Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1716/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1716
Ședința publică din data de 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, (), și, toți cu domiciliul ales la Primăria cu sediul în comuna, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1287 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul Local al comunei cu sediul în comuna, județul P și Primarul comunei cu sediul în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenții-reclamanți domnul, potrivit împuternicirii depusă la dosar, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimații-pârâți Consiliul Local și Primarul comunei.
Reprezentant, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentant, pentru recurenții-reclamanți, având cuvântul solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, iar, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a fi obligați pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând "indemnizația de dispozitiv" lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, față de împrejurarea că alți salariați primesc aceste drepturi bănești, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1430/20.07.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care o depune ca practică judiciară la dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Comunei și Primarul Comunei, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 09.04.2006 și în continuare; obligarea primarului pârât să dispună compartimentului din subordine, consemnarea în carnetele de muncă ale salariaților a acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai Primăriei com., iar indemnizația de dispozitiv a fost reglementată de Legea nr. 138/1999.
Au mai arătat reclamanții, că prin Ordinul nr.496/2003 al Administrației și Internelor la pct.9.2 s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, la pct.31.1 arătându-se că prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual al
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au arătat că cerințele reclamanților sunt întemeiate, aceste indemnizații neputând fi plătite până în prezent întrucât nu au fost cuprinse în bugetul anului 2008.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1287 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții " cadrele militare in activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară și de gradație, respectiv din salariul de bază".
A mai reținut instanța de fond, că Ordinul la care reclamanții fac referire este un act juridic cu forță inferioară legii, neputând adăuga la aceasta, iar prevederile referitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv pot fi acordate doar persoanelor prevăzute în mod expres si limitativ de Legea 138/1999.
A apreciat instanța de fond, că atât timp cât categoriile de personal ce pot beneficia de indemnizație de dispozitiv sunt limitativ stabilite, nu pot fi invocate dispozițiile art.14 din OG 192/2002, in sensul încadrării acestei indemnizații in categoria " alte drepturi".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât instanța de fond a interpretat eronat prevederile Legii nr. 138/1999, ale Ordinului MAI 496/2003, cât și ale OUG nr. 63/2003.
Astfel, recurenții au arătat că Ordinul nr. 496/2003 emis de MAI prevede la punctul 9.2 că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniile administrației publice, iar la punctul 31.1 se arată că prin personal civil se înțeleg funcționarii publici și personalul Ministerului Administrației și Internelor.
Recurenții au coroborat aceste dispoziții cu cele ale Legii nr. 138/1999, care prevăd indemnizația de dispozitiv pentru cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili.
Aceeași recurenți au învederat că sporul de dispozitiv se acordă personalului din administrația publică, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare conform prevederilor punctului 9.2 din Ordinul MAI 496/2003.
Consideră recurenții că instanța de fond nu a interpretat temeinic și legal noțiunea de dispozitiv care presupune faptul că angajații trebuie să fie pregătiți să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii, la solicitarea conducătorului unității sau instituției publice pentru rezolvarea problemelor cu caracter urgent.
Mai mult decât atât, recurenții se consideră discriminați față de restul salariaților MAI, inclusiv militari.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Legal citat intimatul a depus întâmpinare la recurs, arătând că este de acord cu pretențiile recurenților.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și personalul civil din aceste instituții, beneficiază de indemnizație de dispozitiv lunară și de gradație la salariul de bază cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili din cadrul instituțiilor militare.
Ordinul MAI nr. 496/2003 care acordă indemnizația de dispozitiv și personalului civil din domeniul administrației publice adaugă la prevederile Legii nr. 138/1999, fiind un act juridic cu forță inferioară legii. Pentru acest considerent, în mod corect tribunalul a reținut că indemnizația de dispozitiv poate fi acordată numai persoanelor prevăzute în mod expres și limitativ de Legea nr. 138/1999. Ca atare, indemnizația de dispozitiv nu se înscrie în categoria "alte drepturi" prev. de art. 14 din OG nr. 192/2002.
Nici susținerile recurenților că au fost discriminați față de categoria militarilor nu poate fi reținută având în vedere că acestea sunt categorii profesionale distincte.
Față de aceste considerente, văzând și disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă urmează să respingă ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, toți cu domiciliul ales la Primăria, cu sediul în comuna, sat, județul P, împotriva sentinței civile nr.1287 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei, cu sediul în comuna, județul P, Primarul Comunei, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored /
18 ex./09.10.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond- -;
-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Emis 16 comunicări/13.10.2009
Grefier,
1. ,
2. ,
3. ,
4. ,
5. ,
6. ,
7. ,
8. ,
9. ,
10. ,
11. ,
12. ,
13. ,
14. ,
15. Consiliul Local al Comunei,
16. Primarul Comunei,
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian