Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1897/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr. 3352+/112/2007
DECIZIA CIVILĂ NR. 1897/R/2008
Ședința publică din 8 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 277/F din 21 mai 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr. 3352+/112/2007, privind și pe pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN B-N și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N, având ca obiect drepturi bănești indemnizație dispozitiv 25%.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților, și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 august 2008, prin registratura instanței, pârâții intimați au depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.proc.civ. ( filele 30 și 32).
De asemenea, se constată că la data de 12 septembrie 2008, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar chitanța care atestă achitarea unei taxe judiciare de timbru în valoare de 2 lei și un timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Totodată, se constată că, prin memoriul de recurs, reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în conformitate cu dispozițiile art. 242.proc.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.277/F din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei procedurii prealabile administrative invocate de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN B N, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților CONSILIUL JUDEȚEAN B N și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B N, având ca obiect drepturi bănești indemnizație dispozitiv.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul face parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Consiliul Județean B N, conform contractului individual de muncă nr.2768/13.08.1992 începând cu data de 13.08.1992, pe postul de șofer, iar drepturile salariale îi sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamantului în sensul că, pe lângă drepturile bănești prevăzute în OUG nr.24/2000, este îndreptățit să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct.9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr.275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr.138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamantului nu sunt stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform OUG nr.24/2000, astfel că el beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, chiar dacă în pct.9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea" în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr.496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art.13 din Legea nr.138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin OUG nr.63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și respectiv art.3 din OUG nr.30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr.138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și apoi art.3 din OUG nr.30/2007, Ministerul Administrației și Internelor(MAI) devenit, prin OUG nr.30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice (a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții"), în consecință o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea OUG nr.63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr.40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin.3 din OUG nr.63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art.17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art.17-24 din OUG nr.30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
De altfel, Ordinul nr.496/2003, pentru completarea Ordinului nr.275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a OUG nr.63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamantul face parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestuia nu se realizează în baza Legii nr.138/1999, ci în baza altui act normativ, OUG nr.24/2000, nu este îndreptățit să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de pct.9.2 din Ordinul nr.275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
S-a reținut că în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul MIRA și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art.47 din Legea nr.138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent MIRA (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr.138/1999, prin Ordinul nr.496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr.138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister" în domeniul administrației publice", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent, activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării invocat de către reclamant nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță tratamentul salarial diferit al reclamantului față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil din aparatul propriu al MAI este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamant nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestuia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art.154-157 și art.269 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G, solicitând admiterea recursului și reținând cauza spre rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că PRIN ORDINUL Ministrului Administrației și Internelor nr.496/28.07.2003 s-a uniformizat sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii, cel al internelor cu cel al administrației publice.
Astfel, personalul din administrație publică urmează să beneficieze de o indemnizație lunară de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază.
Acest drept este reglementat de pct.9.2 și 31.1 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003, potrivit căruia "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Acest act normativ precizează că personalul civil din MAI beneficiază de toate drepturile stabilite de lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din Legea nr.138/1999. or, acest text stabilește tocmai acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% personalului civil.
Consideră că prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de funcționari publici, personalului administrativ și contractual din administrația publică locală și nu numai, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, precum și principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice, prevăzute în art.1 alin.2 lit.e din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin întâmpinarea de la 29-30, pârâta solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile și pe care prima instanță le-a considerat că justifică admiterea acțiunii, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Personalului S, care este o instituție publică cu personalitate juridică aflate în subordinea unei autorități a administrației publice locale, respectiv a Consiliului Județean, după cum stabilește în mod expres art.6 alin.1 din nr.OG84/2001.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999 care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.277/F din 21.05.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr.3352+/112/2007, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 15.10.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Bistrița -
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel
