Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1977/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILA NR. 1977/R/2008 | |
Ședința publică din 15 octombrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Laura Dima | - - |
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu | - - - - |
GREFIER: |
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, -, - -, împotriva sentinței civile nr. 363/F din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul cu nr- privind și pe pârâții COMUNA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL având ca obiect drepturi bănești-indemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, motivat și comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanții recurenți prin memoriul de recurs au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.363/F din 16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, -, -, - -, și împotriva pârâților COMUNA prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamanții, -, -, - -, și fac parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Primăria Comunei, pe posturile de referent, funcționar, bibliotecar, guard, paznic, șef serviciu de urgență, șef serviciu gospodărie comunală, muncitor necalificat, conducător auto și instalator conform Contractelor Individuale de Muncă și a Dispozițiilor atașate la dosar la filele 173-243, precum și a de Muncă atașate, iar drepturile salariale le sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000, respectiv Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic și Legea bibliotecilor nr.334 din 2002 în privința reclamantei care a ocupat postul de bibliotecară, respectiv -. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamanților în sensul că sunt îndreptățiți să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și de pct.9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor (în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul reține că Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr.275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr.138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamanților nu sunt stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform OUG nr.24/2000, astfel că aceștia beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, chiar dacă în pct.9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea" în domeniul administrației publice",deoarece dispozițiiledin acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr.496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art.13 din Legea nr.138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin OUG nr.63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și respectiv art.3 din OUG nr.30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr.138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, atribuțiile acestui minister fiind clasificate astfel: atribuții privind asigurarea respectării legilor, a ordinii și liniștii publice; atribuții privind prevenirea și stingerea incendiilor; atribuții privind activitatea de pașapoarte, controlul trecerii frontierei; atribuții cu privire la arhivele statului; alte atribuții, după comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și apoi art.3 din OUG nr.30/2007, Ministerul Administrației și Internelor(MAI) devenit, prin OUG nr.30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative(MIRA), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice( a) "în domeniul administrației publice"; b) "în domeniul ordinii și siguranței publice" și c) "alte atribuții"),în consecință o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea OUG nr.63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr.40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin.3 din OUG nr.63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art.17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții sunt reluate și în cuprinsul art.17-24 din OUG nr.30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul MAI devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, va beneficia de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
De altfel, Ordinul nr.496/2003, pentru completarea Ordinului nr.275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a OUG nr.63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de MAI care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamanții fac parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acestora nu se realizează în baza Legii nr.138/1999, ci în baza altui act normativ, OUG nr.24/2000, nu sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de pct.9.2 din Ordinul nr.275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul MIRA și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art.47 din Legea nr.138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent MIRA (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr.138/1999, prin Ordinul nr.496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr.138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister " în domeniul administrației publice", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul MI care, în prezent, activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării nu presupune egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță, tratamentul salarial diferit al reclamanților față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de personalul civil preluat de la fostul MI (Serviciul Public Comunitar de evidență informartizată a persoanei) este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamanți nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acestora de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații este neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art.154-157 și art.269 din Codul Muncii.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs atât de către reclamantul, cât și de către ceilalți reclamanți.
Prin recursul declarat de reclamantul s-a solicitat casarea sentinței și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat dispozițiile art.304 pct.1,5 și 9.pr.civ. susținându-se în esență că dispozițiile Ordinului nr.496/2003 îi este aplicabil, atât din rațiuni de interpretare legală cât și pentru necesitatea înlăturării unei situații de discriminare, față de personalul care beneficiază de sporul de dispozitiv.
Prin recursul declarat de către ceilalți reclamanți s-a solicitat casarea sentinței și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii, invocându-se aceleași motive ca în cazul celuilalt recurs.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va respinge recursurile pentru următoarele considerente:
Actele normative pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile și pe care prima instanță le-a considerat că justifică admiterea acțiunii, sunt Legea nr.138/1999 (art.13) și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 (pct.9.2).
Or, dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică, conform art.1, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile personalului contractual din cadrul autorităților administrației publice locale.
De asemenea, prevederile Ordinului nr.496/2003 (pct.9.2) nu pot fi aplicabile reclamanților, deoarece acest act normativ a fost emis în aplicarea Legii nr.138/1999, care, astfel cum s-a reținut anterior, nu îi include pe reclamanți în sfera destinatarilor dispozițiilor sale.
De altfel, dispozițiile edictate de pct.9.2 nu trebuie interpretate în mod de sine stătător, ci raportate la ansamblul prevederilor nr.496/2003, ceea ce confirmă însă o dată excluderea reclamanților din categoria persoanelor îndreptățite să primească spor de dispozitiv.
În fine, chiar acceptând susținerea că pct.9.2 din nr.496/2003 se referă în mod independent la personalul contractual din organele administrației publice, Curtea constată că un asemenea mijloc de legiferare pune sub semnul întrebării principiile constituționale de bază, cum ar fi autonomia publică locală, deoarece nu poate fi admisă posibilitatea ingerinței unui minister (organ executiv central) în cadrul legislativ specific unei autorități publice locale.
De asemenea nici examinarea cauzei din perspectiva unei pretinse stări de discriminare față de alte categorii profesionale, beneficiare ale sporului de dispozitiv, nu conduce la o soluție favorabilă reclamanților, deoarece prin decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale s-a statuat cu caracter obligatoriu, conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, Curtea Constituțională a confirmat imposibilitatea extinderii efectelor unui act normativ aplicabil strict unei categorii profesionale în favoarea altor persoane neprevăzute în ipoteza legală a respectivului act normativ.
În fine Curtea, constată că nu sunt incidente cererile de casare invocate de recurentul, și anume art.304 pct.1 și 5.pr.civ. constând în greșita alcătuire a instanței și, respectiv încălcarea normelor de procedură prevăzute de art.105 alin.2 pr.civ. ceea ce rezultă în mod evident din actele dosarului de fond.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarat de reclamanții, -, - -, și de reclamantul împotriva sentinței civile nr.363 din 16.06.2008 a Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
- - --- - -
GREFIER
Red./
2 ex./03.11.2008
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu
