Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1824/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1824
Ședința publică din 20 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Primăria și Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 1094 pronunțată de Tribunalul Timiș la 2 aprilie 2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar, pârâta intimată Școala cu clasele I-VIII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reclamanta intimată a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 20 ianuarie 2009 sub nr. 622/30, reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, afiliat la Federația Sindicatelor din Învățământ, a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local, Primăria - Instituția Primarului solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate pe perioada 2005-2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea acțiunii arată că prin OUG nr. 146/2007 și Legea nr. 172/2008 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă, prime care au fost suspendate în perioada anilor 2001-2006; că prin art. 48 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 se stabilesc drepturile salariale de care beneficiază categoriile de personal didactic, personal didactic auxiliar și personal nedidactic; că art. 50 alin. 12 prevede că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă; că art. 37 litera g din contractul colectiv de muncă la nivelul județului T pe ramura învățământ stipulează dreptul la plata primelor de concediu.
In drept invocă dispozițiile art. 283 Codul Muncii, art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național 2007-2010, art. 37 litera g din contractul colectiv de muncă la nivelul județului T pe ramura învățământ, art. 48 și 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997.
Prin Sentința Civilă nr. 1094 pronunțată la 2 aprilie 2009 de Tribunalul Timiș a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat indicați în tabelul anexa în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII, Consiliul Local, Primăria - Instituția Primarului, au fost obligați pârâții la plata primelor de vacanta, cuvenite si neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada 2006-2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective. Au fost respinse ca prescrise pretențiile pentru anul 2005.
Pentru a pronunța această sentință,instanța a constatat că pretențiile reclamanților aferente anului 2005 sunt prescrise, art. 283 alin. 1 litera c Codul Muncii prevăzând un termen de 3 ani pentru acțiunile vizând drepturi bănești.
Pretențiile aferente anilor 2006-2008 au fost apreciate ca întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege.
A mai reținut instanța că existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), așa încât apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, instanța constata ca, contractul colectiv de munca încheiat intre partenerii sociali, nu definește noțiunea de "venituri proprii", fapt ce duce la concluzia ca, conducătorii acestor instituții, trebuiau sa prevadă aceste cheltuieli cu personalul din subordine in bugetul de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de invatamant parate. In concluzie,existenta sau inexistenta resurselor financiare, nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute in contractul colectiv de munca, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în art. 17 din Normele metodologice citate sunt stabilite distinct sursele de finanțare din care se alocă fondurile necesare pentru diferitele activități din cadrul unităților de învățământ, menționându-se, în alineatul 6, că "unitățile de învățământ pot obține venituri proprii din activități aducătoare de venit - cursuri și activități facultative solicitate de elevi, cursuri de educație permanentă, inclusiv formare profesională continuă, participarea la programe cu finanțare externă, participarea la realizarea unor programe comunitare de studii, cercetare, activități de servicii și producție, închirieri de spații temporar disponibile, taxe percepute conform legii (de școlarizare, pentru eliberarea unor documente școlare), alte venituri ale unității de învățământ, activități cultural-artistice, venituri din activitatea internatelor și cantinelor școlare și altele asemenea, precum și din donații, sponsorizări și contribuții ale comitetelor de părinți sau oferite de persoane fizice și juridice".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal pârâții Primăria și Consiliul Local, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursurile declarate solcită modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii față de ei a acțiunii.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arata ca nu au calitate procesuala pasivă, neavând competența de a plăti prime personalului didactic; că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, art. 37 litera g, primele de vacanță se achita din venituri proprii, iar în sarcina unității plătitoare instituie o facultate, nu o obligație; ca primele de vacanță nu se plătesc din fonduri alocate de la bugetul de stat, iar primarul nu are atribuții in privința plății primelor.
Reclamantul intimat a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Arata ca clauzele CCM sunt obligatorii si ca un drept câștigat de salariați, insă afectat de o condiție care nu se va îndeplini niciodată, face ca clauza să fie golită de conținut, ceea ce contravine legii.
In deliberare asupra recursurilor declarate in prezenta cauză,analizând motivele de recurs invocate cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct.9, art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1/pr.civ. instanța reține următoarele.
Asupra legitimării procesual pasive a Consiliului Local și Primarului pledează conținutul art. 39 și 40 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004, prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială. Altfel spus,repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului.
Asupra fondului acțiunii reclamanților, instanța observă că,așa cum corect a reținut instanța de fond,dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat in mod evident de art. art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007, in care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din contractul in discuție,norma contractuală mai sus citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Instanța nu va putea reține argumentele pârâților recurenți potrivit cărora reclamanților nu li se cuvin primele de concediu ce fac obiectul demersului judiciar supus astăzi analizei pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997 care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic,precum și că in speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Intr-adevăr in conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,insă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat in sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază,nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare,care nu sunt prevăzute de lege. Un argument in plus in sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de a beneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
In strânsă legătură cu cele mai sus menționate, instanța reține că,in lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze in vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora,clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă in art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă in cauză.
Din modul de redactare al clauzelor contractelor colective de muncă specifice învățământului rezultă, în mod clar, obligația de a se plăti prima de vacanță, deoarece art. 37 din aceste contracte colective de muncă prevede că " convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii.", iar nu că personalul să poată beneficia de astfel de premii dacă se realizează venituri proprii.
A interpreta clauza contractuală menționată în sensul că primele de vacanță se acordă condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în acre unitățile de învățământ au posibilități limitate de a obține venituri proprii, deoarece scopul lor constă în prestarea unui serviciu public educarea elevilor, iar nu în desfășurarea unor activități aducătoare de profit, ar conduce la concluzia că o astfel de clauză a fost inserată în contractele colective de muncă fără intenția de a produce efecte. Or, potrivit art. 977 și art. 978 Codul civil, o clauză care se interpretează după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, și în sensul ce poate avea un efect.
Prin urmare, dacă s-ar aprecia că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță este afectat de o condiție, care nu se va putea îndeplini, s-ar ajunge la golirea de conținut a clauzei contractuale ce-l reglementează, interpretare ce contravine dispozițiilor legale incidente în speță.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 304 pct.9,art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 pr.civ., instanța va respinge recursurile declarate de către pârâții Consiliul Local și Primăria ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Primăria și Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 1094 pronunțată de Tribunalul Timiș la 2 aprilie 2009 în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar, pârâta intimată Școala cu clasele I-VIII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
15.12.2009
Prima instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Florin