Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1744/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1744
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva Sentinței Civile nr. 621/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, Boasă, și și pârâții intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, cauza este oprită spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 621/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, Boasă, și,in contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-Sși și-n consecință au fost obligați pârâții să plătească pentru fiecare reclamant o despăgubire în cuantum echivalent cu primele acordate în anul 2008 către magistrații/grefierii detașați în cadrul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data acordării primelor către personalul detașat în cadrul și până la data plății efective. Prin aceeași hotărâre judecătorească,s-a respins cererea privind obligarea pârâților la plata pentru reclamanți dobânda legală la sumele solicitate potrivit nr.OG9/2000.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul CSa reținut in esență că,după cum rezultă din probele cu înscrisuri administrate în cauză și din susținerile reclamanților, necontestate de către pârâte, atât Ministerul Justiției, cât și Consiliul Superior al Magistraturii, au plătit, în cursul anului 2008, un număr de diverse drepturi salariale cu caracter ocazional (prime) atât magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, cât și grefierilor, consilierilor, dactilografelor, șoferilor.
Se constată că a plătit asemenea drepturi numai magistraților și grefierilor, iar Ministerul Justiției și celorlalte categorii de personal de specialitate, auxiliar și conex.
Drepturile bănești (primele) plătite în cursul anului 2008 angajaților au fost acordate atât cu ocazia Zilei Justiției - decizia nr.87/2008, în cuantum de 450 lei, aceiași sumă s-a plătit și cu ocazia Zilei Copilului, în baza deciziei nr.85/2008. Suma de 450 lei s-au plătit ca și premiu de C, conform deciziei nr.141/2008, iar pentru Paști s-a plătit suma de 150 lei în baza deciziei nr.58/2008. Totuși se reține că aceste sume au fost achitate diferențiat.
Prin urmare, în lipsa unor probe care să ateste că personalului din structurile, care nu are calitate de magistrat și grefier, li s-au plătit asemenea stimulente, aceluiași personal din structura instanțelor nu i se pot plăti, în caz de admitere a acțiunii, decât despăgubirile egale cu valoarea plăților făcute prin echivalent din structurile Ministerului Justiției.
Tribunalul a mai reținut că personalul Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției are o poziție similară, dacă nu echivalentă, cu personalul instanțelor judecătorești, în ceea ce privește: nivelul studiilor, calificarea, importanța și gradul de dificultate al activității profesionale.
Eventualele susțineri ale pârâților în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de premii, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților și grefierilor de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 (art.5 alin.4 din Codul muncii ), dar care produc efectele unei discriminări directe.
In continuare,judecătorii fondului au arătat că noțiunea de discriminare ar include in sfera sa și cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal și au redat conținutul art.5 din Codul muncii, care spune că,în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă discriminarea directă, cât și cea indirectă. Au reținut că art.26 din pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Tot astfel,s-a mai reținut că,potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind protecția drepturilor omului și libertăților fondamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia publică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Pornind de la principiile consacrate prin normele legale mai sus citate,Tribunalul a conchis că,in speță, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.25 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Există, într-adevăr, persoane aflate în poziții comparabile - reclamanții și salariații Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii; între aceștia nu există egalitate, cauza diferențierii fiind tratamentul aparent inegal; acest tratament inegal nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt necesare și adecvate.
Astfel,cele două categorii de salariați, cei ai și MJ,care au beneficiat de plata unor stimulente și salariații celorlalte instanțe Între cele două categorii de salariați se constată existența unui tratament diferențiat și aceasta în pofida prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, ce garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, totodată și în pofida dispozițiile art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
Este de notorietate că din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești.
Așadar diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.În plus, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității.
Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
În baza art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr.48/2002, nr.OG77/2003 și Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanțe, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
In fine, s-a mai reținut că,potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație. Însă, în măsura în care operează actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, conform nr.OG9/2000, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogățire fără justă cauză.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs in termenul legal pârâtul Ministerul Justiției, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 26.07.2009, solicitând modificarea sentinței recurate, solicitând in principal casarea sentinței supusă reformării,iar in subsidiar,modificarea ei,in sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtului, care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă. Curtea reține că acestea s-au referit mai întâi la lipsa de temei legal pentru a proceda la acordarea primelor in litigiu,invocând conținutul Deciziilor nr. 818/2008, nr.819 /2008,nr. 820/2008,cu precizarea că in mod abuziv au fost acordate drepturi bănești reclamanților prin norme create pe cale judiciară, cu adoptarea unui înțeles al OUG nr. 137/2000 care a fost declarat neconstituțional. Aceasta in condițiile in care,prin decizia 1324/04.12.2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pârâtul mai învederează instanței de recurs și faptul că nu are calitate procesuală pasivă,cu argumentul că pretinsa discriminare nu se datorează ministerului d e resort,iar acțiunea ar trebui soluționată in contradictoriu cu autoritatea ori instituția care a realizat pretinsa discriminare. Faptul că Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,care este ordonator de credite separat, ce administrează un buget distinct, ar fi acordat in mai multe rânduri in anul 2008,din anumite fonduri asupra cărora dispune, constituite cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege,premii,ajutoare sau recompense personalului din aparatul propriu și instituțiilor din subordine nu semnifică plasarea într-o situație discriminatorie a reclamanților.
In fine,sentința de fond a fost criticată și sub aspectul interpretării și aplicării greșite a normelor legale in materie de discriminare,in condițiile in care,in speța de față,magistrații reclamanți sunt comparați cu personalul care își desfășoară activitatea in cadrul altor instituții care au calitatea de ordonatori de credite,anume Consiliul Superior al Magistraturii,Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.
Intimații nu s-au prezentat in instanță și nu au depus întâmpinare,cu toate că au fost citați cu această mențiune in cursul procesului.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând motivele de recurs ale pârâtului,precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1,art. 304 pct.9 și art. 312 alin.1 /pr.civ. Curtea constată că acesta este întemeiat,cu următoarele argumente:
În primul rând,Curtea va înlătura argumentele pârâtului,potrivit cărora pretențiile reclamanților exced atribuțiilor puterii judecătorești,pentru simplul motiv că,in principiu,rolul instanței de judecată nu este acela de a se subroga legiuitorului, prin acordarea unor drepturi salariale, ci de a constata discriminarea și de a acorda despăgubiri pentru încălcarea principiului în discuție, acordând eficiență practică prevederilor art. 27 din OG nr. 137/2000.
In speță insă,reclamanții,magistrați și personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului C S au justificat pretinsa discriminare întemeiată pe prevederile art. 21 din OG nr. 137/2000,pe faptul că,deși se află intr-o situație comparabilă cu cea a salariaților Consiliului Superior al Magistraturii,nu au beneficiat de drepturile salariale achitate sub forma unor prime achitate celor din urmă prin decizii ale Președintelui.
Ori,fără a trata in mod distinct chestiunea legitimării procesuale a ministerului d e resort, deoarece această problemă este strâns legată de fondul litigiului dintre părți,fiind aplicabile prevederile art. 137 /pr. Civ.,așa cum in mod corect au statuat judecătorii fondului, Curtea observă că potrivit art. 4 și art. 7 din HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta este ordonator principal de credite, rolul său fiind de a pune la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului fondurile necesare în vederea desfășurării activități. Aceeași atribuție este evidențiată in art. 59 din Legea nr. 317/2004, ce prevede că bugetul pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de către Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Pe de altă parte,în ceea ce privește finanțarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanța de recurs constată că art. 59 din legea 317/2004,privind, dispune că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale instituției se asigură de labugetul de stat, iar președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general.
In strânsă legătură cu dispozițiile legale mai sus reproduse,instanța de recurs consideră că in aprecierea asupra incidenței in speță a prevederilor OG 137/2000, Tribunalul putea și trebuia să observe că reclamanții nu se află in situații comparabile cu salariații sub aspectul modului de repartizare a fondurile bănești pentru stimulare și premiere, pentru simplul motiv ca resursele financiare sunt gestionate de ordonatori principali de credite diferiți. Altfel spus, acordarea de stimulente de către Consiliul Superior al Magistraturii angajaților din aparatul propriu, nu este discriminatoriu decât față de personalul pentru care acesta este ordonator principal de credite, nu și față de alte persoane, față de care nu are autoritate financiară.
Mai mult de atât, nu se poate sancționa un angajator, pentru actele de discriminare săvârșite de către un altul, acte care nu afectează decât proprii angajați, context in care,legitimarea procesual pasivă a Ministerului Justiției este cel puțin discutabilă.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă, considerând că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 21 alin.1 din OG nr. 137/2000,Curtea va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva Sentinței Civile nr. 621/2009 pronunțată de Tribunalul C-S în Dosarul nr-.
Modifică parțial sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /06.01. 2010
Tehnored / /2009/2 ex
Prima instanță: și
Tribunalul C-S
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
