Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1720/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1720
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, Primăria prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1149/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T și pârâții intimați Școala cu clasele I-VIII și Școala cu clasele I-VIII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
Prin sentința civilă nr. 1149/10.04.2009, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, împotriva pârâților pârâții Școala cu clasele I-VIII, Școala cu clasele I-VIII, Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local și Primăria prin Primar, a obligat pârâtele - unități de învățământ la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada 2005 - 2008, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:
Susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Raportat la considerentele deja expuse, referitoare la forța obligatorie a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați instanța apreciază că acțiunea promovată este întemeiată, în ciuda faptului că Legea nr. 128/1997 nu prevede dreptul la prima de vacanță, acesta putând fi recunoscut direct în baza convenției adoptate în temeiul Legii nr. 130/1996.De asemenea, apare irelevant faptul că, contrar susținerilor reclamanților, OUG nr. 146/2007 nu îi vizează, privind doar categoriile de personal enumerate în art. 1 alin. 2, între care nu se regăsesc și cadrele didactice ori alți angajați din învățământ.
În schimb, instanța constată că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, instanța constata ca, contractul colectiv de munca încheiat intre partenerii sociali, nu definește noțiunea de "din venituri proprii", fapt ce duce la concluzia ca, conducătorii acestor instituții, trebuiau sa prevadă aceste cheltuieli cu personalul din subordine in bugetul de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de învățământ parate.
Si aceasta, pentru ca extragerea unei soluții contrare (ca aceea pe care tinde la o acredita pârâții) este obstaculata de art.243 apartenent Codului Muncii si cu precădere de art.30 din Legea nr.130/1999, a căror formulare si nesusceptibila de interpretări diferite ori speculații, trimite îndeajuns de tranșant la concluzia ca, executarea contractului colectiv se privește a fi obligatorie pentru părți si, mai apoi, ca neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, atrage, inexorabil, răspunderea pârâților, abstracție făcând de norma constituționala circumscrisa alin. 5 apartenent art.41 din Constituție, chemat sa garanteze caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
Ceea ce, așa cum constant a statuat doctrina reputata in materie ( - Tratatul de dreptul muncii 590) si ulterior, tot constant, a confirmat Jurisprudența, îngăduie a se conchide si ca existenta sau inexistenta resurselor financiare, nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute in contractul colectiv de munca, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Într-adevăr, se poate constata că, potrivit art.1 alin. 1 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt persoane juridice, iar art. 3 din același act stabilește că acestea au propria lor activitate financiar-contabilă, iar directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite. Rezultă, așadar, că sunt persoane juridice și își gestionează autonom veniturile, obținute, conform art. 16 din același act normativ, din surse diferite, respectiv, "din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".
În art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice".
Același tribunal apreciind, prin observarea exacta si riguroasa a exigentelor art. XIII apartenent OUG nr.32/2001, aprobata prin Legea nr.374/2001, ca cea din urma norma legala legitimează pasiv chemarea in judecata si a pârâților de rând 4 si 5 (pentru opozabilitate) găsește neîntemeiat incidentul procedural invocat în apărare de către subiecții procesuali pasivii in discuție, care si-au repudiat calitatea procesuala, context in care cei din urma vor rămâne împrocesuați, pentru opozabilitate.
Va fi admisă acțiunea, în sensul că va fi obligata pârâții de 1,2 și 3 - unități de învățământ să calculeze și să achite reclamanților, primele de vacanță aferente ultimilor trei ani de la data introducerii acțiunii, respectiv, în funcție de perioada în care acestea au avut raporturi de muncă cu pârâții, având în vedere faptul că nu fiecare dintre aceștia au fost angajații la unitatea de învățământ pârâtă în întreaga perioadă indicată în acțiune, pentru care se solicită plata sumelor.
În aplicarea art. 161 alin. 4 Codul muncii, se va dispune obligarea pârâtei la plata sumelor astfel datorate reclamanților, actualizate cu rata inflației de la data nașterii fiecărui drept și până la data plății efective, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor ce face obiect al acțiunii.
Împotriva sentinței susmenționate au declarat recurs pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, Primăria prin Primar.
În motivarea recursului, pârâta Școala cu clasele I-VIII, a arătat că în mod greșit instanța de fond, deși a admis in totalitate acțiunea, în dispozitivul sentinței a obligat doar pârâtele - unități de învățământ - la plata primelor de concediu solicitate.
S-a mai arătat și faptul că reclamanții - membrii de sindicat - au invocat in susținerea pretențiilor contractul colectiv de muncă la nivel de ramura de învățământ, potrivit căruia drepturile salariale in discuție se plătesc din veniturile proprii ale unităților de învățământ, astfel că in cauză sunt analizate alte resurse financiare decât cele provenite de la bugetul de stat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva aceleiași hotărâri au declarat recurs pârâții Consiliul Local și Primăria prin Primar, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea este criticată pentru nelegalitate, arătându-se că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 59 alin. 3 și 4 din contractele colective de muncă unice la nivel național pe perioada 2003 - 2007, în sensul că nu s-au avut în vedere împrejurările din care rezultă că unitățile de învățământ care nu desfășoară activități de a spori venituri proprii nu pot fi beneficiare a drepturilor solicitate de către salariații lor.
Reclamantul prin notele de ședințe s-a opus admiterii recursurilor pe care le-a apreciat ca nefondate, reiterând aspectele privind temeinicia pretențiilor care au fost prezentate și examinate la instanța de fond.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivele de recurs invocate de pârâta recurentă Școala cu clasele I-VIII sunt neîntemeiate, întrucât dispozițiile art. XII din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, prevăd că începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. De asemenea art. 167 din Legea învățământului nr. 85/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. "alte surse", din acest ultim articol, coroborată cu art. 37 lit. G, din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003 - 2004, ce a fost prelungit până în anul 2007, stabilesc obligația pentru unitățile de învățământ și consiliile locale de care aparțin, de a acorda primele de vacanță din fonduri proprii, trebuind astfel depuse diligențe pentru a obține fonduri proprii, iar obligația de a repartiza aceste fonduri pentru plata drepturilor ce se cuvin personalului din învățământ, derivând din art. 39 și 40 din HG nr. 2192/2004 prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială.
Recursul declarat de către pârâții Consiliul Local și Primăria prin Primar este neîntemeiat având în vedere considerentele expuse mai sus referitoare la forța obligatorie a contractului colectiv de muncă unic la nivel național, precum și a contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ - legea părților, astfel că cele invocate de către pârâții recurenți nu au temei legal, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale reținute.
În considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, Primăria prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1149/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Local, Primăria prin Primar împotriva sentinței civile nr. 1149/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.12. 2009
Tehnored./ 21.12. 2009/2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul Timiș
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
