Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1763/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 7700/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1763R
Ședința publică de la 20 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.2526 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2526/19.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta și a respins acțiunea împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins, ca nefondata, acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În considerente a reținut că pe fond, acțiunea este nefondată deoarece nu se poate vorbi în cazul reclamanților de discriminare directă sau indirectă potrivit nr.OG 137/2000, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare pentru că, așa s-a statuat și de Curtea Constituțională prin decizii "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.
Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri de indemnizații și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă".
Tot Curtea Constituțională statuează în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marks împotriva Belgiei 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale sau analoge, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Și nu în ultimul rând, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 9/- a decis că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe calea judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul a respins ca nefondată acțiunea reclamanților privind corectarea drepturilor salariale ale controlorilor financiari cât și a celorlalte drepturi salariale solicitate.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenții, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului s-a arătat că potrivit art. 261 alin. 5 din pr. civ. hotărârea, trebuie să cuprindă motive de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În cauza dedusă judecații, sentința civila nr. 2526 din 19 septembrie 2008, pronunțata de Tribunalul Teleorman nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici motivele pentru care s-a înlăturat cererea recurenților.
Astfel, instanța de fond a menționat în sentința civila că pe fond acțiunea este nefondată deoarece nu se poate vorbi în cazul reclamanților de discriminare directă sau indirectă potrivit OG nr. 137/2000, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare pentru că așa cum a statuat Curtea Constituționala prin decizii diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariași din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanta și complexitatea diferitelor funcții.
Reținerea instanței este corectă însă aceasta nu ține cont de faptul că în cauza dedusă judecații, diferențierea indemnizațiilor s-a făcut între aceleași funcții (controlori financiari) care au aceiași importanță și desfășoară activități de aceiași complexitate, așa cum recurenți arătat în cererea de chemare în judecată, pretenție necontestata de Curtea de Conturi prin întâmpinarea depusă la dosar.
De asemenea instanța de fond a afirmat că legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri de indemnizații și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se adresează
În cauza dedusa judecații diferențierea indemnizațiilor s-a făcut în cadrul aceleiași categorii de personal, respectiv în cadrul categoriei controlorilor financiari, angajați ai aceleiași instituții - Curtea de Conturi - având aceleași atribuțiuni de serviciu și aceleași incompatibilități.
Cu toate că instanța, în motivarea sentinței, a afirmat că tot Curtea Constituțională statuează în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marks împotriva Belgiei 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplica doar situațiilor egale sau analoge aceasta omite să constate, așa cum recurenți au solicitat prin cererea de chemare în judecată că, în cauza dedusă judecații, atât controlorii financiari din cadrul camerelor de conturi județene cât și cei din cadrul Camerei de Conturi B se află în situații similare (analoge) fiind egali atât din punctul de vedere al complexității muncii cât și al atribuțiunilor de serviciu.
În fine, instanța arătat că prin Decizia nr. 819/03.07.2008, Curtea Constituționala a decis că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte normative.
În legătura cu acesta solicită instanței să rețină că în calitate de reclamanți nu au cerut instanței să anuleze niciun act normativ și nici să înlocuiască normele existente OUG nr.160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, Legea nr. 711/2001 pentru aprobarea OUG nr. 160/2000, OUG nr. 29/2002, OUG nr. 98/2002, OUG nr. 186/2002, aprobata prin Legea nr. 195/2003, Legea nr. 233/2006, OG nr. 27/2007 aprobata cu modificări prin Legea nr. 219/2007 și OG nr. 14/2008 cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele prezentate recurenți solicită instanței să constate că sentința civila nr. 2526/19 septembrie 2008 nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, și nici cele pentru care s-a înlăturat cererea recurenților.
Pentru aceste motive recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 2526/19 septembrie 2008 Tribunalului Teleorman și pe fond admiterea acțiunii respective, obligarea Curții de Conturi a României să corecteze încadrările salariale ale controlorilor financiari pe perioada martie 2005 - februarie 2008 și în continuare, la nivelul indemnizațiilor lunare stabilite ca urmare a produsului dintre coeficientul de multiplicare prevăzut pentru controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi B și valoarea de sectorială în conformitate cu art. 2 alin.2 din OUG nr. 1 ( rectificarea corespunzătoare a înregistrărilor din carnetul de muncă eliminând pe această cale discriminarea creată; obligarea Curții de Conturi a României la plata despăgubirilor cuvenite, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, despăgubiri concretizate în diferențele dintre indemnizațiile legale cuvenite, calculate în funcție de coeficientul de multiplicare prevăzut pentru controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi B și indemnizațiile primite pentru perioada martie 2005 - februarie 2008, actualizate cu indicii prețurilor de consum (inflație) de la data când trebuiau efectuate plățile până la data plații acestor drepturi, așa cum rezulta din anexa 1 la cererea de chemare în judecata, obligarea Curții de Conturi a României la plata despăgubirilor cuvenite, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, despăgubiri concretizate în diferențele dintre premiile anuale legal cuvenite și premiul acordat pentru anii 2006 și 2007, actualizate cu indicii prețurilor de consum (inflație) de la data când trebuiau efectuate plățile până la data plații acestor drepturi, potrivit anexei la cererea de chemare în judecată.
Intimata nu a formulat intampinare, iar in recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenti, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamanții-recurenti sunt salariați ai CURȚII DE CONTURI, ocupând funcția de controlori financiari, aspect care rezulta din copiile carnetelor de munca depuse la dosar.
Drepturile salariale ale personalului din cadrul Curtii de Conturi formeaza obiectul unor reglementari speciale.
Curtea nu poate retine incidenta in cauza a motivului de recurs prevazut de art.304 pct.7 Cod procedura civila, in sensul ca hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanta de fond a analizat situatia dedusa judecatii si a motivat solutia pronuntata asa cum rezulta din considerentele hotararii atacate, constatand ca nu se poate vorbi în cazul reclamanților de discriminare directă sau indirectă potrivit nr.OG 137/2000, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare si ca in cauza sunt aplicabile deciziile obligatorii ale Curtii Constituționale, potrivit carora "diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții, iar instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe calea judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Aplicarea unui alt coeficient de multiplicare, respectiv cel prevăzut pentru controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi B, unor alti salariati, care nu se incadreaza in limitele nrmei legale invocate, presupune tocmai refuzul aplicarii actului normativ ce reglementeaza salarizarea recurentilor și înlocuirea sa cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Chiar daca reclamantii indeplinesc aceeasi functie, respectiv controlori financiari, Curtea constata ca acestia nu se regasesc in situatii analoge cu cei din cadrul Camerei de Conturi B, avand in vedere complexitatea si volumul diferit de munca, determinate tocmai de realitatile diferite cu care acestia din urma se confrunta, in capitala regasindu-se majoritatea institutiilor publice al caror control cade in competenta Curtii de Conturi.
Tocmai de aceea, potrivit art.1 alin.2 din OG 14/20008, alarizarea și celelalte drepturi ale controlorilor financiari se stabilesc ținându-se seama de rolul, importanța și răspunderea ce revin acestora în cadrul organului suprem de control financiar, de complexitatea și riscurile funcției și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal.
In fapt se invoca existenta unei disriminari create de insasi legislatia aplicabila diverselor categorii de personal salariat.
In temeiul art.2 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Interzicerea discriminarii pe baza unor criterii asemanatoare este stabilita si prin art.5 din Codul Muncii.
Principiul egalitatii intre persoane si obligatia de a nu discrimina se aplica, potrivit art.1 alin 3 OG 137/2000, persoanelor aflate în situații comparabile.
Reclamantii invoca faptul ca au fost discriminati in raport de controlorii financiari din cadrul Camerei de Conturi.
Dar, avand in vedere prevederile OG 137/2000, nu orice diferenta de tratament este echivalenta discriminarii, aceasta presupunand persoane aflate in situatii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.
Din cuprisul reglementarilor invocate, instanta nu poate retine sustinerile recurentilor-reclamantilor in sensul ca au aceleasi atributii, deoarece ceea ce diferentiaza cele doua categorii este tocmai volumul si complexitatea acestor atributii.
In acest sens, nu se poate reține întrunirea elementului de analogie, sau comparabilitate între cele două categorii de controlori financiari, așa cum se invocă și în acțiune. Egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, legiuitorul este îndreptățit, în considerarea unor situații deosebite, să adopte prin legi speciale, reglementări diferite pentru anumite categorii socio-profesionale, iar tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii socio-profesionale, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări, în sensul interzis de art.16 al.1 din Constituție ci se justifică, obiectiv și rezonabil, prin situația diferită în care se află acele categorii de cetățeni.
Aplicarea aceluiasi coeficient de multiplicare nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care controlorii financiari nu desfășoară activitățile specifice personalului incadrat in Camera de Conturi B, nu poate pretinde în mod fundamentat că depune o muncăegalăcu cei care îndeplinesc și aceste sarcini suplimentare, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a reclamanților constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru o parte dinpersonal,deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertățilorfundamentalerecunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textul de lege considerat discriminator.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretențile reclamantilor de a li se acorda drepturile invocate, neprevăzute de lege în ceea ce ii privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
de considerentele de fapt si de drept expuse, Curtea, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declara de recurenții, împotriva sentinței civile nr.2526 din 19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./31.023.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Bianca Antoaneta Scrob, Carmen
