prisma dispozițiilor art. 68, art. 69 Codul muncii, apreciază că nici această critică nu subzistă. Aceasta deoarece societatea a făcut o concediere colectivă la data de 23.12.2008, însă sub acest aspect, au fost respectate în totalitatea lor etapele concedierii colective reglementate de art. 69 și urm. Codul muncii. Prin "Intenția de concediere colectivă" înregistrată sub nr. 38 din 28.10.2008 emisă de societate, au fost informați toți salariații asupra faptului că activitatea firmei urmează a fi restrânsă precum și asupra factorilor care determină această măsură, respectiv lipsa de comenzi, ca urmare a refuzului beneficiarilor externi de a plăti un preț mai mare pentru manoperă, preț impus de creșterile salariale accentuate la nivel național, existența unor clienți neîncasați insolvabili și criza mondială. S-a comunicat și faptul că în perioada 28.10.2008 - 28.11.2008, vor avea loc consultări cu reprezentantul societății pentru găsirea unor soluții de evitare a concedierii. Acest lucru s-a și întâmplat iar concluzia salariaților în urma consultărilor a fost ferm exprimată prin adresa reprezentantei acestora înregistrată la societate sub nr. 323 din 19.11.2008, prin care se solicită acordarea unei compensări ca urmare a concedierii colective ce va avea loc la data de 23.12.2008, de unde se deduce clar că salariații au acceptat măsura concedierii colective.

Rezultatul final al consultărilor cu salariații este consemnat în adresa nr. 324 din 24.11.2008, care a fost înregistrată și la Inspectoratul Teritorial d e Muncă A sub nr. 27679 din 24.11.2008. Salariații, prin reprezentanții lor, au ajuns la concluzia că societatea nu își poate continua activitatea întrucât clienții externi nu au mai încheiat contracte cu societatea și dat fiind că nici cu clienți interni nu s-au încheiat nici un fel de contracte, urmează să fie luată în mod absolut inevitabil măsura concedierii.

Pârâta a notificat atât Inspectoratul Teritorial d e Muncă A cât și A, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 711Codul muncii proiectul de concediere colectivă așa cum rezultă din adresele nr. 309 din 28.10.2008 înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă A sub nr. 27128/28.10.2008 și respectiv adresa cu nr.310/28.10.2008 înregistrată la. Contractul colectiv de muncă unic la nivel național are doar un caracter de recomandare câtă vreme contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost acceptat de către reprezentanții salariaților astfel că, în temeiul art. 969 Cod civil, el este obligatoriu.

Reintegrarea contestatoarei pe locul de muncă în condițiile date, nu este cu putință. Așa cum rezultă din notificarea adresată instituțiilor amintite, în situația în care societatea își va relua activitatea și va primi comenzi de lucru, angajații vor fi reangajați fără excepție, în prezent însă, acest lucru este cu neputință, deoarece societatea nu mai desfășoară nici un fel de activitate. Referitor la sporul de vechime pretins datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, arată că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, societatea acordă sporul de muncă în timpul nopții, sporul pentru orele suplimentare, iar salariul se renegociază cel puțin odată pe an în funcție de inflație și de valorile minime impuse de normele legale.

Cât privește sporul de vechime acesta în genere este menit să premieze pe de o parte vechimea în postul ocupat în unitate iar pe de altă parte fidelitatea salariatului față de actualul loc de muncă. Or, față de salariul negociat la angajare, în aprilie 2004, în sumă de 5.350.000 lei (conform contractului individual de muncă), rezultă cu evidentă că atât salariul lunar brut stabilit la angajare cât și majorările progresive de salariu acordate de societate în decursul timpului, au fost tocmai urmare a luării în considerare a experienței acumulate în profesie de către reclamantă, constituind modalitatea în care societatea a înțeles să recompenseze fidelitatea reclamantei față de locul de muncă.

Este de observat că încă de la început, de la momentul încheierii contractului individual de muncă, nu i s-a acordat reclamantei un salariu minim pe economie ci un salariu mult mai mare tocmai în considerarea vechimii în muncă. Astfel că, odată ce a fost de acord cu salariul negociat, potrivit art. 969 Cod civil, reclamanta nu mai poate pretinde acum un drept salarial suplimentar.

Reclamanta nu a mai susținut cererea referitoare la obligarea pârâtei la acordarea unui salariu lunar, conform art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, cerând respingerea acestei cereri, ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 696 din 23.04.2009, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată, și a dispus anularea concedierii reclamantei și reintegrarea acesteia.

De asemenea Tribunalul Arada mai pârâta la plata unor despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii și până la reintegrarea acesteia în muncă, la acordarea sporului de vechime în procent de 5% începând cu data de 24.12.2005, până în luna decembrie 2008, actualizat la rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei plăți și până la momentul efectuării plății, și la consemnarea sporului de vechime în carnetul de muncă al reclamantei.

Tribunalul Arada respins capătul de cerere privind acordarea unui salariu lunar reclamantei în baza art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Arada reținut următoarele:

Reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă, la data de 01.10.2001 - fila 8 dosar, pe perioadă nedeterminată în funcția de muncitor, după cum rezultă din copia contractului individual de muncă nr. - /10.10.2001, înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă A.

Părțile au convenit ca în cazul concedierii să i se acorde salariatului un preaviz de 15 zile "conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sau contractului colectiv de muncă ".

Reclamantei nu i-a fost întocmită o decizie de concediere, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 74 Codul Muncii, iar pârâta angajatoare a emis doar înștiințarea nr.340 /02.12.2008, comunicându-i că începând cu data de 23.12.2008, încetează contractul individual de muncă "datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte și a crizei economice mondiale", dar și cu mențiunea că această înștiințare constituie preaviz pentru perioada 28.11.2008 - 23.12.2008, în conformitate cu art. 73 alin. 1 din Codul muncii.

Referatul nr.307/28.10.2008 și înscrisul intitulat "Intenția de concediere colectivă" nr. 308/28.10.2009 cuprind pe larg toate aspectele legate de starea financiară și economică a societății, precum și propunerea disponibilizării a 44 de angajați. Intenția de concediere colectivă este semnată și de reprezentanta salariaților -, cuprinzând și mențiunea că în perioada 28.10.2008 - 28.11.2008 angajații urmează să facă propuneri cu privire la evitarea sau diminuarea numărului de salariați concediați. Prin adresa, înregistrată la ITM sub nr. 27679/24.11.2008, reprezentata salariaților a adus la cunoștința conducerii pârâtei faptul că nu a fost găsită nicio metodă pentru evitarea concedierii colective. Au fost notificați Inspectoratul Teritorial d e Muncă A și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A prin adresele nr. 309 și nr. 310/28.10.2008 cu privire la necesitatea disponibilizării a 44 de angajați. Durata preavizului la nivel de unitate, de minim 15 zile lucrătoare plătit, a fost de asemenea respectat, în condițiile în care art. 73 alin. 1 din Codul muncii stabilește că durata preavizului trebuie să fie de minim 15 zile.

Așadar, pârâta a respectat etapele premergătoare emiterii decizie ide concediere prevăzute de art. 68 - 711din Codul muncii. A omis să întocmească decizia de concediere conform dispozițiilor art. 74 Codul Muncii, care prevede în mor obligatoriu comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris, decizie ce trebuie să cuprindă următoarele elemente: motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.

Ori, art. 75 din același cod stabilește că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului. Astfel, în absența comunicării acesteia (și, evident, a întocmirii sale), concedierea nu putea să aibă ca efect încetarea contractului individual de muncă. Acordarea indemnizației de șomaj reclamantei cu începere de la 24.12.2008, după cu rezultă din adresa nr. 3086/01.04.2009 a AJOFM A nu înlătură consecințele nerespectării procedurii concedierii (în cazul de față a finalizării acesteia prin emiterea deciziei de concediere și a comunicării acesteia reclamantei), având în vedere dispozițiile art. 76 din Codul muncii ce prevăd sancționarea cu nulitatea absolută a concedierii dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.

Pretenția reclamantei de a i se acorda o despăgubire egală cu un salariu lunar, conform art.78 din CCM la nivel național este nejustificată, deoarece a beneficiat de un salariu net din luna anterioară disponibilizării, iar plata efectivă s-a făcut în 10.02.2009, fapt care rezultă din chiar tabelul semnat și de reclamantă (fila 39), iar reprezentanta reclamantei, nu a mai susținut acest capăt de cerere, punând concluzii de respingere a lipsei de obiect câtă vreme suma a fost încasată, fapt ce rezultă din tabelul nominal depus în probațiune și semnat de reclamantă.

Sporul de vechime solicitat de reclamantă pentru perioada decembrie 2005 - decembrie 2008, este întemeiat în condițiile în care art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006 prevede acordarea unui spor pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază, iar art. 3 alin. 1 lit. a stipulează producerea efectelor contractului colectiv de muncă la nivel național asupra tuturor salariaților încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt), în timp ce alin. 3 prevede că "În cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă la un nivel inferior înaintea contractelor la nivel superior, cele de la nivelurile inferioare se vor adapta contractelor colective de la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse ". Aceeași clauză referitoare la efectele contractului colectiv de muncă unic și raportul acestuia cu contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior se regăsesc în art. 3 alin. 1 lit. a și alin. 3 din Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006 înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 20.01/31.01.2005. Același CCM cuprinde la art. 40 alin. 3 lit. d aceeași prevedere referitoare la sporul de vechime în muncă de minimum 5% pentru 3 ani vechime și maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază. Art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii prevede că întinderea efectelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel național cuprinde toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

În consecință, contractul colectiv de muncă unic încheiat la nivel național are prevalență față de cel la nivelul unității angajatoare și este un drept salarial justificat, legal și cuvenit salariatului, fie chiar la limita minimă de 5 % solicitată, potrivit dispozițiilor legale și contractuale, conform art. 165 Codul Muncii.

Conform contractului individual de muncă, reclamanta s-a angajat în muncă la societatea pârâtă la data de 01.10.2001, astfel că a realizat vechime în muncă mai mare de 3 ani, fiind îndreptățită la acordarea unui procent mai mare, însă, instanța urmează a acorda sporului de vechime minim, de 5%, solicitat.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte acțiunea civilă și, în consecință:

În baza art. 74, 78 raportat la art. 76 Codul Muncii, va dispune anularea concedierii reclamantei din 23.12.2008, făcută în baza înștiințării nr.340/02.12.2008, urmând a dispune reintegrarea în muncă reclamantei pe postul deținut anterior, urmare a faptului că societatea pârâtă nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării activității la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și nici a faptului că s-ar afla în procedura de lichidare judiciară.

Va obliga pârâta la plata unor despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii și până la reintegrarea acesteia în muncă.

Urmează a respinge ca lipsit de obiect capătul de cerere privind acordarea unui salariu lunar reclamantei în baza art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la Nivel național pe anii 2007 - 2010.

În baza art. 41 alin. 2 lit. din CCM Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, raportat la dispozițiile art. 238 și 243 Codul Muncii, va obliga pârâta la acordarea sporului de vechime în procent de 5% începând cu data de 24.12.2005, retroactiv, înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 166 alin. 1 Codul Muncii, până în luna decembrie 2008, actualizat la rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei plăți și până la momentul efectuării plății.

În baza art. 40 alin. 2 lit. și Codul Muncii și a art. 164 din Legea nr. 19/2001, a pensiilor și art. 3 din Decretul nr. 92/1976, privind carnetul de muncă, va obliga societatea pârâtă să consemneze sporul de vechime în carnetul de muncă al reclamantei în vederea luării lui în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, prin care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei la rejudecare, iar în subsidiar modificarea în parte sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra nulității absolute a măsurii concedierii pe motiv că decizia de concediere nu a fost comunicată în scris fără a se pune în discuția părților această excepție, încălcându-se dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, creându-i-se o vătămare, prin încălcarea dreptului la apărare deoarece nu i s-a data posibilitatea de a face dovada comunicării deciziei de concediere.

Recurenta a mai arătat că instanța de fond a ajuns la o concluzie greșită că nu ar fii acordat sporul de vechime reclamantei, deoarece potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar "per a contrario", în cazul în care societatea are încheiat contract colectiv de muncă, se aplică cu prevalență acesta. Hotărârea recurată s-a criticat și sub aspectul faptului că în CCM la nivel de unitate nu se găsesc clauze inferioare contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, deoarece conform art. 41 alin. 1, 2 din CCM Unic la nivel național, părțile sunt de acord cu includerea unor sporuri în salariul de bază, iar sporurile se acordă doar acolo unde nu sunt cuprinse în salariul de bază.

S-a mai arătat că reclamanta a primit un salariu cu 95% mai mare decât salariul minim pe economie, tocmai în considerarea și a vechimii în muncă.

În drept au fost invocate dispozițiilor art. 304 ind. 1, 304 pct. 5 și 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

În susținerea cererii de recurs, recurenta a depus în copie mai multe înscrisuri.

Legal citată, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele conform art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată faptul că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în capitolul III - Salarizarea și alte drepturi salariale, nu s-a menționat faptul că sporul de vechime cuvenit angajaților conform CCM unica la nivel național. De asemenea nici în contractul individual de muncă al reclamantei nu este cuprins un astfel de acord. Rezultă deci, că recurenta pârâtă trebuia să aplice dispozițiile CCM unic la nivel național. Nu se poate reține apărarea recurentei cu privire la faptul că din moment ce s-a încheiat CCM la nivel de unitate, CCM unic la nivel național nu își găsește aplicabilitate, deoarece drepturile acordate de acesta din urmă nu pot să fie excluse printr-un CCM la un nivel inferior.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:

Instanța de fond a soluționat capătul de cerere privind anularea deciziei de concediere, prin admiterea excepției nulității deciziei atacate, pe motiv că aceasta nu a fost comunicată în termen legal reclamantei. Acest motiv de nulitate al deciziei de concediere, nu a fost invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fiind reținut de instanță din oficiu, care avea obligația să îl pună în discuția părților. Prin nepunerea în discuția părților al motivului de nulitate absolută reținut, a fost dreptul la apărare al recurentei pârâte, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută, în ceea ce privește soluția dată respectivului capăt de cerere, în condițiile art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.

Astfel prin nepunerea în discuția părților a excepției nulității invocate din oficiu, s-a adus o vătămare pârâtei recurente, care a fost în imposibilitatea de a prezenta dovada comunicării deciziei de concediere, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, cu privire la soluția dată acestui petit.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă Export-Import împotriva sentinței civile nr. 696/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, va casa parțial sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației împotriva deciziei de concediere, reintegrarea pe funcția deținută și plata despăgubirilor.

De asemenea Curtea va menține sentința în ceea ce privește petitul privind acordarea unui salariu, plata sporului de vechime și consemnarea în carnetul de muncă.

În temeiul art. 3125 Cod procedură civilă, instanța de fond va soluționa cauza având în vede înscrisurile depuse recurentă cu privire la comunicarea deciziei de concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Export-Import împotriva sentinței civile nr. 696/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Casează parțial sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației și reintegrarea.

Menține sentința în ceea ce privește petitul privind acordarea unui salariu, plata sporului de vechime și consemnarea în carnetul de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 08.01.2010

Tehnored / 08.01.2010/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Arad

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1702/2009. Curtea de Apel Timisoara